Locuind fara partener facem mai greu compromisuri ?

[dianama]

Eu cred ca e numai maturizare. ..

[marius]

Am o problema, sunt de 3 ani single mum si in momentul de fata incept sa imi pun intrebarea daca nu cumva asta ma face sa devin cam ursuza fata de prieteni. M-am schimbat mult in cei trei ani, sunt convinsa de asta dar de la o vreme nu imi mai convine mai nimic in relatia cu celalti. Am impresia ca toti ma neindreptatesc. O fii oare ca imediat dupa divort, multi prieteni mi-au sarit in ajutor si au fost alaturi de mine iar acum au vazut ca ma descurc singura au cam lasat-o mai moale? Normal ca in tot timpul asta am luat si eu initiativa si le-am intors sprijinul atunci cand am putut.

 

Ideea e ca acum nu numai ca inregistrez mai usor orice “nedreptate”  dar si ripostez atunci cand e cazul. Sa iau atitudine era de neconceput cu ceva vreme in urma. Mai bine lasam de la mine, fierbeam in interior dar sa nu cumva sa declansez vreun conflict. Acum mi-e frica ca dau in extrema cealalata. Am tot citit carti de psihologie, mi se pare ca am ajuns sa ma cunosc mai bine dar mi-e frica ca indepartez pe toata lumea cu reactiile mele. Nu sunt deloc isterica dar foarte sincera referitor la ceea ce simt cand am impresia ca celalalt a sarit calul. Si cer explicatii. Reactiile din partea celorlati iau toate formele de la uimire pana la agasare

 

Acum intrebarea, se datoreaza asta faptului ca sunt singura – cu copilul – si imi piert calitatile sociale (poate cam mult spus) sau cel putin sunt mult mai putin dispusa sa fac compormisuri? E un proces normal sau ar cam trebui sa ma scutur putin si sa vad ca am o problema? Ati trecut si voi prin asta?

Daca cei din jurul tau se indeparteaza si aceasta devine regula pesonal cred ca ar fi bine sa-ti analizezi comportamentul relational cu cei din jurul tau. 

Citind cu atentie ceea ce ai scris si mai ales cum ai scris nu pot sa nu remarc faptul ca asociezi aceasta cadere generalizata personala cu un divort cu un copil si cu singuratatea personala. Si pentru ca precizezi ca esti o persoana sincera admiti ideea ca resimti aceasta singuratate si in fapt nu te poti minti singura. Eu asta vad.cel putin. Incurajarile sunt bune insa eu le asociez mai degraba ca si continut cu sintagma "curaj gaina ca te tai". Desigur admit posibilitatea sa gresesc.

[Rufus]

 

 

Acum intrebarea, se datoreaza asta faptului ca sunt singura – cu copilul – si imi piert calitatile sociale (poate cam mult spus) sau cel putin sunt mult mai putin dispusa sa fac compormisuri? E un proces normal sau ar cam trebui sa ma scutur putin si sa vad ca am o problema? Ati trecut si voi prin asta?

 

Adica asa, altfel spus, te-ai facut mai a naibii, nu?

Cred ca absolut orice schimbare in viata ne modifica comportamentul.

Schimbarea varstei, a statutului social, a jobului, a partenerului, orice, orice.

Si mie mi se pare normal sa fie asa.

Mi se pare insa extrem de util si de benefic ca observi asta, majoritatea nu observa si orice e "din vina" altora, Mereu altora.

Acum, ca am stabilit (eu, desigur...) ca e normal ce ti se intampla, trecem la faza in care trebuie sa te adaptezi acestor schimbari. Aici treaba-i simpla: vrei, bine. Nu vrei, iarasi bine. In cazul prietenilor, daca observi ca-i nedreptatesti prin comportamentul tau si crezi ca merita compromisul, atunci faci un efort suplimentar, tocmai ca intelegi si vrei sa faci asta. Prietenii adevarati fac compromisuri in permanenta. Azi am eu o zi proasta, maine ai tu doua. Ce facem, le contabilizam? Nu merge...

Orice schimbari ai traversa sunt insa convins ca propriul bun simt iti va spune cand compromisul pe care trebuie sa-l faci este exagerat. Si atunci te opresti, pentru ca devine inconfortabil.

