Inceputul sfarsitului sau momentul adevarului...

[Adria_]

Dar daca de buna voie a pus mana pe sarma stiind ce se va intampla... In disperare de cauza unii fac orice sa atraga atentia.

[andabrro]

hm, l-o fi scuturat al de sus ca sa-si bage mintile-n cap.

eu fiind pro "fa-i valiza", mentionez ca nu ma caiesc pentru ce-am spus (valabil atunci, nu acum) iar berbantii aia cu sufletul sensibil ar face bine sa nu se dea un leu si 25 de bani facindu-si nevasta proasta si-alte alea. ori asa ori altminteri, eu n-o sa-mi menajez si scuz calaul cit e lumea si pamintul , indiferent citi copii ori greutati am.

serenity, o sa-i fie bine, sa vezi - si poate dupa episodul asta va "vedea" mai bine care-s lucrurile importante in viata, chiar "sef" fiind cineva-i mai presus de toate si nimanui nu-i este garantata ziua de miine. poate veti avea un nou inceput.

 

amanda

[RaluD]

N-a fost nici un "semn". A pus omu' mana pe o sarma la 220.

Poate cu ocazia asta o sa vada ca are nevoie de "proasta" de tine.

 

Desi "lupul"... "parul"...

In fine, sper sa nu fie asa.

Sanatate!

 

 

Raluca, Emi cea scumpica si bebelusa Ina

 

Ajutati-l pe Andrei sa traiasca!

http://83.103.236.3/Andrei/index.htm

[cici]

 

 

N-a fost un semn pentru tine,a fost un semn pentru el.Dupa scrierile lui S.N.Lazarev in Diagnosticarea Karmei,el a mai primit o sansa la viata,important e sa stie cum sa o foloseasca si sa elimine toate formele de agresiune fata de iubire.id="red">

 

casuta cu pitici

[serenity1]

 

Incet incet viata noastra de familie revine la "normal". Aceiasi nervi, aceleasi iesiri, aceleasi conceptii. Incep sa cred din ce in ce mai mult ca problemele sunt mult mai profunde decat am crezut initial. Mai profunde in sensul ca nu cred ca el ar avea puterea sa se shimbe de unul singur, fara ajutor de specialitate.

Chiar a doua zi dupa "eveniment", seara, acasa...era si mama mea la noi... a inceput sa racneasca la copil pt ca il enervase un telefon primit de la o ruda. Copilul se juca cu o masinuta si facea zgomot (nimic exagerat, insa) iar el a considerat oportun sa tipe ... ca are nevoie de liniste.... Scena s-a repetat si in urmatoarele seri, din alte motive, la fel de puerile.

 

Au aparut si intrebari la adresa mea... De ce m-am schimbat? De ce nu mai tolerez situatia, asa cum am facut pana acum? De ce am reusit sa trec peste momente mult mai dificile iar acum ma agat de "nimicuri"?

 

NU stiu daca este coincidenta sau daca are vreo legatura cu ceea ce traiesc eu, dar copilul a inceput sa fie f agitat, are crize de nervi destul de dese (iar parerea sotului meu este ca sunt eu prea moale si ca ar trebui sa ii dau la fund cand face asa....). Eu incerc sa il linistesc, sunt blanda cu el, il mangai, ii spun cat de mult il iubesc. Mi-e teama sa nu fi inceput deja sa il copieze pe tatal lui.

 

Sunt foarte confuza si incerc sa mai aman inca luarea unei decizii, doar ca vad bine ca o aman dar probabil ca o voi lua mai devreme sau mai tarziu...

[april]

Nimeni nu se poate schimba de pe o zi pe alta. Totul e sa vrea sa se schimbe, sa isi schimbe atitudinea. Daca nu e dispus sa o faca, stiind ca tu ii rabzi toate iesirile, e mai convenabil pt el asa. De ce sa se chinuie sa-si schimbe compotamentul cand nevasta il suporta. Poate ca pus in fata faptului implinit (adica acte de divort) ar VREA sa se schimbe. Poate! Depinde si de om, fiecare e unic. Tu il cunosti cel mai bine si DOAR tu poti lua ce-a mai inteleapta decizie. Eu nu sunt pt divort, insa sunt pt "deschisul ochilor".

