casatorie sau concubinaj?ce ratiuni ne fac sa aleg

[didita]

Eu sunt casatorita si foarte fericita in situtia asta. Am trait si in concubinaj (7 ani nu cu actualul sot) si pt mine nu mai era posibil. Cat timp nu aveam nimic de valoare si nici copii nu e nici un fel de problema.

In schimb nu suport sa stam in casa mea si sa mancam in farfuriile lui salata noastra!

 

Acum cand te mariti nu mai e ca pe vremuri pt totdeauna. Nici persoanele divortate nu mai sunt privite cu oroarea cu care erau acum cativa ani, ca si persoanele care traisec in concubinaj de altfel.

 

Nu cred ca pt ca sunt maritata, sotul gata e al meu si nu mai poate pleca de langa mine. Nici o hartie nu te leaga de cineva daca nu-l mai vrei! In schimb nu sunt terorizata la fiecare cearta ca pleaca definitiv pt un motiv de rahat. Ni se intampla sa ne certam pe prostii, dar stiu undeva in sufletul meu ca nu va pleca de acasa fara sa se calmeze si sa se gandeasca la rece la motivul discordiei. Si putem da inpoi fara sa ne ranim orgoliile spunandu-ne ca suntem casaoriti si la bine si la rau. Inainte cand ne certam nu indrazneam sa spun tot ce gandeam de frica ca pleaca. Am acumulat o mie si una de frustrari pana in ziua cand am plecat eu "din senin" si fara nici un fel de preaviz. Nu cred ca a fost ok, nici pt mine nici pt el. Traiam impreuna mai mult pt ca asa a fost sa fie si nu ne-am asezat niciodata impreuna sa ne gandim serios la ce vrem noi doi de la viata nostra in comun.

Cand mi-am cunoscut sotul, am schimbat tactica. Am trait o perioada impreuna (aproape un an), dar ne-am angajat serios unul fata de celalalt. Viata in doi nu e simpla si faptul ca suntem casatoriti ne aminteste de ce suntem impreuna. Nu e nici o obligatie, suntem liberi si inaintam in viata impreuna.

 

In ceea ce priveste mostenirile, sotia(sotul) au alte drepturi decat concubinele (care n-au nici unul). Daca sunt si copii situatia este din ce in ce mai complicata din punct de vedere administrativ (nume de familie, facutul unui buletin, unui pasaport etc)

Foarte putine cupluri care traiesc in concubinaj s-au gandit cu adevarat ce implica separarea atunci cand exista bunuri comune sau copii. Au impresia ca este mai usor, dar nu e chiar asa. Cei care nu vor sa se casatoreasca in general sunt speriati de divort nu de casatorie.

 

Cred ca mi-a greu sa ma expim concis si clar, asa ca: in concluzie eu m-am maritat pt ca il iubeam (si inca il mai iubesc), vroiam sa construiesc o viata cu el, o familie stabila impreuna si pt ca din punct de vedere administrativ totul e mai simplu pt soti.

 

Mama Zmeilor

[Gabitzu37]

Marusia, pentru ca ti-e teama de un alt esec; pentru ca nu-ti poti da seama cat de reale si puternice sunt sentimentele tale decat dupa ce au fost puse la incercare; pentru ca perioada de concubinaj este necesara pentru a intelege daca intr-adevar vrei sa-ti petreci restul vietii alaturi de el; pentru ca, probabil, nici el nu stie sigur ce-si doreste...

 

Aceasta a fost experienta mea si astazi sunt din nou casatorita si sigura ca vreau sa imbatranesc alaturi de el...

 

Gabi

[marusia]

La mine timpul va decide...dar cred ca totusi un cuplu dupa un anumit timp ar trebui sa legalizeze relatia.Pentru ca daca stau impreuna,realizeaza niste bunuri impreuna...in caz de deces a unuia,mostenirea revine parintilor daca respectivul nu are copii.Si sa stai sa cuantifici ce cumperi pe numele lui ,sau pe numele tau...e greu.E bine sa ne gandim si la ce-i mai rau uneori.Citeam pe un forum juridic cazul unei femei care statuse 12 ani cu un tip...avea 2 copiii cu el,recunoscuti si intr-o zi tipul a plecat cu alta tipa.Asta dupa ce a vandut casa lor,care era pe numele lui.Si tipa a ramas pe drumuri cu copii si cu o pensie alimentara de la el.Sau alt caz...14 ani impreuna,el moare si parintii lui o dau afara din casa.N-a obtinut nimic la proces.toate erau pe numele lui ,chiar daca si ea adusese bani in casa si ii facuse menajul.

