Problema de adolescenta

[J G]

Mik, eu ma indoiesc ca intr-un apartament cu 2 camera e separate toaleta de cada/dus. Asa ca exeplul tau e irrelevant... la noi efectiv daca usa e inchisa, nu se intra. Daca se poate intra, lasam usa deschisa.

[mihaela_s]

Eu atat vreau sa spun. Ca sa primesti respect, da respect. Din povestile adolescentei, nu vad respect din partea adultului si evident ca reciproca e valabila. 

 

Adolescenta, rezonez cu viviana si marius. Esti o persoana deosebita, chair daca tatal si sotialui te-au crescut in mediul acela, se vede ca tu esti altfel. Nu intotdeauna ceea ce devenim e 100% urmare a educatiei, e si personalitatea si multe alte impletite intr-o persoana. 

 

Eu iti doresc sa depasesti aceste momente.  [flo2]

[Mik]

J G, nu pot sa-ti spun cum se face la 2 camere, insa nu se spune nicaieri ca usa era inchisa sau deschisa. A precizeaza  doar "a venit peste mine". Acum fiecare isi imagineaza ce poate.

[marius]

Tu chiar crezi asta ?

Si cind ti se povesteste ceva crezi ca e adevarul absolut ?

Serios ?

Experienta .... si munca  cu mii de oameni si psihologii diferite. E mai greu de explicat dar nu insist sa am dreptate.

[eumada]

Eva zice"copilul nu se bate si nu se cearta".asa a invatat ea acasa si la gradinita.Vorbele urate nu au ce cauta in discutia cu un copil fie el si de 14ani.Nici palmele sau altceva. Ce mare branza trantitul usii?toti am facut o la un moment dat .nu e tragedie pana si eva o face.eu ma amuz de boticul ei ca i trece.adolescenta ny infloreste ce se intampla.nici nu e normal sa i se vorbeasca asa.

[viviana]

Adolescentza este o perioada destul de tulbure si o piatra de incercare si pentru parinte si pentru copil. 

E o perioada de tranzitie de la copil la adult, cu problemele ei specifice, o perioada de stabilire a propriei identitati, a maturizarii.

Procesul de formare  se afla sub  2 influente:  interioara (biologica, hormonala, psihica - propria identiate) si exterioara - familia, societatea.

 

Dificultatile pe care le intampina adolescentii  deriva din neadaptarea la standardele impuse de influenta exterioara.

 

Cu alte cuvinte adolescentul vrea ceva pentru el insusi si parintii altceva. 

 

Cand adolescentul provine dintr-o familie destramata cu anumite probleme deja lucrurile se complica mai mult.

======

 

Acuma cu usile trantite. Ma mir ca mai am pereti in casa. Sunt prea permisiva? Nu. Insa stiu ca o usa trantita nu este altceva decat un impuls adolescentin care vrea sa spuna: ma simt agresata psihic lasa-ma in pace.  Nu conteaza pe unde se situeaza adevarul conteaza foarte mult cun percepe copilul un "scandal".

Eu sunt adultul, formatorul de caracter deci ma retrag. Pe moment.

 

Nu toata lumea poate face asta. Ca deh, exista orgolii.

 

Si la mine in casa, ca in orice casa cu adolescent exista frecusuri. Cele mai dese sunt intre tata si fiica. Cel mai stupid si hilar (insa luate in serios de ambele parti) motiv de infruntari si usi trantite il reprezinta... papucii.

Fii-mea umbla in picioarele goale. Ta-su nu e de acord. Una spune ca-s picioarele ei si umbla cum vrea, unu' spune ca nue frumos, ca-s microbi, etc.

 

Am vorbit separat cu fiecare. Am luat notite apoi am vorbit cu fii-mea.

 

I-am spus ca in viata, chiar daca crezi in ceva si doresti sa obtii ceva, nu e bine sa te duci ca berbecu' cu coarnele-nainte. Daca o lasi mai moale pe ici pe colo nu strica nimanui. Dimpotriva poti sa ai surpriza ca daca faci mici schimbari in tine insati sa obtii mult mai usor ceea ce iti doresti.

 

Cam acelasi sfat l-as da si Adolescentei. 

I-as mai spune ca de fiecare data dupa un scandal sa-si reaminteasca obiectiv de unde a inceput si daca cumva statea in puterea ei sa nu complice conflictul.

