Predispusi la divort?

[Andries]

Rufus, eu nu cred ca ar fi vreo legatura intre a avea parinti divortati si a divorta si tu. Dar cred ca e o diferenta intre doua situatii: una e sa ai parintii divortati si sa traiesti cu unul din parinti si el sa nu isi refaca niciodata familia si a doua situatie sa ai parintii divortati si sa traiesti cu un parinte care reuseste sa refaca o familie si sa mentina echilibrul in ea si sa sadeasca in copiii sai dorinta de a avea la randul lor familie. Andries

[Andries]

Sau mai exact, nu conteaza divortul in sine, ci tot ceea ce fac parintii DUPA. Andries

[Rufus]

quote:

---

Originally posted by MissParker Eu iti inteleg temerile si dorintele ca pt. fata ta totul sa mearga bine in casnicie, dar incearca sa pastrezi calea de mijloc, caci un divort va fi categoric mai putin traumatizant decat daca ar rezista incapatanata/disperata intr-o casnicie distrusa, iar asta numai fiindca simte ca asta asteapta familia ei de la ea.

---

Ei, nu ma gandesc sa-si stice viata intr-o casnicie mizerabila, doar sa-mi faca mie pe plac. Dar nici sa dea bir cu fugitii la primul hop, ca asa a facut si tata si uite ce bine-i merge... [url="http://community.webshots.com/user/tora97"]poze multe cu noi[/url][foto] [url="http://good-times.webshots.com/album/551940014PFgtLL"]Ana a implinit un an[/url][foto] [url="http://good-times.webshots.com/album/554582211ZUiOLU"]Vara lui 2006[/url][foto] "EXPERIENTA este numele pe care-l dam greselilor noastre" Oscar Wilde

[MissParker]

quote:

---

Originally posted by Rufus

quote:

---

Originally posted by MissParker Eu iti inteleg temerile si dorintele ca pt. fata ta totul sa mearga bine in casnicie, dar incearca sa pastrezi calea de mijloc, caci un divort va fi categoric mai putin traumatizant decat daca ar rezista incapatanata/disperata intr-o casnicie distrusa, iar asta numai fiindca simte ca asta asteapta familia ei de la ea.

---

Ei, nu ma gandesc sa-si stice viata intr-o casnicie mizerabila, doar sa-mi faca mie pe plac. Dar nici sa dea bir cu fugitii la primul hop, ca asa a facut si tata si uite ce bine-i merge...

---

Pai tocmai de-aia ziceam sa-i mijlocesti criterii solide ca sa-si cunoasca propriile sentimente, sa nu stea nici intr-o casnicie abuziva dar sa nu alerge nici dupa himere si sa aiba ce regreta... Portugalia 2006: http://family.webshots.com/album/557164596AdFMgt Eu si sufletul meu pereche: http://family.webshots.com/album/557167184hBwWJt

_______________________ Pentru a-ti cuceri libertatea nu trebuie sa ajungi in America, e suficient sa pleci din Spania. Felicia

[dananova]

Rufus, pararea mea este ca nu este atat de important actul divortului, cat mediul in care cresc copiii. Si aici vin cu un exemplu personal: desi parintii mei au continuat sa fie o familie (pentru binele meu) cu toate ca nu s-au inteles, si s-au incapatanat sa lupte pentru casnicia lor, ceea ce am perceput eu copil fiind (adica certuri, tensiuni, reprosuri) mi-a influentat negativ modul de a vedea lucrurile in viata si relatiile cu partenerii pe care i-am ales gresit de fiecare data. Am refuzat casatoria in care nu credeam si m-am expus atat pe mine cat si pe copilul pe care-l am unei vieti lipsite de dragostea si protectia unui barbat (atat de firesti pana la urma). La randul lui, tatal copilului meu provine dintr-o familie destramata ... a fost un copil crescut fara tata (care a murit pe cand el avea 7-8 ani) si cu o mama prea bolnava si slaba ca sa-i ofere o educatie. La 14 ani a fugit de acasa, la 15 a inceput liceul in alta localitate (a locuit la internat), apoi a invatat sa se "descurce" singur. Cu toate astea, sau mai bine zis in aceste circumstante, a devenit un om care nu-si poate asuma responsabilitatea unei familii/relatii si cand spun asta ma refer la respect, afectiune, sprijin, etc. De ce? Pur si simplu pentru ca nu a avut de la cine si de unde sa invete aceste valori. In concluzie, consider ca daca mediul in care cresc si se dezvolta copiii este unul armonios si educatia pe care o primesc este una buna, mai tarziu cand vor porni in viata vor sti sa aleaga corect. Si mai trebuie avut in vedere si faptul ca din punct de vedere social mentalitatile s-au mai schimbat in ultimul timp. A cam disparut acea familie "celula de baza a societatii" care trebuia tinuta in viata cu orice pret ... tot mai multi oameni refuza sa traiasca unii cu altii din constrangere, prefera sa o ia de la capat si sa gaseasca persoana potrivita, si crede-ma, cazuri exista, si inca foarte multe.

