Jump to content
O nouă casă pentru FORUMUL DESPRECOPII ×

TOP 3 calități esențiale pe care ar trebui să le aibă un părinte?


Recommended Posts

  • Administrators

Astăzi dimineața mi-am început ziua cu o plimbare. Nu am fost în dispoziție de alergare. M-am gândit la meseria de părinte, la cea de tată, și cât de des trebuie să te resetezi/actualizezi. M-am gândit cum aș răspunde la întrebarea: Care sunt TOP 3 calități esențiale pe care ar trebui să le aibă un părinte?

Iată lista mea, argumentată mai jos (care este lista ta?):

1️⃣ Să te evaluezi foarte atent personal și să înțelegi ce bagaj de norme, valori, (semi)traume, obiceiuri și preconcepții ai moștenit de la părinți, să le actualizezi și să le filtrezi pe cât posibil când le transmiți mai departe copiilor. O parte din acest "patrimoniu de cunoștințe" care odinioară ne-ar fi ghidat cu succes în rolul de părinte, acum poate deveni un obstacol în a înțelege și naviga provocările actuale.

2️⃣ Să fii implicat și un real team-player. Parentingul este muncă de echipă, nu doar cu partenerul (soț, soție) dar și cu copiii. Asta înseamnă să fii un părinte implicat, care comunică corect, empatic, care știe să asculte atât vorbele cât și semnalele non-verbale. Acest lucru necesită timp, timpul fiind cea mai valoroasă resursă a umanității. Și da, dragoste necondiționată, răbdare... lista continuă.

3️⃣ Să fii cât mai bine informat și mereu conectat la ce se întâmplă.
Într-o lume în continuă schimbare, provocările pe care le întâlnim sunt multiple și parcă din ce în ce mai complexe. Nu mai vorbim doar de avansul tehnologic fulgerător, ci și de provocări legate de educație, schimbări climatice și fluctuații socio-economice, contextul creat de / și influența social-media. Această dinamică rapidă reconfigurează perspectiva noastră asupra lumii și, implicit, asupra rolului de părinte. Informarea necesită timp și surse de calitate! Nu găsești această informație pe TikTok, în emisiuni de divertisment, și din păcate... nici în romanele lui Dostoievski. Trebuie să o cauți și să faci o alegere pentru ea! De exemplu, de 1 an nu mai alerg pe muzică, ci ascultând podcasturi. Vă recomand! În loc de aceleași playlisturi comerciale, știute pe de rost, de fiecare dată ceva nou, și inspirațional. Alergarea se transformă într-un exercițiu de meditație.

Pentru a pregăti generația viitoare să înfrunte aceste schimbări cu reziliență și empatie, părinții de astăzi trebuie să se reevalueze, să învețe și să se adapteze. Parentingul de mâine nu va fi același cu cel de ieri. In orice moment suntem zic eu... parinti expirati. Este vital să ne actualizăm abordările, să ne educăm și să învățăm cum să ghidăm copiii într-o lume în care certitudinile de astăzi pot deveni incertitudini mâine.

Cu aceste gânduri merg pe 29 Septembrie la Sala Radio, la Conferința de parenting, care sper eu să vină ca un răspuns la aceste nevoi ale părintelui modern, oferind direcții, resurse și sprijin pentru părinții care doresc să fie la înălțimea provocărilor timpurilor noastre. Nu știu dacă v-ați luat bilet, dar dacă da... ne vedem acolo!

Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

  • Răspunsuri 0
  • Creat
  • Ultimul răspuns

Cei mai activi membri în acest subiect

Zile populare

Cei mai activi membri în acest subiect

Zile populare

Participă la discuție

Poți posta acum și te poți înregistra mai târziu. Dacă ai un cont, autentifică-te acum pentru a posta cu contul tău.
Notă: postarea ta va necesita aprobarea moderatorului înainte de a fi vizibilă.

Oaspete
Răspunde la acest subiect...

×   Lipire ca text formatat.   Lipește ca text simplu în schimb

  Sunt permise doar 75 de emoji.

×   Linkul tău a fost încorporat automat..   Afișează în schimb ca link

×   Conținutul tău anterior a fost restaurat.   Șterge editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini dintr-un URL.

Se încarcă...

×
×
  • Adaugă...