Inceputul sfarsitului sau momentul adevarului...

[nuschu]

Serenity, tu ai inceput cumva sa lupti impotriva a ceea ce traiesti, prin simplul fapt ca ai venit aici si ai cerut pareri si poate sprijin.

 

E foarte greu sa te simti nu numai singur intr-o relatie, dar chiar "dusman", sa-l simti pe cel de langa tine ostil fara motiv. Nu tu esti vinovata pentru ostilitatea lui si daca el nu vrea, nu se va schimba niciodata ! Faptul ca de 5-8 ani el se poarta asa cu tine, chiar si cand poate asista si copilul, cred ca inseamna ca nu-l intereseaza o eventuala schimbare. Eu cred ca merita sa te intrebi ce-l face sa reactioneze asa si ce-l poate schimba numai atata vreme cat simti si din partea lui ca vrea sa stie motivele reale, motivele ce tin de el care-l determina sa se comporte asa. Daca poti, poate ar fi bine sa incerci sa vorbesti cu el, sa-l intrebi daca ar fi dispus sa-si accepte greselile si sa le repare. DAR NUMAI DACA VREI SI DACA TE SIMTI IN STARE ! Daca ai o banuialaca el ar putea raspunde pozitiv la incercarea ta. Daca te temi ca raspunsul va fi acelasi de totdeauna, cred ca nu merita sa faci efortul.

 

Cred ca Natasa are dreptate: e cam tarziu sa incerci sa intelegi de unde vin aceste frustrari si suparari. Poate daca era inainte de aparitia copilului, inainte ca aceasta "eroziune" sa fi mers atat de departe, sansele erau altele.

 

Si... da, barbatul celalalt iti poate da masura diferentei de ce poate insemna o relatie, poate activa niste resurse ca tu sa iei atitudine ata de ce traiesti cu sotul tau, dar... fii, atat cat poti in situatia ta, atenta ! Fii atenta sa nu pleci dintr-o relatie deficitara si sa intri intr-o alta care la un moment dat te poate dezmagi. Nu spun nicio clipa ca s-ar putea intampla, spun numai ca trebuie sa ai grija de tine, emotional ! Apeleaza la prieteni (uite cat de usor ti-i faci aici pe forum si sunt convinsa ca daca ai avea nevoie si real de ajutorul nostru, nu ar ezita nimeni sa ti-l ofere), la parinti, cauta sprijin si bazeaza-te si pe altii, nu numai pe barbatul pe care l-ai cunoscut. Eventual, daca simti nevoia, chiar la un psiholog care sa te sprijine in a-ti intari increderea in tine si a fi, cum spuneai, pe picioarele tale.

 

Si, da, sufleteste e foarte greu, e cumplit, de-aceea trebuie sa ai oameni in jur care la nevoie te pot sprijini. Da-ti timp sa-ti faci curaj, sa suferi, sa incepi din nou, sa cazi si sa te ridici, sa mori si sa invii. Din pacate, e foarte greu, dar nu trebuie sa fii singura. Si sa nu "alergi", pentru ca, din pacate, nimic nu se schimba peste noapte.

 

[flo]

 

Edit: in timp ce scriam, ai postat tu. Eu, cel putin, te inteleg Serenity, iti inteleg dezorientarea, teama, impresia ca te afli la capatul unui drum inchis. Si iti inteleg foarte bine nevoia de a spune, de a striga pe forum ceea ce simti si de a-ti dezvalui temerile. Incearca sa fii calma, sa ai rabdare si sa vezi ce poti discuta cu el. Insa tot timpul ai in vedere ceea ce simti. Ai incredere in tine !!!

 

Pisica, zambind

[Androix]

Tu ai o problema in casnicie si rezolvarea trebuie gasita intr-un fel sau altul. Parerea mea este ca nimeni nu poate fi schimbat. Daca persoana respectiva vrea schimbarea si initiativa ii apartine, atunci poate mai sunt sanse. Altfel e imposibil. Imi aduc aminte o zicala: "Ne petrecem un sfert din viata cautand persoana perfecta, si cand am gasit-o ne petrecem tot restul vietii incercand s-o schimbam."

Pe de alta parte EL nu trebuie sa fie una din datele problemei. Cred ca e cam greu sa nu-l iei in calcul acum ca l-ai gasit, daca nu chiar imposibil. Problemele casniciei tale sunt vechi si faptul ca te-ai hotarat sa le gasesti o rezolvare definitiva acum dupa ce crezi ca te-ai indragostit de altcineva este gresit si-ti va ingreuna luarea deciziilor. Toata neincrederea ta se datoreaza faptului ca a intervenit altcineva.

