E mai bine

[anamaria]

kestia cu boala e delicata ...

 

adica sigur, ideal ar fi ca cei doi care se iubesc si se sprijina unul pe altul 'bla-bla-bla'... si duc boala impreuna, se iubesc si asta nu schimba cu nimic relatia si viata lor!

 

da din pacate asta cred ca e, in cele mai multe cazuri, doar teorie! in rest, pt marea majoritate, este un stress in plus, o povara in plus pe umeri. cel care sufera fizic de boala are teama de ce implicatii are asupra lui personal, asupra familiei eventual...

dar si celalalt are probleme, cum sa reusesca sa sprijine persoana iubita, cum s-o ajute, etc... nu e usor deloc! unii devin pisalogi in a consulta cati mai multi doftori, vraci sau mai stiu eu ce... in speranta ca doar-doar vor gasi leac pt o boala care nu are, de fapt, leac... si asta nu stiu cat il ajuta pe cel bolnav (nu zic ca ar fi neaparat cazul, doar asa, ca o paranteza!) nu am fost in situatia asta si sper sa-mi ajute Dumnezeu sa nu ajung, dar nu cred ca mi-ar fi usor sa accept boala sotzului meu, cu atat mai putin sa gasesc atitudinea potrivita! si sunt convinsa ca asta s-ar reflecta in muuulte stangacii, nervi si replici intelese poate gresit, poate chiar rostite gresit, stiu eu???

 

 

 

 

_________________________________

Aid="red">Nid="green">Aid="orange">Mid="blue">Aid="purple">Rid="green">IAid="red">id="Stencil">, mama soldatzeilor de plumb

[hagi]Bogdan - 04.07.2000 si [bonjovi]Tudor - 13.06.2003

 

poze cu frumosii mei (si nu numai [;)] )

 

grecia 2006

 

DACA DRAGOSTE NU E, NIMIC NU E!id="red">

[noemi marian]

Imi dau si eu cu parerea si poate,fara sa vreau,am sa supar pe cineva iar eu nu am aceasta intentie.

Deci:intr-o casnicie sint doi care trag la aceeasi caruta.Citeodata mai grea,citeodata mai usoara.Din ce am citit eu,el a 'obosit' sa mai traga.Si-atunci ce faci?Poti lua biciul in mina sau poti sa te tot rogi de cel de linga tine sa te ajute si...Poate n-o face.

In schimb cu biciul,chiar daca nu lovesti,dovedesti o schimbare de atitudine.Adica,stai asa,ca io ti-s nevasta si tu-mi esti sot.Si inaintea lui Dumnezeu sintem amindoi egali.

Mai cred si ca el are asa o mare siguranta ca nu va fi lasat cu kuru'n balta incit nici macar nu se mai oboseste sa respecte ce are linga el.Pt ca stie ca nu se vor lua masuri sau daca e amenintat ca se vor lua nu crede.Ar fi bine sa i se zdruncine putin 'baza' asta.Pt ca atunci,daca o iubeste si-si iubeste copilul va lua masuri.

Si nu strica,la o adica,ca dupa o cearta ea sa fie foarte suparata pe el si sa nu-i vorbeasca.O vreme.Si nici sa-l implice in viata ei prea mult.Oare ce va face?

Sint putin nedumerita:cum adica sa-i ia copilul in eventualitatea unui divort?Ca sa scape de stresul asta are o solutie simpla:o vizita la un avocat unde va primi o consultanta juridica si unde va gasi raspunsuri.

Si daca ea este bolnava,el de ce e asa botos?Ca doar ea este cea care sufera,ea are nevoie de sprijin,ea are nevoie de ridicarea moraluli!La faza asta el ce pazeste? Ca doar au luptat sa fie impreuna la bine si la rau,nu?Si-acum ,fara suparare, cum poate s-o iubeasca acel om daca se foloseste de boala ei s-o loveasca unde o doare cel mai tare?

Cit despre prieteni,noi ce sintem?Adica ce putem noi deveni pt ea?Prieteni,nu?Deci nu e singura.

 

Astept vesti ,Noemi

[pisucmic]

Imi cer scuze pentru intrebare annablueid="orange">id="red">.

Dar pentru ca pare un element important in povestea ta, si in psihologia cuplului si in decizii - poti spune despre ce boala este vorba? Poate ca intr-adevar nu este nimic care sa justifice juridic neincredintarea copilului in caz de divort.