[adinag]

quote:Originally posted by marusia

Ramane insa intrebarea...daca iubesti si esti iubit,daca respecti si esti respectat,daca exista comuniune sufleteasca...pentru ce exista frica de a face pasul? Eu cred ca pe undeva chiar daca nu recunoastem e vorba de neincredere...in noi ,in partener...in trecerea timpului...in evolutia noastra ,ca in timp ne vom schimba optiunile...dar tot neincredere este.Si cand spun asta nu ma refer la ce ati scris voi...ci la ce simt eu.

---

id="quote">id="quote">eu vad asta altfel. nu mi-e frica sa fac "pasul", ci pur si simplu nici nu se pune intrebarea, nu simt necesitatea. e ca si intrebarea: sa-mi cumpar sau nu o carte in japoneza (eu nestiind limba). scuze, nu-mi vine acum nici o comparatie mai buna, sper ca e clar ce vreau sa zic.iar dpdv administrativ, in Austria e oricum altfel situatia. cei care traiesc in concubinaj au cam aceleasi drepturi. copilul poate avea automat numele tatalui sau nume dublu. mai complicat este daca esti casatorit, copii, divortezi - este automat custodia impartita, deci tatal are aceleasi drepturi ca mama. devine complicat, tatal poate merge sa-si inscrie copilul la scoala x, mama il inscrie in acelasi timp la scoala y. daca acest copil locuieste la mama, cam sta la cheremul tatalui. el oricand are dreptul sa vina sa-si ia copilul, mama insa nu-i poate spune hai vino si ia-l in ziua cutare. mi se pare tare complicat.ceea ce ma deranjeaza este ca persoanele traind in concubinaj niciodata nu sunt iritate de cei casatoriti. invers auzi mereu: ei, atunci n-i dragoste, daca ar fi intr-adevar iubire v-ati casatori; nu-i tot aia; nu-ti poti da seama ce profunda este relatia noastra, doar tu nu esti casatorita... etc. asta ma deranjeazam-am lungit. principalul e sa fie dragoste, restul nu conteaza, hotaraste fiecare cum traiesteAdina & Jasmina (24 iulie 2003)

[Victoria_mami]

quote:Originally posted by adinag

...

ceea ce ma deranjeaza este ca persoanele traind in concubinaj niciodata nu sunt iritate de cei casatoriti. invers auzi mereu: ei, atunci n-i dragoste, daca ar fi intr-adevar iubire v-ati casatori; nu-i tot aia; nu-ti poti da seama ce profunda este relatia noastra, doar tu nu esti casatorita... etc. asta ma deranjeaza

 

m-am lungit. principalul e sa fie dragoste, restul nu conteaza, hotaraste fiecare cum traieste

 

 

Adina & Jasmina (24 iulie 2003)

---

id="quote">id="quote">

 

In primul rand "Bine v-am gasit!"

Si noi traim impreuna de 4 ani si nu suntem si nu avem intentia de a ne casatori.

Sunt perfect de acord cu ce spui tu! Doar ptr. ca nu avem o hartie care sa dovedeasca ca suntem impreuna, nu inseamna ca nu ne iubim, nu inseamna ca nu vrem sa fim impreuna "pana ce moartea ne va desparti". Avem vise si planuri impreuna, ca orice alt cuplu casatorit, incercam sa avem un copil, avem planuri sa cumparam o casa mai mare(peste cativa ani, cand asta va fi platita), avem multe vise si planuri. Doar pentru ca nu avem o hartiuta ascunsa si uitata intr-un sertar nu inseamna ca relatia noastra e mai putin serioasa.

[danyelana]

Si aici cuplurile care traiesc in concubinaj au cam aceleasi drepturi cu cele casatorite. Semnezi un contract de concubinaj le notar si in acest caz sunteti " concubini cu acte", astfel ca in caz de deces ai aceleasi drepturi ca o sotie, copii sunt recunoscuti legal si au drepturi ca si copii nascuti in cadrul marajului. Iar cand nu mai merge e mult mai simplu ca la un divort, trebuie numai unul (deci daca celalalt nu e de acord nu e nici o problema) la notar si pune capat concubinajului.

