Povestiri (triste) din padurea roz

[ymcar]

Povestiri (triste)din padurea roz... pentru copii marisori, mari, foarte mari si batraiori Pe vremuri, cand padurea roz era inca rosie de-a binelea, capriorul Corni era un puiandru vesel si cuminte. Traia cu parintii si fratii lui in turma numeroasa, era prieten bun cu ceilati capriori si caprite de varste apropiate care erau la fel de cuminti ca si el. Nu i-a placut niciodata compania celor prea nebunatici, care faceau multe rele si creau probleme turmei. Parintii lui il iubeau foarte mult, l-au crescut cum stiau ei mai bine si erau tare mandri de asemenea fecior cuminte, inteligent si apreciat de toata lumea. L-au invatat cum sa caute mugurii cei mai fragezi si iarba cea mai buna, cum sa adulmece aerul si sa asculte zgomotele padurii, cum sa gaseasca apa curata si sa se fereasca de pradatori, cum sa paseasca neauzit si cum sa fuga pe stanci pentru a scapa de urmaritori. Si au crezut ca este destul. Corni era printre cei mai buni la toate astea si toti il vedeau ca pe unul dintre cei mai importanti cerbi ai turmei in anii ce aveau sa vina. Tot in padurea pe atunci inca rosie traia o familie de vulpi care avea un pui: o vulpita cuminte si sfioasa, pe nume Rosi. Ea nu prea avea prieteni si nu iesea la ceas de seara cu celelalte vulpite la intalnirile vesele, si cu atat mai putin nu se intalnea cu vulpisori. Parintii ei aveau grija sa nu ii lipseasca nimic, au invatat-o cum sa amusine pasarile si micile rozatoare, cum sa se furiseza impotriva vantului, cum sa alerge fara sa faca zgomot si fara sa lase miros, cum sa prinda prada fara fosnet. Au avut mereu grija sa ii curete ei pasarile de pene si soarecii de blana, sa curete ei vizuina, gandind ca astea sunt lucruri care se pot deprinde mai tarziu. Si au crezut ca e destul. Rosi deveni o vulpita agila, iscusita in ale vanatorii si tare frumoasa. Si toti ii prevedeau un viitor stralucit intre vulpile padurii. Cam in vremea cand Corni si Rosi s-au facut mari a fost agitatie mare in codru si padurea si-a schimbat culoarea din rosie in roz. Cele mai multe dintre animalele padurii sperau si credeau ca padurea va deveni verde, dar au fost si multe animale, mai ales serpii, sacalii si hienele, care traisera bine in padurea rosie si se opuneau pe ascuns schimbarilor. Asa ca padurea a devenit treptat doar roz si culoarea ei avea variatii in functie de moment, uneori parand ca se inverzeste, asteori avand intoarceri bruste spre rosu. Oricum, o padure roz era cu mult mai placuta decat una rosie, animalele se simteau mai libere si, cu exceptia unora dintre ele care erau defavorizate de noua situatie, considerau ca lucrurile merg spre bine. Cam tot atunci Corni a cunoscut-o pe Rosi si s-a indragostit de ea. Dar Rosi era prea timida si prea cuminte. Parintii ei o invatasera ca intai trebuie sa se desavarseasca in arta vanatorii si abia apoi se va putea gandi la dragoste. Cat despre alte invataminte despre acest subiect au considerat intotdeauna ca este prea devreme. Si oricum ei aveau anumite pareri, din perioada rosie, care nu se mai potriveau deloc in lumea frunzelor roz, pe alocuri verzui. Din pacate nici Corni nu avea deloc cunostiinte in materie de dragoste, altfel ar fi stiut ca un caprior nu ar trebui sa se indragosteasca de o vulpita. Dar si parintii lui traisera toata viata in padurea rosie, in care asemena lucruri nu se discutau, mai ales intre parinti si puii lor. Corni era tot mai indragostit si zburda tot timpul in jurul lui Rosi. Topaia de fericire cand Rosi ii acorda un zambet si i se umezeau ochii atunci cand Rosi ii arata indiferenta coada stufoasa. Era atat de