Vic Postat Iulie 29, 2013 Raport Distribuie Postat Iulie 29, 2013 sa zicem ca fiica-mea vrea sa ne sperie, pe mine si pe tati. vine pe la spatele nostru si face "bau!".reactia lui taica-su "vaiiii, ce m-ai speriat!" razand si luand-o in brate.reactia mea "m-ai speriat, sa nu mai faci niciodata asa" pe un ton rastit si f. serioasa...dupa cateva secunde imi dau seama ca am reactionat extrem de prost, insa de ce mi-a venit sa reactionez asa din prima? de ce nu mi-a venit si mie sa rad si sa iau totul ca pe o gluma???Ramonika, reactia ta a fost una cat se poate de normal. Tu te-ai speriat cu adevarat, nu ti-a placut, si ai verbalizat ceea ce ai simtit. Tati presupun ca e mai obisnuit cu astfel de jocuri - a experimentat si el, copil fiind, apoi probabil si cand era mai mare. Poate ca uneori o sperie si el pe fiica voastra tot asa in joaca. Deci el e obisnuit, si poate ca a prins cu coltul ochiului ca ea vine sa va sperie si era pregatit, nu s-a speriat in mod real. Si ai mei copii se distreaza speriindu-se intre ei, sau speriindu-ne pe noi, parintii. Daca ma prind dinainte, ma prefac speriata si rad. Daca ma sperii cu adevarat, prima reactie naturala e de aparare, si asta poate lua orice forma, cel mai adesea un raspuns rastit. Daca insa in secunda urmatoare iti dai seama care-i realitatea si iti schimbi atitudinea corespunzator, o sa vezi ca dupa ce te relaxezi rapid si realizezi ca nu-i de fapt nici un pericol, poti sa te bucuri si tu cu ea. Apoi poti sa incepi sa faci si tu "bau" la ea, si devine un joc de care va bucurati impreuna. Uneori nu prima reactie e importanta, ci ce faci dupa acea prima reactie. Citează Link to comment Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Recommended Posts
Participă la discuție
Poți posta acum și te poți înregistra mai târziu. Dacă ai un cont, autentifică-te acum pentru a posta cu contul tău.
Notă: postarea ta va necesita aprobarea moderatorului înainte de a fi vizibilă.