Jump to content
O nouă casă pentru FORUMUL DESPRECOPII ×

Recommended Posts

  • Administrators

Educatia sexuala trebuie introdusa in curriculumul national obligatoriu, sustin peste 60 de ONG-uri. Intr-un comunicat intitulat "Apel de urgenta pentru educatie sexuala in scoli", adresat Ministerului Educatiei, organizatiile avertizeaza ca "traim intr-o societate in care se transmit masiv informatii distorsionate despre sexualitate, prin canalele media, din care lipsesc elemente ce tin de responsabilitate, intelegerea functionarii propriului corp si respectul in relatiile intime".

Coalitia pentru Egalitate de Gen anunta totodata ca luni, 28 septembrie, organizeaza flashmob-uri (manifestatii publice de scurta durata) cu revendicarea "Vrem educatie sexuala in scoli", pe un traseu ce cuprinde: Guvern - Ministerul Educatiei - Institutul de Stiinte ale Educatiei - Ministerul Sanatatii - Piata Unirii, incepand cu ora 10:00.

Cele 67 de ONG-uri semnatare ale apelului sustin ca educatia sexuala trebuie sa promoveze respectul intre parteneri si comportamente ce exclud orice forma de violenta sexuala, protejarea impotriva infectiilor cu transmitere sexuala, protejarea impotriva sarcinilor nedorite, posibilitatea identificarii si semnalizarii de catre copii si tineri a abuzurilor sexuale comise asupra lor.

 

Statisticile ingrijoratoare si evenimentele grave din decursul ultimului an ar trebui sa constituie un semnal de alarma pentru autoritati. In conformitate cu definitia OMS, educatia sexuala trebuie sa promoveze:

    respectul intre parteneri si comportamente ce exclud orice forma de violenta sexuala. S-ar putea preveni pe viitor agresiuni abominabile, precum violul comis la Vaslui de 7 tineri asupra unei eleve navetiste. Ar putea fi corectata statistica care arata ca in 2012,  30%  dintre romance au experimentat, incepand de la varsta de 15 ani, violenta fizica si/sau sexuala provocata de un partener sau non-partener.
    protejarea impotriva infectiilor cu transmitere sexuala si prevenirea discriminarii persoanelor care sufera de HIV/SIDA. S-ar putea evita situatii precum 'cazul Segarcea' din octombrie 2014, cand un tanar bolnav de HIV/SIDA a infectat alte persoane cu care intretinuse relatii intime si o intreaga comunitate a cazut intr-o teama colectiva. S-ar putea schimba realitatea dura a faptului ca persoanele care sufera de HIV/SIDA sunt printre cele mai discriminate din Romania.
    protejarea impotriva sarcinilor nedorite. Romania are cea mai mare rata de sarcini la adolescente din Uniunea Europeana, de trei ori mai mare fata de media europeana. In 2014, 18.600 de tinere sub 19 ani au nascut, 662 dintre acestea inainte sa implineasca 15 ani, iar  potrivit Bancii Mondiale, Romania nu a inregistrat niciun progres in aceasta directie din 2007. Mai mult, 3 din 10 femei cu varsta cuprinsa intre 15 si 49 de ani nu folosesc nicio metoda de contraceptie si doar 51% folosesc metode moderne de contraceptie.
    posibilitatea identificarii si semnalizarii de catre copii si tineri a abuzurilor sexuale comise asupra lor, in special de catre alti membri ai familiei sau de catre colegi de scoala. Copiii si tinerii abuzati sexual vor sti ca ceea ce li se intampla este un lucru rau si este momentul sa ceara ajutor.
    cunostinte despre sexualitate si functionarea aparatului reproductiv feminin si masculin. Lipsa de cunostinte din acest domeniu perpetueaza mituri nefaste despre igiena corporala, natura relatiilor sexuale si despre diferentele in experimentarea placerii sexuale.
    cunostinte despre diversitatea orientarilor sexuale, care vor ajuta tinerii sa-si inteleaga mai bine propria identitate sexuala si sa-i respecte pe cei din jur, indiferent daca sunt heterosexuali sau LGBT (lesbiene, gay, bisexuale sau transgender). S-ar diminua, astfel, cazurile de discriminare foarte puternica impotriva persoanelor homosexuale, grup definit in prezent ca vulnerabil de un studiu al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, in conditiile in care, de exemplu, 31% dintre romani afirma ca s-ar simti foarte putin/deloc confortabil in preajma unei persoane de orientare homosexuala.

