Soț cu Asperger, o relație dificila

[ML]

Suntem căsătoriți de 23 de ani și avem doi copii adolescenți.

Soțul nu este diagnosticat (și nici nu se va ajunge la asta) dar cred ca despre sindromul Asperger este vorba.

 

Daca sunteți intr-o situație asemănătoare și aveti sfaturi de... suflet as vrea sa le aflu. Am postat aici pentru ca ma interesează astfel de sugestii, mai puțin de natura psihologică.

 

Este tipul dominant inclusiv in relația cu copiii, ma simt uneori ca intr-o închisoare și nu știu cum/dacă sa ii răspund la provocări, in special la acuzațiile nedrepte si nefondate aduse copiilor. 

 

In toți acești ani am funcționat pe post de tampon intre el și copii... poate nu a fost bine căci, uneori,  mi se pare ca ei nu îl cunosc (este închis și singuratic cu sporadice ieșiri de manie)

 

Uneori ma intreb dacă ii iubește sau măcar pe sine se accepta. Am citit ca exista pe undeva iubire dar ca nu știe sa și-o manifeste sau ca i-ar lipsi empatia ceea ce ma confuzeaza și mai mult. 

 

Are adesea manifestări contradictorii, se gândește și răzgândește cu aceeași determinare și îmi este greu sa îl înțeleg. 

 

Ma rog pentru noi toți și ajung sa cred ca poate cel mai bine ar fi sa... tac și ignor? Îmi consuma sănătatea relația asta, îmi ies din fire câte odată dar in general înghit. Este dificil de rationalizat cu el având in vedere ca își construiește o realitate care este ocazional extrem de departe de... realitate.

 

Baiatul in special mi se pare afectat, deși nu arată, dar in tot ce face caută fără sa își dea seama admirația tatălui. 

[Letitia1]

Mie îmi pare mai degrabă un bully decit Asperger sufferer. Știu pe cineva cu Asperger și e foarte afectuos cu familia, in special copiii. Nu e de mare ajutor cu menajul, căci sta o groaza cu nasul in cărți, ii place sa stea singur in lumea lui. Are job bun, însă nu are viața  socială, universul lui e familia. 
 

Mi se pare foarte grav ce se întîmpla la voi in familie, copiii sint afectați psihic clar. Normal te-aș sfătui sa divorțezi imediat, dar material probabil e foarte complicata situația. Sotul tau va abuzează emoțional.

[ML]

Nu divortez de dragul copiilor. Are calitati dar defectele ii sunt pe masura.

 

Si el este familist insa deosebit de dominant (din cate am citit sunt doua tipuri: unii in lumea lor/placizi altii la polul opus, precum sotul meu). 

 

Stiu ca nu il pot schimba, deocamdata cel mai mult m-ar interesa cum/daca sa ii raspund provocarilor pornite din senin pentru nimicuri (de ex, o harta de-a lui disparuta de pe peretele garajului despre care nimeni din familie nu stie nimic. O tragedie! O conspiratie!). Ma doare pana si cand ii acuza pe vecini de una, alta chiar daca uneori are dreptate.

Ajung incet, incet la concluzia ca cel mai bine este sa il ignor si sa incetez sa ii explic (judeca intr-un mod diferit si pare ca il animeaza in sens negativ orice discutie contradictorie, rezultatele fiind nule).

 

Copiii au plecat amandoi la colegii foarte departe de unde locuim, banuiesc din cauza controlului lui. Amandoi par ca scapati din pusca si vad ca fac greseli, in special baiatul, unele extrem de ingrijoratoare. 

Sotul, ca trezit din vis, s-a speriat dar pana nu i-am mentionat ca este rezultatul interferentei lui continue, nu intelegea ce se intampla si de ce. Parca nici acum nu accepta desi, de frica, vad ca incearca sa se abtina din a le mai dicta. Nu stiu insa daca va fi de durata efortul lui si imi este teama sa nu fie prea tarziu.

[marius]

Desi ai eliminat din start ideea de sfat psihologic eu tot acolo as inclina. Este specialist are competenta si exercitiul de a raspunde corect, coerent si tintit. Si sincer as propune sa merg cu sotul si chiar cu copiii,  pentru ca opinia mea este ca e locul cel mai corect posibil in a va rezolva problemele atat personale cat si relationale.

[ioana]

ML realizeaza ca sotul ei nu va accepta niciodata sa mearga la un psiholog. Ce sa faca, sa-l duca cu forta, legat? O solutie ar fi sa mergi tu, ML, si sa ceri sfaturi specializate despre cum ar trebui sa te comporti in diferite situatii.

 

Cunosc genul de om de care spui. Din fericire pentru familia lui, este foarte ocupat, calatoreste mult (ma rog, calatorea inainte de pandemie), asa ca are mai putin timp sa-si manifeste dominatia si furia. Dar cand este acasa, o face, asa ca pentru familie e o usurare sa-l vada ocupat. Curios, este un profesionist apreciat, la job pare o persoana normala, dar cu sotia si copilul are un comportament agresiv, dominant, incapabil de afectiune si empatie.

 

Am cautat putin pe internet despre adultul cu Asperger. Probabil e si mai greu pentru cei care au copii impreuna.

https://www.romedic.ro/forum/maladia-asperger-la-barbatul-adult-87599

 

Ma bucur pentru copii, ca au plecat departe de casa, au toate sansele sa duca o viata normala departe de tatal lor.

Ce poti sa faci tu?

1. Acum, ca au plecat copiii, iti construiesti o viata a ta, cu mici placeri si bucurii, in care el sa nu fie implicat. Te inscrii la diverse cursuri, iti (re)descoperi hobby-uri, te implici in alte activitati fara el. Mergi la un psiholog care sa te ajute pe tine, sa inveti sa-l ignori si sa nu te mai afecteze comportamentul lui.

