Labirintul meu

[marius]

Ati avut vreodata un cosmar? Dar nu unul din acela care se termina in clipa in care te trezesti si respiri usurat stergandu-ti fruntea de transpiratie. Nu, unul din acela perfid care in clipa in care te-ai trezit te ridici din pat si-ti vezi de cafeaua de dimineata ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Aparent desigur. Nu de alta dar peste o perioada de timp cand totul pare normal, obisnuit, iei un pumn. Si nu oriunde ci in plex. Daca nu stiti cum este va spun eu. Iti taie instant respiratia. Si nu doar atat. Te lasa fara aer, si ce este mai rau e ca nu-ti gasesti nicicum suflul. Pare ceva iremediabil pierdut, iti provoaca o doza de panica. Nici nu stii ce sa faci, te blocheaza si cauti cu disperare aerul. Si cand intr-un tarziu reusesti sa respiri tragi cu nesat jumatate din atmosfera umplandu-ti pieptul cu o frica aproape cronica de a nu il pierde iar. Ei bine uneori se poate intampla sa te loveasca un astfel de cosmar. Si in clipa in care realizezi ca ceva nu functioneaza astepti. Astepti cu o teama nedeclarata sau poate cu un sambure de frica ascuns bine in cotloanele sufletului tau la fel car si copilul dus la o injectie care zambeste ciung se imbarbateaza singur glumeste facandu-si curaj desi inima I s-a facut mai mica decat un purece si spera. Da, spera ca nu va ajunge, sau poate va fi multa lume acolo, sau poate se va termina programul inainte. Spera din tot sufletul sa scape. Si totusi… nu scapa. Asa si cosmarul. Ramane prezent. Te face sa scuturi din cap ca un taur lovit miseleste de un toreador. Si speri. Speri nebuneste sa se termine. Sa te trezesti sa-ti stergi fruntea de sudoarea rece si sa spui usurat: Off ce bine ca a fost doar un cosmar!

Dar nu, cu toata dorinta ta arzatoare el ramane acolo. Ba inca iti rade in nas batjocoritor. Iti arata lovindu-te miseleste in plex cine e mai puternic. Si in timp ce ramai fara aer si creierii iti bubuie cautand aerul atat de pretios realizezi brusc ca esti un nimic. Sau pe aproape. Un nimic atat de mic incat poate oricine sau orice sa iti joace feste. Si inca asa pe neanuntate. Te intrebi intr-o milionime de secunda de ce? De ce tie? De ce tu? Care a fost greseala ta de esti astfel pedepsit? Cauti raspunsuri in acelasi timp in care cauti cu aviditate aer. Si in alta milionime de secunda cauti sa iesi. Oricum, sub orice forma doar sa scapi. Sa scapi de cosmarul ce ti-a intors in mod ireversibil viata pe dos.

Si cand in gasesti in sfarsit iesirea, cand ai scapat de cosmar, cand gasesti aerul atat de pretios cautat cu atata aviditate, cand vaduvesti Universul de jumatate din el doar pentru tine, cand inima ce iti bate cu un million de batai pe secunda incepe sa se potoleasca realizezi ca esti intr-o alta camera, al altui Labirint. Si cosmarul defapt nu s-a terminat niciodata. A ramas tot acolo. Doar ca ti-a dat voie sa respiri o data, de doua ori, atat cat sa nu mori. Pentru ca daca ai muri nimic nu ar mai avea nici un sens, nici un haz.

Asa insa, asemeni benzii Moebius, esti inapoi de unde ai plecat, in acelasi labirint al lui Dedal, incercand sa scapi de Minotaurul tau.

 

[redactor]

poetic.

si totusi exista undeva o Ariadna. Ariadna e cea care il scoate pe Perseus de acolo.