Primii pași către adopție. (2)

[Floren_]

Vad ca esti din C-ta...in cat timp ai intrat in potrivire?

 

Dupa un an si putin. La scurt timp dupa reatestare am primit telefonul mult asteptat. 

[aurychy]

 

 

Dupa un an si putin. La scurt timp dupa reatestare am primit telefonul mult asteptat.

Noi avem din oct 2015...si pana acum nimic   [zid]

[Nico_GB]

Buna, va mai scriu si eu.  Nu stiu daca mai stiti, ca eu am intrat in potrivire in nov (ar trebui sa scriu asta in semnatura ca sa nu mai cautati in urma) cu un baietel, 3 ani, dupa jumatate de an de la primirea atestatului.

 

 Am terminat potrivirile oficale saptamana trecuta. M-am setat sa fiu rabdatoare inca de la intocmirea dosarului. Ba chiar atat de bine mi-a iesit treaba, ca suport destul de bine timpul asta care se scurge pana cand o sa primim oficial hartiutele de incuviintare acasa. Cine stie cat o fi...  

Baietelul este sanatos, vioi, frumos, are un ritm vesel pe care isi seteaza buna dispozitie, are personalitate(! [soricel] ) dar este si receptiv.

A fost declarat adoptabil intr-o zi in care noi sarbatoaream pe atunci 12 ani de cand ne-am cunoscut eu si sotul meu. 

O sa fie si oficial, curand vom fi 3. :)  

Editat de Februarie 13, 2017

[aurychy]

 

 

Buna, va mai scriu si eu. Nu stiu daca mai stiti, ca eu am intrat in potrivire in nov (ar trebui sa scriu asta in semnatura ca sa nu mai cautati in urma) cu un baietel, 3 ani, dupa jumatate de an de la primirea atestatului. Am terminat potrivirile oficale saptamana trecuta. M-am setat sa fiu rabdatoare inca de la intocmirea dosarului. Ba chiar atat de bine mi-a iesit treaba, ca suport destul de bine timpul asta care se scurge pana cand o sa primim oficial hartiutele de incuviintare acasa. Cine stie cat o fi... Baietelul este sanatos, vioi, frumos, are un ritm vesel pe care isi seteaza buna dispozitie, are personalitate(! [soricel] ) dar este si receptiv. A fost declarat adoptabil intr-o zi in care noi sarbatoaream pe atunci 12 ani de cand ne-am cunoscut eu si sotul meu. O sa fie si oficial, curand vom fi 3. :)

Felicitari!Asta eu il numesc noroc.....

[monil]

Buna, va mai scriu si eu.  Nu stiu daca mai stiti, ca eu am intrat in potrivire in nov (ar trebui sa scriu asta in semnatura ca sa nu mai cautati in urma) cu un baietel, 3 ani, dupa jumatate de an de la primirea atestatului.

 

 Am terminat potrivirile oficale saptamana trecuta. M-am setat sa fiu rabdatoare inca de la intocmirea dosarului. Ba chiar atat de bine mi-a iesit treaba, ca suport destul de bine timpul asta care se scurge pana cand o sa primim oficial hartiutele de incuviintare acasa. Cine stie cat o fi...  

Baietelul este sanatos, vioi, frumos, are un ritm vesel pe care isi seteaza buna dispozitie, are personalitate(! [soricel] ) dar este si receptiv.

A fost declarat adoptabil intr-o zi in care noi sarbatoaream pe atunci 12 ani de cand ne-am cunoscut eu si sotul meu. 

O sa fie si oficial, curand vom fi 3. :)  

 

Felicitari Nico, ma bucur pentru voi, acesta e secretul, cu rabdarea treci marea. 

[Somebody13]

Zi bună, mămici frumose  [flo2]

 

Am și eu o întrebare, curiozitate, neliniște..teamă..orice.

Vreau să știu cum știți voi că el este copilul destinat vouă. Atunci când îl vedeți pentru prima data, simțiți ceva? Decizia asumată (de a merge mai departe în potrivire) este luată  strict raportat la ceea ce simțiți atunci, pe moment, la prima vizită? Dacă s-a creat sau nu, atunci o chimie între voi și copil? Ce trebuie să „simt” atunci? da, știu, sunt conștientă că nu apare dragostea față de copil din prima clipă, dar cum se ia decizia? În funcție de ce așteptări? (Asta în situația în care copilul este clinic sănătos și părinții biologici, la fel, că, dacă sunt ceva probleme de sănătate, uneori, poate decizia este mai „„usor”” de luat.