 

Poate ca o persoana de meserie ti-ar spune ca traiul ca mama singura ti-a ascutit simturile, ce altadata nici nu vedeai acum e evident, ca ai mereu un gardulet pregatit in jurul tau, just in case, ca prioritatea ta s-a simplificat- copilul si cam atat, ca nu mai esti obisnuita sa imparti responsabilitatile, deci nici beneficiile, ca decizia fiind intotdeauna la tine, incepi sa nu mai vezi si alte carari uneori mai simple.

Dar pana atunci, eu zic sa fii extrem de multumita ca ai constientizat o problema, acum trebuie sa vezi cum o rezolvi. Se putea mai rau...sa nu vezi nimic si sa te intrebi sincer de ce au luat-o cu totii razna.

 

PS: este posibil ca prietenii tai, care au lasat-o mai moale cu atentia catre problemele tale sa aiba si ei problemele lor, pe care poate nu le stii, sau pe care nu vor sa ti le spuna...si evident ca tu treci pe planul secund. Mi se pare firesc.

[viviana]

....

 

Acum intrebarea, se datoreaza asta faptului ca sunt singura – cu copilul – si imi piert calitatile sociale (poate cam mult spus) sau cel putin sunt mult mai putin dispusa sa fac compormisuri? E un proces normal sau ar cam trebui sa ma scutur putin si sa vad ca am o problema? Ati trecut si voi prin asta?

Inainte sa traim anumite experiente sau sa inaintam in varsta acceptam multe, faceam compromisuri de tot felul, eram tumultosi, neobositi, aveam fluturi la orice zambet mai sugubat,  de cand am devenit mai asezati simtim nevoia sa avem langa noi persoane care sa ne stimuleze. 

 

Sa ne insufletim reciproc, sa descoperim  in noi insine si in cei de langa noi lucruri care ne activeaza pe diverse planuri.

Intervine asa un fel de plictiseala, de deja vu de care vrem sa scapam in cautare de un nou sine care sa ni se potriveasca mai mult.

 

Eu asa vad.

 

Dar sunt de acord si cu ce spune Rufus.

[carlad]

Va multumesc tuturor pentru raspunsuri. Ati atins punctele sensibile la mine. Pe de o parte recunosc ca prin ceea ce trec e o reactie normal a faptului ca evoluam, ne dezvoltam cuplata cu faptul, ca in ultimii ani au avut loc multe schimbari in viata mea. Cateodata sunt mandra de mine, de reactiile pe care le am. Mi s-a intamplat sa dau replici – cand cineva ma supara apoi sa nu imi vina sa cred ca eu am reusit sa scot pe gura asa ceva. Foarte politicos dar de o ironie crasa.  Chestie noua la mine. Pe fundalul asta trebuie sa recunosc – cum spunea si Marius – mi-e frica. Mi-e frica sa nu ma izolez intr-un fel sau altul. Trebuie sa spun ca nici nu locuiesc in Romania si nu am pe nimeni aici in afara de prieteni – in mare parte erau prieteni comuni de pe vremea casatoriei - si copilul normal. Pe de alt aparte ma gandesc la rece ca situatia la mine s-a schimbat, altele sunt circumstantele si normal ca si eu reactionez altfel.

