Inceputul sfarsitului sau momentul adevarului...

[serenity1]

Anda, la fel ca si la prima ta postare la subiect, m-ai facut sa zambesc. Ai un stil teribil de transant si amuzant. Mi-ar fi placut sa pot avea puterea ta. Iti multumesc mult pentru suport, la fel cum multumesc mult de tot si celorlalte fete care ma sustin.

Am descoperit zilele acestea ca am cativa prieteni tare buni, am primit deja suportul lor moral si am la dispozitia toate resursele lor oricand as avea nevoie de ele. E tare bine sa stii ca nu esti singur la greu...

 

Acum il astept sa vina de la job, sa vedem ce hotarare a luat. Am decis sa il las pe el de data asta sa vorbeasca, sa vad exact ce e in capul lui. Inapoi nu mai dau (desi in prostia mea, trebuie sa recunosc ca as da inapoi; mi-e tare greu si numai sa-mi imaginez ca cel pe care inca il iubesc atat de mult, nu va mai fi langa mine....dar inapoi nu mai dau).

Intamplator m-a sunat cumnata mea (sora lui) si i-am povestit ce se intampla cu noi. M-a socat cand am auzit-o ca ea stie prea bine ce spun si ca am luat o hotarare buna. Mi-a povestit cat era de violent cu ea, acasa (e adevarat, la mine s-a intamplat o singura data) si ca mama lor a fost cea care i-a tolerat acest comportament (chiar daca a avut un moment in care a fost gata sa o loveasca si pe ea). Am vorbit mult cu ea si se pare ca sotul meu va fi chiar singur in ceea ce va urma. Toti cei care ne cunosc il stiu cum este ...

 

Offf... Sa ma ajute Dumnezeu sa trec si de asta...

[serenity1]

M-am asteptat la orice reactie posibila....dar nu la cea pe care a avut-o el aseara.

"Eu vreau sa pastram familia asta!"

Acestea au fost vorbele lui dupa ce a vazut cat de serios vorbesc (am fost si extrem de calma si hotarata). Am stat de vorba pana la 4 dimineata, analizand, propunand....intr-un cuvant comunicand.

MI-am ca sufletul imi este impartit (oricat de mult as vrea sa spun ca nu este asa) si ca as fi vazut despartirea ca pe o usurare din multe puncte de vedere. Insa faptul ca el a fost atat de deschis cu mine, dispus la compromisuri si la "lepadare de sine", nu m-a lasat sa fiu eu cea care taie radacina definitiv. Efectiv nu am avut aceasta putere.

POate ca unele dintre voi veti spune ca imi merit soarta. POate ca da...insa, am mai luat inca o decizie: relatia mea cu celalalt va continua in aceiasi termeni ca si pana acum dar nu voi renunta la el. Si am sa va spun si de ce... Nu este colacul meu de salvare pt cazuri disperate (asa cum probabil pare) insa va fi un "barometru" pentru mine in urmatoarea perioada. Sunt rea si egoista si....cum vreti voi sa-mi spuneti dar....sotul meu aproape ca m-a pierdut definitiv. Ca sa stau in continuare alaturi de el va trebui sa ma recucereasca si are si concurent.

Nu am acceptat in continuare sa lupt pt casnicie doar pt ideea de a nu abandona usor. Daca am facut acest compromis am sa-l supun si testelor pana cand mi se va confirma ca am facut alegerea cea buna. Daca nu se va confirma, in mintea mea posibilitatea despartirii este inca foarte valabila.

[Elise]

ba mie chiar mi se pare o atitudine echilibrata.

[flo]

 

se linistesc spiritele, vezi si tu cum se poarta amindoi, vezi ce vrei tu, de fapt....

Cred ca e mai bine asa decit sa actionezi in urma unui impuls.

 

Elise

[Adria_]

E bine ca te-a luat in serios... si cred ca trebuie sa fii in continuare la fel de serioasa, hotarata, consecventa in deciziile tale, oricare ar fi ele, sa te ia mereu in serios, asa cum doi parteneri de viata ar trebui sa se ia, nu? Sa-ti faci un plan, ce vei face daca el peste doua zile incepe iar cu jignirile, daca mai ai puterea sa accepti jigniri si pentru cat timp, ce vei face daca iti va spune doar cuvintele pe care vrei sa le auzi si asa mai departe. Trebuie sa ai raspunsuri pentru orice situatie s-ar ivi, buna sau rea, ca sa vada ca nu te surprinde cu nimic, ca nu ai puncte slabe, ca nu mai poti fi jignita.

