Locuind fara partener facem mai greu compromisuri ?

[carlad]

Am o problema, sunt de 3 ani single mum si in momentul de fata incept sa imi pun intrebarea daca nu cumva asta ma face sa devin cam ursuza fata de prieteni. M-am schimbat mult in cei trei ani, sunt convinsa de asta dar de la o vreme nu imi mai convine mai nimic in relatia cu celalti. Am impresia ca toti ma neindreptatesc. O fii oare ca imediat dupa divort, multi prieteni mi-au sarit in ajutor si au fost alaturi de mine iar acum au vazut ca ma descurc singura au cam lasat-o mai moale? Normal ca in tot timpul asta am luat si eu initiativa si le-am intors sprijinul atunci cand am putut.

 

Ideea e ca acum nu numai ca inregistrez mai usor orice “nedreptate”  dar si ripostez atunci cand e cazul. Sa iau atitudine era de neconceput cu ceva vreme in urma. Mai bine lasam de la mine, fierbeam in interior dar sa nu cumva sa declansez vreun conflict. Acum mi-e frica ca dau in extrema cealalata. Am tot citit carti de psihologie, mi se pare ca am ajuns sa ma cunosc mai bine dar mi-e frica ca indepartez pe toata lumea cu reactiile mele. Nu sunt deloc isterica dar foarte sincera referitor la ceea ce simt cand am impresia ca celalalt a sarit calul. Si cer explicatii. Reactiile din partea celorlati iau toate formele de la uimire pana la agasare

 

Acum intrebarea, se datoreaza asta faptului ca sunt singura – cu copilul – si imi piert calitatile sociale (poate cam mult spus) sau cel putin sunt mult mai putin dispusa sa fac compormisuri? E un proces normal sau ar cam trebui sa ma scutur putin si sa vad ca am o problema? Ati trecut si voi prin asta?

 

 

[carlad]

Rugaminte, poate cineva sa puna semnul intrebarii la titlul subiectului deschis de mine?

[ch_dana]

Same here. Poate ca imbatranim si suntem mai putin dispuse la a menaja susceptiblitatile celorlalti :)

 

Mie nu mi s  pare ca "nu iti mai convine nimic" in relatia cu ceilalti, ci ca esti multi mai putin tentata sa inghiti bullshit-uri de dragul prieteniei. Chestiune de optica...:)

[oana_s]

Am tot citit carti de psihologie, mi se pare ca am ajuns sa ma cunosc mai bine

 

Fara sa ma pricep, cred ca de aici reactiile tale de a nu mai accepta orice de la mai nimeni.

 

Te cunosti mai bine, te iubesti mai mult, te accepti asa cum esti si nu mai simti nevoia sa fii placuta de ceilalti. Cred ca undeva incepi sa-ti ajungi :)

 

Eu sunt in acelasi punct.

 

Dar nu e bai...."lume multa, oameni putini" [flo2]

 

Posibil sa fie si de la single mum, dar cumva in sensul bun, ca ti-ai dat seama ca te descurci si ca poti :)

[Letitia1]

Same here. Poate ca imbatranim si suntem mai putin dispuse la a menaja susceptiblitatile celorlalti :)

 

Mie nu mi s  pare ca "nu iti mai convine nimic" in relatia cu ceilalti, ci ca esti multi mai putin tentata sa inghiti bullshit-uri de dragul prieteniei. Chestiune de optica...:)

Same here si nu-s divortata.   [flo2]

[andaghe]

Pai intrebarea mea ar fi "de ce sa inghiti bullshit uri?", in orice moment al vietii ai fi, ai vreun motiv anume pentru care sa inghiti?

Pe de alta parte,,nu stiu exact situatiile, dar exista si teoria conform careia observam la ceilalti ceea ce se intampla si inauntrul nostru, ca si cum ne vedem in oglinda dar cu fata celorlalti... si cand nu ne convine ar trebui sa verificam mai intai inauntrul nostru...

Ma rog , sunt multe nuante ale relaționării, cred ca e excelent ca iti pui întrebări, cu cat o sa cauti mai mult o sa iti dai seama si unde e "bubita", ca sa poti rezolva... chit ca e la tine sau la ceilalti... !

[Pepco]

carlad, independenta ne face mai egoisti. Mai putin dispusi la compromisuri, adica. E ceva normal, nu si confortabil pentru ceilalti. Asta nu inseamna ca e incorect.

[emanouela]

Bine ai venit in "club" !  [flo2]

N-ai nici o problema, stai linistita! 

Eu as numi asta evolutie....e absolut normal si firesc sa reactionezi la nedreptati, nu inteleg de ce ar trebui, si de ce unii stau si inghit, lasa de la ei. 

[rall]

E un proces normal sau ar cam trebui sa ma scutur putin si sa vad ca am o problema? Ati trecut si voi prin asta?

 

Sunt de acord cu mesajele anterioare.

Am vazut ca multi pun schimbarile pe seama unor evenimente din viata lor, gen "de cand sunt parinte..." sau "de cand m-am casatorit.." dar din cate vad eu (pe mine si pe restul) tine doar de maturizare.

E normal ca la 30 sa nu mai accepti unele lucruri de la 20, la 40 cele de la 30 si tot asa..

 

Si, eu nu locuiesc cu partenerul meu decat 6 luni din 12 sa zic si totusi fac compromisuri atunci cand e cazul, sunt flexibila. Sau cel putin asa mi se pare mie [:-)))]

Editat de Aprilie 21, 2016

[viviana]

Nu sunt divortata si trec prin aceleasi faze si sunt de acord cu faptul ca ne maturizam, evoluam si nu mai suntem dispusi sa acceptam orice.

 

Chiar discutam cu barbata-miu ca ni s-a subtiat mult cercul de prieteni si poate ca e mai bine asa ca au ramas alaturi de noi cei cu care suntem pe aceeasi lungime de unda.