Unde am gresit si ce se mai poate repara ?

[viviana]

Pe mine m-ar interesa cum ar reactiona Buflea daca r fi pus ain fata unui asemeena gest.

 

Eu recunoc ca l-as fi lasat sa plece ,ca pur si simplu nu vad cum l-as fi putut opri(atunci pe moment,ca poate as fi invatat ceva din intimplare si macar i-as fi adus la cunostinta ca masina -chiar daca o conduce el,este finantata d emine si nu mai are acces la ea cu un asemenea comportament),insa asta e doar teorie ca nu am fost pus ain situatia de a pleca de acasa sua de a nu sti unde este,

 

Voi cum ati proceda in asemenea situatii?

 

Pe mine m-ar interesa cum ar reactiona Buflea daca r fi pus ain fata unui asemeena gest.

 

Eu recunoc ca l-as fi lasat sa plece ,ca pur si simplu nu vad cum l-as fi putut opri(atunci pe moment,ca poate as fi invatat ceva din intimplare si macar i-as fi adus la cunostinta ca masina -chiar daca o conduce el,este finantata d emine si nu mai are acces la ea cu un asemenea comportament),insa asta e doar teorie ca nu am fost pus ain situatia de a pleca de acasa sua de a nu sti unde este,

 

Voi cum ati proceda in asemenea situatii?

Esti importanta si te-am citat de 2 ori. 

 

Acum 2 ani (15 ani) a plecat de acasa, intr-o noapte de iarna, in papuci si pijama in urma unor certuri. Mi-a sarit inima din piept, am plecat dupa ea. Am gasit-o undeva in scara. Am adus-o acasa si dupa 2 zile de la incident am vorbit.

I-am explicat exact ce am simtit in momentul ala, de ce nu a fost bine, care puteau fi urmarile si am invatat ca ea nu ar fi plecat sub nicio forma din scara si sub nicio alta forma nu s-ar fi pus in pericol.  

 

Deci in cazul de la care a pornit discutia  nu as fi facut nimic,  nu m-as mai fi ambalat si as fi lasat-o sa plece sa se racoreasca. Nu i-as fi dat telefon decat daca nu ar fi venit acasa pana la o ora rezonabila. Si nici nu i-as fi reprosat nimic la intoarcere. 

In cel mai rau caz i-as fi trimis un mesaj: "te rog sa-mi spui ora la care te intorci"

 

Voi nu ati simtit niciodata nevoia sa va luati campii, cum s-ar spune?

[J G]

Rufus, ma gândesc ca toate astea sunt asumate, daca ii dau o masina la 17 ani.

[mihaela_s]

 

 

Am sa ma refer numai la pasajul bolduit. Cand un copil pleaca de acasa, in 80-90% are anumite motive aparute ca urmare a unui conflict intre parinte-copil. Si cand stii doar o parte a povestii e greu sa judeci. Eu am experimentat astfel de gesturi. In ceea ce priveste concesiile. Da fac destul de multe, dar sunt asumate si gandite. Fac concesii despre care stiu ca chiar daca ma opun lucrul ala tot se va intampla. Fac concesii care au intodeauna un revers favorabil si pot schimba, in viitor, un anumit parcurs. Adica e gandita bine concesia aia. Din afara ar putea fi privita ca slabiciune dar nu este.

 

Perfect de acord! Mai cred ca tu, ca părinte, trebuie sa fii conștient ca se poate negocia cu un tanar. Ca felul in care parintele (adultul) manageriază relația cu el, copilul, are influente si il învața pe el, copilul, sa managerieze la randul lui.

 

Noi încercam sa ne întâlnim mereu la mijloc. Astea sunt cerințele mele, astea ale tale, vedem cum facem sa le rezolvam in așa măsura sa fie bine pt toti. Dar stam la discutii, de la egal la egal. Exact cum ziceti: si eu am nevoile mele si trebuie sa le înțeleagă, si el are nevoile lui si le inteleg(em). 

[mihaela_s]

Esti importanta si te-am citat de 2 ori. 

 

Acum 2 ani (15 ani) a plecat de acasa, intr-o noapte de iarna, in papuci si pijama in urma unor certuri. Mi-a sarit inima din piept, am plecat dupa ea. Am gasit-o undeva in scara. Am adus-o acasa si dupa 2 zile de la incident am vorbit.

I-am explicat exact ce am simtit in momentul ala, de ce nu a fost bine, care puteau fi urmarile si am invatat ca ea nu ar fi plecat sub nicio forma din scara si sub nicio alta forma nu s-ar fi pus in pericol.  

 

Deci in cazul de la care a pornit discutia  nu as fi facut nimic,  nu m-as mai fi ambalat si as fi lasat-o sa plece sa se racoreasca. Nu i-as fi dat telefon decat daca nu ar fi venit acasa pana la o ora rezonabila. Si nici nu i-as fi reprosat nimic la intoarcere. 

In cel mai rau caz i-as fi trimis un mesaj: "te rog sa-mi spui ora la care te intorci"

 

Voi nu ati simtit niciodata nevoia sa va luati campii, cum s-ar spune?

 

Ba da, eu mi-am si luat...am plecat de acasa cu masina, de mai multe ori...nu m-a sunat nimeni, nu m-a sms-at nimeni, m-am calmat si am revenit acasa. Bine, fetele nu au stiut, dar sotul da :). Si am recunoscut in sinea mea, ca mi-ar fi placut sa ma intrebe unde sunt, dar ca asta m-ar fi facut mai vulnerabila pe moment si as fi reactionat poate mai aiurea. 

 

Asadar in cazul copilului propriu, pt ca nu am trecut prin asa ceva, as fi trimis un sms si as fi asteptat. Nu as fi reprosat nimic, as fi gasit momentul potrivit sa vorbim. Si sa ascult in primul rand. Apoi sa ii spun ce am simtit si eu, ca mama. 

