Comunicarea

[Alyssa]

Ok, inteleg ca o persoana sa nu se poata incadra aici in Canada, din diferite motive.

Atunci frumos si bine ar fi ca acea persoana sa discute serios si deschis cu membrii familiei si sa isi expuna nemultumirea ca apoi sa caute solutii... Nu ma pot adapta aici, dar haide sa incercam impreuna in alta parte, haide sa vedem ce putem face. Ne iubim, avem un copil pentru care sintem responsabili in egala masura, ahide sa vedem cum poate fi bine pentru toti...

 

Dar dupa cite am inteles din postarile Corinei el a plecat pur si simplu, le-a parasit. Impreuna cu parintii lui, tratind-o pe Corina ca pe o dusmanca...

Acum toata lumea stie ca viata in Canada nu este tocmai usoara cind ai copii, biluri si toate alea... SI el a fugit de responsabilitate si a lasat-o balta aici sa se descurce cu un copil mic, singura! Nu mi se pare tocmai barbatesc!

 

Eu una nu asi mai avea incredere in el. L-asi ajuta daca vrea, dar atit! In rest trebuie sa se ajute singur, sa se ridice pe picioarele lui si sa iti recistige increderea in timp!

 

Orice decizie ai lua, Corina, iti doresc numai bine! [flo]

 

Alice

[Aprilie]

 

Corina,

 

sper ca nu te astepti la o schimbare dramatica din partea lui.

 

Realist e sa iti dai seama ca e acelasi om.

 

Poate putin entuziasmat de reintilnirea cu tine si copil.

 

Dupa ce trec primele zile dupa reintoarcere vei fi surprinsa ce putin s-a schimbat.

Relatia lui cu parintii va ramine una de referinta (cea mai solida,stabila). Relatia ta cu ei va ramine una de kko.

 

Primeste-l inapoi daca crezi dar nu-i da control total asupra vietii tale ! Nu lasa ca re-intrarea lui in viata ta sa fie ceva asemeni unei furtuni, care spulbera si schimba totul.

 

Ca sa nu fii dezamagita, pastreaza o rezerva...nu-l primi cu o inima total deschisa ...ca sa nu mai suferi in caz ca va veti intoarce la situatia dinainte...

 

Ai deja o oarecare independenta, te-ai obisnuit sa traiesti fara el...Asta e primul pas. Al doilea e sa-ti dai seama ca nu e singurul barbat de pe planeta ...

 

Personal NU cred ca vei putea fi fericita cu el.Sa dea Domnul sa ma insel.

Ai grija de tine si ,intr-o zi, fii fericita,fericita,fericita...

 

 

 

 

 

Viata e scurta.Daca n-o putem face lunga,atunci macar s-o facem lata.

[Rufus]

Chiar ca-i delicat sa dai sfaturi. Putin din experienta proprie, putin din viata, cred ca nu-i bine sa te intorci atunci cand ti-ai recapatat echilibrul. Viata trebuie traita (ca de-aia ne-a fost data), iar increderea in sine este esentiala pentru stimularea binelui.

Trecutul e bun numai de povestit nepotilor.

Da, toti meritam a doua sansa, insa daca pentru asta mai taiem o bucata din sufletul nostru, eu zic...pas!

 

 

poze multe cu noi

 

 

"EXPERIENTA este numele pe care-l dam greselilor noastre" Oscar Wilde

[Caroline]

Eu am inteles ca datele stau asa.

 

El se imbolnaveste de o boala psihica si hotaraste sa plece in Ro. sa se trateze.

Corina hotaraste sa ramana sa dea o sansa copilului si ei.

Plecand in Ro el o lasa cu o gramada de datorii, pe care incearca sa le sustina, cum poate si cat poate, trimitand bani din Ro.

Face un tratament in Ro si se intoarce acum, refactut (zice el) la familia lui.

Datoriile asteapta in continuare sa fie platite.

Corina isi gaseste un echlibru si se simte bine asa, fara el, fara toate defectele lui, care pe motiv de boala s-au si accentuat.

 

E greu de spus care pe care a abandonat. El pe ea, sau ea pe el.... dar nici nu mai conteaza acum.