In ceea ce priveste casnicia lui, adu-ti aminte ca nu stii decat o jumatate de poveste, asa cum ti-a prezentat-o el. Poate realitatea nu e chiar asa...

Daca te intereseaza ce as fi facut eu in locul tau iti pot spune ca teoretic l-as fi parasit de mult. Practic nu stiu cum voi reactiona daca vreodata voi trece prin ce treci tu.

 

Andreea mamica lui [copil] Filip Stefan

 

[elas]

Draga mea,imi pare rau ca treci prin asa ceva!dar si eu traiesc ceva similar si stiu ce inseamna nu vreau sa discut cu tine , nu am ce!Daca nu iti convine cauta in alta parte si multe altele!Nu esti nici pe departe o mamaliga!Numai gindi asa, cu cit tie iti scade respectul si increderea in tine cu atit el abuzeaza!

Daca acel cineva din viata ta te face sa te simti altfel, ridica-te in ochii tai prin el...cistiga-ti incredrea in tine, gindindu-te ca exista oameni care te vad si te apreciaza asa cum esti, dar nu iti face nici visuri si nici sperante referitor la aceasta relatie!

E mai bine pentru tine! Foloseste-te de ea ca de o experineta de viata!Si incearca sa te redescoperi pe tine!

Mult succes si fruntea sus!Poti!

[annablue]

Vin si eu sa zic din "experienta" mea, am deja la activ si vizite la psiholog :):):).

Din ce am citit e clar cum stau lucrurrile intre voi. Cum ar spune psihologul meu va jucati de-a "vicitima si abuzatorul"... Din pacate asta este un joc psihologic din care se iese greu, mai ales daca intre voi rolurile nu se schimba, adica tu esti vicitma tot timpul iar el este cel care se simte bine cand iti face tie rau.

Dar, si eu am trecut prin asta si ... se poate sa iesi din acest cerc vicios daca ai cu cine...

Asa cum au zis si alte fete pe aici, a3a persoana (acel tip insurat) ti-a dat imboldul de care aveai nevoie sa vrei sa faci ceva ca sa schimbi situatia. Dar asta nu e un lucru deloc bun, pt ca demonstreaza ca tu nu te pretuiesti pe tine destul cat sa vrei sa schimbi ceva NUMAI PT TINE...

Ma regasesc in parte din pvestirile tale, si eu am ajuns in situatia sa ma loveasca aproape, oricum am incremenit cand a dat cu piciorul in telefon de l-a facut tandari si cand mi-am revenit i-am cerut sa plece... Asta a fost acum vreo 8 luni si de atunci s-a schimbat mult si el si relatia noastra.

Ce am reusit eu sa fac ? Am apelat la un psiholog care m-a ajutat sa vad corect lucrurile. Asta a fost cel mai bun lucxru care mi se putea intampla...

Astfel ,am putut sa identific, povestindu-i cu lux de amanunte ce se intampla intre noi, ce anume il facea pe sotul meu sa se comporte asa, sa vrea sa ma umileasca si contrazica non-stop.

Incetul cu incetul am aflat motivele lui, cu mare grija am reusit sa-l "provoc" la discutii calme si sa-l fac sa-si puna intrebari singur, fara sa-mi spuna mie ce simte.

Stia ca ma duc la psiholog si radea de mine de fiecare data... Dar pana la urma am stiut ce-l "doare" si de ce se poarta asa si am putut sa ii satisfac nevoile... Acesteaerau atat de "ascunse" incat nici el nu stia ce il deranjeaza, dar am descoperit incet-incet si oferindu-i lui ce are nevoie el a devenit mai deschis la nevoile mele.

Stiu ca suna ca o poveste frumoasa, dar mie mi s-a intamplat sa ajung pe drumul cel bun si sa stiu de la un profesionist sa "dezleg" itele psihicului lui ca sa stiu ce pot face sa salvez situatia.

M-am lungit ingrozitor dar, in esenta iti spun ca sotul tau daca nu a fost asa de la inceput, e clar ca are o groaza de frustrari care il fac sa se "descarce" pe tine si ca sa nu se invinovateasca pe el prefera sa dea vina pe tine si sa te calce in picioare... E o reactie tipica psihologic data de frica responsabilitatilor, pierderea respectului de sine si altele.

Pe cine ii e cel mai usor sa dea vina atunci cand lucrurile nu merg bine ? Pe persoana de langa el.... adica TU...