Spun asta desi eu sunt de parere ca voi sunteti intr-o situatie din care sigur mai poate exista si alta iesire. "Reaprinderea flacarii" adica. Aratati frumosi amandoi, in poze; asta nu e o garantie bineinteles, dar sunteti tineri, aveti un copil, dragostea pare ca exista dar e acoperita de straturi de rutina, exasperare, oboseala, iritare. Cred ca merita regasita.

E adevarat ca daca el e catar... mai greu...

Sa ai putere!

[axia]

Draga mea Ana,

Trebuie sa te accepti pe tine, cu boala cu tot.

Eu nu stiu multe despre epilepsie - recunosc. Ceea ce stiu este ca nu e un handicap, decat in masura in care il faci tu sa fie. Iti impune limitari - este adevarat - dar raman multe lucruri pe care le poti face.

 

Nu-l lasa sa te abuzeze. Tot ceea ce povesteti tu aici este o forma clasica de abuz.

 

Pe de alta parte, de ce nu iei totusi in calcul ca poate sensibilitatea ta este dincolo de limita in conditiile date si orice vorba iti ajunge direct la suflet. Nu zic ca esti nebuna - DOAMNE FERESTE. Dar esti in mod evident hiper-sensibila.

 

Cred ca ar trebui sa spui lumii intregi ce problema ai, pentru ca oamneii nu sunt eminamente rai, iar empatia de care pot da dovada este incredibila.

 

Daca te comporti ciudat, ca urmare a complexelor si chinurilor tale interioare, fara sa spui care e de fapt problema ta, oamenii iti pun o eticheta gresita.

 

Barbatii nu stiu cum sa gestioneze boala nevestei (marea majoritate). Ii impresioneaza, dar nu stiu sa isi exprime compasiunea si atunci dau din copite.

 

Poate el se teme sa "se dea aproape" sa te ia in brate, sa t mangaie, pentru ca nu stie ce anume iti face rau si ce nu. Un fel de : ii e frica sa nu te spargi......zic si eu.

 

Cred ca, oricat de exclus ti s-ar parea, primul pas catre o viata mai buna, este sa spui tuturor celor care te cunosc ce problema ai, sa le explici ce presupune asta si sa le explici ca esti tot tu, nu te-ai transformat.

 

...s-ar putea sa ai surprize placute

 

Andreea, mama lu' Tiberiuid="blue">id="Comic Sans MS">id="size3"> [avion]

Micul Print

[foto]Poze noi cu Tiberiu

Uita-ti intotdeauna dusmanii - Nimic nu-i enerveaza mai mult.id="Comic Sans MS">id="size3">id="red">

 

[anamaria]

faptul ca iti spune ca esti nebuna nu cred ca are neaparat legatura cu boala. termenul asta il folosim cu totii, la suparare sau stress. si pe mine ma face sotzul nebuna, si eu il fac pe el, poate uneori in gluma dar poate ca alteori, daca sunt nervoasa, suna foaaarte convingator!

 

vezi tu, faptul ca tu suferi de boala asta te face cred mai sensibila, fiecare cuvinte pt tine aprinde cate un beculetz, fara sa-ti dai seama ca poate cel care l-a rostit nici prin gand nu i-a trecut astfel de semnificatie...

 

adica eu zic ca la treaba asta poti sa 'lucrezi' insistent: la prezumptia de nevinovatie [detectiv] cand va certati [blabla] si iti vine sa-l iei la bataie [mariaj] ca iara a scos cine stie ce porumbel pe gura, incearca sa numeri pana la 10 zi sa te gandesti ca poate nu a vrut sa spuna ceea ce ai inteles tu...

 

crede-ma, sunt patita cu chestia asta, ma enervez foarte repede si spun kestii care au muuult mai multe intelesuri decat cel la care ma gandisem eu... si dupa aia cand imi dau seama sau imi spune persoana respectiva - cazul fericit pt ca singura e destul de greu sa ma prind, oricum dureaza pana reusesc sa ma calmez si sa gandesc 'la rece'... - imi pare tare rau, si ma jur ca data viitoare sa gandesc de doua ori inainte sa deschid gura! 'ME AND MY BIG MOUTH!'

