Inceputul sfarsitului sau momentul adevarului...

[serenity1]

Buna seara si bine v-am (re)gasit. Voi incepe mesajul meu prin a va spune ca sunt o membra veche a acestui forum dar am ales sa va spun povestea mea sub protectia anonimatului in primul rand pentru ca doresc pareri obiective vis a vis de problemele pe care vi le voi expune. Sper sa-mi fie iertat acest gest, in cazul in care deranjeaza pe cineva. Povestea mea nu este una foarte speciala dar este a mea... Suntem casatoriti de aproape 5 ani dar ne cunoastem de 8. Avem un copil de 3.5 ani. Problemele noastre nu sunt deloc noi, ba dimpotriva, ele exista cam de cand suntem impreuna. In ce constau ele... In primul rand lipsa lui de respect fata de mine. Nu imi amintesc sa fi trecut niciodata o saptamana fara ca el sa fi tipat la mine sau sa ma fi jignit. Nu tine cont ca sunt prieteni de fata, sau parintii lui, sau ai mei (bietii de ei sufera ingrozitor cand vad cum tipa la mine...). Nu conteaza... Si daca ar fi subiecte serioase as mai zice...dar totul pleaca in general de la prostii. Sa zicem ca as fi trecut peste aspectul asta (am trecut...atatia ani) insa...acum cateva luni...a facut un gest pe care nu-l voi uita niciodata... In timpul unui discurs pe care mi-l tinea (discursul lui cu femeia, supusa barbatului) a considerat ca ar fi oportun sa-mi si demonstreze cat de puternic este el si cat sunt eu de slaba....si si-a infipt mana in gatul meu. Nu a strans tare...dar a fost suficient cat sa ma sperie (adevarat ca era un pic luat...dar nu o consider o scuza, dimpotriva). Astfel de gesturi nu s-au repetat...insa mi-a ramas atat de adanc intiparit in minte incat cred ca am ajuns sa ii dau chiar alte valente... Ca sa va fac un tablou complet trebuie sa ii expun si calitatile: este un barbat de casa, ma ajuta mult cu copilul, nu are probleme cu alcoolul (exista exceptii dar f rare)....imi storc creierul sa mai scot ceva.... Se pare ca tot la defecte ajung... Nu pot vorbi cu el problemele mele....le considera prostii. Poate unele din ele chiar sunt prostii...dar asa cum eu stau si ii ascult lui cine stie ce povesti care nu ma intereseaza...asa simt ca ar trebui sa faca si el... Intotdeauna am considerat ca cel de langa tine trebuie sa-ti fie si prieten, confident, sa simti ca daca ai o problema o poti dicuta cu el fara teama ca te va considera ridicola sau slaba...sau mai stiu eu cum... Ei bine, eu nu pot vorbi cu el decat ceea ce il intereseaza pe el. Atat si nimic altceva.... Daca am indrazneala sa ii spun ceva ce ma dezavantajeaza...are grija sa imi scoata ochii cu proxima ocazie. A ajuns sa-mi fie teama sa vorbesc cu el, de fapt am ajuns sa nu mai vorbesc cu el. Absolut toata lumea ma compatimeste...pana si prieteni de-ai lui ... pana si propria lui mama nu a acceptat sa stam la ea (am fi vrut sa vindem apart. pe care il avem si sa stam o perioada la ea pana gaseam altceva). Mama lui a spus ca nu mai sta cu nebunul in casa... Nu stiu cat de mult ati inteles din ce am scris...nu stiu cat de coerenta am fost. Acum apare factorul care m-a determinat sa iau atitudine. Am cunoscut pe cineva (nu de mult...cca o luna). Cred ca m-am indragostit de el si el de mine (si el este casatorit insa la fel de nefericit). Nu am intretinut relatii sexuale cu el si nu am facut nimic de care sa-mi fie rusine sau sa ma simt vinovata. Insa, m-a ajutat sa iau atitudine... I-am explicat sotului meu ca nu mai sunt dispusa sa fac rabat la capitolul respect. Stiti ce mi-a spus? Ca din cauza prostiei mele tipa la mine. Bun, daca sunt proasta...du-te si lasa-ma cu prostia mea... "Nu daca...chiar esti..." Dragele mele, dragii mei, asa se comporta un sot cu sotia lui? Este o situatie normala? Sunt eu aberanta si cer imposibilul? Daca gresesc trebuie sa fiu pedepsita? Trebuie sa se tipe la mine mai ceva ca la un animal care se dreseaza (ca nici la animale nu cred ca se tipa)? Cred ca pana acum ma obisnuisem atat de mult cu situatia asta incat nici nu-mi inchipuiam ca poate fi si altfel. Cand l-am cunoscut pe 'el' am realizat ca parca fusesem amortita atatia ani... In seara asta...dupa ce i-am spus ca nu mai fac compromisuri in ceea ce priveste respectul...i-am spus ca daca nu se schimba....atunci "drum bun". Raspunsul lui a fost "Da? Bine!" A intors spatele si a iesit din camera. La cat de orgolios il stiu...cred ca va prefera sa divortam si el nu s-ar schimba. Intrebarea mea ar fi: oare merita sa mai fac eu in continuare compromisul acesta...sau merit si eu un tratament normal, ca orice femeie normala? Daca acesta este inceputul sfarsitului, oare trebuie sa las sa se sfarseasca sau merita sa mai lupt? Apreciez orice raspuns, oricat de dur ar fi el. Am mare nevoie de pareri obiective, cat mai obiective. Va multumesc din suflet pentru ajutor.

