Cum mi-am găsit Vocația și, totodată, fericirea - orientare în carieră

[ioanateodorescu]

Dragi mămici,
Vin azi cu o poveste ce poate părea simplă pentru unii, iluzorie pentru alții, însă pentru mine s-a dovedit a fi o adevărată piatră de temelie, motiv pentru care am și considerat că v-ar fi utilă.
Multe dintre voi vă întrebați poate în ce direcție să o luați, profesional vorbind, după nașterea copilului vostru. Dacă s-ar cere o schimbare de abordare, de stil, de carieră chiar. Ei bine, și eu m-am întrebat. Încă de când am terminat facultatea, am păstrat o doză de incertitudine, pe oriunde m-am angajat. Nu eram sigură de decizia făcută, munca mi se părea adeseori stresantă, resimțeam oboseala și acea lipsă de chef care vă încearcă probabil și pe voi, ori de câte ori vă întoarceți acasă după 8 ore petrecute în slujba altcuiva. Am terminat Jurnalismul și m-am dedicat, ani de-a rândul, redactării și editării de articole. Am lucrat în PR și marketing pentru diverse companii multinaționale, m-am specializat mai apoi pe jurnalism cultural, am lucrat în domeniul social și am făcut parte dintr-o multitudine de proiecte de voluntariat importante. Cu toate astea, ceva lipsea. Eram peste tot și nicăieri, făceam multe și nimic.
Într-o zi, după 8 ore petrecute la lucru, într-un call center care îmi oferea toate beneficiile financiare și niciun fel de împlinire personală, am decis că e vremea să îmi pun viața în ordine, dacă vreau să rezist și să pot găsi un echilibru între viața mea de familie și dorința mea de carieră. Un prieten mi-a recomandat seminarul dedicat descoperirii vocației, susținut de O.O. Am fost sceptică la început, desigur, însă experiențele pozitive m-au împins să încerc. Nu mai aveam nimic de pierdut. Iar în final, aceasta s-a dovedit a fi una dintre cele mai inspirate alegeri făcute vreodată.
Am avut parte de 3 ore și ceva de seminar, intense și practice, cu exerciții ce m-au ajutat să îmi identific cât se poate de clar talentele native dar și slăbiciunile, pasiunile reale, lucrurile la care mai am încă de lucrat și drumul pe care ar trebui să merg. Vocația MEA! Ulterior am participat și la atelierul de direcționare a vocației, care s-a desfășurat la munte, lângă Cluj. O. e un mentor desăvârșit, iar eu pot spune asta cu luciditate, fără a avea ceva de câștigat. M-a ajutat, m-a instruit, mi-a indicat lucrurile pe care să mă concentrez, iar eu nu aș putea fi mai recunoscătoare la acest moment. Acum mă simt datoare să împărtășesc experiența ori de câte ori am ocazia.
SUNT fericită! Am învățat că nu am limite, în domeniul potrivit mie, că stresul și oboseala nu fac parte din muncă, atunci când aceasta e bine aleasă. Acum lucrez independent în organizare de evenimente, sunt relaxată, am vreme de casă și de mine, am timp să îmi văd prietenii și să merg la manichiură, gătesc în fiecare zi de drag, mă bucur de soare, de cântecul păsărilor și de zâmbetele copiilor, iar banii vin exact atât cât am nevoie, în cel mai simplu mod cu putința.

Fericirea e în natura noastră, fetelor! Oricine poate să își găsească vocația și niciodată nu e prea târziu să o iei de la zero, atunci când o faci cu motivul potrivit.
Mult succes, liniște și iubire vă doresc. Și nu uitați, zâmbetul copilului vostru e mărturia unei mămici fericite.

Cu sinceritate,
Ioana.

 

 

 

Notificare:

 

Postarile de tip reclama nu sunt admise pe DC. Daca se doreste reclama va rog sa contactati administratia in vederea negocierii serviciului corespunzator.