 

 

_________________________________

Aid="red">Nid="green">Aid="orange">Mid="blue">Aid="purple">Rid="green">IAid="red">id="Stencil">, mama soldatzeilor de plumb

[hagi]Bogdan - 04.07.2000 si [bonjovi]Tudor - 13.06.2003

 

poze cu frumosii mei (si nu numai [;)] )

 

grecia 2006

 

DACA DRAGOSTE NU E, NIMIC NU E!id="red">

[axia]

Ana, te cred.

Dar....

O prietena de-a mea spune : Cine nu ma iubeste, nu ma merita. Mare dreptate are.

 

Cred ca totusi optiunea sinceritatii cu orice risc ramane de drum lung. Nu toi vor reactiona asa, iar in final vei ramane cu cativa in jurul tau care te iubesc asa cum esti.

 

Ma surprinzi extraordinar, dar probabil ca ar trebui sa fiu ultima care se mira, ca doar am "combatut din greu" pe forumul asta despre ne-discriminare.

 

Din tot ceea ce stiu eu despre epilepsie (am un exemplu in familie) sunt oameni care arata normal pentru cei din jur. De ce te-ar cataloga drept Freak ??? Chiar sincer nu pricep. O fi ceva in felul in care prezinti tu lucrurile ? Poate din cauza complexelor care au pus stapanire pe tine, inegresti tabloul cand il pictezi ? Zic si eu....

 

Iti vorbesc, pentru ca sunt mamica unui baietel "altfel" cum se spune pe aici pe forum, iar de 3 luni viata mea a devenit o lupta continua pentru acceptarea lui.

 

Vazandu-te pe tine, imi pun problema ca el va putea simti ca tine cand va creste si ma spariu.

 

Iti spun, cum o sa-i spun lui : iubeste-te asa cum esti. Fa-o tu prima, fara rezerve si fara complexe. Ai sa vezi ca iubirea e molipsitoare. Sotul tau se indeparteaza pentru nu stie cu naiba sa se poarte. Ei se gandesc ca s-au insurat ca sa avem noi grija de ei nu ei de noi....de ce mama naibii s-au schimbat lucrurile si pe el nu l-a intrebat nimeni.

 

Si apoi, poate ca unele lucruri sunt "numai in capul tau"

 

Nu esti nebuna, dar daca o tii tot asa o sa te faci

 

Uite, daca vrei eu pot sa fiu prietena ta virtuala si-ti promit ca nu mi-e frica de tine si nici nu cred ca esti friki . Vrei ? [floare3]

 

 

Andreea, mama lu' Tiberiuid="blue">id="Comic Sans MS">id="size3"> [avion]

Micul Print

[foto]Poze noi cu Tiberiu

Uita-ti intotdeauna dusmanii - Nimic nu-i enerveaza mai mult.id="Comic Sans MS">id="size3">id="red">

 

[DOR]

annablue,

Esti sensibila, sufletul tau tanjeste dupa tandrete, liniste si intelegere.Dar esti foarte vulnerabila!Ai facut din boala un mare complex, iar asta il complexeaza si pe sotul tau.Barbatii sunt niste copii mari, care vor sa fie ingrijiti, iubiti, ocrotiti, se sperie cand ne imbonavim si riscam sa ne pierdem capacitatea de a-i ingriji.

Cred ca ar trebui sa iti deschizi sufletul in fata lui, sa ii spui cat de speriata esti de ceea ce ti se intampla, de parerea celorlalti despre tine, teama ta de a nu afla si altii de ceea ce suferi. Cuibareste-te in bratele lui si deschide-ti sufletul.Poate ca aveti nevoie de un week-end in doi- tu si sotul, un we in care copilul sa fie la bunici, iar voi sa incercati sa va rezolvati problemele.

Poate o schimbare de decor, un we romantic nu-i exclus.S-au adunat prea multe tensiuni, stres!

Iti tin pumnii, dragostea adevarata invinge!

[anamaria]

uite ca nu vazusem postarea axiei (cea cu care se deschide pagina)- abia acum l-am citit si mi-am mai dat seama de o kestie.

nu neaparat ca stiu si rezolvarea, dar poate ca aducand in discutie va veni cineva cu vreo idee...

