Cum ne gasim echilibrul ... dupa divort ...

[Simonaci79]

Cristinapopa- scuza-ma ca indraznesc, dar vreu sa te intreb si eu ceva... Tu pana la urma ai copii? Nu prea cred...

quote:divortul este considerat a fi la fel de traumatizant ca si moartea propriului copil

id="quote">id="quote"> Doamne fereste!!! Eu am divortat si am suferit putin, dar daca copilul meu ar pati ceva as muri cu zile..... Nu cred ca se poate compara asa ceva..... Imi pare rau daca nu esti de acord cu mine dar asta simt eu.....

 

Simona mamica lui [copil]Mario-Gabriel, praslea cel vesel si voinic - 22.07.2005

Poze Mario Gabrielid="green">id="size3">

[brianamica]

Cristinapopa....nu am cuvinte ![:0]

 

Comparatia facuta de tine divort vs moartea unui copil....e dramatica ! Nici nu imi vine sa cred ca ai putut MACAR gandi asa ceva ! chiar daca nu ai copii, sigur esti copilul cuiva....si sigur stii cam ce pot face parintii penru copilul lor si cat de mult sufera atunci cand copilul este bolnav sau nefericit !

 

Scuza-ma, barbati gasesti....si SIGUR poti iubi din nou. Mai ales ca asa cum l-ai descris tu pe fostul tau sot .....a fost greu ! Insa crede-ma a iubi un barbat care nu iti ofera NIMIC vs. a iubi un copil care iti ofera mai mult decat poti crede.....distanta de la cer la pamant !

 

Pe mine m-a socat comparatia ta ! Este ceva ce nu am mai auzit NICIODATA si nici nu imi doresc sa mai aud....moartea unui copil !!!![q][q]

 

 

 

 

 

Brianamica mamica de 2 fete cucuiete

 

“Întelegerea trecutului ne determinã abilitatea cu care intelegem prezentul.”id="red">

 

 

 

[unzaunza]

cheia sta in iertare. A fi iertator inseamna sa-L lasi pe Dumnezeu sa fie judecatorul suprem al pacatelor altora. Lasa trecutul undeva deoparte. Invata lectia iertarii si-o sa-ti fie bine. Trecutul nu aduce decat manie in clipa prezentului si ne rapeste bucuria de a trai... Ai sa spui ca fac filozofie de doi bani, dar si eu am trecut printr-o situatie similara nu demult si vreau sa cred ca mi-am reacapatat pacea interioara. Daca te consoleaza, spune-ti ca trebuie sa renunti sa te mai intrebi obsesiv de ce persoana care a gresit fata de tine a procedat astfel, ca trebuie sa abandonezi iluzia ca poti controla optiunile celui care a gresit.

Mergi la un preot cu har si roaga-l sa-ti citeasca o rugaciune pentru capatarea seninatatii sufletului...

Mult curaj![biz]

[cristinapopa]

Buna, fetelor

Im primul rand as vrea sa clarific ceva: despre divort sociologiii dar mai ales psihologii sustin ca "este traumatizant precum moartea propriului copil", nu eu... eu am trecut peste asta destul de usor, asta si voiam sa evidentiez, ca se poate; asadar greseala mea, nu m-am exprimat prea clar, scuze.Nicidecum nu era propria-mi comparatie(nefiind cazul).

Totul este sa ai puterea, vointa si determinarea sa faci pasul atunci cand trebuie, DAR cu mare atentie, analizand foarte cerebral situatia, pentru ca poate fi foarte usor sa cadem prada unor (re)sentimente si situatii de moment, si greseala sa fie iremediabila...pierzand omul iubit(ca doar de-aia ne-am casatorit, nu?. Trebuie sa facem intai autoanaliza, apoi analiza partenerului(sot) sa punem tot ceea ce ne leaga, viata pe care-am avut-o impreuna pana la moment in balanta cu ceea ce s-ar putea sa avem si sa vedem daca pierdem...

Sa vedem cine s-a schimbat mai mult, eu sau el, de ce..samd. Cel mai important este sa nu incercam sa ne schimbam decat pe noi insine, sa nu mai incercam sa schimbam persoana de langa noi... asta este greseala multora dintre noi(inclusiv a mea)

Am crezut ca il voi putea schimba-macar partile care nu-mi conveneau... MAAREE greseala.