"Vad ca te stradui sa te schimbi, te sustin, dar daca nu ai nici ce-a mai mica intentie de-ati modifica comportamentul, pana aici!"

[nuschu]

Serenity, daca i-ai sugera sa caute ajutor specializat si intre timp sa te separi de el pentru o perioada, daca ai unde sa te duci ?

 

Sa se schimbe de unul singur e greu. Mai ales ca nu e convins ca ar trebui sa schimbe ceva; mai degraba nu intelege de ce trebuie sa se schimbe, daca pana acum a mers asa. Eu am impresia ca el vrea din nou familia, dar ca inainte. Poate cand a spus lucrul asta, chiar spera ca te vei intoarce si tu la sentimente mai bune.

 

Iar explicatia cu copilul nu ai dat-o, deja, daca el ridica tonul ? E speriat, e bulversat, adopta modelul tatalui... Eu si din cauza asta ziceam sa incerci sa te separi, ca sa-l protejezi de iesirile tatalui, pentru ca chiar daca nu e periculos fizic, poate fi riscant din punct de vedere psihic. Buna idee, cand copilul e confuz si speriat, il mai si altoiesti, ca sa stie o treaba !

 

************

Pisica, zambind

[annablue]

quote:Originally posted by april

Nimeni nu se poate schimba de pe o zi pe alta. Totul e sa vrea sa se schimbe, sa isi schimbe atitudinea. Daca nu e dispus sa o faca, stiind ca tu ii rabzi toate iesirile, e mai convenabil pt el asa. De ce sa se chinuie sa-si schimbe compotamentul cand nevasta il suporta. Poate ca pus in fata faptului implinit (adica acte de divort) ar VREA sa se schimbe. Poate! Depinde si de om, fiecare e unic. Tu il cunosti cel mai bine si DOAR tu poti lua ce-a mai inteleapta decizie. Eu nu sunt pt divort, insa sunt pt "deschisul ochilor". "Vad ca te stradui sa te schimbi, te sustin, dar daca nu ai nici ce-a mai mica intentie de-ati modifica comportamentul, pana aici!"

---

id="quote">id="quote">SUNT TOTAL DE ACORD !!!!!Si mi se pare ca e cea mai matura reactie in cazul descris de Serenity.Ana________________________Annablue si Adita(1.11.2002)"De noi depinde sa avem o viata frumoasa..."

[agerica]