preocupat de Rosi incat incet-incet s-a indepartat de turma lui. Ceilalti capriori si caprioare nu intelegeau de ce tocmai Corni s-a schimbat atat de mult si a devenit un singuratic. Pana la urma, dupa multa vreme, Rosi a cedat insistentelor si cei doi au facut pereche. Ei au inceput sa traiasca singuratici in padurea in plina transformare. Corni era fericit si indragostit, Rosi era rece si ii accepta iubirea mai mult de nevoie. Pe ea fiorul dragostei nu o atinsese niciodata si nu il intelegea prea bine. Anii au trecut si cei doi s-au lasat in voia treburilor de zi cu zi, fara sa se gandeasca prea mult la relatia lor. Corni cauta muguri si iarba grasa, Rosi alerga toata ziua dupa soareci de camp si pasari, si cel mai adesea faceau lucrurile astea impreuna. Cand venea seara, iar uneori si ziua, Corni cauta dragostea lui Rosi si tot spera ca intr-o zi o va gasi. Si nu o gasea si se intrista, dar spera mereu, ca poate maine.... Uneori ii oferea cate un mugur mai deosebit si nu intelegea cum o poate lasa idiferenta. Si nu putea intelege nevoia ei de carne si cruzimea cu care omora micile animale. Dar tot o iubea. Dupa multi ani Corni a inceput sa oboseasca sa mai spere. La inceput a alungat asemenea gand, ca pe un mare pacat. Dar pe zi ce trecea ii era tot mai greu si realiza ca nu mai are rost sa spere si ca zilele trec una cate una, luna dupa luna, an dupa an. A inteles si ca nici el nu e nemuritor. Ca oricand se poate intalni fata in fata cu un tigru si atunci agerimea picioarelor lui nu ii va mai fi de nici un folos. Si a inteles cat este de neimplinit si de nefericit. Abia atunci a deschis ochii si a vazut ca in padure sunt si caprioare, care zburda asemenea lui, care apreciaza prospetimea unui mugur tanar, care apreciaza viata in turma... Si intreaga lui lume s-a rasturnat. Corni a devenit foarte trist. Stia ca unele animale din padure se despart de perechile lor si isi gasesc alte perechi. Dar el nu avea puterea sa faca asta. Ii promisese lui Rosi ca vor fi impreuna intotdeauna, iar Rosi era atat de timida si singuratica incat ar fi ramas singura pentru tot restul vietii. Iar el o iubea pe Rosi. Prea mult, poate mai mult decat pe el insusi... Corni a inteles ca nu va putea niciodata sa o paraseasca pe Rosi si era constient ca impreuna nu vor fi fericiti niciodata. De multe ori statea pe cate un pisc si privea in prapastie: daca ar fi sarit suferinta lui ar fi luat sfarsit. Dar nu avea curaj. Si in plus... asta insemna tot sa o lase singura pe Rosi... Corni era trist... tot mai trist. Rosi intelegea, dar nici ea nu avea putere sa faca nimic. Se simtea tradata de Corni pe care se bazase atatia ani, stiind ca este mereu acolo, mereu vesel, optimist si puternic, mereu iubitor si grijuliu. Acum nu il mai recunostea. Se uita dupa caprioare, era trist, uneori chiar rautacios... Iar ea se simtea singura. Nu intelesese si nu apreciase niciodata iubirea lui asa cum ar fi trebuit, dar ii fusese confortabila acea viata, se obisnuise cu ea, nu se vedea traind fara el. Acum ar fi vrut sa se schimbe, sa devina si ea caprioara, invatase chiar sa ii placa unii muguri! Dar ea era o vulpe si asta nu se putea schimba! Corni era atat de trist incat isi dorea sa moara. Nu mai zburda pe stanci de multa vreme, de cand se obisnuise sa isi culeaga mugurii si iarba din locurile in care vana Rosi. Acum nici macar nu mai cauta mugurii cei mai fragezi si iarba grasa. Manca ce se nimerea si incepu sa slabeasca. Picioarele nu ii mai erau atat de agere, dar nu ii pasa. Uneori chiar isi dorea sa se intalneasca cu un carnivor puternic. Isi dorea doar sa fie unul care ucide repede.... Life stinks