Educatia sexuala obligatorie este necesara inainte ca tinerii sa devina activi sexual. O arata statisticile, o arata realitatea din jurul nostru. O arata si atitudinea oficiala a Romaniei la nivel international cu privire la educatia sexuala: tara noastra este semnatara a Programului de Actiune al Conferintei Internationale  a ONU privind Populatia si Dezvoltarea care prevede educatie sexuala si servicii de planificare familiala accesibile si de calitate pentru toti. O arata chiar si legea din Romania: reamintim ca obligativitatea educatiei sexuale in unitatile scolare este recunoscuta prin Legea 272/2004 (republicata in 2014) privind protectia si promovarea drepturilor copilului.

Insa, in practica, in scolile din Romania nu se schimba nimic.

Din acest motiv, semnatarii apelului public cer Ministerului Educatiei Nationale sa adopte o pozitie oficiala pentru obligativitatea educatiei sexuale in scoli.

 

De asemenea, ei solicita Institutului pentru Stiintele Educatiei (ISE) introducerea explicita a educatiei sexuale in noul proiect de politici educationale "Repere pentru proiectarea si actualizarea curriculum-ului national", pentru a nu mai incalca dreptul unor alte generatii de copii si tineri la educatie sexuala de calitate. Se cere ISE si crearea unor manuale scolare care sa cuprinda informatii adecvate varstei elevilor, relevante si corecte din punct de vedere stiintific, precum si formarea cadrelor didactice competente pentru predarea educatiei sexuale.

 

In apelul public lansat astazi, este salutata promisiunea Ministerului Sanatatii din "Strategia pentru Sanatate 2020" si se cere respectarea acesteia: reducerea numarului de sarcini nedorite si avorturi la adolescente si colaborarea cu Ministerul Educatiei pentru "cresterea nivelului de cunostinte privind sanatatea reproducerii la tinerii adolescenti". Se solicita ca aceasta colaborare intre ministere sa asigure accesul gratuit la metode moderne de contraceptie pentru tineri, inclusiv in zonele rurale, accesul la avort (atat din punct de vedere financiar, cat si logistic) pentru fetele minore, precedat si/sau urmat de consiliere psihologica, si informarea cu privire la prevenirea infectiilor cu transmitere sexuala, prin afise si pliante informative puse la dispozitie in cabinetele medicale scolare, aflate in administrarea autoritatilor publice locale.

 

Nu in ultimul rand, este salutata si se cere respectarea angajamentelor luate de Ministerul Tineretului si Sportului, care recunoaste ca reducerea numarului mare de nasteri si avorturi inregistrat in cazul adolescentelor sub 19 ani "constituie un semnal de alarma" si reprezinta "o provocare speciala" pentru "Strategia Nationala de Tineret 2015-2020", angajandu-se sa promoveze un pachet educational pentru educatia sexuala dedicat tinerilor, sa elaboreze un set de masuri de constientizare si planificare familiala dedicate tinerelor din categorii vulnerabile social si sa previna transmiterea infectiei HIV/SIDA in randul tinerilor prin dezvoltarea de programe care sa raspunda nevoilor specifice ale grupurilor vulnerabile.

 

mai multe informatii aici

 

ce parere aveti dragi membri DC?

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

  • Răspunsuri 15
  • Creat
  • Ultimul răspuns

Cei mai activi membri în acest subiect

Cei mai activi membri în acest subiect

Aici orele de "educatie sexuala si a relatiilor" sunt predate de catre profesori/profesoare care au facut un curs special. Se fac 4 lectii/an incepand din clasa 1 primara , doar cei din clasa a 7-a fac 5 lectii- dar ce li se spune copiilor e potrivit pentru varsta lor. Daca intereseaza pe cineva, pot sa va dau mai multe amanunte, scoala a prezentat parintilor programa, obiectivele cursului si "caietul" (format din cateva fise) pentru fiecare clasa.

 

Probabil lectiile astea se continua si la liceu de secondary school/liceu, dar despre asta nu prea stiu inca, eu am copil la scoala primara [:)]

Editat de
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Participă la discuție

Poți posta acum și te poți înregistra mai târziu. Dacă ai un cont, autentifică-te acum pentru a posta cu contul tău.
Notă: postarea ta va necesita aprobarea moderatorului înainte de a fi vizibilă.

Oaspete
Răspunde la acest subiect...

×   Lipire ca text formatat.   Lipește ca text simplu în schimb

  Sunt permise doar 75 de emoji.

×   Linkul tău a fost încorporat automat..   Afișează în schimb ca link

×   Conținutul tău anterior a fost restaurat.   Șterge editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini dintr-un URL.

Se încarcă...

×
×
  • Adaugă...