Cum raspundem crizelor de nervi ale adolescentilor

[redactor]

Am si eu un adolescent. E un copil bun, studios, talentat si frumos, Stiti voi, asa vede orice mama puiul.

Dar ... sub presiunea adolescentei, a temelor, a axamenelor, a deadline-urilor de la scoala ... a inceput sa raspunda mai cu nervi uneori.

 

Ma aflu intre doua tendinte  - de a-l pedepsi sau de a-i trece cu vederea aceste iesiri din peisaj. As vrea sa fiu calma, sa ii raspund calm ... insa daca fac asa, cum va intelege ca nu e normal sa poarte o conversatie cu parintii raspunzand nervos? Trantind usa?

 

Iar daca il pedepsesc ce rezolv? Iar daca zbier si eu ce rezolv (in  afara de faptul ca ma aud vecinii englezi care nu tipa decat pe la 3 noaptea cand un musafiri si beau mult?)

 

va rog sa ma consiliati :)

[Marox]

Eu am doi, cu doua caractere diferite. Cu baiatul am avut citeva runde foarte urite anul trecut, cu multe urlete din partea mea si a lui barbatu'meu. Cind ne-am calmat si am ridicat presiunea de deasupra lui s-au aranjat lucrurile.

Fii'mea a inceput de anul asta cu fite si trintit de usi. Deocamdata o lasam in pace, sa se calmeze singura in camera ei.

 

Mi-a placut o carte, in care era vorba despre o situatie (aproape) similara. Un tata povestea despre inceputurile furtunoase ale adolescentei fetei lui. A zis ca atunci cind au inceput sa traga la sorti, el cu sotia lui, cine sa mearga sa infrunte "fiara" in camera ei...au hotarit sa faca un film despre aventurile prin care trec parintii cu odraslele adolescente. Si au facut intr-adevar un serial foarte haios, care a avut mult succes in Franta. Dar dé, nu putem face toti la fel...

[redactor]

hello mamici si tatici - asteptam mai multe experiente la acest topic  pentru ca sincer va spun: nu scapati de aceste crize .... [batcap]  [flo2]

[Letitia1]

Am scris și la seriale, recomand părinților de adolescenți serialul 13 reasons Why. Puteți învața multe din Greșelile acelor părinți și din comportamentul elevilor,  plus puteți vedea ce va poate astepta. Țipetele și răspunsurile obraznice devin nimicuri, specia numita "adolescent" e extrem de complexa și întortocheata. Răbdare și tutun dragi părinți! Trece dar sa speram fără urme semnificative. 

Editat de Iunie 3, 2018

[viviana]

Noi acuma suntem dusmanii lor. Sunt artagosi, tipa si li se pare normal asta. Si tranntitul usii. Si alte manifestari zgomotoase.

 

Ceea ce pot sa certific este ca ei stiu ca nu e normal sa nu poata purta o conversatie cu parintii. Asa ca aici nu ai de ce sa-ti faci griji.

 

Am avut si eu vreo 2 ani din astia pana mai acum vreo 4 luni. Foooarte tulburi. Am incercat sa nu dau prea mult cu gura ca era de pomana: nu inteleg nimic, nu stiu nimic, fac totul impotriva ei, nu o inteleg bla, bla, bla, ta-su era mereu suspectul de serviciu, eu sclava lui cand aveam pozitii comune, nenorocire cand nu tineam cu ea - nimeni nu o iubeste este o neinteleasa.

 

Multe gauri in urechi, una in nas, bleah, cand i-am spus ca nici nu ma pot uita la ea alta criza si seminarii intregi pe care mi le-a tinut despre discriminare, acceptare, ca de ce nu o vad pe ea ci numai gaura din nas, ca ea e aceeasi. Ca generatia lor (sic) nu e ca generatie mea invechita si nu ii privesc pe cei din jur prin prisma aspectului si a orientarii sexuale (iar sic). Ca la Universitate erau 2 baieti care se sarutau si nimeni nu era crizat si eu ma crizez ca are un tatuaj si o gaura in nas. Si nu imi dau eu seama cat o jignesc si cat sufera ca i-am spus ca  mi-e greu sa o privesc. Toti adolescentii tipa ca asa sunt ei. Cu alte cuvinte m-a facut de cacao expunandu-mi punct cu punct cum sunt invaluita in discriminare.

 

 

Am iesit cam sifonata, dar, na uite ca am supravietuit. Mai cu fire albe, mai cu kg in plus, niste riduri.

 

Acu niste ani, cand era la moda EMO ma dadeam rotunda ca daca ajunge emo ma fac si eu emo. N-am sange-n mine sa-mi gauresc nara si sa ma tatuez. 

 

Probabil sunt retrograda.  [batcap]  [:-)))]

[viviana]

Cu alte cuvinte, incercam sa nu raspundem crizelor lor. O facem doar daca e groasa rau.

 

De ce nu raspundem? Pentru ca oricum am raspunnde indiferent cat de bland, orice mic gest, minuscula mimica, orice cuvintel inofensiv vor fi observate, innterpretate si vor starni un nou val.

 

De ce nu raspundem? Ca unui butoi cu pulbere nu-i aprinzi fitilul.

[Collins20]

Eu refuzam sa mananc, asa imi manifestam crizele de nervi. Ce bine ar fi sa pot face asta acum.

Un adolescent fara crize e ca un copil care nu se joaca.

[lidsta]

Eu personal nu ma mai controlez, am ajuns sa iau totul in tragic si trag cate o portie de plans zilnic. Am ajuns la capatul rabdarii: fiica-mea (12 ani) fie se rasteste la mine, fie se inchide in camera, fie este trista si apatica, fie are atacuri de panica/ anxietate fata de scoala. Ca sa nu mai spun de dezastrul din camera ei; nu inteleg cum poate lasa scaunul si chitara in mijlocul camerei la doua zile dupa ora de chitara!!! Plus neincrederea in ea: e cea mai urata, cea mai inalta si cea mai proasta (toate mediile de 10, cu un efort considerabil insa … nu merita deloc stresul).

 

Si cel mai dureros este ca isi doreste ce nu ii pot da: prieteni. Ar tb sa si-i faca singuri dar spune ea, „nimeni nu gandeste ca mine, nu am nimic in comun cu copiii” ...

 

Asa ca astept sa treaca adolescenta. Mi-e teama insa ca o sa ne instrainam de tot.

[redactor]

lidsta  - ai multa rabdare si intelegere. Adolescenta este o prpvocare si pentru ei dar mai ales pentru parinti. 

Asa ca trebuie sa treci multe cu vederea, sa ai calm si intelegere.  [flo2]

[Judoka02]

Lidsta, incearca să nu te mai consumi asa si sa rezolvi problemele pe rând. Nu e usor, dar unele lucruri nu sunt asa tragice.

Cu ordinea, eu mai aranjez pe la ei sau facem impreună.

 

Cand sunt intorsi pe dos făară motiv, il las in cameră să se calmeze sau afară să alerge să consume energia (când se poate).