[Elise]

nu cred ca e ce vrei sa auzi... dar mie faptul ca "persoana" aia a fost factorul declansator al "luarii de atitudine" nu mi se pare ok. Sincer.

 

Compari doua relatii care n-au nici o treaba una cu alta: te asteptai ca sotul tau sa se poarte dupa 5 ani cum se poarta "latin loverul" in stadiul de idila incipienta?

Sau invers?

 

S-ar putea sa ai o relatie abuziva cu barbatul tau - asta tu definesti.

Nu se poate gestiona situatia, asta e. Lasa-l.

Ai o singura viata, traieste-o cum iti place.

 

Dar dupa parerea mea celalalt n-ar trebui sa aiba nici un rol in decizia asta.

Absolut nici unul.

 

Elise

[serenity1]

Foarte posibil sa fie si naivitate...doar ca "loverul" nu a facut decat sa ma determine sa iau atitudine; eram constienta de multa vreme de problemele mele. De ce m-a facut sa iau atitudine? Pentru ca m-a speriat ideea de a ma putea indragosti de altcineva. A fost semnalul de alarma pt mine. A insemnat ca situatia chiar nu mai poate continua in felul acesta. Daca nu apar schimbari simt ca pot lua atitudine in alt fel decat prin discutii. Si cum la mijloc este copilul meu...prefer sa incerc sa lupt (sa lupt in continuare).

DAR...merita sa fac asta atat timp cat situatia este neschimbata de atatia ani? Pot sa mai sper intr-o schimbare (sincer nu prea cred)? Merita sa traiesc asa in continuare?

In mod sigur eu sunt cea care va hotara, insa, asa cum am spus si in mesajul anterior, m=am obisnuit asa de mult cu modul acesta de viata incat nu imi mai puteam inchipui ca se poate si altfel...

[Delia21]

Serenityid="red">....lasa-l maica!!!!Fugi mancand pamantul!Si asta acum,cat de repede caci boul tot bou ramane si nu-ti ridica nimeni statuie daca-ti mai irosesti inca un an sau 10 langa el.Si chiar daca noul venit nu se va dovedi pana la urma a fi omul vietii tale,tot e bine ca ti-a iesit in cale ca sa vezi si tu cu ochii tai ca lumea nu incepe si nici nu se termina cu un barbat si ca sunt si barbati care stiu cum sa se poarte cu o femeie.Asa ca fa cum este mai bine pentru tine!