 

Întreb asta, pentru că știu câteva familii care au renunțat de a merge mai departe, în potrivire, cu copii „distribuiți” de soft, motivat de faptul că „nu au simțit nimic față de copil din prima clipă”. Și dacă nu au simțit nimic din prima secundă, nu mai avea rost să continue.

 

Parcă de asta mi-e cel mai teamă... CĂ nu știu ce voi simți, dacă și ce ar trebui să simt. 

Știu, lucrul ăsta se simte individual, de fiecare familie în parte, dar vreau să știu, din experiențee voastre.

 

Sau, dacă nu ați „simțit” nimic din prima vizită, față de copilul respectiv, ați mai acordat o șansă copilului și ați mai mers și la a doua vizită? Ulterior, s-a dezvoltat un sentiment, un atachament si ați luat decizia că el este copilul ales?

[QiaoBing]

Someboby tu stii povestea noastra. Noi nu am "simtit" ca sunt fetele noastre la prima intalnire, chiar mi-am pus problema daca nu m-am atrofiat in toti anii astia de nu mai simt fluturi in stomac. Am avut 3 zile pana am confirmat continuarea potrivirii in care ne-am sucit si rasucit de sute de ori, alegea am facut-o cu mintea, daca suntem in stare sa facem fata provocarilor celor 2 fetite. Ni se parusera mult mai creole decat le vedem acum si asta a fost un aspect la care am reflectat, daca vom putea sa le protejam de rautatile celor din jur. Informatii medicale am avut f putine, despre parinti nimic, le-am vazut ca sunt ok si asta a contat. De fapt pe asta ne-am bazat, ca erau niste copii cat se poate de normali. Nu pot spune ca m-am lipit de ele de la prima vizita, mi-a fost putin dificil sa intru in joc cu ele si baietii maternalei sub supravegherea celor de la directie si a familiei. Noroc ca copiii au fost dezinvolti, fiind pe teritoriul lor.  Cu toate ca cea mare incercase sa imi atraga atentia, pe retina imi ramasese prima imagine cu cea mica, cum isi rasucea timida coltul de la bluzita ! (ulterior s-a dovedit f dezghetata si infipta !!!!). La a 2-a vizita primirea ne-a luat prin surprindere, cu 2 motzate venind in fuga spre poarta si strigand ceva (tarziu am realizat ca spuneau ca au spart mingea de la noi). La a 3-a vizita ne-am tuflit pt ca nu ne-a mai intampinat nimeni ... intarziasem 10 minute si erau suparate pe noi.

Cu maternala am inceput sa discutam cam de la a 3-a intalnire, pana atunci ne-am simtit f stingheri. Atunci am intrebat-o strict ce le place sa manance si cum se descurca cu toaleta pt ca urma sa le luam cu noi toata ziua in oras. De abia atunci s-a creat cu adevarat legatura sufleteasca.

Nici acum nu avem f multe date medicale despre ele, am primit de la medicul lor de familie o fisa goala, doar 5-6 raceli - nici macar varicela (parca) care era specificata in fisa vazuta initial la directie nu apare. Nu le-am facut teste de sifilis sau mai stiu eu ce, doar analize uzuale sa vedem daca sunt anemice, daca au nevoie de ceva suport medicamentos.

E normal sa ai temeri, o sa te tot confrunti cu ele chiar si dupa ce ai copilul acasa ... exact ca intr-o sarcina, ca dupa nastere ...

Bafta !

[moon16]

Someboby tu stii povestea noastra. Noi nu am "simtit" ca sunt fetele noastre la prima intalnire, chiar mi-am pus problema daca nu m-am atrofiat in toti anii astia de nu mai simt fluturi in stomac. Am avut 3 zile pana am confirmat continuarea potrivirii in care ne-am sucit si rasucit de sute de ori, alegea am facut-o cu mintea, daca suntem in stare sa facem fata provocarilor celor 2 fetite. Ni se parusera mult mai creole decat le vedem acum si asta a fost un aspect la care am reflectat, daca vom putea sa le protejam de rautatile celor din jur. Informatii medicale am avut f putine, despre parinti nimic, le-am vazut ca sunt ok si asta a contat. De fapt pe asta ne-am bazat, ca erau niste copii cat se poate de normali. Nu pot spune ca m-am lipit de ele de la prima vizita, mi-a fost putin dificil sa intru in joc cu ele si baietii maternalei sub supravegherea celor de la directie si a familiei. Noroc ca copiii au fost dezinvolti, fiind pe teritoriul lor.  Cu toate ca cea mare incercase sa imi atraga atentia, pe retina imi ramasese prima imagine cu cea mica, cum isi rasucea timida coltul de la bluzita ! (ulterior s-a dovedit f dezghetata si infipta !!!!). La a 2-a vizita primirea ne-a luat prin surprindere, cu 2 motzate venind in fuga spre poarta si strigand ceva (tarziu am realizat ca spuneau ca au spart mingea de la noi). La a 3-a vizita ne-am tuflit pt ca nu ne-a mai intampinat nimeni ... intarziasem 10 minute si erau suparate pe noi.