Iti doresc sa ai liniste ca sa te poti regasi pe tine.

[vandal]

quote:Originally posted by serenity1

relatia mea cu celalalt va continua in aceiasi termeni ca si pana acum dar nu voi renunta la el. Si am sa va spun si de ce... Nu este colacul meu de salvare pt cazuri disperate (asa cum probabil pare) insa va fi un "barometru" pentru mine in urmatoarea perioada. Sunt rea si egoista si....cum vreti voi sa-mi spuneti dar....sotul meu aproape ca m-a pierdut definitiv. Ca sa stau in continuare alaturi de el va trebui sa ma recucereasca si are si concurent.

---

id="quote">id="quote">Scuza-ma dar te imbeti cu apa rece...faptul ca nu vrei sa renunti la amant/iubit (spune-i cum vrei) este o idiotenie sinistra.Nu vei putea niciodata sa iei o decizie cu mintea limpede atit timp cit vei avea o viata dubla.De o parte sotul care va incerca sa iti arate ca merita sa traiesti alaturi de el (si nu inteleg de ce trebuie sa iti arate asta in concurenta cu iubitul tau) si de alta parte Fat-Frumos care are avantajul ca nu l-ai auzit sforait, nu stii cum ii miros basinile, nu stii cit de mult ii place sa stea la comp sau in fata televizorului sa bea o bere (2,3) in timp ce tu speli, calci, faci mincare, etc, etc.De o parte vei fi atrasa de ideea comoditatii (ramii cu sotul, copilul, etc) pe de alta parte fluturasii zboara, genunchii tremura, inima palpita, respiratia ti se opreste, esti zina zinelor si craiasa craieselor pentru Fat-Frumos din lacrima care ca el nu mai este nimeni.Si nu vei stii niciodata unde este adevarul.

[aurelia1278]

Pe de o parte sunt de acord cu vandal. Dar, oare sansele sotului cresc daca serenity sta departe de "celalalt" si ofteaza dupa el? De fapt, cred ca momentul pentru recucerire este extrem de prost.

 

---

Haideti la bazar! Puteti achizitiona lucruri frumoase si ieftine sau puteti face ordine in casa, ajutand in acelasi timp copilasi in suferinta.id="red">

Bazar pentru Alex, un baietel diabetic de 1 an

[Ale2009]

Mi-a fost greu sa spun ceva pina acum, desi cunosc prea bine genul asta de situatie, din nefericire din proprie experienta...O cunosc din doua perspective: ca fiica a unei mame in situatia ta si am trait-o si pe propria piele...

 

As vrea sa-ti expun un punct de vedere poate putin surrealist, dar eu chiar cred ce spun... Totul are un rost in vietile noastre. Cu putin har si noroc, aflam scopul repede, alteori trecem prin multe lucruri pina sa ne dam seama despre ce-i vorba.

In cazul tau, cred ca aparitia acestui barbat a fost menita sa se intimple acum. Ori ca sa te "trezesti" ori ca sa-i dai ocazia sotului tau sa se gindasca de doua ori inainte de deschide gura sau ridica mina. Timpul si faptele te vor lamuri. Nu vreau sa zic nimic, nici ca faci bine, nici ca faci rau.

 

Nu vreau sa te descurajez, dar barbatii promit multe cind se simt in pericol... Eu am trait-o de nenumarate ori... Calmul tinea o luna, maxim doua, uneori chiar si mai putin si apoi revenea la comportamentul obisnuit. La sotul tau problema nu esti tu/copilul/dezordinea/banii, ect... e felul lui de a fi, dobindit si tolerat inca din copilarie... Va trebui sa faca mari eforturi ca sa se tina de promisiunea facuta in primul rind lui...

 

Sa zicem ca o vreme se va purta frumos... Priveste in perspectiva, pe termen ceva mai lung, sa zicem 10-20 de ani. Pe masura ce imbatrinesc, oamenilor li se accentueaza defectele, iar tu vei fi nevoia sa faci din ce in ce mai multe compromisuri. O sa fii o mama suferinda pentru copiii tai si apoi o bunica innegurata...