Acum imi doresc sa fi avut puterea sa-l opresc sa schimbe lucrurile bune care-mi placeau la el... poate asta s-a intamplat din cauza ca eu am incercat sa-l schimb, iar ariciul din el a blocat tot...

(sunt cam deprimata azi...)

anyway, tocmai am cunoscut pe cineva super ok si-l voi uita...

Va pup pe toate, dar ganditi-va de mii de ori(mai ales daca sunt si copii la mijloc)inainte sa faceti acest pas...

Barbatii au nevoie de libertate, iar noi avem nevoie de prezenta lor (trupeasca, dar mai ales spirituala)alaturi de noi...

E deprimant sa imbatranesti singura(vad in jurul meu) pt ca la ei e simplu sa aiba "MONICI" si la 80+ ani, cu ceva "cascaval" in dotare..

 

cristinapopa25@yahoo.com

[meg67]

este un timp pentru toate..un timp pentru a suferi, un timp pentru a uita..

e normal sa suferi cand o relatie se sfarseste si -dupa cum a zis altcineva aici mai la inceput- e important sa nu iti inabusi nici un sentiment..lasa-le sa vina, la fel si amintirile

tot amintindu-ti mereu un ceva, acel ceva "se va arde", amintirea va pali

e intr-un fel ca o spirala si depinde de fiecare daca spirala asta ne va duce in sus sau in jos

sa suferi si sa fii trista e perfect normal, numai sa nu cazi in extreme, sa devina patologic

de obicei ni se inchide o usa tocmai pentru a ni se deschide o alta si orice vis poate fi inlocuit cu un altul pentru ca asa trece viata: vis cu vis :)

pana la urma o sa fie bine si o sa zambesti din nou fara a propriul tau zambet sa te doara

si uite asa...

 

meg

[Eliza5]

quote:Originally posted by cristinapopa

Im primul rand as vrea sa clarific ceva: despre divort sociologiii dar mai ales psihologii sustin ca "este traumatizant precum moartea propriului copil", nu eu... eu am trecut peste asta destul de usor, asta si voiam sa evidentiez, ca se poate; asadar greseala mea, nu m-am exprimat prea clar, scuze.Nicidecum nu era propria-mi comparatie(nefiind cazul).cristinapopa25@yahoo.com

---

id="quote">id="quote">Draga mea, sunt sigura ca intentia ta a fost buna, insa ceea ce afirmi este fals... Adevarul este ca psihologii spun ca divortul este pe locul II in topul celor mai mari surse de stres, dupa moartea cuiva drag care este pe primul loc.Deci nu este vorba nici de acelasi loc, si nici de moartea unui copil. Nu exista comparatie...Eliza si Alex (15 nov. 2004)

[daniela77]

Fetelor va cramponati pe o compariatie...

 

Sunt sigura ca nimeni ar vrea sa cunoasca sentimentul pierderii/mortii cuiva atat de drag, ce fapt cea mai pretioasa fiinta din viata unui om.

 

In orice caz, traiesc durerea despartirii, ne-am separat de 1 luna jumate si intr-adevar ai impresia ca nimic nu te-ar mai putea face vreodata sa te simti bine si ai impresia ca lumea in jurul tau se prabuseste.

Pe mine m-a ajutat foarte mult faptul ca mi-am facut o noua prietena care a trecut prin mari drame si abia dupa ce i-am ascultat povestea vietii am realizat ca de fapt nu e atat de grav ce mi se intampla. Ca trebuie sa trec peste ceea ce s-a intamplat, ca trebuie sa ma pun pe mine si pe copilul meu inainte de tot si ca trebuie sa fiu puternica, vesela, frumoasa, plina de viata.

Ca nu rezolv nimic plangand... ca ultimul lucru de care am nevoie este compatimirea etc.

Prin ocuparea timpului cu tot felul de activitati nu iti amani suferinta.. ci doar te ajuti pe tine insati sa treci mai usor peste ea.

 

INTR-ADEVAR NU SE POT DESCRIE IN CUVINTE SENTIMENTELE PE CARE LE TRAIESTI LA MOMENTUL DESPARTIRII.

 

 

 

Daniela si David (13 Februarie 2005)