Cu maternala am inceput sa discutam cam de la a 3-a intalnire, pana atunci ne-am simtit f stingheri. Atunci am intrebat-o strict ce le place sa manance si cum se descurca cu toaleta pt ca urma sa le luam cu noi toata ziua in oras. De abia atunci s-a creat cu adevarat legatura sufleteasca.

Nici acum nu avem f multe date medicale despre ele, am primit de la medicul lor de familie o fisa goala, doar 5-6 raceli - nici macar varicela (parca) care era specificata in fisa vazuta initial la directie nu apare. Nu le-am facut teste de sifilis sau mai stiu eu ce, doar analize uzuale sa vedem daca sunt anemice, daca au nevoie de ceva suport medicamentos.

E normal sa ai temeri, o sa te tot confrunti cu ele chiar si dupa ce ai copilul acasa ... exact ca intr-o sarcina, ca dupa nastere ...

Bafta !

 

 Qiao, pun o intrebare aici (cred ca raspunsul tau va fi interesant pt toate): pt noi cele care vom adopta copii de etnie rroma, vizibil cum a fost pt fetitele tale la gradi? la scoala? la after? in comunitatea de copii?au fost vreodata dati la o parte? au fost discriminati? jigniti poate? ai fost vreodata intr-o situatie in care a trebuit sa intervii?

 Aici vorbesc strict din punctul de vedere al fetitelor, noi adultii stim sa ne aparam singuri.

[QiaoBing]

Sa stiti ca nu am avut probleme pana acum, s-au integrat destul de bine. Cea mica si-a facut mai tarziu cateva prietene la gradi, fiind genul care se poate juca bine-merci si singura si e f selectiva. Am vazut-o insa ca e bine integrata si la gradi si la after.  Cea mare e f sociabila, intra imediat in contact cu copiii, se imprieteneste cu ei. Sufera ca copiilor nu le plac imbratisarile, ea fiind f empatica. La scoala a avut o primire super in prima zi. Prima fetita pe care a cunoscut-o a luat-o sub aripa ei, a prezentat-o celorlalti, a stat cu ea in banca.  Nu are insa inca nici o prietena adevarata. Mi-a spus o singura data ca la ora de sport 2 fetite care stateau pe banca langa ea i-au zis sa se mute si ea banuieste ca au vorbit despre ea si nu chiar frumos. Dar asta nu e ceva neobisnuit intre copii. La ea mai e si problema diferentei de nivel de cunostiinte, fiind muuult in urma fata de colegi. Invatatoarea incearca sa nu o puna intr-o lumina negativa, dar na, nu au cum sa nu observe ca ea face exercitii de clasa I, acum a II-a, cand ei sunt in a III-a.

Au fost foarte bine primite de toata lumea familie, prieteni, vecini. Nu a comentat nimeni nimic, nu am fost intrebati nimic de originea parintilor (doar din curiozitate, de catre cei care nu stiu cu ce se mananca adoptia, daca ii cunoastem), toti le-au apreciat pentru felul in care sunt, cuceritoare de-a dreptul [soricel]

[dea78]

    Intervin putin la voi pt ca am cunoscut personal fetitele lui Qiao.La prima vedere ochii lor sunt asemanatori cu ai lui Qiao,deci cine nu cunoaste povestea nu va stii ca nu sunt ale lor.O alta chestie e ca nu se vad ca ar avea etnie roma.La intalnirea noastra a fost si nepotelul meu,care dupa o perioada ne-a auzit conversand cu soata de etnia fetelor,ne-a auzit intamplator,nu am spus nimanui asta(ne laudam anterior unor prieteni cu fetitele prietenei noastre) si a zis ca de ce am mintit,ca el are colegi in clasa romi si fetele nu au cum sa fie rome....asta ca sa vedeti cum privesc unii copii.

Editat de Februarie 14, 2017