ANXIETATE SAU BOALA? HELP!

[ELY3090]

Bună!
Scriu aici cu marea rugăminte și dorința de a ma ajuta cineva.
Incep cu începutul. Am 26 de ani și o viata ft frumoasa pana sa trec prin următoarele stări.
În urma cu doi ani jumatate am văzut la TV cazul unei fete care de la o simpla durere de cap a descoperit ca are leucemie.
M a șocat destul de mult, am găsit o pe site-urile de socializare, și de atunci am urmărit o în permanenta pentru a vedea cum evoluează.
Ma bucuram când era bine, ma rugam seara pentru ea și ma întristam când era rau.
Încă de atunci îmi era frica ca nu cumva sa am și eu boala ei, leucemia, mereu mi-a fost frica! A luptat extrem de mult iar asta m a făcut sa o urmăresc și mai mult.
DE Curând însă ea a murit, nu a mai putut...
Din ziua în care a murit pur și simplu eu numai am liniște. Pe de o parte sunt convinsa ca am leucemie 100% iar undeva în adâncul subconștientului meu cred ca poate e psihic.
Am toate simptomele, picioarele și mainile ma dor ft tare la încheierturi, ma doare gatul, am pete roșii care mai apoi se fac vânătăi pe piele din senin, fie nu imii amintesc ca ma lovesc iar pshicul meu lucreaza la asta, iar la câteva luni sângerări nazale.
Menționez ca sagerarile nazale apar în urma unui frecării abundente a nasului de parca l as rupe deoarece am o alergie, dar eu pun tot pe seama leucemiei. 
Mai mult decat atât, am ajuns în punctul în care ma gândesc doar la asta, numai imi vad viata fericita deloc, ma vad mereu în spital și trecând prin toate episoadele prin care a trecut și ea. Plang si ma gandesc ca mai am putin si o sa ma internez, ma imaginez in spital, facand tratament si stand singura. Citesc intr una numai despre asta, pe interent orice simptom ma duce acolo.
II verific ft des pagina de Facebook a fetei de care va ziceam și ma uit la postările de când era bolnava, ma vad si eu asa in scurt timp.
Dacă mama sau cineva din familie spune ca îl doare ceva ma gândesc la leucemie si plang.
Dacă aud ca cineva are leucemie plâng și sunt convinsa ca am și eu. Ma uit la sotul meu si ma gandesc ca o sa ma piarda. Sunt distrasa de la orice pe zi ce trece mai mult!
Analizele nu le am făcut de trei ani și îmi este frica sa ma duc. Singurul meu gând este ca atunci când voi merge la analize va trebui sa îmi fac bagajul sa rămân internata în spital pentru ca am leucemie, SI MA gandesc sa traiesc si sa duc boala pe piciaore cat mai pot.
Nu știu dacă durerile articulare și de gat sunt provocate de anxietate
Nu știu dacă vânătaia și petele roșii de pe mana au apărut un urma scarpinarii excesive, a unei lovituri de care nu mi amintesc  sau din cauza bolii.
Oare este ipohondrie, anxietate Sau boala?

Mai a trecut cineva prin aceste stari?

Mai este cineva panicat de frica rezultatelor la analize?

 

[roxanaz]

ai fost la psiholog?

[monicabo]

Dar analize? Nu ma pricep, dar analize la care sa reiasa ca ar fi ceva in neregula cu suspiciune de leucemie. Eu sper sa nu ai nimic si sa te linistesti.  [flo2]

[szivarvany]

Trebuie neaparat sa iti faci curaj si sa mergi la analize. Macar stii adevarul adevarat. Asa doar traiesti un cosmar care te acapareaza.

Intre timp nu mai urmari nimic pe net ce te afecteaza negativ, absolut nimic !

[CorinaDani]

Mergi în primul rand la un psiholog bun. Apoi vei fi capabila sa mergi sa-ți faci și analize medicale.

La 26 de ani e trist ca a ajuns o obsesie să-ți acapareze viata, sa nu te lase sa te bucuri de tinerețe, sot, familie, viata. 

Mergi la psiholog, cât mai curând posibil. Ai sa vezi ca exista viata și după ce scapi de aceasta obsesie bolnăvicioasa.

Cu ce te ocupi în prezent, lucrezi undeva, socializezi suficient, ai prieteni/amici? 

[redactor]

Esti atat de tanara ca sa iti faci mereu astfel de ganduri negre. Te inteleg insa prefect - si eu am trecut prin astfel de stari de anxietate insa de fiecare data cand mi-am dat seama ca aberam si ca bateam campii, am devenit un milimetru mai puternica.

 

Ca sa iesi insa din acest vartej mental care te consuma foarte mult - ia-ti inima in dinti si mergi sa iti faci analizele. Stiu ca va fi greu sa astepti rezultatele insa cand vor veni si ele vor fi bune - sa te uiti in oglinda si sa te adrezi creierului tau - spunandu-i ca il rogi sa nu te mai terorizeze in acest fel. (poti sa ii tipi chiar)

 

Si apoi sa te gandesti ca esti mai puternica. Si viata merita traita fara anxietate.

Fii puternica! Totul va fi bine.

[J G]

Ce descrii aici este un caz de ipohondrie - cu ganduri obsesive fata de o anumita boala si catastrofizare (o distorsiune cognitiva care iti alimenteaza gandurile anxioase) - si bineinteles comportament evitant (nu vrei sa faci analize care sa infirme ipoteza care alimenteaza anxietatea.

Primul pas este sa mergi la psiholog, apoi in timp o sa reusesti sa mergi sa-ti faci analizele si mai ales sa descoperi radacina problemei (sursa reala a anxietatii)

Te indemn din toata inima sa cauti suport specializat. Nu stiu de unde esti dar iti pot recomanda terapeuti care sa te sprijine in perioada asta.