Jump to content
O nouă casă pentru FORUMUL DESPRECOPII ×

Preventie mastita


Maya_Ema

Recommended Posts

Buna ziua.
 
Mă numesc Maya, am 26 ani și urmăresc acest forum de câteva luni, de când am aflat că sunt însărcinată cu primul meu copil și am zis să fiu la curent cu ce mă așteaptă. Am ajuns în ultimul trimestru de sarcină și parcă nu mai am răbdare. Vreau să vă spun că Dragoș (soțul meu) și cu mine ne-am pregătit până în cele mai mici detalii pentru această minunată premieră. Vom avea o fetiță, așa că i-am amenajat de pe acum camera, am pictat pereții, i-am luat pătuț și jucării. Dar despre altceva as vrea acum să vă întreb, chiar dacă poate o să vi se pară că mă duc prea departe cu grijile: tot citind pe aici am aflat despre furia laptelui sau mastită, care poate fi o reală problemă pentru mămicile care alăptează, mai ales la prima sarcină. Voi știți mai multe despre această afecțiune? A avut mastită vreuna dintre voi? Cum se manifestă? Ce pot face să nu apară și ce e de făcut in cazul in care apare? Vă rog mult să mă ajutați cu aceste informații, pentru că nu vreau să fiu nepregătită!
 
Vă mulțumesc mult,
Maya.

 

 

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

  • Răspunsuri 4
  • Creat
  • Ultimul răspuns

Cei mai activi membri în acest subiect

Cei mai activi membri în acest subiect

da, eu am avut la al doilea copil. Fiindca aveam lapte mult si nu sugea sa goleasca sanul. Pune-l sa suga la cerere si lasa-l sa se sature. Apoi daca trebuie goleste sanul cu o pompa. 

 

Dupa ce am facut mastita, aveam temperatura mare si doctorul mi-a dat antibiotic. Cam neplacut, dar am trecut si peste asta.

 

Bafta multa si nastere usoara! 

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

  • Administrators

Buna Maya, 

 

Eu am avut cateva episoade de mastita in timpul alaptarii si asta m-a facut sa nu alaptez decat pana la 7 luni desi as fi vrut sa alaptez pana la 12 luni.

Problemele au aparut de pe la 3 luni - aveam mult lapte si in plus, bebelusul sugea cu multa pofta si mi s-au ranit sfarcurile. Cred acum - dupa ani - ca daca as fi avut acele aparatoare de sfarcuri - ar fi fost mai bine si as fi trecut mai usor  peste mastita.

Sfarcurile aveau nevoie de repaos.

 

Insa, episoadele de mastita reveneau - cu accese de febra de 40 de grade ... si nu erau deloc placute. SI curele cu augmentin.

 

Am purtat foi de varza in sutien si asta m-a ajutat.

Inca un lucru care m-a ajutat mult - a fost o pompa electrica de muls ( [batcap] )  - si, cel putin in cazul meu - pot spune ca ranile de sfarc se faceau si de la pompele manuale. Dupa ce am avut pompa electrica - a fost muuuult mai bine. Deci atentie la pompele de sani.

 

Nastere usoara draga Maya si - orice intrebari sau neclaritati ai - suntem aici - sute de mamici care au mii de sfaturi la nevoie.

 

cu drag, 

[dc]

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

  • 2 weeks later...
Dragile mele,

Am fost la controlul de rutină la medicul meu ginecolog. Toate bune și frumoase, mai am 6 săptămâni și totul merge ca pe roate. Mi-am luat totuși inima-n dinți și i-am spus că mă preocupă această problemă, furia laptelui sau mastită. Așa am aflat că mastita e o inflamație a sânilor care apare în timpul alăptării datorită laptelui care nu este eliberat din sân, care stagnează și care poate duce la infecție bacteriană. Mastita cauzează durere, inflamație, roșeață și creșterea temperaturii unuia sau ambilor sâni… Ce să mai, o mulțime de neplăceri! Mi-a zis că apare destul de des la prima naștere, trebuie să fiu atentă în primele trei luni, în perioada de alăptare.

