Primii pași către adopție. (2)

[Floren_]

Noi am optat pentru 4 ani (deci, 5 ani fără o zi). Indiferent de sex, indiferent de etnie, cu usoare întârzieri în dezvoltare. Atestatul nr. 2. Nici o listă până acum, nici un telefon primit si din ce ni s-a spus, se pare ca mai avem destul de asteptat... Incep sa fiu dezamagită. Dupa 9ani de dezamagiri, tratamente de fertilizare nereusite, pompat hormonin la greu in organism, esecuri si organism luat razna, incep sa cred ca o sa îmbătrânim (si asa avem amândoi peste 41 ani) tot așteptând. Am obosit sa astept ...

 

 Dupa o asteptare atat de lunga sunt sigura ca a mai ramas putina rabdare pana la marea intalnire, pentru ca ea se apropie. Mai e putin, foarte putin, sunt sigura, si cand iti vei tine copilasul in brate vei intelege ca a meritat sa astepti atat.  Nu este inca momentul, dar va fi, curand. 

[Floren_]

 Somebody, o imbratisare stransa din partea mea. Batrana ma simt si eu, si goala, si mi se pare ca toate zilele mele seamana intre ele, imi vad bratele goale, imi vad casa si curtea goala, ma doare sa vad ca sotul meu nu este intampinat de nici un chiot de copil, si ma doare ... Am 33 ani si ma simt batrana, am renuntat la multe vise si am trecut peste multe, si sunt dispusa sa inghit multe pt a fi mama. Ma doare sa stiu ca nu voi regasi in copilul nostru ochii albastrii ai sotului meu.

 Am 4 ani de casnicie, si tot atatia de incercari, si m-am saturat de mers la doctori mai renumiti sau nu, de facut naveta in strainatate pt fiv, de pus cariera on hold ca deh toata viata mea este organizata in jurul incercarilor, de stimulari, si ma tot gandesc ce as putea sa mai fac sa devin mama.

  Qiao, ce diferenta sunt intre fetite la nivel de atasament de adaptabilitate? 

 

Moon, ma regasesc atat de bine in descrierea ta... parca sunt eu cea din urma cu cateva luni.

A fost tare lung si anevoios drumul pana la fetita mea, dar acum, cand o privesc cum doarme langa mine, atat de mica, fragila, frumoasa... imi dau seama ca  daca  as putea sa dau timpul inapoi, nu as schimba nimic. As face totul la fel, as indura tot greul cu stoicism, doar sa o am pe ea. 

Te imbratisez cu mult drag si iti oresc sa ai inca putina rabdare- copilasul vostru este acolo, undeva, si va asteapta. Poate are ochii albastri, cine stie...

Fetita noastra seamana foarte bine cu sotul meu, deci  se poate. 

Editat de Iulie 26, 2016

[Ramona_32]

Somebody13,nu inteleg cum de nu aveti nici o potrivire ???

Potrivirea ati ales sa fie doar pe judetul vostru ? Nu se fac potriviri si pe alte judete ? Cum e posibil dupa atata timp sa nu fie nici un copil potrivit criteriilor alese de voi ? Ceva nu e ok. Tara asta e plina de copilasi parasiti . Trec anii si acei copii cresc si raman ai nimanui :( Foarte trist ce se intampla.

Din ce judet esti ?

Eu sunt din Cluj si inca suntem la partea cu atestaul. Noi prindem si pe legea noua, ceea ce inseamna ca daca primim atestatul o sa il avem pe 2 ani. Sper sa nu dureze atat pana vom avea un copil.

Va doresc bafta si astept vesti bune de la tine ;)

[anil]

 Somebody, o imbratisare stransa din partea mea. Batrana ma simt si eu, si goala, si mi se pare ca toate zilele mele seamana intre ele, imi vad bratele goale, imi vad casa si curtea goala, ma doare sa vad ca sotul meu nu este intampinat de nici un chiot de copil, si ma doare ... Am 33 ani si ma simt batrana, am renuntat la multe vise si am trecut peste multe, si sunt dispusa sa inghit multe pt a fi mama. Ma doare sa stiu ca nu voi regasi in copilul nostru ochii albastrii ai sotului meu.