 

=====

 

Apoi mai e o problema. Noi parintii nu suntem perfecti.  Avem frici si indoieli. Am vrea sa ne ferim copiii de orice cu orice pret.

Mama ta, draga mea Adolescenta, nici ea nu a fost perfecta, a avut scapari. Tatalui tau ii e frica sa nu ii repeti greselile care au facut pe multi nefericiti. Ii e frica sa nu il dai la o parte.

Pentru ca ai doar 14 ani se teme ca vei face alegeri gresite. 

Ar trebui sa ii arati ca poate avea  incredere in tine.

[ab5174]

Eu una le-as spune ca ceea ce vorbesc eu cu mama nu ii priveste pe ei; ca nici ei nu-mi dau mie raportul zilnic cu cine vorbesc si ce fac. 

 

Cum a spus si Bella, incearca sa nu mai pui tot la suflet, fa-te ca ploua cand te jignesc. Eu una asa as face. Stiu, usor de zis, greu de facut. 

 

Numai bine iti doresc  [flo2]

Cel mai prost sfat pe care il poate da un adult unui adolescent. mai ales cind a auzit numai o versiune.

 

Totusi oamenii aia au crescut-o pina acum.....mama ei a plecat cind era destul de mica dupa cite am inteles. 

 

Parerea mea este ca daca mama a parasti-o o data ce o impiedica sa o faca si a doua oara cind da de greu sau s-a plictisit sa fie parinte.

[adolescenta]

Buna seara.

 

Sunt de acord, poate reactionez si eu urat. Singur e si vina mea. Dar nu stiti cat ma doare sa aud apelative urate. Ma doare cand aud ca o face inclusiv pe pisica nesimtita ca a varsat un ghiveci cu flori... adica, in concluzie, ma doare faptul ca vorbeste si vorbesc urat si, cu atat mai mult, imi vorbesc mie. Sa nu credeti ca e prima oara cand ma fac nesimtita, tolomaca, proasta, si apelative de genul asta....sunt ani buni de cand imi fac asta, ani buni, de cand sunt aici... deci n-are nicio legatura ca eu as fi impertinenta sau le inchid usa in nas. Ok, poate sunt si eu nesimtita, de multe ori, insa nu stiu ce inteleg ei prin nesimtire, cum o definesc....

daca ar fi dupa ei, ar trebui sa fiu smirna. Ar trebui sa tac si sa aprob mereu, indiferent ca n-au dreptate. Si nu credca parintii au mereu dreptate. Ca au mai multa dreptate decat copiii, ca au o capacitate intelectuala mult mai dezvoltata si mai multe experiente care ii fac sa gandeasca la rece si sa stie, intr-o oarecare masura, urmarile anumitui fapt, e adevarat. dar si parintii sunt tot oameni si gresesc. Insa ai mei (tata si mama vitrega) au impresia ca detin adevarul suprem, mai ales ea. Il citez pe tata referitor la adevarul suprem, intrucat, in multe certuri, i-a reprosat mamei vitrege ca are impresia ca il detine... Ei orice ar spune au dreptate. Indiferent ca n-ar sti situatia cu exactitate. Ok, de multe ori au dreptate, dar alteori sunt f rai.

Referitor la usa...usa de la baie era inchisa. Becul aprins. Era clar ca era cineva in baie, nu? Ea a intrat sub pretextul ca schimba litiera la pisici....

Iar usa camerei mele nu prea sta inchisa. Deocamdata e o situatie speciala pt care usa e inchisa seara, si nu pt ca ar vrea ei sau as vrea eu, ci pt ca asa ne impun conditiile.... deocamdata. In aproape 6 ani de cand locuiesc aici, e prima vara/luna(cat va mai dura situatia) cand dorm cu usa inchisa. altfel...nu mi se permite.

Apoi, nu inteleg ce lucruri va trezesc suspiciuni. Am deschis subiectul intrucat aveam nevoie de un sfat cum sa ii impac pe toti 3...asta nu o sa reusesc niciodata. Si de aici, din cauza lor, totul a degenerat in altceva.