 

noi aici http://community.webshots.com/user/lela3321

[iga]

Parerea mea este ca nu merita sa-ti pierzi timpul linga un om care te dispretuieste,nu stiu daca e cuvintul potrivit,dar din ce ai scris reiese ca tu esti chiar o marioneta care trebuie sa cinte si sa joace cum vrea el[xx(].Sfatul ce pot sa ti-l dau este :sa te gindesti bine inainte de a lua o decizie(tinind cont ca e si [copil]la mijloc),nu te sfatuiesc sa te desparti,dar cred ca ar merita o lectie;du-te o perioada si locuieste cu parintii,prietena si vezi cum reactioneaza;cit despre noul"prieten",eu zic sa mai astepti,deoarece amindoi sinteti intr-o perioada in care suferiti si s-ar putea sa vedeti totul in roz...ITI DORESC SA FACI O ALEGERE POTRIVITA SI SA FI FERICITA DE ACUM INCOLO![flo]

 

ada

[andabrro]

trimite copilu' la bunici, pregateste la indemina un teanc major de farfurii, inghite vreo doo galbenuse sa fii in voce si cu cu vocabularul de mahala sters de praf, da-i o tura. poate poti sa tipi mai tare ca el, cine stie! la "complimente" ii poti raspunde echivalent ... nu stiu, majoritatea lumii e impaciuitoare dar am eu teoria asta ca unii-s asa simpletoni ca numa' de argumentul asta stiu si-atunci, nu-i asa, ori invatam "limba" lor ori schimbam interlocutorul. eu personal le-as face pe amindoua, in ordinea enuntata - un show in care sa vars tot cit am adunat, apoi divortul servit prin posta, nici macar avertisment inainte. singura "prostie" de care te poate face vinovata e ca l-ai luat si-l tii (nu in suturi cum ar merita). cu ocazia divortului ia-i un ciine de sex feminin - poate ii corespunde mai bine asteptarilor .

 

amanda

[Roxane]

uff..delicata problema

Parerea mea este ca, in orice tip de relatie trebuie sa existe in primul rand respect.

Serenity, eu nu te pot sfatui sa te desparti si nici nu-ti pot spune ce as face eu pt ca fiecare este altfel, fiecare stie cat poate sa duca dar..te pot sfatui sa incerci sa-ti imaginezi cam cum o sa fie relatia voastra peste 2-5-10 ani si asa..poate ca o sa iei singura o hotarare.

Si mai este ceva...am vazut asemenea probleme si in alte familii in care unul din parteneri nu-l respecta pe celalalt si se comporta "animalic" chiar in prezenta copilului si stii ce s-a intamplat in timp chiar daca si acum sunt impreuna? copilul a copiat acelasi comportament...tipa, vb urat cu cel...abuzat.

Iti doresc din suflet...sa asculti, sa vezi si sa iei hotararea cea mai buna atat pentru tine cat si pentru copilutzul tau.

 

Elise, cu tine nu sunt de acord de data asta, nu cred ca a fost "invatata" de acea persoana sa ia atitudine...decat poate ca ajutat-o sa vada ce era de vazut de-atatia ani.

 

 

 

 

mamica Roxana cu Carla capritza

[april]

Nu cred ca mai ai pe cine schimba, cu toate ca sunt si persoane care daca le-ai pune in fata actiunea de divort "s-ar trezi". Nu stiu daca este cazul sotului tau, insa comportamentul lui lasa mult de dorit si nu merita sa te sacrifici. E adevarat ca aveti un copil si el conteaza cel mai mult. Dar fa tot ce poti inainte de a alege divortul, pt ca sa fii tu impacata ca ai incercat totul. Asta nu inseamna sa induri la nesfarsit, insa FA-L sa te asculte. Si fii ferma. Pe pozitie, spune-i ca nu glumesti, ca GATA, se termina.

Ar fi bine si daca un timp n-ati fi impreuna, adica du copilul la mama ta si tu dute intr-o vacanta singura. Sa te linisteti.

 

Fa in asa fel incat sa nu regreti peste vreo 10-20 de ani. Tu stii raspunsul.

Mult noroc.