 

Dumnezeu sa ne ajute la toti

[tzitziri]

Nu stiu cat de recunoscuta legal e relatia de concubinaj la noi, dar stiu sigur ca de exemplu la banca poti lua credit ipotecar pe ambele nume (ca si cum ar fi o familie - valoarea imprumutului calculandu-se functie de venitul cumulat al ambilor parteneri)...si daca e asa, casa e pe numele amandurora...deci probleme legale nu ar mai trebui sa fie...ca si daca se despart tot 'partaj' se poate face...

[dulcetica]

Eu sint pentru concubinaj chiar daca sint casatorita de aproape 16 ani.Sa vezi atunci schimbare de atitudine

 

dulcetica

[Messa]

Eu am preferat si ales concubinajul pentru ca nu cred in institutia casatoriei, nici partea juridica, nici partea bisericeasca. Nu consider ca este pacat, pentru ca Dumnezeu nu e orb - Dumnezeu vede clar relatia mea cu prietenul meu, pentru ca este omniscient - prin urmare, nu cred ca trebuie sa faca un preot o slujba ca Dumnezeu sa vada si sa binecuvanteze o legatura frumoasa, devotata si de durata dintre doi oameni care se iubesc.

 

Am fost maritata o data, cu acte si cununie. La ce mi-a folosit? Tot ce pot spune e ca am ezitat mai mult timp inainte de a rupe o legatura neconstructiva si care imi facea rau decat daca ar fi fost vorba de concubinaj. Si cand am decis in sfarsit sa divortez, a trebuit sa pierd vremea prin tribunal si dupa o luna de la pronuntare sa ma mai duc sa mai pierd vremea o data, sa-mi puna nushce stampila pe hotararea de divort. Dupa asta a trebuit sa-mi schimb actele din nou, pentru ca - normal - am vrut sa revin la numele meu, anterior casatoriei - alta pierdere de vreme. La ce mi-a folosit deci hartzoaga aia de la primarie si "livretul de familie"? La nimic. Mai mult m-a incurcat, deci. Cununia in biserica iar nu mi-a folosit la nimic, pentru ca faptul ca "uniunea" dintre mine si fostul meu sotz s-a facut "in fata Domnului" nu l-a impiedicat sa fie asa cum este si relatia oricum s-a deteriorat, s-ar fi deteriorat cu sau fara cununie.

 

Asa ca, in prezent, sunt de 3 ani aproape cu prietenul meu, peste o luna vine si fetita noastra pe care o asteptam amandoi cu sufletul la gura (si multa curiozitate!) si relatia functioneaza minunat. De ce as face o schimbare? Americanul spune: "if it ain't broken, don't fix it" (daca nu-i stricata, n-o repara). Poate, dupa ani si ani in care clar am ajunge amandoi la concluzia ca, da, intr-adevar, nimic nu se mai poate intampla sa ne desparta, am oficializa relatia pentru ca fetita noastra sa nu aiba parte de rautati pe la scoala. Desi, cred ca peste 7 ani de acum, cand va merge ea la scoala, mentalitatile nu vor mai fi asa "incuiate" si faptul ca este un copil nascut in cadrul unei relatii de concubinaj nu va mai avea importanta.

 

Este o mare diferenta intre relatie oficializata si una de concubinaj - in cea oficializata ambii parteneri tind sa se culce pe-o ureche si iau viata in doi ca pe ceva cuvenit, gesturile frumoase ale celuilalt devin chiar banale si nu mai sunt observate si apreciate... paradoxal, dar asa se intamlpla in majoritatea casniciilor (foarte trist, de altfel, dar nu ne putem lupta cu natura umana...). In relatia de concubinaj sunt doua aspecte care ajuta enorm relatiei: 1. fiind extrem de usor sa "rupi" relatia, partenerii se simt mai liberi, neconstransi, iar sentimentul asta ii relaxeaza si ii ajuta sa nu perceapa relatia ca pe o inchisoare, in momentele mai grele si 2. tot din acelasi motiv, posibilitatea unei despartiri facile, exista perceptia fragilitatii relatiei, relatie care trebuie astfel si din aceasta cauza protejata mai mult .