Din fericire, doctorul mi-a vorbit și despre un remediu 100% natural, indicat în mastită ca să evit antibioticul. Îi spune Feminella Hereditum și, din câte am înțeles, este un probiotic cu lactobacil izolat din laptele uman, ceea ce îl face sigur la adminstrare chiar și pentru femeile însărcinate. Sau imediat după ce nasc, pentru a preveni apariția mastitei. Am înțeles că, dacă nu-l iau și totuși apare mastita, este foarte eficient și ameliorează durerea în doar 24 ore de la prima administrare. Bebelușul poate beneficia în continuare de cea mai consistentă sursă de hrană.

Sper să vă fie de folos ce am aflat, de-abia aștept să vă împărtășesc primele impresii în calitate de mămică!

Vă mulțumesc pentru răspunsurile date,

Maya.
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Nu trebuie golit sanul cu pompa dupa ce suge bebelusul, faci supraproductie. Pui bebelusul la cerere la san (adica de cate ori vrea bebele), daca in primele zile sanul este prea plin, te "mulgi" un pic, doar cat sa detensionezi sanul, si apoi de restul se va ocupa cel mic [:)] Lasi bebele sa suga pana termina cu sanul, apoi il oferi pe celalalt (uneori va vrea, uneori nu). La masa urmatoare incepi cu sanul celalalt, si tot alternezi asa. Gura bebelusului "trage" mai bine laptele decat orice pompa, iar sanul asa se adapteaza si invata in cateva zile/saptamani sa faca lapte conform nevoilor lui. Deci se stabilizeaza productia, nu vei mai simti sanii grei dar laptele va fi acolo (eu nu am avut sanii grei decat in primele zile, si am alaptat baiatul 2 ani, si fetita aproape 3).

 

Deci, daca bebele suge bine, chiar nu ai nevoie sa sari cu pompa - cresti riscul de supraproductie si mastita. Si zau ca nu ai nevoie de nici un probiotic preventiv, mai ales gravida fiind, dar nici dupa aceea; probabil nu are ce rau sa faca,  dar... e alegerea ta daca vrei sa cheltui banii pe ei "just in case".

 

In caz de mastita, pui in continuare bebele la san, dusuri cu apa calduta la san (sau pampersi "umpluti" cu apa calda, cat poti suporta pusi la san pusi in sutien, stiu ca si foile de varza zdrobite ajuta), poti lua antiinflamatorii gen ibuprofen sau nurofen. De asemenea, lecitina e buna, "desfunda" canalele; totusi, daca medicul prescrie antibiotic, e bine sa il iei. Exista o multime de antibiotice care se pot lua de catre mamele care alapteaza (Augumentinul de exempli, dar nu e singurul). Verifica pe e_lactancia (http://www.e-lactancia.org/ ) numele medicamentului sau a componentului activ si vezi daca e safe sau cu risc scazut. Multi medici cer mamelor sa renunte la alaptat desi medicamentele prescrie sunt permise in alaptare, sau nu verifica sa vada daca nu exista inlocuitori care ar permite alaptarea.

 

De asemenea, recomand sa ai la indemana datele unui consultant in alaptare, sunt unii care iti pot da info prin telefon, gratuit si la orice ora, si te pot sfatui la nevoie.

 

Deci sarcina usoara in continuare, un bebe sanatos si ... sa alaptezi cu drag!

Editat de
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Participă la discuție

Poți posta acum și te poți înregistra mai târziu. Dacă ai un cont, autentifică-te acum pentru a posta cu contul tău.
Notă: postarea ta va necesita aprobarea moderatorului înainte de a fi vizibilă.

Oaspete
Răspunde la acest subiect...

×   Lipire ca text formatat.   Lipește ca text simplu în schimb

  Sunt permise doar 75 de emoji.

×   Linkul tău a fost încorporat automat..   Afișează în schimb ca link

×   Conținutul tău anterior a fost restaurat.   Șterge editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini dintr-un URL.

Se încarcă...

×
×
  • Adaugă...