Abuzul emotional

[mihaela_s]

Mickyyyy cum văd eu: tu înțelegi rațional tot ce se întâmpla cu tine, dar cari in spate niște “abuzuri” de care deși ești conștientă, e greu sa scapi. Un psiholog sau poate chiar unul specializat in relații te-ar putea ajuta. 
 

In alta ordine de idei, atâta vreme cât tu nu vei lua o decizie, nu te vei putea elibera. Chiar dacă începi la psiholog, decizia de a te desprinde sau nu de soț, e doar a ta. 
 

Te imbratisez. 
 

[szivarvany]

Nu esti OBLIGATA sa ti gasesti noi hobby uri sau ocupatii, sa socializezi, etc. Fa numai ce te tenteaza.

 

 

Subscriu ! [flo]

Sa faci exact ce simti tu ca vrei sa faci.

Nici eu nu sunt foarte sociabila, din contra, ma simt minunat in casa mea, ador sa stau in casa mea, in haosul meu, cu cartile mele  [il]  

[Letitia1]

Am obs ca in Ro societatea, la modul general, pune mare accent pe "ce o sa zica lumea" si comparatii cu altii: "uite, ala a facut si tu nu".

N-ai facut un lucru cum trebuie: aoleu, ce-o sa zica lumea, nu te-ai casatorit pana la 30 de ani - aoleu, esti singura, ce-o sa creada lumea despre tine, ca esti ciudata... n-ai copii pana la 35 ani - o sa zica lumea ca nu poti sa ai, ca uite, X si y deja au, divortezi - a, pai e rusine, ce o sa zica lumea? Mai rabda si tu acolo.... La scoala la fel, uite X stie sa faca nu stiu ce, tu cum nu poti?, Y a fost la olimpiada nu stiu care si s-a calificat, tu nu, Z e mai vorbaret, povesteste frumos, tu nu...

 

Unele au fost traite si de mine, altele doar le-am auzit pe la altii. Cert e ca ma enerveaza maxim aceasta grija maxima pentru "imagine". Nu conteaza cum e voata ta de fapt, imaginea in fata lumii conteaza. 

 

Da,așa e. Toate rudele mele sint așa. Inclusiv generațiile mai tinere. Tot ce fac, fac cu gindul la “ce o sa zică x sau y”. Foarte obositor sa trăiești intr-o asemenea societate. 

[Mickyyy]

De cand a plecat, vorbesc zilnic cu sotul, dar doar maruntisuri, in special legate de copii. Ma gandesc daca ar fi sau nu o greseala sa ne intalnim la un momentdat (in viitorul apropiat) sa discutam si despre noi, ce asteptari mai avem unul de la altul, cum vedem fiecare viitorul relatiei, daca mai e sa fie ceva de reparat, chestii de genul. 

Dupa parerea voastra, ar trebui sa avem sau o asemenea discutie acum? Sau mai trebuie sa las timpul sa treaca?  

[redactor]

Eu as mai lasa un pic de timp sa treaca. Inca 2-3 saptamani.  [flo2]

[smb123]

Nu pot sa dau sfaturi pentru ca dupa cum stii si tu, sunt mai apropiat de pozitia sotului tau decat de pozitia ta, desi eu am venit aici la fel ca tine sa caut ajutor si nu sotia. Ciudata situatie.

In loc de sfat eu pot sa spun ca mi-as dori foarte mult sa vad ca iubirea invinge pana la urma. Ma doare cand vad cum se bucura unii de faptul ca altii se despart si transmit felicitari pentru curaj si incurajari.

Eu am schimbat multe la mine si stiu ca mai sunt inca multe de schimbat si desi sotia mea nu vrea sa vorbim niciodata despre asta vad ca parca-mi acorda o a doua sansa. Poate si sotul tau s-a schimbat in bine sau cel putin asa-mi place sa cred. Spuneai ca in ultimul timp a luat decizii bune de care ai fost multumita.

Mai bine ma opresc pentru ca si eu sunt la fel de derutat ca si tine in relatia mea.

[Mickyyy]

smb123, uneori iubirea nu e suficienta.

Ai recunoscut chiar tu, iti iubesti sotia dar esti nefericit. Si eu inca imi iubesc sotul (acum ca e plecat parca il iubesc chiar mai mult decat cand imi era alaturi), dar am fost nefericita. 

Pentru multi, mai ales din cauza mentalitatilor de care se vorbea mai devreme, nefericirea e doar un moft, vorba monicai, mai rabda si tu! 

Nefericirea are cauze diverse, in cazul meu cred ca le-am insirat pe majoritatea aici. Cand nefericirea devine o stare de fapt, zilnica, afecteaza nu doar relatia de cuplu dar si pe copii, cand cauzele au radacini mult prea adanci ca sa poata fi remediate, atunci e mai bine pentru toti sa spui stop.