 

Eu cred doar ca trebuie discutat ca doi oameni maturi si repectat spatiul vital al fiecaruia in interesul copilului. Nu cred ca ei doi mai au ceva sentimente de impartit. Nu acum. poate cu timpul se vor indragosti din nou unul de celalalt. Dar acum cred ca fiecare are drumul lui.

 

Se poate sa gresesc. De-asta am si facut un rezumat. Poate Corina il confirma sau nu si astfel ne mai lamureste putin.

 

Oricum, indiferent de datele problemei, urmeaza-ti drumul tau asa cum simti Corina, pentru ca anii acestia nu se mai intorc niciodata. Daca simti ca nu-l poti iubi pe el, este mai bine sa iei o decizie. Fiecare are dreptul la fericire si amandoi aveti o a doua sansa.

 

 

La Humulesti Ozana curgea limpede fara prea mari framîntari sociale si politice.....

id="blue">id="size1">

[Pucku]

Multumesc mult de raspunsul.

 

Caroline e corect rezumatul tau. la asta mai rezum si un mic viata noastra

 

ne incepem relatia toamna, eu Studenta in Bv el lucrand la Sb. eu relativ dupa o deceptie, el nu stiu....avem o relatie oarecum normala in ciuda faptului numita naveta, si drumuri de ale lui in Germania. am stiut clar de la inceput ca are actele depuse pt canada, dar nu ma gandeam la casatorie atunci si nici macar la a-mi parasi tara. pe masura ce actele lui evoluau se tot bucura si abea astepta marea zi sa plece. la 2 ani de la relatie ii se ofera un contract in germania/franta care-l accepta, si oarecum de la sine ne si casatorim, asta dupa ce d-lui vorbeste la acte si le spune care intentia sa se casatoreasca si accepta delayul de a ma inscrie si pe mine la dosar. petrec un an intre ro si FR/Gr in ultimul an de faculta, toamna venim in Canada.

 

Eu boboaca de pe portile facultati fara nici un pic de experienta, cu un nivel de engleza nu foarte ridicat, in plus nu neaparat un domeniu usor de patruns.

 

in momentul acceptari de a veni in canada, si implicit demisia din Gr incepe sa se bosumfle ca nu a facut bine, ca uite X i-a zis ca trebuia sa vina mai intai in vizita sa vada daca-i place, sa faca demersurile aici si daca merge bine, daca nu sa ramana in Ger. too late si in momentul aterizari in toronto, aeroportul fiind in constructie, se bosumfla total si-si pierde tot entuziasmul. Isi gaseste relativ repede de lucru in deomeniu lui, undeva la vreo 6 luni de Canada imi gasesc si eu, departe si pe salariu minim, dar accept pt experienta, incepe sa-mi placa ceea ce fac si ma orientez un pic mai mult catre latura asta, intre timp raman insarcinata

 

din momentul nasterii, moment care coincide si cu vizita mamei sale totul pare schimbat, nu-i mai place chiar la nimic, incepe sa vada cai vezi pe pereti la serviciu, ca toata lumea il joaca pe la spate si la la la, eu incerc sa ma pun contra, neacceptand ca ce zice el e adevarat. Mergem la doctorul de famile care-i recomanda un concediu, facem o vizita in Montreal , Quebec si hotaram sa venim in partea asta. Ma intorc oarecum fortata de situatie la servici, mai avand inca 2 luni de concediu de maternitate, nereusind sa ajungem cu bani, masina noua, chirie, bb mik, el in concediu de boala, imi gasesc ceva un pic peste salariu minim si si departe. Ma apuc intre timp vine si mama sa aiba grija de Stephie, sa fac diverse cursuri de seara ca sa-mi pot schimba profesia sau sa gasesc ceva mai bun, hotarand ca nu mai pot lucra cu asa salariu la viata de Toronto. incercam sa ma entuziasmez de orice si sa ma imbartatez pe mine, nu a stiut absolut nimeni de problemele noastre financiare, care cresteau luna de luna putin cate putin. in acest timp el incearca sa-si caute de lucru la alta firma, alt oras. are cateva oferte dar care se termina printr-un esec, incepe cred eu, sa se

 

Corina ,[zana] Stephanie + duggy Totolino prostolino id="green">id="size3">

 

"Important nu este ceea ce ti se intampla, ci felul in care reactionezi"id="red">"

 

 

[Pucku]

streseze din ce in ce mai tare si spune ca nu mai vrea sa se intoarca in aceeasi firma. am incercat sa-l sustin cat am putut, chiar si in incercarea lui de a pleca in europa, vrand sa-mi salvez familia, si mai mult de dragul copilului si prin faptul ca ma simteam singura, si-mi era frica sa raman singura. incep si eu incet incet sa ma stresez, mai ales in faptul ca-l vedeam fara nici o speranta....au venit ai lui si de aici s-a dat totul peste cap...intre timp eu deja imi gasisem un servici bun, bine platit, care imi asigura un job de luni pana vineri, asta dupa ce nu stiam de cand nu mai avusesm wk liber, el se intorsese la servici, unde nu a stat mult si si-a dat demisia.