Probabil ca este ingrozit de ceva, frustrat pana la Dumnezeu si atunci te trateaza ingrozitor ca sa se apere psihic de recunoastrea faptului ca el e cel care "nu functioneaza".

Iar despre celalalt tip, eu cred ca te "linisteste" asa mult deoarece el reprezinta pt tine optiunea in care tu fugi de durerea si grijile provocate de realtia cu sotul si atunci il "idealizezi" pt ca te ajuta sa uiti. E o capcana cumplita fuga dintr-o relatie pentru a intra in alta idealizata...

Suna logic ce ti-am spus ?

 

Ana

 

 

________________________

Annablue si Adita(1.11.2002)

"De noi depinde sa avem o viata frumoasa..."

[annablue]

quote:Originally posted by elas

Draga mea,imi pare rau ca treci prin asa ceva!dar si eu traiesc ceva similar si stiu ce inseamna nu vreau sa discut cu tine , nu am ce!Daca nu iti convine cauta in alta parte si multe altele!Nu esti nici pe departe o mamaliga!Numai gindi asa, cu cit tie iti scade respectul si increderea in tine cu atit el abuzeaza!Daca acel cineva din viata ta te face sa te simti altfel, ridica-te in ochii tai prin el...cistiga-ti incredrea in tine, gindindu-te ca exista oameni care te vad si te apreciaza asa cum esti, dar nu iti face nici visuri si nici sperante referitor la aceasta relatie!E mai bine pentru tine! Foloseste-te de ea ca de o experineta de viata!Si incearca sa te redescoperi pe tine!Mult succes si fruntea sus!Poti!

---

id="quote">id="quote">NU SE POATE SA TE "RIDICI" PRIN ALTCINEVA, PRIN MODUL IN CARE TE PRIVESTE ALTCINEVA !!!!!!INCREDEREA IN TINE SE CASTIGA ANALIZANDU-TE PE TINE RAPORTATA LA NEVOILE TALE, NU ANALIZAND MODUL IN CARE TE RAPORTEZI TU LA CEILALTI !!!!!EA ARE PROBLEME CU INCREDEREA IN EA INSASI SI DE ACEEA SIMTE NEVOIA SA STEA LANGA CINEVA CARE O APRECIAZA, DAR NU ASTA E SOLUTIA CORECTA.________________________Annablue si Adita(1.11.2002)"De noi depinde sa avem o viata frumoasa..."

[annablue]

quote:Originally posted by serenity1

Tocmai am vorbit cu sotul meu la telefon. L-am rugat sa purtam o discutie ca doi oameni maturi, ca doi oameni care inca au multe de discutat. Primul lui raspuns a fost ca nu mai are ce sa discute cu mine. Eu sunt bolnava cu nervii, eu sunt dezordonata (adevarat), eu sunt cheltuitoare si din cauza mea noi nu avem nici un ban strans (fals; el nu stie sa plateasca decat doua trei facturi pe luna iar restul cheltuielilor casnice cad pe mine...sunteti femei si stiti prea bine ce inseamna). Deoarece ii spusesem eu ca sunt nefericita (la precedenta discutie) a gasit potrivit sa imi spuna detasat ca ma lasa sa-mi gasesc fericirea in alta parte. A ramas totusi stabilit sa vorbim diseara desi el nu considera ca am mai avea ceva de vorbit.NU stiu ce sa cred si ce sa simt. M-a apucat o frica ce aproape ma paralizeaza. Simt ca parca este linistea aceea infioratoare dinaintea unei furtuni groaznice. Parca astept sa vina un val urias sa ma inghita cu totul. Sunt o mamaliga...Si ma gandesc iar si iar....o fi bine sa merg pe drumul acesta al despartirii (va rog mult sa ma intelegeti...sunt gandurile mele si vreau sa va fac partase)....