 

Cand inca il iubesti pe cel de care te desparti (si mai ales daca e reciproc), cand nu exista o a treia persoana la mijloc, e al naibi de greu sa spui stop. Te amagesti ca iubirea va invinge in final, ca lucrurile se pot schimba, ca raul nu e iremediabil. Exista si cazuri fericite, cand lucrurile se schimba in bine, dar sunt asa de rare..... Dupa cum vezi, cel putin aici pe forum eu inca n-am vazut o poveste de succes. Toti cei care au mai trecut prin asta incearca sa ajute cu un sfat, cu o vorba buna sau cu o palma, functie de cum percep ei situatia si de ce experinte au avut.

Sunt de ani de zile pe forumul asta (16 mai exact, eram gravida cu cea mare cand mi-am facut cont) pe o parte din fetele care scriu le-am cunoscut personal, pe altele doar virtual dar de atata amar de vreme ca mi se pare ca le stiu de o viata. Am ras si am plans impreuna de-a lungul anilor, am povestit de copii, de soti, de joburi, de filme, de mancaruri, de absolut orice ne-a trecut prin cap. Asa ca atunci cand vin si spun ce cred despre o situatie sau alta, parerea lor ajuta. Si eu mi-as dori sa-mi spuna ce vrea inima (si nu ratiunea) sa auda, sa-mi spuna mai dai sanse, mai incercati, intr-un fel, desi par incurajari pentru mine tot un fel de palme sunt mesajele lor. Dar stiu ca nu le scriu pentru ca imi doresc raul, cu tocmai pentru ca incearca ma ma ajute sa nu mai sufar iarasi.

[BlackCat4evR]

Haideti, mai, nici in cazul asta nu ar trebui sa va pese de povestile altora, asa cum nu ar trebui sa va pese de ce crede lumea despre voi in anumite situatii!

 

Nu aveti exemple de povesti cu final... fericit? 

Construiti-va voi povestea!

 

Mickyyy, eu cred ca trebuie sa ai acea conversatie cu sotul tau, dar nu chiar acum. Cred ca acum daca ati discuta... nici nu ai sti ce sa-i spui. pentru ca nu cred ca tu stii inca ce simti si mai ales ce vrei. Dar e ok sa fie asa. 

 

smb123, ma bucur din suflet sa aud ca sotia ta iti apreciaza eforturile, succes pe mai departe! Si cel mai important, mergi pe burta, nu te impauna cu faptul ca schimbi lucruri, vor fi apreciate de 1000 de ori mai mult!

[Mickyyy]

Haideti, mai, nici in cazul asta nu ar trebui sa va pese de povestile altora, asa cum nu ar trebui sa va pese de ce crede lumea despre voi in anumite situatii!

 

Sa ne pese, NU, sa invatam din greselile si povestile altora, DA. Fiecare relatie de cuplu e unica, fiecare om e diferit, dar asta nu inseamna ca exista anumite sabloane care se repeta. Si aici intervin experientele altora. Tine doar de noi ca odata ce-am identificat acel sablon, sa incercam sa vedem daca ni se aplica, si cum am putea profita la maxim de ce stim de la altii si de ce stim ca se intampla in ograda noastra.

 

Eu am pariat cam mai mereu impotriva sortilor, cam toate deciziile mele au fost luate impotriva asteptarilor celorlalti (simplul fapt ca am 4 copii, toti nascuti in Romania, o tara unde de la 2 in sus, cel care nu te cunoaste te cam suspecteaza automat ca ai o culoare a pieli mai inchisa decat media, simplul fapt ca am emigrat la o varsta la care multi isi faceau calculele de pensie anticipata, simplul fapt ca am fost capabila s-o iau de la zero intr-o tara noua, cand toti ma asteptau sa ma intorc acasa cu coada intre picioare, simplul fapt ca am avut taria sa spun stop si de la capat, intr-o relatie care vazuta din exterior parea daca nu perfecta macar ok, spun multe despre deciziile mele). Majoritatea deciziilor s-au dovedit a fi bune, dar am avut si esecuri. 

 

In general imi place sa risc, atunci cand stiu ca exista sansa de reusita si stiu ca tine in primul rand de mine ca sa se intample ceea ce-mi doresc. Nu conteaza ce cred altii, sau ce sanse de succes imi dau eu. Insa atunci cand situatia este in afara controlului meu, in general nu-mi asum riscurile. Ori in situatia de fata, desi sunt sigura ca pentru a-mi mai salva relatia, si eu am nevoie sa ma schimb, o parte semnificativa tine de domnul sot, cat si ce anume va fi el dispus sa schimbe, cat si ce anume va si putea sa o faca. Am pariat intotdeauna pe mine, dar nu pot paria pe el.

[BlackCat4evR]

Inteleg foarte bine ce spui. Si in nici un caz nu as vrea sa dau vreodata impresia ca sfatuiesc pe cineva sa ramana intr-o relatie abuziva.  [flo2]