Cand nu mai merge...deloc :(

[principe]

annablue, Sincer iti spun ultimatumrile pe care le dai nu isi au rostul.Ba mai mult modul tau autoritar cu care incerci sa rezolvi problemele mai mult agraveaza problemele si mareste tensiunea. Nu poti impune nimanui sa-si ventileze sentimentele daca nu vrea sau nu poate sa o faca,nu poti impune cuiva sa se schimbe daca nu vrea sau daca nu vede de ce sau ptru ce...insa poti incepe sa te schimbi tu,asa cum au spus si ruxij,ocebine si ramona.Problemele nu se discuta cu mintea fierbinte si nici in momentele de criza.Nu poti dezbate problema comunicarii cand va calcati pe bataturi unul pe celalalt de cate ori aveti ocazia ,va reprosati care ce si cum greseste,face sau nu face.Ptru a gasi pacea unul din voi trebuie sa depuna armele. Daca,crezi ca nu poti.....atunci....divortul este cel mai simplu. monica mami de print http://www232.rockyou.com/my_gallery.php?source=smgb&instanceid=84575297&islocal=true# http://www232.rockyou.com/show_my_gallery2.php?instanceid=77828117

[annablue]

quote:

---

Originally posted by principe
annablue, Sincer iti spun ultimatumrile pe care le dai nu isi au rostul.Ba mai mult modul tau autoritar cu care incerci sa rezolvi problemele mai mult agraveaza problemele si mareste tensiunea. Nu poti impune nimanui sa-si ventileze sentimentele daca nu vrea sau nu poate sa o faca,nu poti impune cuiva sa se schimbe daca nu vrea sau daca nu vede de ce sau ptru ce...insa poti incepe sa te schimbi tu,asa cum au spus si ruxij,ocebine si ramona.Problemele nu se discuta cu mintea fierbinte si nici in momentele de criza.Nu poti dezbate problema comunicarii cand va calcati pe bataturi unul pe celalalt de cate ori aveti ocazia ,va reprosati care ce si cum greseste,face sau nu face.Ptru a gasi pacea unul din voi trebuie sa depuna armele. Daca,crezi ca nu poti.....atunci....divortul este cel mai simplu. monica mami de print http://www232.rockyou.com/my_gallery.php?source=smgb&instanceid=84575297&islocal=true# http://www232.rockyou.com/show_my_gallery2.php?instanceid=77828117

---

Ok, suna f bine ce spui tu... Nu am vrut sa ajung la un ultimatum, dar nu mai am ce face... El nu vrea sa faca nimic ca sa rezolve situatia. Neaga ca el ar avea vreo vina (vesnica lui scuza este ca el "doar raspunde la ceea ce fac/spun eu". Si ca sa putem rezolva ceva, trebuie sa gasim o solutie comuna...dar cu cineva specializat, pentru ca am trecut de ceva timp de faza in care am fi putut rezolva noi singuri tot. Dar, pentru asta, trebuie sa inteleaga ca SI EL trebuie sa faca ceva... Si singura solutie este sa il fortez...pentru ca orice altceva nu a tinut. Cat despre depusul armelor...EU sunt singura care a facut-o - si nu doar o data - insa pentru el asta nu a fost un semn de "hai sa cautam soultia" ci a considerat ca "in sfarsit mi-a venit mintea la cap si am inteles ca EU sunt problema si cea care provoaca atmosfera dintre noi"... Trageti voi concluziile... Ana Annablue si Adita(1.11.2002) "De noi depinde sa avem o viata frumoasa..."