2. Cum termina copiii colegiul iti iei inima in dinti si divortezi, daca esti independenta financiar. 

[Judoka02]

 

Ce poti sa faci tu?

1. Acum, ca au plecat copiii, iti construiesti o viata a ta, cu mici placeri si bucurii, in care el sa nu fie implicat. Te inscrii la diverse cursuri, iti (re)descoperi hobby-uri, te implici in alte activitati fara el. Mergi la un psiholog care sa te ajute pe tine, sa inveti sa-l ignori si sa nu te mai afecteze comportamentul lui.

 

Bune sfaturi date de Ioana. Un ajutor specializat te-ar ajuta sa intelegi mai bine si sa-ti  ofere solutii referitor la cum sa procedezi. Poate nici nu are diagnosticul asta.

 

Prietena mea avea sotul( carantena le-a pus capac si au divortat) , tot asa  cu comportament dominator, el diagnosticat in copilarie cu adhs.

A ajutat-o mult psihologul ( avea si consultatii on line) + plus si-a facut timp pt ea cu yoga/meditatii/iesiri cu prietenele, etc.

[Letitia1]

Nu divortez de dragul copiilor. Are calitati dar defectele ii sunt pe masura.

 

Si el este familist insa deosebit de dominant (din cate am citit sunt doua tipuri: unii in lumea lor/placizi altii la polul opus, precum sotul meu). 

 

Stiu ca nu il pot schimba, deocamdata cel mai mult m-ar interesa cum/daca sa ii raspund provocarilor pornite din senin pentru nimicuri (de ex, o harta de-a lui disparuta de pe peretele garajului despre care nimeni din familie nu stie nimic. O tragedie! O conspiratie!). Ma doare pana si cand ii acuza pe vecini de una, alta chiar daca uneori are dreptate.

Ajung incet, incet la concluzia ca cel mai bine este sa il ignor si sa incetez sa ii explic (judeca intr-un mod diferit si pare ca il animeaza in sens negativ orice discutie contradictorie, rezultatele fiind nule).

 

Copiii au plecat amandoi la colegii foarte departe de unde locuim, banuiesc din cauza controlului lui. Amandoi par ca scapati din pusca si vad ca fac greseli, in special baiatul, unele extrem de ingrijoratoare. 

Sotul, ca trezit din vis, s-a speriat dar pana nu i-am mentionat ca este rezultatul interferentei lui continue, nu intelegea ce se intampla si de ce. Parca nici acum nu accepta desi, de frica, vad ca incearca sa se abtina din a le mai dicta. Nu stiu insa daca va fi de durata efortul lui si imi este teama sa nu fie prea tarziu.

Pe de o parte spui ca nu divorțezi de dragul copiilor, pe de alta parte ca copiii nu au știut cum sa fuga cit mai departe de casa. Ai stat de vorba cu ei? Sint mari acum, poate ei își doresc sa va despărțiți tocmai ca sa nu mai fie situația asta tensionata acasă. Or sa se distanțeze și de tine cita vreme stați împreuna. Culmea, de dragul lor!!!!!

[Letitia1]

Vezi cum răspunzi la întrebările astea.

[A_Iulia]

Ar fi totusi nevoie de diagnosticare reala si de sedinte de psihoterapie cognitiv comportamentala daca este pus diagnostic de Asperger. Sotul tau are nevoie de ajutor in acest sens, si tu, pe langa el. 

 

 

 

[ML]

Intr-o familie obisnuita astfel s-ar proceda, Marius.

Nu merge nicaieri pentru ca nu recunoaste ca e ceva diferit cu el, sunt mai mereu... ceilalti care au probleme.

 

Judoka, Iulia, da, cel mai nimerit ar fi sfatul cuiva de specialitate dar imi lipsesc banii, timpul de obtinut de la medici refererate, plus ca el sta cu ochii pe tot ce misca.

 

Ioana ma regasesc in majoritatea celor scrise de tine (voi citi articolul!) cu exceptia independentei financiare. Ne completam ca firi, ii admir partile bune (dedicat familiei, logic si muncitor), accept ciudateniile, insa ma sufoca controlul si tantrumurile astea pe nepusa masa si din nimicuri. Ma darama nestiind ce/cum/cand/daca sa raspund.

 

Letitia m-am speriat cand am dat click pe imagine :(! Mare parte din semne se potrivesc dar nu este bully, are "ceva", este drept, nu stiu cu siguranta ce, doar presupun.

 

Copiii il iubesc poate pentru ca in permanenta s-a preocupat sa le fie bine si a vrut sa fie mandru de ei si de ce vor face in viata (multi colegi au parinti divortati, cu mari probleme, el a fost mereu prezent).

Baiatul mi-a spus clar ca NU vrea sa divortam, cu fata nu am vorbit deocamdata, desi cred ca este de acord cu fratele ei. Fac amandoi greseli acum pentru ca nu le-a dat ocazia sa calce stramb la timpul potrivit. 

Au fugit mancand pamantul pentru ca poate simt ca nu si-au trait propria viata ci pe a lui, cu idealurile si initiativele lui, ca nu este nimic original in existenta dusa pana acum.

Uneori se unesc impotriva lui (rar) si ii mai trantesc una, alta. El pare nu neaparat manios (cum este cu mine), ci mai mult socat, incurcat?!... ca si cum descopera deodata ca, lumea in care crede i-a disparut intr-o cutie de magician.

 

Am auzit recent (regasesc termenul si in imaginea pusa de Letitia) de "gaslighting" si ca ar fi tipica pt. cei cu Asperger. Daca stie cineva sa explice detaliat ce inseamna, mi-ar folosi.  

Editat de Noiembrie 29, 2021