Lacrimile din prima zi in care a plecat

[redactor]

Stiam ca ziua asta va veni insa nu credeam ca va fi atat de grea. Ca momentele dupa care usa se va inchide vor fi atat de dureroase.

 

Taxiul a plecat spre aeroport. Ultima imbratisare stransa in care i-am spus cu glasul gatuit de emotie: Te iubesc. Ai gria de tine...

Si eu te iubesc mami. Pa Pa.

 

Si a plecat catre noua lui etapa a vietii. Cea de student. 

Raman urmarind masina care imi ia copilul si imi surprind lacrimile siroaie pe obraji Parca ieri era un bebelus...si acum pleaca ...

De ce au trecut acesti 18 ani atat de repede?  Cum va fi viata mea fara a-i vedea chipul luminos in fiecare zi?
Sunt coplesita. nu am crezut ca despartirea va fi atat de grea. Parca mi-a dat cineva un pumn in stomac. 

 

Ah ... atat de multe emotii. Simt ca clachez.

[andacos]

Mirela [grup]

[devo]

Redactor  [flo2] 

cat de departe sunteti de el? cat de des o sa va vedeti? 

[velvet]

hai ca mi-au dat lacrimile citindu-te...si nu e prima tura de plans azi...de fapt e,ca deja azi e ieri...te pup.

[Judoka02]

E cursul  vietii. [floare3]  Important e el sa fie multumit si sa reuseasca acolo unde este.

 

In plus,comunicarea e mult mai usoara acum.

[viviana]

Mirela,  [flo2]

 

Zilele vor trece, lacrimile se vor usca si usor, usor, vei incepe sa ai alte sentimente care vor lua locul golului lasat de plecarea lui.

Sentimente de mandrie pentru un viitor pe care i l-ai construit cu rabdare,  sentimente de bucurie pentru fiecare pas pe care il va face de aici inainte.

 

Succes, Andrei, in noua ta viata!

[redactor]

Multumesc pentru gandurile bune. 

E oarecum straniu sa treci prin acest bagaj de sentimente - dupa 18 ani in care ai trait din frumusetea vietii de mama 100%.

Cand copilul pleaca pe usa si cuibul ramane gol - te intrebi brusc care e menirea ta  - daca obiectul muncii tocmai a iesit spre usa.

Si chiar daca ne-am dorit asa de mult acest moment, copilul a muncit asa de mult pentru aceasta realizare - ai acel gol imens in stomac ... de cadere in liber.

 

Da, e greu ... si stiu ca sentimentul acesta de tristete ascunde amaraciunea ca timpul trece asa de repede si nimic nu e etern. Decat, poate doar dragostea de mama.

[antmil]

Acum trei ani cind a plecat primul, am fost atit de absorbita de procesul de admitere, de organizare, de hartogaraie ca nu am realizat momentul pina cind nu l-am mutat fizic in dorm room si am inteles ca am venit in 4 (cel mic a fost cu noi) dar plecam acasa in 3 si el ramane acolo. Am plins tot drumul pina acasa (3 ore jumatate)...nu am putut intra la el in camera mai bine de 3 luni ... sa o vad goala, lipsita de posterele de pe pereti si de toate lucrurile lui. 

 

Intre timp, textele au inceput sa curga, telefoanele sa zbarnie, a venit Parents' weekend si totul a intrat intr-o normalitate. Ne vizitam des, vine acasa in vacante, vorbim tot timpul...devine adult. Rolul de mama nu dispare, se transforma si e normal sa fie asa.

 

Duminica imi pleaca cel mic si imi este mult mai rau decit cu primul...sincer, mi s-ar pare ingrozitor daca nu as stii ca este si mai aproape decit cel mare si il pot vedea mult mai des. Avem o relatie mult mai apropiata (na, a fost aproape copil unic 3 ani si s-a rasfatat...dupa ce a plecat cel mare la facultate).

 

Mi-am planificat weekendurile urmatoare sa fiu plecata de acasa...imi trebuie ceva timp sa ma obisnuiesc cu o liniste totala, cu cina singura (sotul meu lucreaza seara si eu aveam cina cu cel mic in fiecare seara), cu nimeni care sa nu ma alerge pe nicaieri :) :) 

 

E o etapa noua...si inima mi-e bucuroasa ca isi gasesc drumul, ca au posibilitatea sa isi indeplineasca visele, ca devin adulti, ca isi dobandesc incet-incet independenta dar mi-e si trista tare pentru ca ii vad mai putin, descopera lucruri noi fara mine, nu mai sint martora la uimire, la noutati...e un echilibru la care trebuie sa ajungem si uneori franghia pe care pasim se clatina. 

Editat de August 17, 2018

[velvet]

Mirela,tu macar ai o menire,un rost...mult succes copilului! numai bine!

[viviana]

Multumesc pentru gandurile bune. 

E oarecum straniu sa treci prin acest bagaj de sentimente - dupa 18 ani in care ai trait din frumusetea vietii de mama 100%.

Cand copilul pleaca pe usa si cuibul ramane gol - te intrebi brusc care e menirea ta  - daca obiectul muncii tocmai a iesit spre usa.

Si chiar daca ne-am dorit asa de mult acest moment, copilul a muncit asa de mult pentru aceasta realizare - ai acel gol imens in stomac ... de cadere in liber.

 

Da, e greu ... si stiu ca sentimentul acesta de tristete ascunde amaraciunea ca timpul trece asa de repede si nimic nu e etern. Decat, poate doar dragostea de mama.

 

Asa este. Am simtit asta din plin chiar daca Silvi nu a plecat din casa. Brusc a disparut obiectul muncii. Am ramas descumpanita, cu timpi morti. Debusolata nestiind ce sa fac cu mine si cu noua mea viata. 

 

Dar in timp m-am redescoperitt pe mine insami, am redescoperit placeri de mult uitate si incet, incet ma reintregesc. Sunt hotarata sa nu mai scap nimic din placerile vietii.

 

Daca vreau sa fluier, fluier si nu ma trage nimeni de maneca sa-mi spuna, tu esti mama si trebuie sa fii serioasa.