cum reusesti sa fii optimist?

[oanaib]

Eu personal nu cred ca te poti autoeduca sa fii fericita si optimista dar cred/sper ca fiecare isi poate gasii propria solutie pentru a iesii dintr-o astfel de stare. Cred ca starea de optimism depinde foarte mult de firea persoanei si de experientele traite.  Eu de exemplu imi gasesc ceva care imi place, pe care sa ma focusez f tare ca sa nu ma mai gandesc la tot ce ma deprima (desi a inceput sa devina din ce in ce mai greu si pentru mine).

Subiectul asta m-a lovit direct la punctul sensibil. Experientele astea negative se tot aduna in timp si cand te lupti cu ele parca nu le simti, si vine o perioada de calmitate si liniste si parca toate te ajung din urma, si te intrebi: oare de ce nu pot fi fericita si optimista?

[marius]

Eu personal nu cred ca te poti autoeduca sa fii fericita si optimista dar cred/sper ca fiecare isi poate gasii propria solutie pentru a iesii dintr-o astfel de stare.

 

 

Deja ceva imi spune ca esti pesimista din fire. Si opinia mea este ca oricine poate ceva daca doreste acel ceva cu adevarat daca are incredere ca poate acel ceva. Insa in general omul este propriul sau dusman. Vorbeste mai mult, face mai putin.

[Eleni]

Nu se intampla nimic peste noapte, dar oricare din noi poate incepe cu pasi mici. Concentrat voluntar si intentionat pe chestii marunte... pana si faptul ca poti merge e un lucru de care sa te bucuri. Daca erai in scaun?

Nu sunt spalata pe creier, e chestie de exercitiu. Oamenii, toti, isi dau seama ce au doar dupa ce pierd. Dar daca ai alege sa vezi inainte?

 

Uite un exemplu: eu la munca am atitudinea unui om deschis. Si totusi, cand cineva incearca sa imi propuna ceva sa schimb in proiect/proces/oriunde, prima mea reactia instinctuala este sa imi caut motive sa pastrez ce am acum... sa nu vreau sa schimb. Dupa care rational, ma fortez sa zic: hai sa incercam. Dar o fac voluntar, nu ca sunt eu flexibila si relaxata, eu as vrea sa raman in zona de comfort.

Si totusi e un exercitiu de vointa.

De aceea zic ca orice poate fi exersat.

 

Ramonika, tu ai mai avut un subiect acum ceva timp, similar. Iarta-mi intrebarea directa, dar ai facut ceva atunci? adica te-ai preocupat in vreun fel de sugestiile, directiile, experientele impartasite atunci?

[Ramonika]

nu stiu daca am reusit sau nu. eu tot nu sunt multumita de felul in care sunt.

n-as vrea sa fiu inteleasa gresit, nu stau si bocesc toata ziua, am momentele mele de bucurie, insa per ansamblu as vrea sa fiu altfel.

am avut parte de multe necazuri in ultimul an, am pierdut-o pe mama (nici pe tata nu-l mai am demult), am pierdut 2 sarcini.

pe de alta parte am un copil sanatos, un sotz foarte bun, e si bb2 pe drum, cu tratament, insa sper sa fie bine pana la urma. deci am si motive de bucurie.

insa simt ca am ceva neincheiat cu trecutul si ceva care ma tine cu mintea la lucruri mai putin placute, nici nu stiu cum sa explic...

[marius]

Pai tocmai asta e problema. Te uiti inapoi desi viitorul este doar in fata. Trecutul este inchis.

[DavidMitran]

DIn moment ce iti ti mintea ocupata cu problemene, nu vei fi in stare sa te concentrezi pe evolutia ta catre optimism. Trebuie, inainte de toate, sa poti sa iti constientizezi problemele, oricat de mici sau mari ar fi, pentru a le putea pune de-oparte si sa te poti focusa pe optimism si cat de departe vrei sa ajungi. Abia apoi, dupa ce capeti perspectiva necesara, te poti intoarce la probleme si le rezolvi pe fiecare in parte.

 

Ai nevoie sa tratezi totul cu multa rabdare si calmitate. De asemenea recomand sa arunci o privire si peste urmatorul articol, probabil te va ajuta: http://fiioptimist.ro/cum-sa-fim-mai-optimisti/ .