Si am inceput sa ma indoiesc ca ea, cel putin, ar vrea sa raman aici. Asta pt ca imi reproseaza prea des, imi spune ca e mai bine sa n-ai copii, ca ii cresti si faci eforturi pt ei si dupa iti dau cu sutul in fund. Chiar azi mi-a zis asta, dupa ce i-am zis ca am vorbit cu mama. Ei s-au dus la piata si m-au lasat sa curat patrunjel. Si dupa ce au venit, le-am zis ca am vb cu mama. Si ea m-a intrebat daca i-am zis mamei ca m-a pus sa curat patrunjel. I-am zis ca nu si a zis ca se vede dupa figura ca mint. Nu minteam. Tata a zis ca daca i-am zis, ce are? Si ea a zis ca daca i-am zis mama va zice ca ei ma exploateaza. Pe bune?... si i-am zis ca mama a zis ca imi trimite pachet in curand si ea a zis ca ea, din pct ei de vedere, mai poate intarzia cu pachetul.

Imi pare rau ca, credeti ca fabulez. N-as avea niciun castig daca as fabula. Scriu aici ce simt si ce traiesc pt ca am nevoie de ajutor. Pt ca imi dau seama ca ei nu procedeaza bine. Pt ca, acum ceva timp, ma uitam la filme si mai intrebam pe la prieteni cum se comporta parintii cu copiii si cand vedeam ca ii mai cearta, ca poate, in unele filme, ii bat si le vorbesc urat, ziceam ca e ok. Ca se mai intampla. Insa ma durea sufletul sa vad cum un copil plange, chiar un adolescent, si mama ei/lui venea si il alina, il iubea si ii spunea sa se linisteasca. Singura mea alinare cand plang, indiferent motivul, e telefonul si eventual o prietena.... altfel, niciodata nu m-au luat in brate cand plangeam. Niciodata! Ba, de multe ori, mi-au zis ca sunt prea sensibila, prea slaba fiindca plang si chiar proasta. Le-am zis ca asa ma exteriorizez, ca asa ma linistesc... credeti ca ma inteleg? Nu, nu ma inteleg si nu o sa ma inteleaga niciodata.

Apropo, de trantitul usii...am luat efectiv clanta in mana si am vrut sa inchid usa, nu sa o trantesc, n-am trantit-o. asta pt ca, de ceva timp, o inchid. Am zis mai sus de ce. Din cauza pisicilor. Am doua pisici care nu se inteleg si stau separate. Ziua stau separate printr-o plasa si noaptea inchidem usa. Altfel, cum ziceam... eu nu pup usa deschisa.

Azi, de ex., in afara episodului cu mama, a fost totul bine. Am fost si eu plecata la ziua cuiva cateva ore si a fost o binefacere.

N-am mai reluat discutiile de ieri. Dar, pt mine, au avut un impact negativ. Am stat si m-am gandit si rasgandit in fel si chip la mii de aspecte. Poate si eu gresesc, dar si ei sunt din topor. Ei jignesc, spun verde in fata indiferent ca doare, judeca si totul trebuie sa fie asa cum zic ei.

Va multumesc atat de tare pt sfaturi si vorbe bune, incurajari. Apreciez nespus si ma ajuta.

Imi pare rau ca nu par credibila, ca ridic suspiciuni. Poate e de inteles pt ca e un mediu virtual. dar n-as avea nimic de castigat daca as inventa ceea ce traiesc...sincer, sufar si n-as dori nimanui sa sufere si sa puna suflet asa cum pun eu tot ce aud, tot ce mi se spune si, mai ales, ce traiesc. Mai cu seama, n-as inventa ceva ce n-as vrea sa traiasca nimeni. Si ma rog la Dumnezeu sa nu trebuiasca sa divortez niciodata si, daca voi divorta, sa imi tin copiii langa mine, sa ii iubesc neconditionat, sa ii respect, sa nu ii jignesc si sa ii judec, sa nu le reprosez absolut nimic.

Va multumesc tuturor. Ma bucur ca v-am gasit si ca pot auzi sfaturi de la oameni, mai cu seama parinti intelepti :)

[ab5174]

Recititi un pic mesajul initial.

 

Se vede clar influenta mamei ......dintr-o data totul a devenit negru. 

Eu nu as avea incredere in asa o mama. 

Nu stiu cat de bine procedez scriind aici,dar sper ca voi gasi sfaturi care sa ma ajute,sa ma incurajeze.Am vrut sa postez undeva unde este o diferenta de varsta intre mine si intre cei care dau sfaturi,pt ca nu pot primi sfaturi de la adolescenti,prieteni,asa cum primesc de la un matur.

