Povestea unui tatic singur.

[Rufus]

Nu-ti fa griji...are balta peste.

Cel (cea) care se combina cu un parinte singur trebuie sa stie ca exista un "pachet" complet. Ii convine asa...sau renunta.

Cale de mijloc nu exista.

[ch_dana]

Foarte frumos scris...cu precizarea ca si femeile se confrunta cu exact aceeasi problema. Nu cred ca un barbat va accepta cu usurinta un copil care nu este al lui si mai ales nu va accepta ca uneori trebuie sa fie pe locul 2, in circumstante in care copilul solicita 100% atentia mamei (boala, lectii etc).

 

Echilibrul e teribil de greu de atins, iar atunci cand vei gasi un partener care sa accepte ca tu si copilul sunteti un tot indestructibil, atunci vei sti ca ai gasit un OM.  [flo2]

[Delacapat]

Foarte frumos scris...cu precizarea ca si femeile se confrunta cu exact aceeasi problema. Nu cred ca un barbat va accepta cu usurinta un copil care nu este al lui si mai ales nu va accepta ca uneori trebuie sa fie pe locul 2, in circumstante in care copilul solicita 100% atentia mamei (boala, lectii etc).

 

Echilibrul e teribil de greu de atins, iar atunci cand vei gasi un partener care sa accepte ca tu si copilul sunteti un tot indestructibil, atunci vei sti ca ai gasit un OM.  [flo2]

Asa este. Foarte bine spus.Diferenta este ca eu mi-as da seama in scurt timp daca as putea accepta aceasta situatie. As incerca sa nu chinui pe partener daca eu nu ma simt in stare.

[anya]

Greu e si pentru multi tati sa accepte ca dupa aparitia copilului in multe situatii ajung pe locul 2 in preocuparile mamei (invers n-am intalnit situatii dar s-ar putea sa fie). Cu atat mai mult cand partenerul nu e parintele copilului....

[Delacapat]

Greu e si pentru multi tati sa accepte ca dupa aparitia copilului in multe situatii ajung pe locul 2 in preocuparile mamei (invers n-am intalnit situatii dar s-ar putea sa fie). Cu atat mai mult cand partenerul nu e parintele copilului....

Pot sa spun foarte sigur ca eu nu as resimti acest "locul 2" daca ar fi cazul.

Am destula minte cat sa inteleg ca unele situatii sunt in afara controlului meu..

[andacos]

Greu e si pentru multi tati sa accepte ca dupa aparitia copilului in multe situatii ajung pe locul 2 in preocuparile mamei (invers n-am intalnit situatii dar s-ar putea sa fie). Cu atat mai mult cand partenerul nu e parintele copilului....

Pai in acest caz inseamna ca partenerul...nu e cel potrivit.Indiferent ca e tatal sua nu, al copilului.Si nu vorbim aici de o faza(in cazul taticilor)din proicesul de adaptare la viata in 3.

 

Insa sunt si parteneri care accepta aceasta situatie care e normala ,cel putin pina la o virsta.

[Marox]

Nu inteleg de ce trebuie sa facem o ierarhie a prioritatilor. In sensul ca un copil are nevoie de ajutor, nu se poate descurca singur. De el ma ocup eu, ca mama, si sotul meu ca tata. De sotul meu nu trebuie sa ma ocup, adica se descurca singur. Dar si el e la fel, se ocupa de copii, nu de mine. Toate astea insemnind bineinteles ca ne vorbim, sintem atenti unul cu celalalt, dar la alt nivel, ca adulti, noi intre noi. Cu alte cuvinte, relatia parinte (tata sau mama)-copil nu este si nu poate sa fie pe acelasi nivel ca sot-sotie.

[marius]

Pe scurt este vorba de complementaritatea relatiilor ca sa nu tot  disecam si sa vorbim de exact acelasi lucru spus altfel.

Relatiile parinte/copil si sot/sotie sunt relatii complementare insa nu este in regula atunci cand se incearca o catalogare/ierarhizare a lor. Pentru ca daca ajungi sa le subordonezi una fata de cealalta deja pot sa apara probleme indiferent la care dintre cele doua categorii de relatii ne referim.

Parerea mea desigur.

In cazul de fata este un pic altfel pentru ca s-a discutat de relatia parinte/copil si de relatia barbat/femeie unde femeia nu are absolut nici o legatura/obligatie in raport cu acel copil este o persoana externa pe care din cate am inteles o interesa in mod special relatia ei cu barbatul nu cu tatal sau mai mult cu copilul acestuia.

[eumada]

Toate la timpul lor si doar daca sunt potrivite.

Regula nr.1 - tu si copilul.

Restul intra la regula 2, 3 samd. si urmeaza doar dupa regula nr. 1 

Da este buna remarca ta cu o observatie .... daca va exista cineva va trebui sa accepte in viata ei in mod natural un tatic si jumatate nu un barbat si jumatate. O micuta(?) diferenta.

Ai grija de baiat!  [flo2]

Si de asemenea va vrea in viata ei un barbat si tatic nu jumatate de barbat si jumatate de tatic.

[tontocus]

Aceeasi poveste as cam avea-o si eu....dupa 3 ani de zile de iubire nebuna, brusc am realizat ca am facut prea multe sacrificii pentru a fi perfecta pentru el...acceptandu-ma cu prințesa mea de 3 anisori (acum are 6). Marea noastra greseala, cel putin a mea, este ca dupa divorț, pornim cu conceptia: Greu îmi gasesc pe cineva care sa ma accepte cu un Copil! În primul rand, Universul unui părinte se învârte in jurul copilului lui, si asta nu trebuie sa se schimbe niciodată! Ne simtim oarecum datori fata de o persoana care accepta aceasta situație si nu ar trebui sa fie asa.... Acum, dupa 3 zile de cand a plecat, ma simt ușurată, si împăcată stiind ca, atata timp cat nu îmi poate iubi copilul ca fiind al lui, nu are ca sa caute in viata noastra! Si stii ca se spune ca in asemenea situatii contează in primul rand cum " intrusul" :) se poartă cu copilul. Nu este ok...pentru ca totul poate fi de fatada pentru a'-ti castiga increderea si admiratia! ?Si din pacate, cu timpul, isi da aramă pe fata si tot ce a fost frumos se consuma cat ai clipi....