 

Cu totii avem dreptul la fericire si la o viata buna, ca numai una avem. Ne sta in putere sa schimbam lucrurile...

 

Am facut in asa fel incat la sfarsitul vietii sa ma uit inapoi si sa zimbesc multumita. Asta iti doresc si tie. [floare3]

 

____________________________________________________________________

Toate lucrurile se intampla cu un scop | Aléid="purple">id="size1">

[serenity1]

In acest mesaj nu am sa fac decat sa relatez ceea ce s-a intamplat azi; concluzii sau pareri nu sunt capabila sa emit deoarece sunt inca in stare de soc.

 

Am mers de vineri seara la parintii mei la tara. A fost totul in regula; am avut un parastas, am avut oaspeti rude mai de departe, noi am fost familia cu care s-a obisnuit toata lumea.

Azi, in jurul pranzului Dumnezeu ne-a incercat, ne-a aratat ca ne iubeste dar ca trebuie sa nu uitam sa ne bucuram de darurile Sale.

Sotul meu s-a electrocutat in fata ochilor intregii familii (cu copilul la mai putin de 1m de el). Am trait cele mai ingrozitoare momente din viata mea care s-au continuat cu altele; fratele meu de 16ani, fara sa realizeze, s-a agatat de aceiasi sarma si a fost si el electrocutat. Dumnezeu nu ne-a parasit iar tatal meu a avut puterea de spirit sa stie cum sa actioneze si a intrerupt curentul.

Nu vreau sa va reproduc imaginile care si acum imi dau fiori de groaza si disperare. Accidentul s-a incheiat intr-un mod fericit: sotul meu (care a fost expus la curent mai mult timp) este internat pt 24 de ore la urgenta, in supraveghere; fratele meu este acasa si este bine.

 

Eu cred ca am depasit starea de soc initiala dar nu sunt inca in cea mai buna forma. As fi vrut sa pot plange ca sa descarc toata aceasta tensiune....numai ca nu pot. Sper sa fiu capabila ca maine sa pot gandi cat de cat limpede si sa incerc sa-mi explic de ce s-a intamplat asta, care a fost scopul (daca a existat un scop...).

[annablue]

Chiar nu iti dai seama ce a fost ? de ce s-a intamplat asta ?!??!....

Eu ii zic SEMN...

Poate te va ajuta sa te "trezesti" si sa-ti dai seama ca raspunsul la toate chinurile tale nu este sa fugi si sa refuzi sa lupti pt relatia voastra, pentru familia voastra, copilul vostru...

M-ai indurerat profund sa aflu ce ti s-a intsamplat, dar poate ca asa ai realizat cat de important este sotul tau pt tine...

Sfaturi de genul "fa-i valiza !" si "nu te imbata cu apa rece..." sunt usor de dat, mai greu e sa realizezi ca omul de langa tine e speriat (psihicul unui barbat este mai slab decat al unei femei, oricat s-ar "lauda" ei) si sa incerci sa-l ajuti (chiar cand iti arata din toate partile ca nu vrea sa fie ajutat)...

E adevarat ca un copil creste si doar cu un parinte, dar psihicul lui va fi iremediabil afectat, daca ai vorbi cu un psiholog (nu cu un doctor, asa cum vorbea cineva pe aici fara sa faca diferenta...)

ar putea sa-ti explice modul in care percepe un copil pe termen lung despartirea parintilor...

Iti tin pumnii sa fie totul bine si sa va reintregiti familia !

Ana

 

 

________________________

Annablue si Adita(1.11.2002)

"De noi depinde sa avem o viata frumoasa..."

[nuschu]

Serenity, cred ca trebuie sa ai incredere in ce simti. Nu stim niciodata daca e un semn sau o intamplare, dar daca situatia respectiva iti da o alta perspectiva asupra a ceea ce traiesti, iti da puteri noi sa lupti - pentru tine numai sau pentru familia ta -, e foarte bine.

 

Cred ca va trebui sa vezi ce impact a avut si asupra lui aceasta intamplare. Oricum, cred ca vei avea nevoie de multa rabdare .

 

[flo]

 

Pisica, zambind