 

serbari gradi

 

puiut de omid="red">

id="right">

[serenity1]

Va multumesc tare mult pentru opiniile voastre. Ma ajuta mult sa vad ca nu am pretentii exagerate. Pana acum mi-am tot spus ca eu sunt cea care poarta vina (ca eu am gresit si am meritat sa tipe la mine, ca eu sunt imatura, ca eu sunt cheltuitoare - inca mai port haine pe care le-am primit la majorat...si am aproape 30 de ani :( ). A reusit sa imi induca ideea ca merit ceea ce se intampla si ca de fapt nu este nimic anormal in comportamentul lui.

Este foarte adevarat, este un sot pe care ma pot baza, ca si simt al responsabilitatii, ca parinte (desi Roxane a avut mare dreptate, copilul meu ii copiaza comportamentul; tipa, loveste, este foarte nervos, desi sunt convinsa ca nu asa este firea lui; ba chiar am observat ca isi doreste compania oamenilor calmi, blanzi, deci nu ii place nici lui situatia).

 

Va astept in continuare parerile si daca va pot raspunde la vreo intrebare va rog sa mi-o adresati. Poate nu reusesc eu sa vad intreaga imagine a problemei.

 

 

Edit: Mi s-au adresat cateva intrebari... Ce vreau eu? Imi doresc, visez la o familie in care sa existe armonie, o familie in care sa pot face impreuna cu sotul meu si alte lucruri in afara de sex. Imi doresc un sot care sa stie sa ma aprecieze asa cum sunt (slava Domnului, am si unele calitati, nu doar defecte). Nu visez la cai verzi pe pereti. Stiu ca nu exista relatia perfecta dar stiu (acum) ca se poate si mult mai bine decat atat.

Este foarte adevarat ca inca il mai iubesc (ce-o fi in capul meu nu stiu...) dar nu il mai iubesc atat de mult incat sa ii mai accept marlaniile si misoginismul. I-am demonstrat de atatea ori ca pot face multe lucruri bune, ca pot sa il sustin in momente grele, ca pot fi o sotie buna, iubitoare. Ce am primit inapoi? Cateva momente de tandrete premergatoare actelor sexuale. In clipa in care a vazut ca nu ma mai atrage dpdv sexual (asta nu inseamna ca nu am mai facut sex cu el...doar ca nu atat de des - el ar vrea in fiecare zi) mi-a reprosat ca sunt frigida. Nici pe departe, doar ca nu pot face asta daca ma simt umilita...efectiv nu pot. A urmat o marturisire care m-a scarbit...el s-a insurat ca sa poata face sex cand doreste...[V] Asta a fost motivatia lui....

Copilul... Desi am evitat pe cat posibil sa avem discutii de fata cu el...sotul meu a avut destule momente in care a tipat la mine de fata cu copilul. Iar cel mic...o data a inceput si el sa tipe..."Taceti! Taceti!" (atunci cand nu m-am putut abtine si i-am ripostat si eu); cand era mai mic si ma vedea plangand (erau momente cand nu mai rezistam ... si izbucneam in plans; acum m-am mai calit, nu am mai plans de mult...) plangea si el de mila mea si ma ruga sa nu mai fiu suparata. Mai nou, cand vedea ca taicasu' nu vorbeste cu mine si sta botos (dupa fiecare partida de urlat se supara si o tine langa cateva zile) ma ruga sa il pup pe tati...

Mi se rupe sufletul cand ma gandesc la puiul meu....dar in acelasi timp ma gandesc ca poate ar fi mai linistit daca am fi separati (oricum prea mult timp nu petrecem impreuna, ca o familie normala).

 

Va doresc numai bine!

[Adria_]

Dar tu ce vrei serenity? Cum ti-ar fi mai bine? Te-ai gandit?

Gandeste-te la asta dar nu lua in calcul nici sotul, nici iubitul pentru ca unu-i abuziv, iar celelalt "luat", in consecinta nici unul nu-i dispus "sa te trateze ca pe o femeie". Cred ca prima data trebuie sa faci pace cu tine insati, apoi iti vei da seama singura ce trebuie sa faci.

Copilul cum se manifesta cand sotul tau te jigneste?