 

ii se ofera o oferta in qc, nu la el in domeniu, dar era la aer, in natura, am zis ca nu-i stica un pic de munca fizica, sa se mai intareasca, sta la aer curat...sunt fortata de ai lui sa vin dupa el, ca altfel nu pot arata ca-l iubesc, vinim aici, ne cazam, eu nu stiam nici un pic de franceza, dar pt familie decid ca nu-i greu sa o i-au de la capat atata timp cat suntem 2....dar acest 2 il vedeam numai eu, el se alatura alor lui, facandu-mi viata un calvar, incerc sa vorbesc cu el dar fara nici un rezultat, azi vorbeam cu el, totul parea corect(in relativ aveam discuti mai serioase dupa )dar a doua zi parca era alt om.....nu voia sa accepte ca e bolnav, ca el nu are nik, doar ca cellalti au ceva cu el. am rezistat eroic, zic eu situatiei, am inceput inca sa ma interesez si de o eventuala plecare in Germania, pe acelas motiv: familia si pt stephie, el a plecat in ger pt cateva saptamani, ii s-a oferit pana la urma un contract in romania si a plecat. si as fi plecat cu el, undeva prin sept anul trecut , l-am rugat daca pleaca sa plecam cu toti sa nu ne lase aici, nu a facut nici o miscare in sensul asta, tot ce si-a rezolvat si-a rezolvat pt el, am povestit la celalt subiect si plecarea lui de azi pe maine si uite asa m-am trezit in prag de sarbatori intr-un cosmar...singura , cu un copil, cu o tranzitie de socrii care pleaca fulger acasa, mama care trebuie sa vina aici, cu el in spital, fara bani, ingropata in datori .....si greul a inceput

 

am lucrat orice zi disponibila, am taiat o gramada din lista de cumparaturi, ca sa platesc facturile, nu am stiu ce-i aia zi libera pana wk trecut.

 

 

 

Corina ,[zana] Stephanie + duggy Totolino prostolino id="green">id="size3">

 

"Important nu este ceea ce ti se intampla, ci felul in care reactionezi"id="red">"

 

 

[Pucku]

si nu zik, a trimis ceva bani, dar nu suficient cat sa -si platreasca datoriile. eu sunt cea care m-am stresat in fiecare luna sa le platesc, sa fie totul la zi, am facut imposibilul sa le platesc la zi, nu mi-am vazut copilul, ajungeam acasa si ma culcam, in acelas timp facand si cursuri de franceza...am trecut prin diverse analize pt mine pt Stephie, printr-un incendiu in apartamentul de sub noi, o mutare, fara permis fara timp liber....le multumesc enorm profesorilor care m-au ajutat, o intreaga echipa de doctori, asistenti sociali, phihologi care m-au sustinut, si nu in ultimul rand fetitei mele si mamei mele care mi-au fost alaturi. fara ei nu stiu cum as fi rezistat...si cand in sfarsit lucrurile incep sa se aranjeze...datoriile sa scada....vine....nu sunt pregatita sa fac fata situatiei...pur si simplu

 

trebuie sa ma culc, ca maine incepem o noua saptamana..servici, gradinita...si buna care pleaca in 2 saptamani, si daca pana acum a mai fost ce a mai fost in curand ramanem singure....

 

si asta ma sperie enorm

 

Corina ,[zana] Stephanie + duggy Totolino prostolino id="green">id="size3">

 

"Important nu este ceea ce ti se intampla, ci felul in care reactionezi"id="red">"

 

 

[babyblue]

f delicata problema ta...

oricum esti o femeie puternica si ai toata aprecierea mea! cred ca meriti totusi un barbat la fel de puternic ca tine, fara depresii si alte probleme psihice, care in tot haosul pe care il traiesti sa iti ofere liniste si fericire.

cand inchizi usa seara, dupa stresul infernal in care traiesti, sa simti ca ai poposit in paradis si ca iti e cel mai bine in bratele lui calde...