---

id="quote">id="quote">Draga mea, cat de bine te inteleg si ma regasesc in ceea ce spui...Imi aduc asa de bine aminte acea senzatie ca daca doar ma voi misca se crapa totul si ma voi sufoca de durere...Te cred ca esti speriata, asta este consecinta terorizarii din partea sotului tau, dar exista si solutii, mod de a contracara.Si mie imi zicea la fel ca eu sunt cheltuitoare, ca nu fac nimic in casa (in conditiile in care aveam copil mic si plateam toate facturile, faceam toate cumparaturile pana venea el acasa, etc) ca sam a duc sa ma tratez de nervi.... Cat de departe mi se par toate astea si cat de bine mi le amintesc...Sincer iti spun ca poti salva aceasta relatie si te poti "reface" dar parerea mea e ca numai un ajutor specializat mai poate sa te ajute....Indrazneste si nu o sa-ti para rau !Mie mi-a luat cu totul aprox. 6 luni pana sa pot sa stabilizez situatia noastra, in conditiile in care mergeam 1 data/sapt la consiliere (doar EU ca el nici nu vroia sa auda)... Si de vreo 3 luni cufiecare zi se imbunatateste tot mai mult realtia noastra si modul in care invatam fiecare sa ne satisfacem nevoile unul celuilalt...Si merita, mai ales cand exista si un copil !AnaPS Cat despre faptul ca nu iti mai vorbeste dupa ce i-ai zis ca nu mai faci compromisuri, asta e din cauza ca te "pedepseste" psihic, stie ca asta te doare. El e obisnuit sa-i acorzi atentie si intaietate, asa ca il poti scoate din "cochilie" tratandu-l o vreme cu indiferenta. Dar fii ferma, nu discuta decat strictul ABSOLUT NECESAR cu el si ai sa vezi rezultate. Porbabil mai intai va bombani si mai mult sau te va agresa, dar daca continui, o sa se "inmoaie"...Iti tin pumnii !________________________Annablue si Adita(1.11.2002)"De noi depinde sa avem o viata frumoasa..."

[Elise]

Da, poti merge la consiliere daca nu-ti gasesti singura resursele.

Psihologul de fapt tot cu resursele tale lucreaza.

Dar te ajuta sa limpezesti apele cind tu nu poti.

 

Poate ar fi bine sa te duci la citeva sedinte.

Sau poate ar fi bine sa pleci citeva zile.

Sa te duci undeva la munte, singura, departe de ei amindoi, si sa iti pui ordine in ginduri.

Unul te trage in jos, altul te trage spre el...esti ca o papusa manipulata din 2 parti acum: tu, de fapt, unde vrei sa te situezi?

Descopera zona ta de echilibru.

 

Singurul tau mod de aparare psihic acum esti tu.

Nimeni altcineva nu poate sa te ajute.

Si nimeni nu iti poate fi mai aproape si mai prieten decit iti esti tu insati.

 

quote:NU stiu ce sa cred si ce sa simt. M-a apucat o frica ce aproape ma paralizeaza. Simt ca parca este linistea aceea infioratoare dinaintea unei furtuni groaznice. Parca astept sa vina un val urias sa ma inghita cu totul. Sunt o mamaliga...

---

id="quote">id="quote">

Inchide niste porti si evita sa te mai lasi lovita - formeaza-ti un zid de protectie.

Nimeni nu poate sa te loveasca daca tu nu-i dai voie sa treaca.

Daca tu nu-i dai arma - adica influenta necesara asupra ta.

Deci tu detii controlul.

 

Nu te mai vizualiza ca victima.

Pentru ca nu esti.

 

Esti doar o persoana obisnuita care acum alege un drum.

Poti sa alegi bine.

Sau poti sa alegi prost.

Care sitn riscurile?

Daca alegi prost care e cel mai rau lucru care poate sa se intimple?

 

Poti sa ramai fara ei 2.

Asta e cel mai rau.

Si e chiar atit de rau?!

 

Chiar atit de rau sa fii tu cu tine?

De asta ti-e frica?

 

Elise

[serenity1]

Da, nu m-am apreciat eu in primul rand si probabil ca de aceea nici nu am primit aprecierea lui; asta ar putea fi o explicatie logica si valabila.

In ceea ce priveste consilierea ... nu stiu... nu ma vad capabila sa mai lupt alte luni de zile cu morile de vant (in ciuda spaimei ca il voi pierde... trebuie sa ma gandesc la viata mea). Eu sunt SIGURA ca nu se va schimba niciodata indiferent de cati psihologi l-ar consilia sau m-ar consilia. In primul rand el nu accepta ca are vreo vina. El se vede perfect si atat. El nu a gresit, toata vina este a mea. Sunt foarte curioasa cum va decurge discutia din seara asta.

 

Am aflat lucruri interesante azi...despre celalalt (am iesit la pranz cu el). Se pare ca exista totusi casnicii intr-o situatie mai rea decat a mea (depinde de punctul de vedere din care privim...dar sa spunem asa pt inceput). Sotia lui are o relatie extraconjugala care dureaza de un an si jumatate. A fost franca si i-a spus sotului ei...iar el...atunci a realizat ca de fapt sentimentele pt ea nu mai existau... sunt colegi de apartament in cel mai pur sens al cuvantului. Cand intra "prietenul" ei pe mess si ea se intampla sa doarma, o trezeste ca sa vb cu el; cand el vine in Bucuresti (nu e de aici) ea ii spune ca pleaca cu el...etc.