 Am 4 ani de casnicie, si tot atatia de incercari, si m-am saturat de mers la doctori mai renumiti sau nu, de facut naveta in strainatate pt fiv, de pus cariera on hold ca deh toata viata mea este organizata in jurul incercarilor, de stimulari, si ma tot gandesc ce as putea sa mai fac sa devin mama.

  Qiao, ce diferenta sunt intre fetite la nivel de atasament de adaptabilitate? 

 

Moon, 32 ani aveam eu cand am adoptat baietelul si cumva aceleasi sentimente. La fel imi doream sa vad ochii albastrii ai sotului la copil...baiatul meu este brunetel cu ochii negri. Insa acum vad in el gesturile sotului, mimica fetei, chiar si rasul. Acum este la varsta in care se apropie foarte mult de parintele de acelasi sex si uneori ia o fata din aia super serioasa (ca tati) si vorbeste ca tati si cel mai mult imi place ca incepe sa aiba din blandetea lui tati, desi temperamentul copilului este mai vulcanic.

 

Ce vreau sa spun este ca pana la urma iti vei intalni copilul care iti este destinat si in timp va semana cu voi. Da, nu avea poate nici culoarea ochilor, nici culoarea parului vostru, insa va imprumuta gesturile, mimica, rasul, atitudinea, postura. Veti recunoaste in timp mici franturi din voi.

 

Iar acum la 36 ani ma simt tanara, mult mai tanara ca la 33. 

Editat de Iulie 27, 2016

[moon16]

Moon, 32 ani aveam eu cand am adoptat baietelul si cumva aceleasi sentimente. La fel imi doream sa vad ochii albastrii ai sotului la copil...baiatul meu este brunetel cu ochii negri. Insa acum vad in el gesturile sotului, mimica fetei, chiar si rasul. Acum este la varsta in care se apropie foarte mult de parintele de acelasi sex si uneori ia o fata din aia super serioasa (ca tati) si vorbeste ca tati si cel mai mult imi place ca incepe sa aiba din blandetea lui tati, desi temperamentul copilului este mai vulcanic.

 

Ce vreau sa spun este ca pana la urma iti vei intalni copilul care iti este destinat si in timp va semana cu voi. Da, nu avea poate nici culoarea ochilor, nici culoarea parului vostru, insa va imprumuta gesturile, mimica, rasul, atitudinea, postura. Veti recunoaste in timp mici franturi din voi.

 

Iar acum la 36 ani ma simt tanara, mult mai tanara ca la 33. 

 

 

 Multumesc Anil, si noi tot de anul trecut - cand aveam 32 ani am demarat procedurile, intre timp am mai imbatranit un an, si sper sa nu mai treaca inca un an pana ne vom cunoaste copii.

 Mi-as fi dorit sa ii ofer cei mai buni ani copiilor nostri, dar vad ca nu se poate. Recunosc, ca uneori, ma cuprinde disperarea. Anil, iti dai seama ca mi-ar fi placut sa vad in baietelul nostru ochii albastrii cu gene lungi ca ai sotului meu, dar nu mai conteaza; ne dorim sa fim parinti.

[Somebody13]

 Somebody, o imbratisare stransa din partea mea. Batrana ma simt si eu, si goala, si mi se pare ca toate zilele mele seamana intre ele, imi vad bratele goale, imi vad casa si curtea goala, ma doare sa vad ca sotul meu nu este intampinat de nici un chiot de copil, si ma doare ... Am 33 ani si ma simt batrana, am renuntat la multe vise si am trecut peste multe, si sunt dispusa sa inghit multe pt a fi mama. Ma doare sa stiu ca nu voi regasi in copilul nostru ochii albastrii ai sotului meu.

 Am 4 ani de casnicie, si tot atatia de incercari, si m-am saturat de mers la doctori mai renumiti sau nu, de facut naveta in strainatate pt fiv, de pus cariera on hold ca deh toata viata mea este organizata in jurul incercarilor, de stimulari, si ma tot gandesc ce as putea sa mai fac sa devin mama.

  Qiao, ce diferenta sunt intre fetite la nivel de atasament de adaptabilitate? 