 

 

iti voi spune o poveste, nu stiu cat e de concludenta, dar mama mea s-a imbolnavit de cancer, 2 ani a tras, cu 2 operatii, radio si chimioterapie etc..ingrozitor..eu eram in alt oras, prinsa de jobul meu, am facut drumuri cat am putut k sa o ajut, dar tatal meu a fost baza.

 

cand ii facea bagajul pt la spital, ii calca inclusiv chilotii, ma uitam la el cu cata meticulozitate o facea, doar k ea sa fie multumita, se apuca luni de bagaj, desi pleca vineri la ea la spital..de frica sa nu uite ceva...cand venea dupa chimioterapie, o ducea pe brate la baie, o stergea la fund, o spala...odata l-am gasit cu cartea de bucate in mana, se chinuia sa faca o ciorba, in timp ce mama zacea in pat...

 

si eu atunci am realizat ca viata e extrem de grea, ajungi in mom in care un sot/sotie, poate sa iti ramana singurul sprijin si dc nu te ajuta ce faci?

 

eu in alt oras, bunicii morti, mama la pat, nu se putea misca...dc nu era tata sa o stearga la fund, o parasea sau o abandona, ce facea? zacea ca un animal in propriile excremente???

 

concluzia mea este ca dincolo de iubire si sex salbatic si declaratii, intre doi oameni trebuie sa ramana ajutorul!

 

eu de la viata asta caut, nu un barbat care sa ma adore, sa-mi scrie scrisori de dragoste, sa imi aduca flori, ci unul care sa STEA langa mine cand mi-e greu, sa ma stearga la fund dc se ajunge si acolo...atat!

 

intelege cum poti mesajul meu, nu stiu cum sa-ti explic mai bine, dar dc intre voi, intr-o situatie critica, singura scapare a fost plecarea lui, nici nu mai conteaza cine a fost de vina, cine pe cine a parasit, important e ca NU ati facut fatza, iar situatia voastra poate ca este una dintre cele mai usoare din sirul lung de situatii grele cu care poate va veti confrunta...si voi ca si cuplu NU ATI FACUT FATZA! nu o veti face nici alta data!

 

Babyblue va pupa pe toti!!id="red">

 

[Aprilie]

 

Problema mare e ca el se intoarce oarecum la aceeasi situatie ; ceea ce l-a nemultumit inainte de plecare il va nemultumi probabil si acum.

 

Schimbari majore in societatea canadiana nu s-au petrecut in aceste 8 luni in care el a lipsit...mai mult sau mai putin se intoaorce la aceeasi competitie,la aceleasi oferte....

 

S-ar putea sa fie entuziast o vreme si sa "cada" iar in apatie,in scepticism... mai ales daca lucrurile nu iau intorsatura dorita/sperata de el.

 

Acuma, ca vine inapoi, parerea mea e sa fii bucuroasa dar cu masura...sa ai o bucurie retinuta,daca intelegi ce vreau sa spun.

 

Da-i o sansa dar fii realista - s-ar putea ca viata impreuna sa "mearga" dar s-ar putea sa nu mai mearga...

 

Caz in care va trerbui sa te descurci singura,din nou.

 

Nu-l coplesi cu reprosuri ci stai in expectativa...lasa-l "de capul lui" ca sa vezi incotro "merge", ce va face, cum se va integra de data asta,cum se va adapta sau mai bine zis readapta situatiei,vietii de familie.

 

Inteleg perfect panica resimtita la plecarea mamei...la fel simteam si eu cind mama pleca si ma lasa cu copil mic....nu mi-a fost usor dar a trebuit sa ma descurc.Si m-am descurcat ! Iar apoi, dupa 6 luni (cel putin asa e in USA) mama ta poate veni din nou...a mea statea aici 6 luni(de 2 ori i-am facut si extensie de viza si a stat 12 luni).

 

Curaj si mult noroc iti doreste Aprilie

Dumnezeu sa va binecuvinteze !

 

 

 

Viata e scurta.Daca n-o putem face lunga,atunci macar s-o facem lata.