[iren]

Ai, mah, da-o-n ma'sa, atzi picat totzi in butoi?? Pe sus e un subekt nostalgic shi melancolic cc care baga lumea-n boale, tu vii aci depresat, sperind c-o sa mai gaseshti shi altzi depresatzi care sa-tzi tzina de urit, breeee, azi nu-i luni, ce atita pesimism??

 

Life is beautiful, nu pute, pute numa dac-o "aromatizam" noi! Capu sus!

 

Io shi plozii turbulentziid="Comic Sans MS">id="blue">

 

 

In caz de greturi si alergii la anumite persoane, se recomanda retragerea intr-un loc izolat si racoros si consumarea, in liniste, a patru- cinci lamii pe ora.id="purple">

 

 

[RaluD]

Talentul literar nu-ti lipseste, dar povestea e prea lunga si alambicata.

Daca vrei sa scrii din experienta proprie, ok, dar rafineaza-ti stilul. Incearca sa citesti cu okii altuia si vezi care prezentare ar fi mai interesanta.

Imi pare rau ca esti nefericit si sper sa iasa soarele si pe strada ta.

 

 

Raluca, Emi cea scumpica si bebelusa Ina

 

Ajutati-l pe Andrei sa traiasca!

http://83.103.236.3/Andrei/index.htm

[Grace]

quote:iren

--------------------------------------------------------------------------------

 

Ai, mah, da-o-n ma'sa, atzi picat totzi in butoi?? Pe sus e un subekt nostalgic shi melancolic cc care baga lumea-n boale, tu vii aci depresat, sperind c-o sa mai gaseshti shi altzi depresatzi care sa-tzi tzina de urit, breeee, azi nu-i luni, ce atita pesimism??

 

Life is beautiful, nu pute, pute numa dac-o "aromatizam" noi! Capu sus!

 

 

---

id="quote">id="quote">

 

Un raspuns plin de sensibilitate....

 

O concluzie este locul in care te-ai plictisit sa mai gindesti...

[Adrianai]

Mi-e imi place. Si cred ca se potriveste si cu toate povestile astea triste de aici. Aviz amatorilor ati putea sa incercati sa invatati cate ceva.

 

WARNING: I have an attitude and I know how to use it!

[bibyrox]

Si mie imi place! E adevarat ca este o poveste trista.. desi sfarsitul poate fi unul fericit..[;)].

Ymcar [flo][flo]!

 

---

Fiecare zi, plina de lumina, ma face sa-mi aduc aminte ca traiesc!

id="red">

Biby [floare3]

 

[Deserted]

asta da proza, ma gindesc sa fac si eu una cu titlul : Coltul Jilavilor.

 

"Nu rani pe altii cu ceea ce te doare pe tine”.

[Adria_]

Morala: "Parinti, invatati copiii ce-i iubirea"?

[Rallu]

Frumos [flo][floare3][flo]

 

17 iunie 2006

Diverse pentru nunta, Au inceput pregatirile

 

"Nu conteaza ce ti se intampla in viata ci conteaza cum reactionezi la tot ceea ce ti se intampla."

[kittygreeneyed]

ymcar, vrei sa ne traduci si noua? Ca banuiesc eu ca nu este doar o poveste de adormit copii... marisori, mari, foarte mari si batraiori... Asa vom stii sa dam raspunsuri mai adecvate

 

Kitty, mamica de Adi si Robi [box]