 Moon ştiu ce înseamnă aşteptarea...de 9 ani tot asta fac..aştept un FIV, un tratament, o stimulare..un eşec, alt eşec... Răbdare, am/avem, încă... Doar că am cam obosit de atâta aşteptare.Sunt convinsă că Dumnezeu ştie cel mai bine ce planuri are pentru fiecare, doar că uneori, noi, muritorii de rând, mai cedăm puţin psihic :)

 

Moon, tu eşti (încă) foarte tânără...33 ani, e o vârstă minunată. În putere, în floarea vârstei.

Noi avem amândoi 41-42 ani. Mereu mă gândesc, cum vom arăta noi, când copilul nostru va fi adolescent, vom fi ca nişte tineri pensionari    . Măcar să ne ţină Dumnezeu sănătoşi şi cu mintea întreagă :)))

[Somebody13]

Somebody13,nu inteleg cum de nu aveti nici o potrivire ??? Potrivirea ati ales sa fie doar pe judetul vostru ? Nu se fac potriviri si pe alte judete ? Cum e posibil dupa atata timp sa nu fie nici un copil potrivit criteriilor alese de voi ? Ceva nu e ok. Tara asta e plina de copilasi parasiti . Trec anii si acei copii cresc si raman ai nimanui :( Foarte trist ce se intampla. Din ce judet esti ? Eu sunt din Cluj si inca suntem la partea cu atestaul. Noi prindem si pe legea noua, ceea ce inseamna ca daca primim atestatul o sa il avem pe 2 ani. Sper sa nu dureze atat pana vom avea un copil. Va doresc bafta si astept vesti bune de la tine ;)

 Potrivirea se face la nivel naţional.

Sunt din Bucuresti.

[QiaoBing]

Eu am ajuns la venerabila varsta de 46, sotul 42, suntem de 11 ani impreuna. Nu mai numar de cand visez sa am un copil (pana sa il cunosc pe el vroiam sa il fac singura), cate sarcini am pierdut, cate FIV-uri am facut. Daca era dupa sotul meu, adoptam mai demult, dar eu am fost cea care s-a cramponat de materialul genetic. Eu nu mai am nici o ruda in viata si am vrut sa ramana ceva din ei, sa nu ii pierd de tot si mi se parea justificata dorinta mea. Am vazut insa copii adoptati care seamana cu parintii, asa cum a povestit si anil, prin gesturi, mimica, atitudine, comportament. Pana la urma am inteles ca si asa va dainui ceva din noi, din parintii mei etc. Rabdare inca am, mi-am antrenat-o in toti anii astia.

Faptul ca fetitele sunt surori si au stat impreuna pana acum conteaza f mult (asta am si vrut cand am optat pt 2 frati). Cea mica se ia in multe lucruri dupa cea mare, atata doar ca din cauza varstei uneori isi gestioneaza mai greu emotiile. Dar pe amandoua le simt deschise catre noua aventura care le astepata, usor tematoare datorita necunoscutului, dar in faza in care suntem acum, avandu-le cu noi 2-3 zile nu am avut nici o problema de adaptare cu nici una din ele. Lucrurile au curs firesc, de parca eram de cand lumea impreuna. Se asteapta ca noi, ca adulti, sa avem grija de ele si sa le oferim siguranta, caldura etc si noi asta facem unele lucruri invatandu-le din mers de la ele. Bineinteles ca fiind maricele sunt cu ochii pe noi si probabil ca bifeaza uneva bile albe sau mai putin albe [soricel]

Ca atasament am povestit, deja s-au facut "lipelile", fiecare are preferinta ei. Asta nu inseamna ca nu interactionam cu totii, doar ca sunt clare preferintele. De la o intalnire la alta legatura intre noi si ele se intareste, mai construim la ea. Imi povestea sotul ca a surprins la piticul mic cand o dadea in leagan o privire atat de intensa si plina de caldura de l-a topit. 

Am sesizat chiar mici gelozii (daca am alintat-o intr-un anumit fel pe junioara a vrut si cea mare sa ii zic si ei la fel) sau incercari de forta  (de ex cea mica l-a chemat pe sot - prietenul ei cel mare si puternic - sa o dea in leagan asta insemnand sa o dea jos pe cea mare care abia se suise - normal ca sotul a lasat-o pe cea mare sa se dea prima). 