 

reactia ta dupa ce ai aflat ca esti bolnava este ca incerci sa-ti faci un fel de carapace prin care nu poate patrunde nimeni. ceva gen 'totul e ok, de ce intrebi?!'

faptul ca nu ai cu cine discuta despre asta, din pacate situatia ca nu ii ai aproape nici pe ai tai, agraveaza totul.

 

sigur, il ai pe EL, dar in momentele cand el te calca pe bataturi cu ce ramai?!

 

pe de alta parte, lipsa oricarui alt sprijin vizibil in afara lui te face sa te simti oarecum in pozitie inferioara, si pt ca tu te simti asa, de-aia poate si el sa te raneasca!

 

si daca punem astfel problema, devine destul de delicata!

 

sper sa nu te superi pe mine, dar abuzez un pic de calitatea mea speciala si o sa intru mai in amanunte![;)]

 

ti-am mai spus si ti-o repet, pana la urma trebuie sa intelegi chestia asta!

 

cata vreme el te vede ca nu ai cu cine vorbi, ca nu ai prieteni apropiati si ca aceia pe care ii ai nu iti cunosc problema asta, deci in concluzie nu te cunosc pe tine in adevaratul sens al cuvantului, el se va simti superior tie, singurul sprijin pe care il ai tu si, mai mult, singurul sprijin pe care il vei avea, pt ca nu reusesti sa iti deschizi sufletul altora, din teama de a fi respinsa... ceea ce din pacate ti s-a intamplat de atatea ori [bang]

 

doar ca trebuie sa reusesti sa-ti gasesti resurse s-o iei mereu de la inceput, sa cauti si sa cauti si sa nu-ti pese ca iar ai dat gres! si pana la urma trebuie sa reusesti cumva!

 

in final, ce sa zic, nu cred ca as avea nici eu curajul sa spun ca m-as incumeta sa accept cu fruntea sus eventualitatea de a ramane mama singura, suferind de epilepsie! si lipsita de orice sprijin! in Romania... NU!

 

dar mai gandeste-te la ceva, mama ta va ramane oricand mama ta, indiferent ca sunteti doua firi atat de greu de pus de acord! esti si tu mama si cred ca in sufletul tau stii asta, o simti! oricand o mama va fi alaturi de puiul ei, indiferent de cate ori s-au certat, nu au avut acelasi punct de vedere samd... tu stii ca eu stiu despre ce vorbesc si crede-ma ca nu spun prostii!

 

aici trebuie sa 'lucrezi', nu stiu, daca vrei sa poti sa nu mai fii in situatia de a lasa de la tine, de a trece mereu cu vedere si de a-i ierta sotzului toate pacatele, tyrece-ti peste toata mandria, orgoliul si orice mai ai tu sifonat si cauta sa ai o relatie oarecare cu mama ta! stiu ca e greu si ca ti se pare imposibil, dar crede-ma ca asta e o chestie care va conta mult de tot! iesi cu ea la plimbare, la o prajitura, la zoo cu adi, la teatru, stiu eu, daca nu vrei sa fi 'pe terenul ei' si nici pe al tau...

 

adica trebuie sa-ti gasesti un sprijin, o prietena, o ruda, ceva, sa vada si EL ca ai gasit solutii, ca nu este el buricul pamantului! si in momentul cand tu te vei putea simti stapana pe tine/ pe situatie, ai sa vezi ca nu vei mai fi atat de vulnerabila! el va vorbi, dar vorbele nu te vor atinge ca acum! si cand va incepe sa vorbeasca degeaba, atunci isi va schimba atitudinea!

 

si in ultimul rand, dar este foarte important: gaseste un avocat cu care sa discuti, eventual pune intrebarea chiar si aici pe forum la 'legislative', daca el are sau vreun drept/ posibilitate de a-l lua pe adi??? just in case, macar sa stii ce pe ce pozitie stai! eu cred ca nu il poate lua, ti-am mai zis, dar cum nu sunt in domeniu cred ca trebuie sa ai un raspuns sigur!

 

_________________________________

Aid="red">Nid="green">Aid="orange">Mid="blue">Aid="purple">Rid="green">IAid="red">id="Stencil">, mama soldatzeilor de plumb

[hagi]Bogdan - 04.07.2000 si [bonjovi]Tudor - 13.06.2003

 

poze cu frumosii mei (si nu numai [;)] )

 

grecia 2006

 

DACA DRAGOSTE NU E, NIMIC NU E!id="red">

[J G]

Draga Annablue, ma bucur ca ne-ai spus despre ce e vorba pentru ca ieri mi-am imaginat lucruri mult mai grave.