[redactor]

speram sa ne gasim vocatia si fara reclamele tale. [bib]

[caress]

Ce mesaj lipsit de autenticitate.Exact, reclama ieftina si penibila.Nici nu am avut rabdare sa l citesc pana la capat.

 

Lasa-ne, ca vorba Mirelei, ne gasim vocatia si singure!

[Marina]

am o buna prietena care lucreaza independent in organizare de evenimente. Celebra si a organizat cateva evenimente mari. Mereu spune ca banii castigati nu merita stresul si timpul petrecut departe de familie.

Chiar am ramas asa cu o impresie dupa discutiile cu ea ca organizarea asta de evenimente numai lapte si miere nu e, si nici macar sa zici ca nu mai ai grija zilei de maine nu poti.

[caress]

Probabil ca nu este asta vocatia ei, de aia nu are timp berechet si bani gramada... [soricel] [soricel] [soricel]

 

PS Si eu am cunostinte care lucreaza in domeniu...nicidecum nu e roz.

Editat de Aprilie 15, 2015

[Ivone]

De ce sunteti atat de rele? Fiecare isi vede meseria altfel si o face cu o anumita pasiune. Eu una tind sa o cred si o si sustin cu ceea ce spune. Am lucrat de la 14 ani cu diverse promotii, hostess-uri, evenimente, etc. Pana intr-o zi cand am spus ca gata, mi-a ajuns viata de noapte si drumurile lungi si telefonul care suna intr-una si nu am timp decat sa ajung sa ma schimb acasa. Si am renuntat. Mi-am asumat toate riscurile, in primul rand din punct de vedere financiar. Am simtit ca nu mai fac cu drag si devinde o povara. Au aparut in urma repaosului si probleme de sanatate din cauza vietii dezordonate. A fost foarte greu sa ma obisnuiesc cu lipsa banilor, cu lipsa activitatii, sa imi schimb total viata, alimentatia. Si am inceput un drum pentru a ma cunoaste pe mine. Stateam cu prietenul meu care are un job f stabil si multumitor financiar si atata timp cat este mancare, nu am nevoie de mai mult. Nu am fost niciodata adepta shoppingului si a banilor cheltuiti non stop. Au fost si momente cand aveam chef sa am eu banul meu sa imi cumpar o bluza vazuta in vitrina, dar am invatat sa ma abtin. O buna perioada am fost in depresie din cauza valului de probleme de sanatate si restul. Nu ma vedeam facand nimic absolut. Si uite ca intr-o zi m-am apucat de origami. M-am interesat de chestii decorative si imi place foarte mult. Sunt f fixista de felul meu. Am o prietena care lucreaza ca si tine in organizarea de evenimente si e singura cu un copil. Are timp de toate, lucreaza si de acasa si fetita a crescut si o ajuta din ce in ce mai mult. E foarte multumita si impacata cu ceea ce face pe toate planurile. Atata timp cat faci cu drag ceva, e imposibil sa te simti impovarata si dezgustata. Si fiecare are o alta capacitate de a-si organiza viata. Eu ma bucur ca mi-am revenit si abia il astept si eu pe bebe si sunt convinsa ca toate se vor aseza asa cum trebuie la momentul potrivit. E foarte important pentru o femeie sa isi gaseasca meseria potrivita pentru a putea impaca linistita si familia. Felicitari si mult succes in continuare!

[Marina]

si ai fost si tu la seminarul vocational de trei zile caruia ii face reclama sau pur si simplu ai strans din dinti, ai cautat sa iti reorganizezi viatza asa cum te simteai bine fizic si psihic si cand ai fost in echilibru a aparut si posibilitatea sa faci ce-ti place?

