"Momentul" sa apara un copil

[michelle7]

pai na. am inteles eu gresit de ce ai deschis subiectul inseamna

 

Michelle

 

[AB]

Mama.. ca o fata mare la maritatElise..

Ah nu era maritis, era cupil...pai..tot inconstienta se cheama ca este[:D] si legat la cap fara sa te doara[:D]

 

Cat ii de greu.. nici nu-ti imaginezi inainte cat poate fi uneori de greu.

 

Cat ii de fain..tot asa..inimaginabil inainte.

 

Dar easy come, easy go, asa ca treceti la treaba serioasa.

 

---

ei bi, the Extra-Bramburici, si ceata de pitigoi (19.07.2003),(22.06.2005)

[Elise]

AB, pai cam asa... la maritat cre' ca a fost mai simplu!!

da' si acolo daca deschideam gura sa pun vreo intrebare sarea ginerica:

 

a?

te-ai razgindit?

 

 

si acum, daca ma apuca sa-l intreb "cum o fi" cu kupil se uita urit la mine: ce-i aia cum o fi, o fi cum o fi, traim si vedem.... cik ce imi fac probleme dinainte!

Aia gindire sanatoasa!

 

 

Elise

[giulia71]

Elise, vezi ca puiul tau sa fie al unei fete de liceu sau de facultate, cica bbi astia sunt tare reusiti, zic si io nu te supara!

Si primiti [flo][flo][flo] de la mine pentru gest!

Sunteti de toata admiratia!

 

Sa auzim de bine ;)

[ELIZA MIRON]

Elise...[flo][flo][flo]

Daca sunteti hotarati nu mai intrebati pe nimeni! O faceti si gata! Si nu permiteti nimanui sa va strecoare indoiala in suflete! Noi avem un copil si ne pregatim sa adoptam unul, deocamdata nu stim daca vom reusi sau nu, dar noi ASTA VREM!!! Nu pentru ca nu am putea sa mai facem, dar nu ma simt in stare sa mai nasc inca o data si pentru ca mai vrem un copil, am hotarat sa adoptam. Am avut parte de reactii mai mult sau mai putin bizare din partea parintilor nostri care nu inteleg punctul meu de vedere legat de nastere, insa nu le-am cerut parerea, doar i-am anuntat ce hotarare am luat.

Avem un verisor, casatorit de vreo 13 ani, cu o situatie materiala excelenta, amandoi sunt foarte bine "asezati" acum si cu perspective deosebite, dar nu reusesc sa faca un copil. Dupa cateva sarcini pierdute au vrut sa adopte si au renuntat datorita parintilor care au fost total impotriva acestei idei si acum sunt...nefericiti, neimpliniti, parca nu-si gasesc locul...

A-propos de ce spuneai, argumentele care au fost aduse de parintii tai in defavoarea aparitiei unui copil in viata voastra, nu a adoptiei din ce am inteles, nu sunt, din punctul meu de vedere, demne de luat in seama; cand am ramas insarcinata nu-mi doream deloc un bebe, nu eram pregatita pentru asa ceva, aveam alte planuri si prioritati atunci, eram "atomica" rau de tot, in luna a saptea plangeam ca eu nu vreau copil si sotul meu era disperat incercand sa ma convinga ca n-o sa fie greu si ca ne vom descurca noi. Si asa a fost! In momentul in care am nascut, cand l-am vazut am simtit ca nimic nu-mi apartine mai mult decat copilul meu! Nimic nu-i mai al meu decat puiul! Si acum dupa cinci ani mai vreau unul sa fie tot al meu!

Daca n-ai s-o faci, indiferent de motivele care ar fi, o sa-ti para rau sigur! Un copil iti va colora viata!

Curaj si sa va lumineze D-zeu!

 

[Ramona J]

Elise, eu vad ca tu ai luat hotarirea si te felicit pentru asta. Cred ca esti doar nedumerita de reactia parintilor. Mai cred ca ei au fost de fapt nesinceri (scuze). Presupun ca s-ar fi declarat fericiti daca in loc sa le spui despre planurile de adoptie i-ai fi anuntat ca esti gravida.

 

The best thing you can do for your children is to love your wife.

