Ziua cand l-am privit pe Dumnezeu in ochi

[redactor]

Copilul a intrat deodata in vietile pe care urma sa le schimbe atat de profund

 

Asa incepe povestea. Cred ca, pentru cineva care nu are chef, timp, disponibilitate sa citeasca despre sentimentalismele unei mame despre fiul ei, cuvantul acesta este definitoriu si suficient. Si din acelasi motiv, de dragul povestii si al magiei pe care o aduce cu sine, nu voi scrie niciodata despre nasterea Copilului. Nasterea, asta nu e o poveste, e o proza postmoderna, o chestiune iritanta care acompaniaza – inerent – inceputul.

E prima oara cand negrul - ciudat - e pozitiv

 

Intrarea Copilului si inceputul lumii se suprapun in memoria mea afectiva culorii negre si uimirii. Copilul a avut, la secunde dupa nastere, cei mai negri, uimiti, luciosi, larg deschisi ochi din toate lumile posibile. Si e prima oara cand negrul – ciudat – e pozitiv, e sclipire, e gheata, e puritatate in definitia ei absoluta. Ochii Copilului din acele minute vor fi ultima mea imagine de pe acest pamant citeste in continuare aici >>

 

http://www.desprecopii.com/Images/SitePages/ochii-lui-dumnezeu.jpg

 

frumos spus, nu-i asa?

[a_alinta]

ai deschis un subiect foarte profund. in momentul cand dai nastere unui copil ( 2,3,4 samd) ti-ai schimbat universul .

 

ce imi place foarte mult sa observ ( in jurul meu) este ca sunt femei si barbati  care nu au putut trece peste aceasta minune si au adoptat copiii lasati. [flo2]

[cara112]

Am doi "Dumnezei" ,unul de 4 ani si 5 luni,altul de 5 luni .Dumnezeu a vrut ca ei sa se nasca la o distanta de 4 ani si o zi.Imi dedic timpul in totalite lor numai sa le aud glasurile cristaline,rasetele si ochii plini de fericire.Nu este nimic mai frumos decat sa intri seara in camera si sa-i vezi dormind,unul in patut ,celalalt in pat cu fata senina aflandu-se intr-un somn profund linistitor.