Jump to content
O nouă casă pentru FORUMUL DESPRECOPII ×

Relatie paralela


Recommended Posts

  • Răspunsuri 268
  • Creat
  • Ultimul răspuns

Cei mai activi membri în acest subiect

Cei mai activi membri în acest subiect

Posted Images

Dar eu vreau sa știu,  mai departe de asta, DE CE sa inteleaga cum gandeste partenera? Vrea sa păstreze relatia, vrea sa se schimbe rl, vrea sa o schimbe pe ea...  il ajutam sa... ce?

 

Pai mai departe nu stie nici el.

Pentru moment isi doreste relatia, dar in acelasi timp e contrariat de reactiile ei in ceea ce-l priveste si vrea sa inteleaga ce sta la baza acestor reactii.

 

Dar vad ca momentan a abandonat subiectul. Poate-i plecat in weekend, pentru o noua reconciliere...

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Eu zic sa aveti/avem grija cum conducem dialogul asta, pentru ca înțeleg ca omul e nou in ale forumitului si lipsit de experiență. E bine sa ascultăm, inainte de a contesta si daca avem pareri diferite, sa le expunem diplomat. Fara acuze, fara impunsaturi, fara aciditati, fara ironii, fara bocanci ...

 

In paralel, poate ii tine Rufus o sesiune de terapie inainte de a se avanta in destăinuiri, ca sa-l pregateasca de tavaleala ...sa stie, sa poata, sa aleaga pe cine ignora si pe cine nu ... orice ar fi, sa nu-si bage picioarele si sa plece, ca precis asta ca fi primul impuls ...caci multe picioare s-au bagat in forumul astaaaa si toata lumea pierde.

 

Suntem prea multi pe subiect , de varste diferite, cu experiente si mentalități diferite, cu modalitati de comunicare mai agresive sau mai sugar-coated, mai mult femei, ceea ce lasa loc asa de o oarecare solidaritate si subiectivism, ca sa nu presimt o tavaleala murdara, deloc sexi ...

 

Semnez:

Pesimista de serviciu, inteleapta ca intotdeauna :))

Da ...ai dreptate...am inceput sa scriu dar nu am terminat...citesc pe aici, analizez, incerc sa mai completez ceva apoi sterg...mai citesc ceva si revin cu alta formula si tot asa... 

Eram gata sa renunt dar nu o voi face. Am intrat in hora atunci joc. Termin ce am zis si postez.

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Dar eu vreau sa știu,  mai departe de asta, DE CE sa inteleaga cum gandeste partenera? Vrea sa păstreze relatia, vrea sa se schimbe rl, vrea sa o schimbe pe ea...  il ajutam sa... ce?

Da. Raspunsul e da. Vreau sa pastrez relatia. Vreau sa fiu cu ea. Si ea vrea acelasi lucru. A incerca sa schimbi pe cineva este o utopie. Cred ca trebuie doar sa ne intelegem si sa ne acceptam asa cum sintem. Dar sa putem... M-ar interesa parerile voastre sa incerc sa aflu daca ce se intimpla acum credeti ca e temporar sau definitiv. Apoi iau o decizie....