[Elise]

va multumesc tuturor pentru incurajari.id="red"> [flo]

si promit sa va tin la curent.

 

cred, pina la urma, ca parintii au reactionat sub socul momentului.

Probabil ar fi vrut sa mai "copilarim" un pic - tot copiii lor o sa raminem si la 60 de ani. Si tot imaturi.

 

Oricum, asa cum am spus, decizia e luata.

Si sper sa nu mai dureze mult pina o sa adunam toate actele, o sa primim atestatul si o sa ne identificam puiutzul.

Dupa aceea... va fi bine.

 

pentru intelegere.

 

Elise

[IEPU]

Elise, imi dau si eu cu parerea.

Cresterea si educatia unui copil este o sursa de stress. Voi refulati stressul certandu-va, deci, e, intr-adevar, posibil sa va certati mai mult.

 

Ca sa nu se intample asta, ar trebui ca pana la momentul sosirii bebelusului sa gasesti in tine echilibrul si increderea ca stii ce trebuie facut, nu te sperie bebelusul si te descurci in orice situatie (sau aproape).

Asta, zic eu, inseamna sa fii pregatit.

 

Iei carti si citesti, te bagi pe la prietenele cu bebelusi mici, faci liste cu ce-ti trebuie...

Si trebuie sa inveti sa gatesti si sa te imprietenesti cu incaperea numita bucatarie. Musai!

 

 

Magda, mami de Horia (20ian1997) si Matei (3oct2005)

http://community.webshots.com/myphotos?action=viewAllPhotos&albumID=550146097&ran=6628

[J G]

Elise, cu riscul de a repeta... niciodata nu e momentul potrivit. Si nici macar nu cred ca trebuie sa intri "in the mood" sau sa te apuci de gatit. Eu ... in sarcina... am pornit prost, eram cel mult "fascinata intelectual" - o noua echo, uite are maini si picioare... etc. Pe la 6 luni m-a apucat groaza... ce fac... sa nu mai muncesc - eu?? si alte prostii. Apoi a venit bebe-colici-cosmar. Dar... e minunata. Si cat despre gatit, certuri cu sotul... pai bebe e asa de motivant incat le rezolvi pe toate. mai ales certurile. Cand te apuca senzatia de responsabilitate ca primii ani sunt cei mai imp in formarea caracterului copilului sa vezi ce se rezolva toate.

 

Vroiam sa te intreb, ai posibilitatea sa iei un bebe nou-nascut?

 

J si Carla (05.02.2006)

[aelita]

Elise,

Daca ai luat decizia deja,atunci spune-le sa isi imagineze ca esti deja insarcinata . Si ca peste ceva luni or sa aiba un nepot .

Si il vor avea indiferent daca aveti casa vraiste,daca mai umblati noaptea ca liliecii,daca va certati cu zgomote, daca nu sunteti parintii cei mai buni din lume .Nu mai ai 20 de ani sa iti spuna parintii ca te grabesti,ca nu e momentul. La ei cand a fost momentul ?Aveau chiar asa de toate si stiau exact ce sa faca cuun copil? Dar tinerele de 18-20 de ani cum se descurca si cresc niste copii superbi ?

Tu ,daca vezi ca te deranjeaza lumea cu parerile,nu le mai povesti nimic.

Sunt si bunici care nu si-au dorit nici proprii nepoti,care au incercat tot posibilul ca fiica lor sa avorteze,si nu au reusit,apoi cine iubea cel mai mult nepotul? Tot ei,bunicii !

Felicitari pt decizia luata!

Am auzit la multe familii care au adoptat,si spuneau asa :" multa lume ne spune ca ce noroc a avut mititelul cu noi ! Dar noi am spus tuturor ca defapt NOI am avut cel mai mare noroc din lume intalnindu-l pe el !"

 

Daniela,m-a induiosat povestea cu Iulia .Pacat ca nu ai mai putut afla de ea niciodata ...Probabil mama a vrut sa o abandoneze,si dupa doua zile si-a dat seama ca nu poate trai fara ea si a venit dupa ea .De atunci ec ai facut?Ai copii?Ai adoptat ?Spui ca au trecut 5 ani...