Ghetarul la scoala

[anja]

Ah pe chirie mare nu s-ar duce ca n-as sta nici moarta in centru :). Casele pe continent sunt cam ca aici, poate mai ieftine. Am vinde aici si am cumpara acolo. S-ar duce bani pe benzina da, sau as umbla cu transportul in comun, ca as sta mai departe. Spitalele sunt in oraș.

 

Dar Pt insula asta nu pot pleca, nu găsesc un oraș mai mare unde sa am astea. Deși soțul zice ca da. El ar pleca. Eu nu pot. M-am Atașat de tot ce e aici, am mai scris asta. Ca am mai discutat aici nu demult de dorinta mea de duca, când m-apuca. Și îmi trece :). 

Miha, stii ca imi esti draga, deci nu te supara daca scriu asa [flo2] .Nu vei scapa de framantarile astea pana nu vei incerca sa iesi un pic din zona de confort ca sa poti vedea ce drumuri ai in fata. Eu zic ca schimbarea este foarte importanta pentru sanatatea mentala si cresterea increderii in tine. Spui ca te-ai atasat de oras, Suedia e mare, fii sigura ca sunt multe alte orase/orasele care au si natura si restaurantele si marea de la tine. Insa incearca sa vezi ce ai in plus acolo... Gandeste pozitiv, ia-o ca pe o noua experienta... un job nou, o casa noua, mai multe optiuni pentru Silvia, mai multe optiuni pt O, poate prieteni noi, alte cluburi de fotografie... Incepe cu pasi mici... vezi ce joburi sunt, aplica, mergi la interviuri, sa ai cateva optiuni de ales... si abia apoi discutati serios...Drumul nu e usor, si vor fi ups and downs, dar vei avea multumirea ca ai incercat, si ca ai cautat sa vezi ce te multumeste...Doar indrazneste... 

Te pup! [flo2]

[Marion9]

N-am timp acum, o sa revin si o sa dezvolt.......doream sa spun ca o inteleg perfect pe Mihaela. Eu sunt la fel...... locurile noi, oameni noi, situatii noi imi provoaca un stres imens. Nu am deloc spirit de aventura :)

[viviana]

Unii copii stiu ce vor sa faca in viata inca din adolescenta. Altii afla pe parcurs. Altii se dumiresc abia pe la 20+.

Toti spunem ca trebuie sustinuti sa faca ce doresc. Dar daca tu ca parinte stii in intimul tau ca  ce si-a ales dupa propria dorinta nu ii este potrivit?  Nu il va stimula, nu-i va aduce ceea ce el si-a inchipuit ca doreste?

 

Ramane intrebarea cand, cat si cum intervenim.

[mihaela_s]

Oh Anja, ești o drăguța. Știu, teoretic e frumos, exact ce scrii tu ma ambiționează și pe mine. Periodic ma apuca :).

 

Silvia nu vrea însă sa se mute, nici nu vrea sa audă. Al meu după cum am scris, a testat anul asta sa lucreze in diverse locuri. Eu însă vreau sa stau lângă fete. Amândouă vor rămâne aici și Pt mine ele înseamnă cel mai mult, plus prietena mea cea mai buna. Eu nu sunt socială, nu leg prietenii așa ușor, sunt retrasa și am nevoie de natura ca sa supraviețuiesc. Aici o am lângă casa, jobul e la 8 min cu mașina, Pt mine asta e lux in viața :). Am murit încet in săptămânile de practica in care am locuit in orașe (unele mai mici, dar tot oraș) și nu aveam marea la o aruncătură de bat si pădurea in spatele casei. Nu știu cum sa exprim altfel ce simt. Plus ca sunt legată de jobul de aici Pt ca după mulți ani in sfârșit sunt sigura pe mine, pe ceea ce fac. Sa o iau de la început Pt mine e haos :). Am făcut-o acum 11 ani dar acum simt ca aici e locul meu. Si in afara de bani nu duc lipsa de nimic. De asta e greu sa ma urnesc. 

 

Dar o sa ma mai citiți pe aici ca ma plâng :)). Doar sa ma suportați :)). 

 

[mcoca]

Mihaela, et te inteleg f bine :). Nici eu nu am salariul mare. Daca as schimba jobul as putea adauga cateva sute de €, dar cand pun in balanta, schimbatul imi da cu minus.

Locuiesc intr-un oras mare, dar fac 10 min cu masina pana la job, am program flexibil, pot sa lucrez de acasa daca am nevoie.

[Laura25]

Mihaela, eu inteleg foarte bine ce spune Anja si sunt de acord, in principiu. Dar te inteleg foarte bine si pe tine, pentru ca e tare greu cand ai prins radacini intr-un loc sa iti iei inima in dinti si sa schimbi totul. Interesante optiunile Silviei. Societatea romaneasca , dupa cum bine stii, e mult mai competitiva si "statul in carca copiiilor" e sport national. Tu iti cunosti cel mai bine fata si stii ce poti sa ii spui si ce nu. Cred ca eu as insista pe alegerea unui liceu care sa fie mai competitiv. Dar eu sunt prea ancorata in "realitatea romaneasca". Aici doar liceele teoretice sunt vazute ca licee bune si cu perspective. 