[Ramonika]

totusi, un aspect despre care nu s-a discutat inca. se stie ca tristetea (sa nu zic chiar depresie) e provocata de lipsa anumitor substante in corp. cu pastile se poate regla acest lucru. nu as vrea sa iau acum "pastile de fericire" insa totusi ma gandeam ca tot citesc ca fericirea tine de noi, insa daca nu e chiar asa, daca e ceva mai mult, adica lipsa unor vitamine/minerale/substante sau cum sa le mai numesc.

[marius]

totusi, un aspect despre care nu s-a discutat inca. se stie ca tristetea (sa nu zic chiar depresie) e provocata de lipsa anumitor substante in corp. cu pastile se poate regla acest lucru. nu as vrea sa iau acum "pastile de fericire" insa totusi ma gandeam ca tot citesc ca fericirea tine de noi, insa daca nu e chiar asa, daca e ceva mai mult, adica lipsa unor vitamine/minerale/substante sau cum sa le mai numesc.

Foarte corect. Exista intradevar anumite afectiuni ale starii de sanatate care pot avea ca si efect si depresia sau generic stari de tristete, insa acestea ar trebui depistate de medici de specialitate in urma investigatiilor specifice. Nu este exclusa nici aceasta varianta dar nu ar trebui generalizat. Sunt totusi exceptii.

[michelle-usa]

b complex am auzit ca ajuta

[Eleni]

Din prisma celor citite constat ca "fericitii" sunt priviti ca niste usor-inconstienti... Ca si cum nu realizeaza pe ce gheata fina merg... au curajul sa se bucure de senzatia de alunecare. 

Cu siguranta e mult mai usor sa baltesti in nefericire. Cel mai usor... desigur insa aici exista riscul sa aluneci in zona de depresie reala si diagnosticata, si atunci nu mai e doar tristete si nefericire, sunt deja niste probleme reale cu care nu glumim.

Exista chiar un soi de "fericire a nefericirii"... azi am vorbit cu prietena mea, cea mereu nefericita... am inceput discutia relaxat, fara sa am nici cea mai mica intentie sa o binedispun sau sa o prostdispun, m-am concentrat sa fiu neutra ca sa o las pe ea sa directioneze discutia. Si dupa 2 fraze de politete si atentie, am dat-o direct in nefericire. Ce norocoasa esti tu ca ai curaj sa iti iei viata in maini! Ce norocoasa esti tu ca ai prieteni cu care sa iesi! As zice ca sunt norocoasa daca as castiga la loto sau as da peste o ulcica cu monezi dacice... dar curajul si prietenii nu tin de noroc, ci de atitudine. Si i-am zis ca eu sunt unul din prietenii cu care poate iesi, hai! A, nu, ca nu am nici bani, nici zile de concediu. Ok, duminica, in parc, sa se joace copiii gratis la fantani?

A, nu stiu... sa vedem ce se intampla pana atunci.

Si daca nu se intampla nimic?

Sunt chiar curioasa ce se intampla cu nefericitul care asteapta sa cada drobul de sare... si care descopera ca drobul de sare s-a topit... ce face? cum reactioneaza cand vede ca motivul nefericirii lui a disparut? Eu cred ca stiu: va fi nefericit ca a fost nefericit atata timp degeaba.

Departe de mine gandul de a rade de tristetea oamenilor. Empatizez cu depresia, cu anxietatea, cu problemele reale. Dar cu restul... zau, mi se par asa niste ... lasitati (si spun asta pentru ca am si eu 2 bucati de probleme de lasitate cu care incerc sa convietuiesc, pana le-oi lua de coarne).

E pe principiul: mai bine sa imi fie rau... ca daca dupa ce mi-e bine, mi-e rau cum o sa trec peste asta... 

Stiti cum sunt copiii carora li se refuza ceva si se pun pe plans? Dupa ce le dai lucrul acela, ei continua sa planga pentru ca nu sunt pregatiti pentru o reusita a demersului, si atunci ii ia prin surprindere, asa ca ei continua sa planga: ce daca i-ai dat pana la urma ce voia? trebuia atunci, de prima oara... atunci trebuia, acum e prea tarziu, nu mai e loc pentru bucurie si ras.