Serenity,citind povestea ta am fost profund surprinsa deoarece aveam impresia ca cineva a scris exact istoria mea.Nu am fost membra pana acum dar a trebuit sa o fac deoarece asi vrea sa-ti spun cum a fost cu relatia mea.Poate in veun fel iti este de folos.Ajunsa in punctul in care esti tu acum,am hotarat sa mai acord o sansa.Asa am crezut ca este mai corect(dupa ce fireste am reanalizat toate posibilitatile si am avut discutii in sfarsit civilizate.Schimbarea in bine a durat exact 2 luni.Am tinut-o asa cu incercari si amenintari cu divortul 2 ANI!!!.Tot timpul imi spuneam ca poate totusi...si ma intrebam daca am facut totul.Eram atat de indobitocita incat nu reuseam sa iau decizia efectiv de a divorta.Intre timp am terminat si casa mult dorita.Situatia se complica tot mai mult.Ca timpul le rezolva pe toate o fi adevarat,dar cred ca ,conteaza si cum le rezolva.In final, am divortat.Nu imi venea sa cred ca am avut curajul.Apoi a urmat o perioada in care inca ma intrebam daca a fost decizia corecta.Intre timp,prietenul meu a divortat,la 2 ani dupa divortul meu.(eu am divortat de 4 ani).Suntem tot impreuna,ne iubim foarte mult.Este incomparabil ce traiesc acum fata de ce a fost.Sunt respectata,rasfatata,ascultata.Totul se discuta si se gasesc solutii,fara tipete si injurii.Toate sarcinile'gospodaresti'le impartim,iar cand avem chef de distractii o facem tot impreuna.El are 47 ani ,eu 36 dar ma simt mai tanara decat la 24 cand m-am casatorit.Am luat-o de la capat.Nu-ti ascund ca nu a fost usor.Am avut nevoie de mult timp sa am incredere in mine si in 'barbati'.Apoi,a trebuit sa imi cumpar un apartament(credit...)sa il amenajez,mobila noua...linguri,furculite.Prietenul meu m-a sustinut in tot acest timp si m-a ajutat efectiv(financiar nu am acceptat absolut deloc sa se implice).Am locuit cu ex-ul in casa noua(300 mp,garaj dublu,10 ari gradina...) 5 luni dupa divort perioada in care m-a terorizat psihic(nu ma batea pentru urme-politie).In final am plecat eu din casa altfel clacam.Asta si urmarea de fapt.S-a insurat si si-a adus sotia(o PRIETENA de familie) in casa inca nepartajata.Cum totul se afla ,am aflat si eu,ultima desigur, care era defapt motivul pentru care sotul meu era mereu nemultumit,super frustrat,si violent verbal.Nu am banuit nici o clipa(eram preocupata de bunastarea familie-contabilitati acasa-bani pentru casa pe langa un servici cu responsabilitati -sunt dir ec economic.Era atat de prefacut incat la orce ma puteam gandi numai ca ma inseala nu.In plus mi-a bagat in cap ca eu sunt vinovata si gata.Stiu ca am scris cam haotic,dar crede-ma m-a tulburat povestea ta profund.Concluzia pe care eu am tras-o este ca tb sa am mai mult curaj prima data cand in sinea mea am simtit ca nu se va schimba nimic.Am pierdut 2 ani din viata gratuit tot incercand sa acord sanse in loc sa ma adun,sa fiu un pic mai egoista si sa ma gandesc la mine.In momentul de fata ne judecam pentru casa(si cred ca in urmatorii 5 ani...),este la fel de nesimtit(prietenii comuni imi spun ca el face afirmatii de genul"a meritat sa fiu cu ea macar pentru casa asta pe care am ridicat-o cu banii ei dar din care o sa vada ea ce primeste(acasa ev. contabile-20-conduse la negru-deci nu pot dovedi venitul si el stie) .Am fost foarte suparata la inceput pentru problema cu casa dar in final am ajuns la concluzia ca nu merita.Am construit pas cu pas noua relatie,foarte atenta la detalii,mereu prudenta la inceput.Am constatat ca tot ce se intampla este real,nu prefacatorie si de abia atunci mi-am permis sa ma indragostesc lulea.Si este minunat,si dureaza.Iti doresc din tot sufletul sa gasesti puterea si intelepciunea de a decide corect pentru TINE si PUIUL tau.Si ai incredere in TINE!

 

agerica

[Acular73]

Buna ziua. Eu citesc foarte multe subiecte de pe acest forum dar nu prea scriu. De data aceasta, citind acest subiect de-a fir a par nu m-am putut abtine. Iata cum isi incepe serenity1 povestea:

"Suntem casatoriti de aproape 5 ani dar ne cunoastem de 8. Avem un copil de 3.5 ani. Problemele noastre nu sunt deloc noi, ba dimpotriva, ele exista cam de cand suntem impreuna."

Deci, daca problemele exista de cand sunteti impreuna eu nu inteleg de ce ati ramas impreuna? De ce casatorie, de ce copil? Ai zis ca nu te-a apreciat niciodata!

Nu inteleg si nu inteleg nici o femeie in aceasta situatie. Inseamna ca nu reusesc sa-si cunoasca pertenerii indeajuns. Iar asta duce la greseli poate ireparabile pentru viata lor.

Stiu ca sunt fete cu probleme pe forum care ma vor blama, dar eu aceasta lipsa de caracter la un barbat nu pot s-o inghit. Si cred ca oricat de indragostita ai fi la inceput de relatie tot iti dai seama da asa un om.

O seara buna si deschideti ochii mari.