Mentionez ca am varsta de aproape 15 ani,trec in clasa a8a(emotii,stres,tot tacamul).Ca fiecare adolescent,am probleme cu parintii,insa nu probleme de genul cu baietii,ca as fuma,ca as bea,etc.Dupa parerea mea,sunt o adolescenta destul de cuminte,care invata,citeste(imi place f mult sa citesc),care iese mai rar,putin cam complexata din cauza cosurilor,a inaltimii.In fine,nu e relevant in cazul de fata.

Parintii mei au divortat cand eram eu mica,vreo 2 ani sa fi avut.De la fiecare am auzit ipoteze diferite privind cauza divortului,nici eu nu stiu ce sa cred,dar acum nu ma mai intereseaza.

Am stat o buna perioada de timp la mama mea,traind diferite experiente,mai neplacute pt un copil,care m-au maturizat timpuriu.A fost vina ei,in principal,dar o pun si pe seama varstei,m-a nascut la 20 de ani si avea chef de viata,de distractii,prietene dornice de cluburi,barbati,etc.Stiu sigur ca m-a iubit,am fost crescuta de matusa mea si bunica,dar si de ea,desi de multe ori,in weekend,era plecata prin cluburi,la petreceri,etc.,a avut totusi grija de mine.Pana a aparut un barbat care a locuit cu noi,la bunici,o perioada buna de timp,in care au fost certuri,batai,etc.Mama nu putea renunta la el,in ciuda tuturor intamplarilor.Au decis sa plece in strainatate,lasandu-ma la bunici.Am mers la scoala,nu mi-a fost alaturi in prima zi de scoala,desi tatal meu da.

In clasa intai,prin primavara,m-a luat cu ea in strainatate,desi tata a luat ceva masuri ca sa nu ma ia din tara.Acolo am mers doar o luna la scoala,in rest stateam in fata televizorului,in casa,cateodata singura cand era la munca,pana au venit niste chiriasi care au locuit cu noi.Si acolo barbatul era violent,se certau foarte des,eram traumatizata.Pana am plecat in Romania.

In Romania...veste soc pt mine,mai ales.Eram reincredintata tatalui.Mi-a fost greu la inceput gandindu-ma ca mama e departe,ca nu era la mine,dar fiind copil ,si pt ca tatal meu imi oferea tot confortul necesar,haine,bani,scoala ca lumea (m-a mutat la alta scoala,mult mai buna),jucarii,tot ce isi dorea un copil de 9 ani.Are si el la randul lui pe cineva,pe care o respect mult in sufletul meu,desi de multe ori ma enerveaza atat ea cat si tata,dar imi dau seama ca au dreptate intr-un final,care are grija de mine,care ma sfatuie,desi nu e ca o mama,nu e afectuoasa,tandra cu mine,dar ma sprijina neconditionat.La fel si tata.

In fine,mama a incercat sa ma ia,a redeschis proces,implind varsta de 10 ani am avut dreptul sa aleg,l-am ales pe tata.Pt mama a fost un soc,a fost greu si pt ea,am amintiri tare neplacute din perioada aceea,cand mama imi mai aducea cate ceva la scoala si tata imi zicea sa nu iau nimic de la ea,cand erau certuri din pricina ei,cand sufeream si imi era dor de ea.

M-am dezobisnuit de mama,o perioada ne auzeam doar o data la cateva luni la telefon,conversatii scurte,etc.Ea si-a reluat viata,stiu ca a suferit mult dupa mine dar nu a avut incotro.

Acum,de ceva timp,a revenit in viata mea.Ma suna,imi trimite pachete,bani,vorbim destul de des.Vara aceasta am fost cu ea la mare,desi tata era f indecis,nu stia ce sa faca,daca sa ma lase,daca sa nu ma lase.Pt mine a fost un stres perioada aceea,nu stiam ce sa fac,imi era frica sa spun ce vreau,daca voi spune da,vreau sa merg se va supara tata,daca voi spune nu,se va supara mama.Desi,in adancul inimii,am vrut din suflet sa merg cu mama la mare.Si am mers,tata a decis ca ma lasa,desi sotia lui nu a fost prea de acord.

Tatal meu a purtat o discutie amicala cu mama in ziua cand am plecat,mi-a parut bine.