[camelia_daniela]

quote:

---

Originally posted by principe
annablue, Sincer iti spun ultimatumrile pe care le dai nu isi au rostul.Ba mai mult modul tau autoritar cu care incerci sa rezolvi problemele mai mult agraveaza problemele si mareste tensiunea. Nu poti impune nimanui sa-si ventileze sentimentele daca nu vrea sau nu poate sa o faca,nu poti impune cuiva sa se schimbe daca nu vrea sau daca nu vede de ce sau ptru ce...insa poti incepe sa te schimbi tu,asa cum au spus si ruxij,ocebine si ramona.Problemele nu se discuta cu mintea fierbinte si nici in momentele de criza.Nu poti dezbate problema comunicarii cand va calcati pe bataturi unul pe celalalt de cate ori aveti ocazia ,va reprosati care ce si cum greseste,face sau nu face.Ptru a gasi pacea unul din voi trebuie sa depuna armele. Daca,crezi ca nu poti.....atunci....divortul este cel mai simplu. monica mami de print http://www232.rockyou.com/my_gallery.php?source=smgb&instanceid=84575297&islocal=true# http://www232.rockyou.com/show_my_gallery2.php?instanceid=77828117

---

Annablue, Principe are dreptate! Cum am spus la inceput si eu am trecut (sper da pot folosi timpul trecut deja) probleme asemanatoare cu ale tale - aceasta nu este decat a doua zi de "mai bine"! Saptamana aceasta, miercuri, am avut o discutie intre 4 ochi destul de in amanunt si cu mult calm si in urma ei, sincer, nu ma asteptam sa se vada ceva, dar s-a vazut! Oricum sotul meu a avut curajul sa-mi spuna ce il deranjeaza la mine (pana acum nu mi-a mai vorbit asa deschis), si anume faptul ca eram mai tot timpul imbufnata si suparata si avea impresia ca mie nu-mi mai trece niciodata supararea, ca tineam supararea cu zilele si paream vesnic nemultumita! (recunosc ca problema mea nu este/ a fost atat de acuta precum este a ta)! Recunosc deasemenea ca in ultima perioada nu mai reuseam deloc sa vad o raza de lumina si orice facea mi se parea anapoda, chiar daca el se straduia in felul lui... fara sa impresioneze, insa astazi se simte diferenta ! Noi sarbatorim azi 5 ani de casatorie si in afara de faptul ca vrea sa-mi cumpere ceva (m-a intrebat ce imi doresc- o bratara sau un inel![:D]) a venit acasa de la serviciu cu un suerb trandafir alb! Sper si eu sa nu ma bucur prea devreme! Ma voi stradui sa intretin aceasta atmosfera creata si sa ma controlez cat de cat! Edit - nu stiu daca povestea mea te poate ajuta cu ceva ... insa imi doresc din tot sufletul sa vii si tu in curand cu vesti bune despre voi! [mamica]Cami & Alexandra Daria [hop] (02.01.2006) [url="http://b2.lilypie.com/lre0p2.png"]Dariuca creste si iar ... creste![/url] Cautam binele fara a-l gasi vreodata, in schimb gasim raul fara sa-l cautam! - Democrit

[annablue]

Camelia, Noi am sarbatorit deja 5 ani de casnicie in iunie... Si avem sase ani jumate de relatie... Cand spun ca am fost nevoita sa ajung aici o spun pentru ca chiar asa este, amandoi am incercat destul ca sa nu se ajunga aici...mult timp am tot avut ceea ce povestesti tu, suisuri si coborasuri ale relatiei...dar s-a cronicizat totul si acum numai ceva radical (ajutorul specializat pentru psihologia cuplului) mai ne poate "darui" - cu mult efort din partea noastra - ceea ce am avut... Acum insa trebuie sa-l fac sa inteleaga ca nu mai putem s-o tinem asa...sau cel putin EU nu mai pot... Tot ce sper ...e sa pot prin acest ultimatum de care va povesteam sa-l fac sa inteleaga ca trebuie sa faca/facem ceva ca sa putem sa gasim o cale de a satisface fiecare nevoiel celuilalt si sa gasim echilibrul relatiei noastre pentru a putea merge mai departe... Sper sa pot in scurt timp sa va spun ca ceva s-a schimbat in bine. Si mai sper ca imi veti tine pumnii sa gasim solutia corecta pentru ca acest lucru sa se intample... Va pup si va multumesc pentru mesajele voastre ale tuturor, pentru incurajari si sfaturi...m-au ajutat. Intr-un fel, de asta aveam nevoie cand m-am decis sa scriu aici de durerea povestii mele. Ana Annablue si Adita(1.11.2002) "De noi depinde sa avem o viata frumoasa..."

