Jump to content
O nouă casă pentru FORUMUL DESPRECOPII ×

Gutui și vin fiert pe ghețar


Recommended Posts

Salutare, noi am mâncat de prânz și ieșim acuși, să căscăm ochii ( și eu portofelul) prin magazine.

 

Că tot vorbeați de conopidă, am făcut o supă cremă, o nebunie. Am ras fiecare câte 2 boluri, cu parmezan deasupra.

Mi a făcut cu ochii și rețeta Vivianei, cu bechamel și brânză albastră, preferata mea.

 

În rest nici un plan. Mâine stâm la cáldurică, este "programată" prima furtună hivernală. Luni dimineața va fi probabil nebunie pe șosele. Sunt liniștită că am cauciucuri de iarnă noi, vor fi inaugurate să zic așa.

Azi e rece și însorit.

 

Mi am luat produse de testat, dat nu m am testat încă. Vă spuneam că aproape nu mai suport berea, orice marcă din cele preferate gust, mi se pare amară și prea tare. Mă reprofilez pe teste cu substanță vinicolă, roze sau alb, dulce. Am luat și o sticlă de porto de servit cu gheață, au cas où

(în caz de nevoie). Testările astea au loc strict numai în weekend.

 

Michelle, bine că nu a fost nimic.

Mă întrebai de tata, da, nu e singur, din fericire, asta îmi ia o mare povară de pe suflet, o are pe doamna lui, au grijă unul de altul. Locuiește la ea mare parte din timp, dar are și apartamentul lui, la 10 minute de mers pe jos si are și căsuța de la grădină unde stă mai mult vara ( el, că ea nu suportă să stea "la țară" peste noapte, din cauză că nu au apă curentă. Există un puț în curte și o baie adiacentă dar separată de casă).

 

La noi guvernul provincial a anunțat că ne putem vizita de pe 24 pe 27 decembrie, atât, de Revelion nu. Școlile se închid pe 16 dec până pe 6 ianuarie în cazul celor primare și 11 ian cele secundare. Pe 17, 18 și 21 dec facem ore online, ha, ha. Ideea e să fie carantină o săptămănă înainte și una după Crăciun. Eu mă bucur că școala reîncepe la data normală. Nu mai suport săptămăni sau luni de confinement!

 

Vă țuc, mergem să profităm un pic de razele de soare, spălăm mașina și ne mai plimbăm.

 

 

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

  • Răspunsuri 797
  • Creat
  • Ultimul răspuns

Cei mai activi membri în acest subiect

Cei mai activi membri în acest subiect

Posted Images

 

 

Ah, Mihaela, cred ca am inteles cum sta treaba cu cele 10 zile de carantina. "Dsp"-ul intreaba cu ce persoane ai intract in contact cu 2 zile inainte de primele simptome, cand se considera ca esti deja infectat + 7 zile incepand cu prima zi in care ai simptome+ 24 ore fara simptome. Eu daca ma infectez ultima zi in care feciorul e contagios si sunt asimtomatica si nu ma testez, pot infecta pe altii daca nu stau in carantina cele 10 zile. In felul asta ii scot din schema pe asimtomatici.

 

Am înțeles. E altfel decât la noi. 
 

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

 

 

Ce tare! Și tocmai mi- dat idee ce să- i mai iau băiatului de Crăciun. El adoră lego si Ferrari. La mulți ani lui Ovidiu și Dianei! Să fie sănătoși și fericiți și să fiți curând împreună cu toții!

 

A fost primul lego din viața lui :). O ora jumate a “bibilit” mașina, e Pt copii peste 7 ani :). 
 

Multumesc! 

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

 

 

A fost primul lego din viața lui :). O ora jumate a “bibilit” mașina, e Pt copii peste 7 ani :). Multumesc!

 

Niciodată nu e prea târziu să prinzi "microbul" Lego. Știi că sunt și pentru adulți, cu clădiri sau monumente arhitectonice celebre, turnul Eiffel și multe altele.

Le admir la magazinul Lego la mall când mai trecem să căscăm gura. Eric nu a mai cerut demult lego, dar a tot primit, de sărbători, de ziua lui, etc.

Ticmai mi-am adus aminte că a primit deja lego -ul Ferrari roșu și l- a făcut demultișor...credeam că e ceva mai sofisticat pt. adulți.

Trebuie să mă gândesc la altceva.

Va primi un laptop Chromebook că-i trebuie și pt școală și niște căști mici earbud wireless. Dar trebuie să-i iau și o jucărie ceva, nu merge altfel.

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Noi am fost prin oraș și mi s- a agățat de mâini un televizor. Era planificat demult să l înlocuiesc pe cel din salon căruia i am zgâriat ecranul și imaginea s - a tot degradat, de la câteva dungulițe în mijloc ajunsese o ditamai bandă neagră...nu mai vedeam practic mare lucru. Și cum au în început deja prețurile de Black Friday l- am și luat. Tot Samsung dar mă rog, modelul de anul ăsta. 

Ca de obicei ne minunăm cât evoluează tehnologia. Telecomanda e mai îngustă ca un etui de ochelari și are 4 butoane, ei nu chiar 4 dar foarte puține, la cel dinainte vechi de 1 an telecomanda plină de butoane.

Nu am cablu, dar prind multe posturi pe internet.

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Buna dimineata...una inghetata, cu cca -5 gr si chiciura.

Al meu a ajuns cu bine aseara. La Bucuresti s-a tinut la distanta,  a fost f. putina lume si masa nu s-a facut. In fata lui, cand a iesit din parcare, pe sos. Giurgiului cica un idiot s-a izbit de stalpii de pe margine si s-a rasturnat. Doar el s-a facut praf, nu a nimerit alte masini sau pietoni.

 

Fleur sa stapaniti sanatosi achizitia!

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Oaspete
Acest subiect este acum închis pentru alte răspunsuri.

×
×
  • Adaugă...