I-a spus despre mine; i-a spus ca este indragostit de mine si reactia ei a fost sa-l intrebe ce simte, cum e, cu fluturasi la stomac?

Va spun foarte sincer ca m-a bufnit rasul...nu m-am putut abtine... Auzisem ca se poate si asa...dar nu credeam ca exista aievea.

Evident, vine intrebarea...de ce? De ce mai stau impreuna. Au credite luate impreuna, au proiecte incepute impreuna (o casa in constructie) si ar fi f complicata separarea (acum). Asta este varianta lui...si, oricat de naiva as parea, il cred.

 

M-am analizat cat am putut de obiectiv ca sa vad daca as putea face pasul fara sa il am pe 'el'. DA. Fac asta pt mine si daca voi fi decisa (probabil ca seara asta va fi hotaratoare) nu am nevoie de nici un barbat langa mine. Oricum, dependenta nu am sa mai fiu de nici un barbat niciodata. Voi sti sa imi cunosc interesele mele si ale copilului meu. Daca voi putea iubi si eu...excelent, daca nu...imi va fi suficient sa vad ca sunt iubita.

[cicina]

Fiecare si-a spus parerea de ce ai putea face si ma bucur ca ai luat in consideratie ca ceea ce faci e spre binele tau si al copilului. Un umar pe care sa te sprijini gasesti oricand printre noi, sau cel putin pe al meu.

Eu nu am trecut prin asa ceva pentru ca am alta fire, dar experiente am destule.

Pentru seara asta iti doresc mult succes si fii diplomata, nu-ti pierde cumpatul.

Chestiile cu psihologi, si psihiatri, pentru mine sant bani aruncati pe fereastra. Ti-o spun din propria experienta, am fost obligata sa consult unul din acestia(nu in probleme matrimoniale), si ce facea? Ma privea cu compasiune( probabil eram intr-o stare de mila) si abia mi-a facut cateva intrebari si ma punea sa raspund tot eu. Bine ca eram sub influenza calmanteor ca nu stiu ce se intimpla, fapt e ca nu a rezolvat nimic, ba mai rau a reusit sa ma irite.

Tot umarul unei prietene a reusit sa ma trezeasca la realitate, si fara ea, se punea deja la fiert arpacasul.

In primul rand de la tine trebuie sa plece aceasta forza, de a te stima pe tine insusi, si ca DD ne-a dat fiecaruia viata pentru a beneficia noi insine de easi nu altcineva.

"In ciuda spaimei ca il voi pierde"-parafrazandu-te, de ce ti-e frica? De o viata supusa cu el sau o viata libera fara el?

 

 

 

cicina

[nuschu]

Cicina, poate ca terapeutul la care ai mers nu era potrivit pentru tine. In fond, ca si in viata, exista in/compatibilitati si intre psiholog si clientul lui.

Intrebarile pe care terapeutul le pune functioneaza precum maeutica: raspunsurile le ai, insa nu sunt activate, nu esti constient de ele. Pe de alta parte, se poate sa nu functioneze terapia in cazul unor persoane, nu e un panaceu, in cele din urma.

Dar nu ai de unde stii pana nu incerci.

Serenity are nevoie de sprijin si daca cere ajutorul unui specialist, acesta vine in completarea sprijinului din partea prietenilor.

Serenity, daca tu crezi si simti ca el nu e dispus sa accepte probleme pe care le aveti, daca vezi ca nu e dispus sa se schimbe, nu cred ca merita sa te chinui mergand la consiliere maritala. Tot timpul petrecut alaturi de el te-a obosit si daca tu nu simti ca ai pentru ce lupta, e clar ca trebuie sa mergi mai departe.

Felicitari pentru concluzia la care ai ajuns:

quote:M-am analizat cat am putut de obiectiv ca sa vad daca as putea face pasul fara sa il am pe 'el'. DA. Fac asta pt mine si daca voi fi decisa (probabil ca seara asta va fi hotaratoare) nu am nevoie de nici un barbat langa mine. Oricum, dependenta nu am sa mai fiu de nici un barbat niciodata. Voi sti sa imi cunosc interesele mele si ale copilului meu. Daca voi putea iubi si eu...excelent, daca nu...imi va fi suficient sa vad ca sunt iubita.

id="quote">id="quote">

In mod sigur vei fi - si esti ! - iubita, de prietenii tai, de parintii tai, de COPILUL TAU, mai ales !

[flo]

 

Pisica, zambind