[moon16]

Eu am ajuns la venerabila varsta de 46, sotul 42, suntem de 11 ani impreuna. Nu mai numar de cand visez sa am un copil (pana sa il cunosc pe el vroiam sa il fac singura), cate sarcini am pierdut, cate FIV-uri am facut. Daca era dupa sotul meu, adoptam mai demult, dar eu am fost cea care s-a cramponat de materialul genetic. Eu nu mai am nici o ruda in viata si am vrut sa ramana ceva din ei, sa nu ii pierd de tot si mi se parea justificata dorinta mea. Am vazut insa copii adoptati care seamana cu parintii, asa cum a povestit si anil, prin gesturi, mimica, atitudine, comportament. Pana la urma am inteles ca si asa va dainui ceva din noi, din parintii mei etc. Rabdare inca am, mi-am antrenat-o in toti anii astia.

Faptul ca fetitele sunt surori si au stat impreuna pana acum conteaza f mult (asta am si vrut cand am optat pt 2 frati). Cea mica se ia in multe lucruri dupa cea mare, atata doar ca din cauza varstei uneori isi gestioneaza mai greu emotiile. Dar pe amandoua le simt deschise catre noua aventura care le astepata, usor tematoare datorita necunoscutului, dar in faza in care suntem acum, avandu-le cu noi 2-3 zile nu am avut nici o problema de adaptare cu nici una din ele. Lucrurile au curs firesc, de parca eram de cand lumea impreuna. Se asteapta ca noi, ca adulti, sa avem grija de ele si sa le oferim siguranta, caldura etc si noi asta facem unele lucruri invatandu-le din mers de la ele. Bineinteles ca fiind maricele sunt cu ochii pe noi si probabil ca bifeaza uneva bile albe sau mai putin albe [soricel]

Ca atasament am povestit, deja s-au facut "lipelile", fiecare are preferinta ei. Asta nu inseamna ca nu interactionam cu totii, doar ca sunt clare preferintele. De la o intalnire la alta legatura intre noi si ele se intareste, mai construim la ea. Imi povestea sotul ca a surprins la piticul mic cand o dadea in leagan o privire atat de intensa si plina de caldura de l-a topit. 

Am sesizat chiar mici gelozii (daca am alintat-o intr-un anumit fel pe junioara a vrut si cea mare sa ii zic si ei la fel) sau incercari de forta  (de ex cea mica l-a chemat pe sot - prietenul ei cel mare si puternic - sa o dea in leagan asta insemnand sa o dea jos pe cea mare care abia se suise - normal ca sotul a lasat-o pe cea mare sa se dea prima). 

 

 

 Qiao, eu nu ma refeream la cine pe cine prefera, ma interesa - pt ca tu ai termen de comparatie, daca un copil mai micut se ataseaza si se adapteaza mai usor ca un copilut mai mare. En fin .

 Ideea e ca ne-am gandit bine inainte si asta e de fapt ce ne dorim, asa ca vom lasa asa, si o sa asteptam. Nici eu, nici sotul meu - care are 29 ani, nu ne imaginam cu un copilut mai mare, cel putin nu in acest moment. Probabil daca pana la finalul acestui acestui atestat nu vom adopta, vom mari cu inca un an.

 Noi avem parinti ft tineri, mamicile au putin peste 50 ani si au copii adulti, nici nu vreau sa incep sa calculez cati ani o sa am cand copii mei vor fi adulti, vorba lui Somebody.

Editat de Iulie 27, 2016

[liliac12]

Buna fetelor ... si felicitări prospetelor mamici !

E minunat ca au început lucrurile sa se miste ... speram ca din septembrie sa fie si mai bn ...

Moon ... te înțeleg perfect ca nu vrei sa crești vârsta. .. si noi suntem de o seama cu voi, și sincer iti spun ca nu ne vedem cu un copil maricel.

Poate ca ne dorim prea mult sa ne bucuram de fiecare etapă.  Fiecare vârsta are frumusețea ei.

In plus. .. cei care sunt de o vârstă cu noi au fie copii maricei 10 -12 ani -au fost mai harnici sau au avut mai mult noroc - fie au copii  micuti 0-3 ani.

Asa ca ne înarmam cu răbdare si ne punem încrederea in d-zeu ca se vor aseza lucrurile si pt noi cele care suntem în așteptare.