[taedi]

Si parintii mei au divortat dupa 20 de ani de chin(certuri multe tensiuni,etc.).Eu as fi preferat sa divorteze mai devreme adr au preferat sa se chinuie asa pt copii. A sosit timpul de ma-m marutat si eu si di dupa 4 ani am divortat pt ca am preferat sa am o viata linistita fara certuri,tensiuni,cuvinte urite si altele.Copilul meu avand 3 ani cand am divortat nu a suferit deloc pt ca nu a inteles multe,dar eu am suferit destul in copilarie. Parerea mea este ca mai bine pui capat unei relatii decat sai faci si pe cei din jur sa sufere. Eu mi-am refacut viata si sunt fff.fericita.Daca o relatie nu merge nu trebuie fortata. edith

[nume]

Rufus, afectivitatea si comportamentul in viata de cuplu sunt ambele invatate in familie; dupa modelul parental. Asta e si motivul pt care, la maturitate, ne surprindem reactionand ca parintii nostrii indifferent cat de diferiti suntem de ei. Repercusiunile unui divort asupra dezvoltarii copilului variaza intre pessimism legat de viitoare relatii personale si atitudini invatate in familie in timpul conflictelor dintre parinti. Exista mai multe motive pt. care copiii dezvolta neincredere si mecanisme mai slabe de a face fata conflictelor in viitorul cuplu. Teoriile din spatele ``pesimismului`` includ lipsa unui model parental care sa indice o relatie buna, fericita si o acceptare a divortului ca fiind o solutie in situatie de conflict. Daca insa divortul a avut loc devreme in viata copilului si conflictele intre parinti au durat putin iar copilul are posibilitatea ulterior sa urmareasca un model parental pozitiv (in care increderea e importanta, relatiile sunt armonioase) repercusiunile sunt minime. E bine ca fetita sa vada constant semne de iubire intre voi(parinti), sa inteleaga care sunt avantajele vietii de cuplu. :) Cand fetita ta se va casatori sa fii atent la socrii. Pentru ca ``potrivirea`` dintre familia voastra si a socrilor e un bun indicator al felului in care vor evolua relatiile intre ei. nume

[Clover]

Rufus, eu stiu ca statisticile americanilor, care sunt si campioni la divort spun ca da. Divortul parintilor predispune la divort. Dar pana la urma statisticile sunt statistici, cazul fiecaruia e special inainte de a se icadra intr-o categorie. In cazul tau special, cred ca mesajul este unul pozitiv in situatia data si anume ca iti poti gasi partenerul cu care sa fii fericit si ca nu trebuie sa suferi intr-o relatie care nu merge. Adica daca e sa fie vorba de divort, cazul vostru mi se pare unul fericit. Gandeste-te ca o influenta mare o va avea si societatea. S-ar putea ca fiica ta nici sa nu se gandeasca la casatorie pentru ca va fi ceva demodat. Keep the promises you make to yourself.

[Lu_mi]

Dar ce se intimpla daca mama nu se recasatoreste si copilul creste, de mic, cu un singur parinte? Va avea el atunci notiunea de familie? Ce va invata el despre relatiile de cuplu si ce isi va dori cind va creste? Nu pot sa cred ca nu va suferi, cind va vedea familiile colegilor, prietenilor lui. Si ca si adult, va stii sa-si construiasca o familie?

[anaisanais]

quote:

---

Originally posted by Lu_mi
Dar ce se intimpla daca mama nu se recasatoreste si copilul creste, de mic, cu un singur parinte? Va avea el atunci notiunea de familie? Ce va invata el despre relatiile de cuplu si ce isi va dori cind va creste? Nu pot sa cred ca nu va suferi, cind va vedea familiile colegilor, prietenilor lui. Si ca si adult, va stii sa-si construiasca o familie?

---

ei, iata un nivel nou de discutie.... In teorie, raspunsul este NU. In parctica, cred ca se poate nuanta. Repet, eu fac parte dintre cei care nu au trecut, nici ca adulti, dar nici copii fiind, printr-o astfel de experienta, am, insa, un exemplu, hai sa zicem ''de studiu'': este prietena mea : ea are experienta divortului parintilor, atunci cand ea avea 7 ani, o mama care nu s-a mai recasatorit, si a avut grija intotdeauna sa-i atraga atentia prietenei mele ca''si-a sacrificat viata pentru ea''; mai mult, adulta, prietena mea are 3 divorturi la activ si acum este tot singura. Ceea ce pot spune este ca(ne cunoastem de 27 de ani) intotdeauna si-a cautat un partener care sa fie ''copia la indigo'' a unui tata absent din viata ei in momentele importante si idealizat de ea, ca reactie la ''acuzele ''mamei: semeni cu tac-tu! Dupa ce am prezentat ''spita'', pot sa spun ca practica este destul de greu de nuantat si presupun ca parintele care creste singur trebuie sa fie un om foarte puternic, astfel incat sa-l faca pe copil sa inteleaga ce inseamna o relatie de cuplu reusita. Spun ''o relatie de cuplu reusita'' gandindu-ma la o casatorie care sa-i satisfaca pe ambii parteneri, si nu care sa fie pastrata ''de gura lumii'' sau pentru ca'' la noi in neam nimeni n-a divortat''. Asa ma gandesc eu! madalina