Jump to content
O nouă casă pentru FORUMUL DESPRECOPII ×

Reprezentare succesorală pe vechiul cod civil


danielag

Recommended Posts

Știu că problema mea e destul de tehnică, dar poate sunt persoane printre voi cu cunoștințe pe parte aceasta. M-am lovit de următoarea speță legată de reprezentarea succesorală și vreau să vă cer părerea și vouă.Toate evenimentele din speță se întâmplă pe vechiul cod civil (deci până în 2011).
 
- Soții A și B au împreună 4 copii (C1, C2, C3, C4). 
- Soțul B moare, se face succesiunea după moartea lui, averea revine soției supraviețuitoare și copiilor. 
- Copilul C1 se căsătorește și are doi fii (N1 și N2), aceștia fiind deci nepoți ai soților A + B amintiți inițial. 
- Moare copilul C1 și copilul său N1 renunță la moștenirea tatălui lui, deci averea se împarte între soția supraviețuitoare și celălat fiu (N2).
- Nepotul N1 se căsătorește și are un fiu SN1, strănepot deci al soților A+B.
- Nepotul N1 divorțează, ulterior moare. Toată averea revine fiului SN1.
- Moare soția A. Succesori sunt: copiii C2, C3, C4 și copilul C1 prin reprezentare (adică moștenitorii acestuia).
 
Întrebarea este: dacă N1 a renunțat la moștenirea lui C1 la moartea acestuia, poate copilul lui N1 (adică SN1) să îl reprezinte pe C1 la moștenirea străbunicii?
 
Părerea mea este că nu, pentru că există în vechiul cod civil o prevedere expresă la art. 698:
”Eredele renuntator nu poate fi reprezentat niciodata. Daca renuntatorul este singur in gradul sau, sau daca toti coerezii sai renunta, copiii lor vin la succesiune in virtutea propriului lor drept, pentru parti egale.”
Cum renunțătorul nu era singur în gradul său (pentru că există fratele N2), copilul său nu îl poate reprezenta și nici nu poate veni direct la moștenire, în virtutea propriului lui drept.
 
Mulțumesc anticipat pentru răspunsuri. 

 

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

  • Răspunsuri 9
  • Creat
  • Ultimul răspuns

Cei mai activi membri în acest subiect

Cei mai activi membri în acest subiect

Mulțumesc pentru răspuns.

 

În noul cod civil nu mai e specificat expres că renunțătorul nu poate fi reprezentat. Formularea din noul cod civil e următoarea:

 

Art. 967

Condiţii

(1) Poate fi reprezentată persoana lipsită de capacitatea de a moşteni, precum şi nedemnul, chiar aflat în viaţă la data deschiderii moştenirii.

(2) Pentru a veni prin reprezentare succesorală la moştenirea defunctului, reprezentantul trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale pentru a-l moşteni pe acesta.

(3) Reprezentarea operează chiar dacă reprezentantul este nedemn faţă de reprezentat sau a renunţat la moştenirea lăsată de acesta ori a fost dezmoştenit de el.

 

Nu am înțeles remarca referitoare la atacarea deciziei de renunțare (nu am întrebat nimic legat de acest lucru).

Editat de
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Nu poate veni la succesiune prin reprezentare, pentru ca locul celui reprezentat trebuie sa fie unul util. Or, N1 a renuntat la succesiune.

Consultatiile la notar nu costă (decat daca esti impertinent si il enervezi foarte rau). Poate doar la avocat. Insa nu vad de ce te-ai adresa unui avocat din moment ce toti succesibilii se inteleg.

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Declaratia (nu decizia) de renuntare nu poate fi atacata. Eventual, retractata de cel care a făcut-o . Asta numai daca succesiunea e in termen (adica nu a trecut un an de la deces), iar ceilalti succesibili nu au făcut niciun act de acceptare expresa a succesiunii.

Dar in cazul asta, deja vorbim despre mostenirile pe Codul nou.

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Raluk, mulțumesc pentru răspunsuri.

 

Așa cum ziceam, cazul nu mă afectează direct, doar că eu știam niște lucruri și s-a făcut altfel la succesiune. 

 

Moștenirea se face oricum pe tulpini, și faptul că SN1 a participat la moștenire nu afectează decât pe N2 (care în lipsa lui SN1 din actul de succesiune ar fi moștenit tot ce revenea tulpinii C1). N2 e de acord cu împărțirea asta. Pe mine m-a deranjat doar faptul că notarul a spus că SN1 a venit la moștenire în virtutea propriului drept, ceea ce este evident neadevărat.

 

Mulțumesc încă o dată pentru răspunsuri.

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Raluk, da, așa am gândit și eu. Notarul a zis întâi că SN1 a reprezentat pe tatăl său N1, care îl reprezenta pe tatăl său C1 la moștenire. Când i s-a zis de renunțare, a schimbat și a zis că SN1 a participat la moștenire în virtutea propriului drept. Oricare dintre explicații e greșită. 

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Participă la discuție

Poți posta acum și te poți înregistra mai târziu. Dacă ai un cont, autentifică-te acum pentru a posta cu contul tău.
Notă: postarea ta va necesita aprobarea moderatorului înainte de a fi vizibilă.

Oaspete
Răspunde la acest subiect...

×   Lipire ca text formatat.   Lipește ca text simplu în schimb

  Sunt permise doar 75 de emoji.

×   Linkul tău a fost încorporat automat..   Afișează în schimb ca link

×   Conținutul tău anterior a fost restaurat.   Șterge editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini dintr-un URL.

Se încarcă...

×
×
  • Adaugă...