La mare cu mama mea a fost foarte bine,am amintiri frumoase,si pot sa zic ca tin foarte mult la mama,mi-am dat seama cat de dor mi-a fost de ea,cat imi lipseste.

Ideea e ca nu stiu cum sa ii impac pe amandoi,tata inca are o parere foarte proasta despre mama,nici nu prea are incredere in a ma lasa prea mult cu ea,mama a vrut sa petrecem impreuna doua saptamani,tata mi-a zis sa vin acasa de indata ce vin de la mare.

Nu prea se suporta mama vitrega cu mama mea,o si inteleg pe mama vitrega,a depus un efort f mare in a ma creste,desi nu imi arata iubirea.Dar totusi,mie imi lipseste mama,imi lipsesc imbratisarile ei,la mare am pupat-o si imbratisat-o in continuu,imi lipseste tandretea ei,imi lipseste mirosul ei,si cand ma gandesc ca mai am o singura zi de petrecut cu ea,cand ma gandesc ca pleaca,imi este foarte greu.Cum sa ma obisnuiesc fara ea,ce sa fac?O sa vina scoala,o sa fie stresant cu examenul,o sa uit o perioada,dar tot mi-e greu fara ea.De ce mi-e asa greu acum,e vorba ca eu cresc si simt nevoia mamei?E adevarat ca legatura mama-copil nu se rupe niciodata,precum mi-a zis o doamna?

Cum as putea sa ma comport astfel incat sa nu supar pe niciunul?Tata mi-a spus ca spera sa nu vin cu un comportament schimbat de la mare si sa nu ma comport urat cu mama mea vitrega pt ca a venit mama mea adevarata,ca se intereseaza de mine,etc.Ma enerveaza ca sunt prinsa in mijloc,ca sunt stresata,ca se urasc intre ei,ca se judeca,ca se considera unul mai bun ca altul.Nu mi-e bine deloc,mama si-a dat seama ca ma streseaza toata harababura asta,probabil si tata,dar mi-e greu,si mi-o repet in gand:cel mai greu pt un copil e sa creasca fara mama.Dar se pare ca asa a vrut destinul pt mine,poate e mai bine asa.Nu zic ca nu mi-e bine,am de toate,slava Domnului,am carti,am bani,am haine,conditii mega bune,oameni care ma sfatuie,ma ajuta,o casa frumoasa,camera mea,dar totusi...imi lipseste mama.Si nu,nu stiu daca as vrea sau as putea sa locuiesc la ea,ma gandesc la tata,la cat efort a depus si parca n-as putea sa ii fac asta.Mama nu stiu daca imi poate oferi acelasi confort,educatie,haine,desi imi ofera toata dragostea ei.

Stiu ca am facut un talmes-balmes aici,nu stiu cat de coerenta am fost,dar ce vreau sa subliniez:as vrea sa stiu ce sa imi impun in cap,cum sa ma obisnuiesc fara mama,e bine ca ne-am reapropiat din nou(eu si mama),cum sa reactionez sa ii impac pe toti 3,sa ma comport bine cu toti,sa inteleaga si ei ca e totusi mama mea,indiferent ca o judeca pt ce a facut?Intr-adevar,unele amintiri din copilaria mea,anumite traume,nu se sterg cu buretele asa usor,insa,chiar si-asa,eu iert repede,dar nu uit,si fiind mama mea,normal ca am iertat-o.La fel as fi procedat si cu tata.Sper sa fiu inteleasa,ajutata,sfatuita.Nu e un site corespunzator varstei mele,dar e un site in care cred ca voi primi raspunsuri intelepte de la adulti,nu de la adolescenti.Pentru ca prietenii mei ma compatimesc,imi spun ca nu stiu cum e sa cresti fara mama,ca banuiesc ca e greu,dar sa ma gandesc ca o vad anual si ca,totusi,exista copii a caror mama nu mai exista deloc.Inteleg asta.Insa vreau sa dispara si ura dintre parintii mei,sa stau mai mult si cu mama fara sa vin acasa stresata,sa mi se puna diferite intrebari.

Va rog tare mult sa ma ajutati,va multumesc anticipat si imi pare rau daca am facut ceva rau,dar sunt intr-o situatie oarecum disperata,pt mine e greu.

[marius]

Fii pe pace ... tot timpul va exista cineva pe aici sa iti spuna o vorba buna sau sa iti dea un sfat potrivit.