O sa descriu pe scurt ultima intamplare care m-a pus pe ganduri si m-a facut sa scriu aici. E o joaca de copii dar a fost cu siguranta picatura care a umplut paharul la mine si am reactionat. Am o prietena – o sa o numesc asa – ne cunoastem de vreo 7 ani, n-am cunoscut de la copii. Au fost dese situatiile cand am simtit-o nesincera dar nu am avut nimic concret cu care sa pot demonstra asta , ci numai o presimtire. Cu vremea s-au imprietenit si copii si foarte des fac diverse cursuri impreuna. La ultimul curs la care i-am inscris ar fi trebuit sa mearga 1 data pe saptamana pana la sfarsitul lui Octombrie. Am intrebat-o pe prietena mea daca poate ea sa duca si sa aduca copiii de la curs pana la sfarsitul lui iunie si apoi preiau eu asta. Pana in iunie trebuie sa fac si eu un curs de la firma si nu pot sa lipsesc. Toate bune si frumoase, e deacord. O zi inainte de inceputul cursului imi trimite sms si  imi spune ca al ei copil nu e sigur daca a doua zi o sa vina, nu prea are chef, dar data viitoare cu siguranta. OK, exul il duce pe copil la curs si il aduce. Baiatul meu imi spune ca prietenul lui nu mai vine la cursul respectiv pentru ca s-a decis sa faca football. Probabil au vorbit intre ei. Ok, ma mir ca prietena mea nu imi spune nimic de asta. A doua zi imi trimite mail si ma intreaba cum i-a placut baiatului meu la curs. Ii raspund ca ii place foarte mult si o intreb ce o sa faca al ei, vine data viitoare sau nu. Raspuns: “nu stie exact, se mai gandeste”. Ma mir iar ca nu zice nimic de football dar nici eu nu intreb ce si cum. Poate nu-i place la football si totusi vine la curs si asa am rezolvat problema cu dusul si adusul. Mai tarziu imi trimite sms si imi spune ca “abia atunci a primit aprobare de la baiatul ei sa spuna ca s-a decis sa faca football si nu mai vine la curs”. Aprobare in sus, aprobare in jos, eu stiind ca a mea prietena e singura si trebuie sa se organizeze cu transportul i-as fi zis ceva de genul “vezi ca al meu baiat s-ar putea sa nu mai vina la curs, nu stie sigur dar exista riscul”.

Ieri dupa ce v-am scris voua i-am scris si ei ca ma manca. Si mi-am zis ca daca oricum nu ma pot baza pe ea – cum am spus au mai fost faze de genul asta – mai bine lipsa. Normal ca s-a justificat ceva de genul a trebuit sa se decida fata de cine sa fie sincera – fata de fiul ei sau fata de mine si nu i-a fost usor si bla, bla, bla…. Chiar am scos-o din sarite. Explicatia ei nu m-a incalzit cu nimic, am zis ca o sa ne vedem la o cafea si ingropam securea. De dragul politetei o sa fac asta dar pentru mine e moarta prietenia.

Si va intreb, e puierila situatia si am eu pitici pe creier sau am motiv sa ma supar?

[andaghe]

Pai atunci fi sincera pana la capat si anunț-o ca nu mai iesiti la nicio cafea, dat fiind ca nu o mai consideri prietena ta. Poarta-te tu macar asa cum aștepți ca altii sa se comporte cu tine, sincer si deschis !

[andaghe]

Iar ca sa iti confirme altcineva ca aivdreptate sa te superi,;mie una nu mi se pare corect, daca tu ai decis sa te superi, tot tu trebuie sa-ti asumi si decizia ! Nu e nimic rau in a hotari sa rupi o prietenie de care nu esti multumita, dar trebuie sa simți tu sa faci asta, nu sa te îndrume altii...

[Rufus]

Si va intreb, e puierila situatia si am eu pitici pe creier sau am motiv sa ma supar?

 

Parerea mea este ca e puerila.

Daca in chestii d-astea te impiedici, mi-e clar ca nu ti-e prietena, ci o persoana pe care o cunosti mai bine, v-ati ajutat, va mai ajutati...

Poate a gresit...desi nu mi-e foarte clar, poate fie-sau nu i-a zis din start de fotbal, discuta numai cu copilul tau, poate s-au mai gandit, deci zic ca poate a gresit, dar greseli exista si nu trebuiesc taxate imediat.

[Rufus]

Iar ca sa iti confirme altcineva ca aivdreptate sa te superi,;mie una nu mi se pare corect, daca tu ai decis sa te superi, tot tu trebuie sa-ti asumi si decizia ! Nu e nimic rau in a hotari sa rupi o prietenie de care nu esti multumita, dar trebuie sa simți tu sa faci asta, nu sa te îndrume altii...

 

Mai, uneori avem nevoie si de parerile altora.

De aia scriem pe forum.

Eu unul gasesc ajutor in parerile altora, oricare ar fi ele.

[andaghe]

Poate ai dreptate, in viata reala, dar pe forum e mai riscant... plus ca ceva am spus si eu, tot un fel de parere e, nu ?