[blackgirl0]

Personal cunosc si eu doua familii in care amandoi sunt implicati in organizare de evenimente, iar viata lor este un permanent HAOS! Nu am vazut deloc fericire, bucurie, timp liber, din contra muncit cu zecile de ore, alergat, 4 ore de somn pe noapte, mancat pe coclauri. O familie avea si-o fetita care statea si-i ajuta, de fapt se baga in seama, caci nu avea nimci concret de facut. Probabil ca-i lipsea timpul petrecut cu parintii :((

 

Iar banii veneau inconstant. Nu stiu daca erau suficienti, nu am ajuns la astfel de confidente, dar din exterior nu pareau sa fi dat peste closca-cu-ouale-de-aur. 

[ioanateodorescu]

Îmi pare rău că am stârnit astfel de reacții cu mesajul meu, am crezut totuși că voi reuși totuși să mă fac înțeleasă. Dacă totuși această postare deranjează, poate fi ștearsă.

Contează prea puțin ce am ales eu să fac cu viața mea. Eu fac ce pot, ce îmi place, la ce sunt bună. E adevărat, orice muncă e grea, dacă nu ești făcut pentru ea. Sunt persoane care adoră să lucreze în vânzări, să participe la deplasări în întreaga țară, să ia parte la campanii de tot felul. În plus, câștigă bani din asta. E misiunea lor. Eu una, pusă în aceeași situație, nu doar că nu m-aș simți deloc confortabil, dar cu siguranță nu m-aș bucura de eficiența și beneficiile pe care un om făcut pentru asta și le poate atrage. De-asta, nu am spus că oamenii în general ar fi fericiți să muncească în organizare de evenimente, ci că eu SUNT împlinită făcând asta.

Eu nu caut să vă conving că un atelier de 3 zile e cheia (apropo, nu de atelier vă spusesem în prima postare, ci de seminar, care ține doar 3 ore și jumătate). VOI sunteți cheia, VOI sunteți facilitatorul, doar în VOI stau puterea, fericirea și rezultatele scontate. Cu toate astea, nu toți putem reuși atât de ușor, pe propriile puteri (la acest capitol trebuie să o felicit din tot sufletul pe Ivone, care e dovada vie a tot ce am vrut să demonstrez). Mie, însă, mi-a fost greu să îmi regăsesc centrul de echilibru, odată ce m-am decis să dărâm tot ce aveam în jur. Stabilitatea unui job. Noțiunea de echilibru pe care o aveam inoculată. Teama de ce-ar spune lumea, teama de nou, teama de eșec. Dorința de a o lua de la 0, fără nicio siguranță că e alegerea potrivită. Pe mine, care m-am dovedit și recunoscut slabă în acest proces, care am preferat să mă identific așa cum sunt, lucid, și să cer ajutorul atunc când am avut nevoie, omul acela m-a ajutat.

Nu voi mai da nume, nu voi mai promova nimic. Dar există oameni care trec prin viața ta și lasă urme. Există oameni care te ajută să îți schimbi și fructifici viața. Și cum altfel le-ai putea fi, decât recunoscător? Ăsta e modul meu de mulțumire. Încerc să îi promovez munca ori de câte ori am ocazia. Poate câteodată se întâmplă ca povestea mea să mai trezească și pe altcineva la realitate, să provoace la schimbare. Iar scopul nu e ca schimbarea să se producăprin seminarii, ateliere sau workshop-uri, ci doar să se producă. La fiecare CÂND poate, CUM poate. Există un moment și un drum natural pentru toate. Sper să vi-l fi găsit deja sau să vi-l găsiți exact ATUNCI și AȘA cum trebuie să se întâmple. Dar pentru acele dintre noi pe care ocazional ne mai lasă genunchii, e bine să știm că mai există oameni care pot prelua puțin din greutate.

 

Vă mulțumesc și vă urez doar bine!

I.

Editat de Aprilie 16, 2015

[ingridnen]

asta-i utopie, draga mea.... stii vorba ceea din batrani   ca ursul nu joaca de placere ? Joaca pentru ca-i da ursarul peste picioare. Cred ca 1% din oameni fac munca pe care si-o doresc...restul...ca ursul [batcap]

 

Ingrid si Cristi 12 ani