In primul rand sa nu te gandesti ca cineva iti va lua copilul, mai ales ca ai crize orfeice (noaptea) nu este periculos pentru el. Ai spus ca nu ai crize ca in filme, asta nu inteleg. Cate ore dureaza "recuperarea" dintr-o criza? Te intreb pentru ca ce crize majore am vazut eu sunt chiar ca in filme. Mai mult, cred ca Adita deja e suficient de mare cat sa-i spui despre ce e vorba ca sa nu se sperie daca asista la asa ceva. Eu ii voi explica fiicei mele desenandu-i creierul, neuronii, voi incerca sa-i explic cum merge impulsul din sinapsa in sinapsa si ce se intampla cand nu mai merge asa. Ca pe o descarcare electrica.

Eu cunosc suficient de mult despre aceasta boala pentru ca am pe cineva foarte apropiat care sufera de ea, tot asa s-a declansat la maturitate. Nu cred ca trebuie sa te jenezi absolut de loc si sa spui tuturor adevarul (atunci cand e cazul) daca sunt cat de cat informati nu se vor speria. Nici nu au de ce pentru ca persoanele care au aceasta afectiune sunt absolut normale! Intr-adevar crizele majore sunt ceva de care te sperii in primul moment. Dar in nici un caz nu sunt freaky.

Cat despre doamna de pe forum care te-a "parasit" nu este reprezentativa, crede-ma. Nu aplica exemplul la toata lumea.

In rest: cred ca ai in momentul acesta parte de pre mult stress. Multe inutile, cum ar fi problemele la job. Incearca sa le rezolvi incet-incet pentru ca iti umplu mintea si iti consuma energia pe care nu o mai poti folosi acolo unde trebuie: in rezolvarea problemei cu sotul tau, zic asta pt ca mi se pare ca asta te roade cel mai tare, nu?

In final, subscriu la ce au zis fetele, fa-ti prieteni inclusiv virtuali, de-astia de messenger (chiar daca nu-ti place...). Singuratatea nu e buna deloc, incepem sa inflamam lucrurile, pierdem simtul proportiilor.

 

Imi cer scuze daca am mancat litere, sunt cu T-rex in brate. Aa... si sa nu ma parasesti, ok?

 

 

J si Carla-saurus Rex (05.02.2006)

[anamaria]

quote:Originally posted by annablue

Insa, o relatie normala cu mama mea nu este posibila. In momentul in care ea ar vedea ca sunt singura, s-ar duce totul naiba.

---

id="quote">id="quote">nu ma gandeam sa ajungi pana acolo incat sa i te destainui mamei tale. doar sa ai o relatie constanta cu ea, in limitele pe care le doresti tu. sa te intalnesti cu ea 1 data sau de 2 ori pe saptamana, sa aveti un program oarecare impreuna, cu sau fara adi. sa stie si EL de relatia asta a voastra constanta! si daca as fi in locul tau as pastra secretul despre cat de limitata este! as incerca sa-i dau impresia ca ma inteleg perfect cu mama, si vazand aceste intalniri regulate fii sigura ca va crede! ma gandesc ca asa ii va mai scadea din 'penaj'... [hot]si la o adica, daca chiar vei fi in situatia de a alege sa ramai mama singura, nu cred ca mama ta se va bucura de asta si iti va face reprosuri... adica sigur, cata vreme lucrurile nu sunt atat de grave mai e loc de glume, intepaturi si "ti-am zis eu?!" da cand kestia e cu adevarat serioasa si vei avea nevoie de sprijin, nu de alte certuri si jigniri cred ca se va mobiliza sa te sprijine cat mai mult!_______________________Annablue si Adita(1.11.2002)"De noi depinde sa avem o viata frumoasa..."fotografii cu noicoafura preferata_________________________________Aid="red">Nid="green">Aid="orange">Mid="blue">Aid="purple">Rid="green">IAid="red">id="Stencil">, mama soldatzeilor de plumb [hagi]Bogdan - 04.07.2000 si [bonjovi]Tudor - 13.06.2003 poze cu frumosii mei (si nu numai [;)] )grecia 2006DACA DRAGOSTE NU E, NIMIC NU E!id="red">