[mcoca]

Daniela m-au bucurat ieri vestile bune. Astept acum sa vii cu unele f bune.

[mihaela_s]

 

 

Unii copii stiu ce vor sa faca in viata inca din adolescenta. Altii afla pe parcurs. Altii se dumiresc abia pe la 20+. Toti spunem ca trebuie sustinuti sa faca ce doresc. Dar daca tu ca parinte stii in intimul tau ca ce si-a ales dupa propria dorinta nu ii este potrivit? Nu il va stimula, nu-i va aduce ceea ce el si-a inchipuit ca doreste? Ramane intrebarea cand, cat si cum intervenim.

 

Da, e foarte greu. Aseară al meu i-a spus puțin mai dur ca ce își dorește nu e ceva ce e Pt ea, ca niciodată nu și-a dorit sau plăcut sa construiască. Ca de unde știe ca o sa ii placa? Sigur ca Silvia s-a suparat, a replicat ca dacă nu încearcă nu va știi. Ca asta își dorește acum. Exact asta e dilema mea. Cum o susținem dacă noi nu credem ca ceea ce își dorește ea e Ok? 

 

Ieri povesteam cu cineva acolo la târg, care a concluzionat după ce noi ne arătam cam dezamăgiți de ce își dorește fata noastră, ca in final nu contează neaparat ce linie de liceu merge, totul e sa termine, căci sunt mulți care nu termina liceul tocmai Pt ca nu învață ce le place, ce li se potrivește. 

 

Aseara al meu a concluzionat disperat ca ar putea sa ii lase pana la 21 de ani cu alegerile, sa se coacă :). La vârsta asta, cea mai dificila, când nu știu încă cine sunt, mai ai și de ales. 

 

Silvia e suparata pe noi, poate mai mult dezamagita. Și nu pot sa zic ca nu o înțeleg. Când eram de vârsta ei, am vrut sa dau la liceul de chimie, secția chimie-biologie, asta îmi placea. Era un liceu slăbuț, iar secția asta era cea mai slaba din liceu. Nu m-au lăsat ai mei. Am mers cu turma, la mate fizica. Prietena mea cea mai buna din generală a mers la liceul de chimie, dar la secția chimie fizica. Nu e cu nimic mai prejos decât mine, plus ii cunosc pe câțiva din colegii ei de clasa care sunt la fel. Și totuși am prejudecățile astea. Mi-e ciuda pe mine... 

 

[mcoca]

Aici in Franta, este ca in Romania scoala, singura diferenta e ca competitia  e mascata.

Deci no way ca un copil bun sa mearga la o scoala de meserii :))).

[viviana]

Mihaela,

Cand a dat prima oara Silvi la facultate si-a sustinut foarte tare alegerea. Ei asta-i place asta va face.

Noi o cunoastem foarte bine si am stiut ca s-ar putea sa faca ceva nepotrivit, ceva care in ciuda parerii ei nu ii va aduce satisfactii.

Am obligat-o atunci sa se inscrie si la management/business administration in limba engleza. Am dus-o cu forta sa zic asa la examenul de engleza.

 

A intrat la tot ce s-a inscris. A ales cartografia. Acolo s-a dus si s-a inscris.

 

Am vorbit foarte mult cu CCS ce anume sa facem. 

La final am hotarat ca daca vrea sa schimbe de drum o vom sustine. Ne gandeam ca daca ar fi facut medicina vreo 6 ani tot am fi sustinut-o.

I-am spus acest lucru.

 

Ideea este ca eu am stiut, am banuit ca va ajunge in situatia de a nu-i place.

 

Cand au intervenit anxietatea si nemultumirile ei (materii care nu i-au placut, profesori ce nu veneau la ore, baza materiala proasta) si ne-a transmis ca a renuntat la cartoografie pentru mine nu a fost o surpriza, dar am fost necajita.

 

Absolut nimic nu i-am spus. Imi venea sa strig: ti-am spus eu...

In schimb am dus-o la pisholog, psiholog care printre altele i-a facut nenumarate teste de aptitudini, profilul vocational - teste tip Holland. Toate au indrumat-o catre o cariera in management si pe locul 2 resurse umane.

 

Concomitent cu asta a lucrat part-time ca fund-raiser, si a facut si voluntariat.

Aici a cunoscut o gramada de adolescenti de varsta ei. Cu unul dintre ei a carui mama este psiholog si se ocupa si de indrumare vocationala - s-a imprietenit foarte bine. Prietenie si atat. 

Parintii lui au dorit sa o cunoasca.  Au ascultat-o si au indrumat-o.

Mama psiholog a stat de vorba cu ea o gramada, a incurajat-o si i-a spus ca ei i se potriveste management sau resurse umane.

 

Atunci ea nu a mai avut nicio indoiala.

Am hotarat cu CCS sa nu-i spunem niciodata: ti-am spus noi.

===