 

Cineva spunea mai sus ca "concubinaj" suna urat - e adevarat, si mie imi suna cam aiurea intr-o vreme, dar m-am obisnuit si il pronunt fara probleme si nu mi se mai pare ceva peiorativ. (Poate si pentru ca am tot citit si recitit Shogun-ul [:-)))] )

 

Gabitzu_37 spunea: Daca iubirea este intensa si profunda de ambele parti, acest pas este firesc si in asentimentul amandurora. Daca nu, apare dilema: concubinaj sau casatorie? Imi pare rau, Gabitzu, dar trebuie sa te contrazic - iubirea poate fi intensa si profunda de ambele parti fara ca cei doi sa aiba vreo dilema - eu si prietenul meu stim sigur ca nu ne este necesara casatoria cu acte si preot. Noi suntem ca si casatoriti oricum. Ceea ce spui tu se aplica, desigur, pentru persoanele aflate la prima casatorie. Pentru cine, insa, a trait casatoria si nu a gasit in ea nimic care sa merite hartia si preotul, iti garantez ca a doua oara isi pune problema in alt mod.

 

Marusia spunea ca nu se simte bine cand e prezentata "prietena mea" - eu am inceput sa si corectez pe unii prieteni care ne prezinta altor prieteni "Radu si sotia" sau "Alina si sotul". Le explic - "nah, va rog frumos, noi suntem concubini!" Urmeaza intrebarea: "pai, si nu va casatoriti? sunteti de un secol impreuna" [:-)))] si noi ca nu, si ei ca ar trebui, si noi ca lasa, mai e timp, si uite-asa nu ne plictisim niciodata [:-)))] Acuma, lasand gluma la o parte, marusia, e atat de firesc sa sufli si-n iaurt dupa ce te-ai ars cu ciorba! Te poti casatori si dupa 10 ani de concubinaj, cum tocmai a facut un unchi al nostru din Italia. De ce n-am considera concubinajul ca o logodna luuuunga?

 

didita amintea mai sus despre implicatiile separarii dupa un concubinaj de durata, in cazul in care exista copii si bunuri comune - pai de fapt, nu e nimic neclar sau dificil - bunurile se impart dupa numele de pe facturi iar copilul ramane cu mama. E mult mai greu (si uneori chiar oribil) in cazul casniciilor legalizate - pentru ca pot exista certuri interminabile asupra diverselor bunuri si impartirea lor, procese pentru custodia copilului... oh, poate fi groaznic! Fratele meu a trait 7 ani de procese, el fiind copilul ping-pong intre tatal nostru (suntem frati de tata) si mama lui - a fost cumplit, groaznic pentru el. Ar fi fost mult mai simplu daca nu exista tocmeala - legea dadea copilul mamei si gata. Mult mai repede, mult mai simplu, chiar si daca ar f fost vreun proces care sa ceara totusi copilul de la mama. Iar pensia alimentara se plateste oricum. Sigur, exemplele marusiei sunt modele de "asa nu" intr-o relatie de concubinaj. Fiecare e normal sa puna pe factura numele lui cand cumpara ceva "al lui". Asa cum calculatorul prietenului meu e pe numele lui si al meu e pe numele meu; ce am luat din banii mei e pe numele meu, ce a luat din banii lui, pentru casa, e pe numele lui. Sigur, nu pornesti la drum cu ideea ca te desparti, dar simtul proprietatii nu e rau sa fie oricum intretinut, chiar si in familie. E bine ca fiecare sa aiba si lucrul lui, responsabilitatea lui... Cat despre mostenire - cand exista copii rezultati dintr-un cuplu necasatorit legal (deci dintr-un cuplu de concubini) ei mostenesc oricum partea parintelui decedat, parintele ramas in viata devenind in mod firesc custodele mostenirii si administratorul ei.

 

Mamaaa, ce m-am intins!

[Felicity]

Messa, faptul ca a ta casatorie a esuat si concubinajul, nu....nu cred ca te poate indreptati sa sustii ca intr-o casatorie oamenii se comporta diferit fata de concubinaj. sau poate vrei sa ne spui ca relatia ta merge inca, tocmai pt ca nu v-ati casatorit?

eu cred ca orice relatie se supune trecerii timpului. daca rezista, va merge mai departe, daca nu, nu. indiferent ca e vorba de casatorie/concubinaj.

 

"Don't believe everything you think"