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Pare simplu dar este totusi complicat sa  scriu aceasta poveste.  Stresul cotidian  imi pune oarecum frina.  Tot caut momente de liniste pentru a asterne pe "hirtie"  fraze coerente. Ideile si cuvintele vin,  dispar apoi reapar sub alta forma deoarece multitudinea de pareri de aici ma haoseaza.  O sa incerc sa descriu  cronologic pentru a va face o idee cit mai exacta. Deschid o pagina word si incep:  ne-am cunoscut in primavara lui 2010... A fost ceva unic, magic ceva ce cu totii ne dorim si apoi ne intrebam daca oare a fost adevarat.  Chimie, atractie fizica, reactie nucleara si nu numai.  Era  acel lucru pe care il astepti o viata. La mine atunci a venit.  Am stiut asta.  Am stiut ca lucrurile nu vor ramine asa. A fost  "prima noapte de dragoste"  dar fara sa realizez si "prima noapte de razboi".  Caracterul ei foarte puternic m-a fascinat, m-a atras... Nu mai avusesem parte de asa ceva.  Dupa un timp ea a plecat undeva intr-o tara din UE...eu in alta mai indepartata. Am fost mereu in legatura chiar si asa la distanta. Undeva in octombrie 2010 ne-am "adunat" in Bucuresti.  In anii care au urmat am fost unul linga altul dar nu in aceiasi casa. Ne era oarecum "bine". Eram dependenti unul de altul.  Ne-am decis sa oficializam relatia noastra in ianuarie 2015 mutindu-ne impreuna la mine.  Ne iubim foarte mult. Ne dorim sa fim unul cu celalalt si de accea am zis ca e momentul... 2015 a fost anul in care ea a reusit sa prinda jobul de vis.  Dupa multi ani de munca asidua, de incercari, de nereusite  de sperante pierdute.  A intrat intr-o lume din care doar daca vrea ea mai iese.  Ceva foarte bine platit cu satisfactia poate unica de a face "bine" . Am pus in ghilimele pentru a sublinia aspectul.  Totul a inceput  gradat. Nici o secunda nu am incercat sa tai din efervescenta ei, ba dimpotriva am sustinut-o si incurajat-o mereu. I-am dat directia.  M-am mindrit mereu cu ea. Dar... totul are o limita... Limita pe care ea nu o sesizeaza, nu o simte.... Pasiunea pentru meseria pe care o face a ajuns sa atinga cote paroxistice.  Probabil cineva ar putea sa spuna ca exagerez dar va intreb: cum este oare cind partenerul  sta la job 23 de ore ???  Si in mod constant 14-16-18 ore.... Cum este cind pregatesti cina, partenerul vine acasa, gaseste masa pusa si nu se atinge de nimic ? Probabil doar femeile ar putea sa raspunda.  Da...imi place sa gatesc si o fac de placere. Dar practic nu am pentru cine sa gatesc ca atunci cind vine stam 10 minute apoi se duce direct la somn.  Cum o fi oare dupa 14 ore de lucru sa vina acasa la ora 22:30 si primul lucru care il face este sa deschida laptopul si sa mai lucreze inca 3 ore?  Am uitat sa va spun: ca si cum nu ar fi de ajuns din luna martie anul asta si-a mai luat un job suplimentar doar pentru ca ii place si era un domeniu conex pe care vrea sa il aprofundeze.  Banii nu conteaza. Sint oricum destui.  Dar restul ? Sa vorbim de libidou ? De mine ? Wtf...ce mai conteaza. In luna iunie cind am considerat ca s-a umplut paharul am incercat sa stau de vorba cu ea si sa ii explic foarte calm si rational ca se distruge, ca in ritmul asta va ajunge ori la Spitalul de psihiatrie ori la Urgenta. Si ca eu ma simt singur.  Rezultatul ? A spus ca o f...t la cap si ca nu o inteleg. Ca ea acum vrea cariera ca trebuie sa arate ce poate.  Si a plecat. Si-a luat toate lucrurile si a plecat la ea acasa.  Nu e prima oara. A mai facut-o in ultimul an din motive absolut ridicole.... A uitat ca eu ma trezeam special sa ii fac cafeaua la ora 7 dimineata si ii bagam in gura fortat suplimente, vitamine si altele doar pentru a o tine "vie". Nimic nu a mai contat. A plecat. Si de atunci a ramas acolo. Ca poate sa vina acasa la orice ora vrea...de la munca evident. Fara sa ii mai spuna cineva ceva...

Va asigur 99,99% ca nu exista alte motive pentru care se poarta asa. A fost primul lucru care l-am verificat.  Am resurse nelimitate pentru a face asta si m-am convins.  Deci nu este decit aceasta pasiune dusa la extrem pentru munca ei pe care o considera cea mai importanta.

As dori sa aduc in discutie si acea "bariera de virsta" des invocata pe aici de unii. Absolut niciodata in cei 6 ani de cind ne stim nu au existat disensiuni  care sa scoata in evidenta aceasta diferenta.  As putea spune ca eu sint acela care am dus o viata libera si poate uneori  neconforma pentru unii in raport cu virsta. Sint genul care am plecat la Miami pentru o petrecere si nu o zic laudativ ci doar ca sa intelegeti pe deplin ce gen sint.  Si nu o singura data... Imi place viata, imi place sa calatoresc, sa cunosc lume, sa fac chestii pe care poate putini le-ar face. Si am fost destul de norocos pina acum sa pot face toate aceste lucruri.

Ca o paralela...lucrez de cca 6 luni la un proiect personal unic pentru mine. Este ceva nou..o inventie practic... Ceva ce poate fi un boom sau un mare fis...sper un boom :)  in toata perioada asta nu stiu daca au existat 2-3 momente cind in treacat m-a intrebat sec  "tu ce ai mai facut?" ...atit... Ma bucur totusi ca acum dupa ce a vazut prototipul inventiei a recunoscut ca ii place si ca e mindra de mine.  Dar tot ce face ea este mai important... De multe ori mi-a zis ca menirea ei pe pamint este sa ajute oamenii si ca acum cind face asta nimic si nimeni nu o mai poate opri... Observ totusi o schimbare acum dupa ce am revenit in tara si anume faptul ca cel putin la nivel declarativ isi da seama ca exagereaza...Uneori, spune ea...

As dori sa mai mentionez si o latura mai putin placuta a caracterului ei si anume instabilitatea.  Nu as vrea sa ma hazardez sa spun psihica ci poate emotionala.  Se enerveaza foarte repede iar eu  trebuie sa imi aleg cuvintele cind vreau sa spun ceva.  Am inceput sa ma cenzurez pentru a nu spune lucruri care sa o deranjeze cu toate ca uneori este inutil.  Rezultatul este acelasi...

Si acum intrebarea:  a fi sau a nu fi ? cum sa fac ? cum sa procedez sa o fac sa inteleaga ca totul are o limita ? ca ma simt neglijat si uneori singur...ca m-am saturat sa vorbesc doar de "problemele" ei ...

Oare e ceva trecator sau asa va fi forever? Trebuie sa mai am rabdare? Care este parerea voastra ?

Editat de
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Oaspete
Acest subiect este acum închis pentru alte răspunsuri.

×
×
  • Adaugă...