 

Apropo de clipul acela de mama nu a vrut/avut chef sa stea sa il vada...mi s-a intamplat si mie, nu o data sa vina fetele cu asa ceva. Daca eram prinsa cu altele, spuneam ca o sa ma uit mai tarziu, caci e lung si acum am altceva de facut. Mi s-a reprosat ca el, copilul nu e important, am replicat ca e foarte important dar ca lucrurile trebuie facute nu in ordinea importantei ci in ordinea cerintei. Si da, s-a intamplat ca am si lasat lucrul meu si m-am uitat la ce imi aratau fetele, ca sa le arat ca si ele sunt prima cerinta. Adica nu mereu altceva e primul pe lista. Dar nici ca ele sunt primele mereu. Echilbrul, asta e cuvantul pe care il folosesc des. Nu spus, ci aplicat. 

[Rufus]

Rufus, ma gândesc ca toate astea sunt asumate, daca ii dau o masina la 17 ani.

 

Stai sa vad daca am inteles bine: adica mi le asum eu, daca i-am dat masina la 17 ani?

Daca da, mi se pare corect, fac asta pana cand...nu stiu pana cand, de la caz la caz. Pana cand hotaram impreuna, poate plati el, etc

Dar masina pe banii mei si fitzele...tot la mine in cont?

Daca ai vrut sa spui ca cheltuielile sunt asumate de el, atunci e bine, dar nu vad cum pot sa-si asume asa ceva la 17 ani, poate unii da, majoritatea nu.

Sa-mi spui doar la ce te-ai referit.

[Rufus]

 

Cand un copil pleaca  de acasa, in 80-90% are anumite motive aparute ca urmare a unui conflict intre parinte-copil. 

 

 

Chiar nu stiu care-i procentul.

Pentru ca poate pleca fara nici un conflict, doar ca asa vrea.

Si daca vrea sa plece, poate inventa, isca un conflict, dupa care pleaca "in urma conflictului". Si tu ramai ca prostul si crezi asta. Si-ti faci 1000 de reprosuri ca nu ai stiut gestiona, n-ai fost maleabil, nu ti-ai adus aminte cum era cand erai tu copil sau n-ai fost la psiholog la timp.

Iar pe el il doare fix in dos de problemele tale existentiale.

[mamica11]

Cred ca s-a referit la faptul ca din moment ce ei parintii au hotarat sa-i cumpere masina la 17 ani atunci si-au asumat constient si cheltuielile auxiliare.

Deci, indiferent de fite, fata hotaraste singura cum  foloseste masina fara a-i intreba pe ei pentru ca este un bun al ei.

 

Nici eu nu as proceda asa in nici un caz dar asta pentru ca personal nu sunt de acord cu masina la varsta la care ai inca organismul sanatos si mintea libera pentru a gasi alte metode de a te misca.

[J G]

Exact asta am vrut sa spun, ce zice Mamica11. Adica nu vad de ce e fita mai mare daca masina e platita de mine? Si poate pentru ea nu a fost fitza sa plece de acasa, adica pentru mine nu e. Cu neraspunsul la telefon tot asta zic, eu n-as fi insistat atat. O lasam sa se calmeze si sa sune ea.

 

Adevarul e ca nici n-ai cum sa stii exact cum a fost situatia respectiva. Trebuie sa si cunosti copilul, atunci vezi când e fitza si când e nevoie reala.

[Rufus]

Da, ai dreptate.

Ce-i facut e bun facut si trebuie sa-mi asum asta.

I-am luat masina, imi asum asta.

Dar...(si vin acum dracusorii si imi dau bobarnace ) ipotetic desigur (ca vorba ta, n-am pus conditii, n-am facut contract si vedem clar diferit drepturile/obligatiile), pana unde merge asta? Pana cand o platesc, ca n-am stabilit asta la inceput?

 

Edit: asta e din ciclul : "am 18 ani si fac ce vreau, imi traiesc viata cum vreau" (aici doar la 18 ai voie sa conduci, aceeasi limita pentru trecerea legala la adult in toate cazurile)...dar pe banii vostri tata, mama

[viviana]

Chiar nu stiu care-i procentul.

Pentru ca poate pleca fara nici un conflict, doar ca asa vrea.

Si daca vrea sa plece, poate inventa, isca un conflict, dupa care pleaca "in urma conflictului". Si tu ramai ca prostul si crezi asta. Si-ti faci 1000 de reprosuri ca nu ai stiut gestiona, n-ai fost maleabil, nu ti-ai adus aminte cum era cand erai tu copil sau n-ai fost la psiholog la timp.

Iar pe el il doare fix in dos de problemele tale existentiale.

Nici eu nu stiu procentul si nici experienta prea multa  in acest sens nu am, Dar asa gandesc eu.  Se prea poate sa gandesc eronat.

Atat timp cat accepti si iubesti copilul pentru ceea ce este el, nu pentru ceea ce ar trebui sa fie sau pentru ce face eu zic ca e improbabil sa se iveasca vreun conflict major.

 

Tot gandind unilateral si din punctul meu de vedere: mei eu is aia care am sustinut intodeauna ca unui butoi cu pulbere nu-i aprinzi fitilul, eu is aia care sustin ca cel mai bine e sa  ignori, atunci pe loc, usi trantite si obraznicii (tocmai ca un conflict sa nu escaladeze) si daca copilul meu inventeaza un conflict, isca un conflict cu buna stiinta, si eu dau curs conflictului .... a cui e vina? Ca dupa cat stiu, eu is aia cu capul pe umeri.

 

Da, adevarat ca nu intodeauna poti sa nu te enervezi.