[CristinaT]

quote:

---

Originally posted by annablue Tot ce sper ...e sa pot prin acest ultimatum de care va povesteam sa-l fac sa inteleaga ca trebuie sa faca/facem ceva ca sa putem sa gasim o cale de a satisface fiecare nevoiel celuilalt si sa gasim echilibrul relatiei noastre pentru a putea merge mai departe...

---

eu cred ca gresesti si ca vei obtine exact invers decat ce iti doresti. Fetele ti-au dat sfaturi foarte bune, dar tu nu esti in masura sa le intelegi acum. Repeti incontinuu cuvinte ca: ultimatum, despartire... etc si nu cred ca faci bine. De altfel nu cred ca te ajuta nici specialistul la care mergi. daca ai fi divortata ai fi mai fericita? [url="http://www.babiesonline.com/babies/o/oana/"] 7 ani si ... [/url]

[mihuta]

Annablue, ultimatimul poate fi util cu o singura mare conditie : ca tu sa crezi in el. Daca e doar o amenintare goala, se va intoarce impotriva ta. Daca tu crezi cu adevarat ca daca nici de data asta nu se schimba nimic, ai sa divortezi, si daca te simti in stare sa duci la bun sfarsit amenintarea, asta e sigura modalitate ca acest ultimatul sa isi faca efectul. Dar trebuie sa-ti asumi riscul ca nu va functiona si va trebui chiar sa duci la bun sfarsit ce ai spus ca faci. Mult succes. [gravi] 38s + [fetita] Sophia

[MissParker]

quote:

---

Originally posted by annablue Acum insa trebuie sa-l fac sa inteleaga ca nu mai putem s-o tinem asa...sau cel putin EU nu mai pot...

---

Bine ar fi sa ramai focusata pe tine, sa nu-ti irosesti energia tot incercand sa-l faci pe el sa inteleaga ce nu mai poti TU... Tu esti singura care intelege (sper!) si care trebuie sa actioneze in consecinta. Cand tie iti va ajunge cutitul la os, vei renunta la cuvinte si vei trece la fapte. Iar faptele tale (spre deosebire de cuvinte) vor produce schimbari mai mari in jurul tau.

quote:

---

Tot ce sper ...e sa pot prin acest ultimatum de care va povesteam sa-l fac sa inteleaga ca trebuie sa faca/facem ceva ca sa putem sa gasim o cale de a satisface fiecare nevoiel celuilalt si sa gasim echilibrul relatiei noastre pentru a putea merge mai departe...

---

Imi amintesc de ultimatumurile pe care i le dadea prietena mea cea mai buna sotului ei alcoolic: "Daca mai bei, ne despartim..." - sa adaug ca inca sunt impreuna dupa 17 ani si singurul lucru care s-a schimbat este ca ea nu-i mai da ultimatum, iar el bea in continuare?? Ea este tot mai nefericita, a invatat sa se minta tot mai bine ca e ok si asa si se multumeste cu ciurucuri de la viata pentru ca nu are curaj sa vrea si sa ceara mai mult si pentru ca inca depinde emotional de sotul alcoolic (caruia simte nevoia sa-i mai ia si apararea in public)... Nu mai continui, ca ma enervez. Iti doresc consecventa si clarviziunea de a sti exact ce vrei!

Felicia [gravi] 6+

[9cer] [url="http://community.webshots.com/user/Miss_Parker_1911"]Poze cu noi si vacantele noastre[/url] ***************************** IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE

[url="http://www.helpsonia.com/povestea-soniei"]S-o ajutam pe Sonia[/url]

[anamaria]

quote:

---

Originally posted by mihuta
Annablue, ultimatimul poate fi util cu o singura mare conditie : ca tu sa crezi in el. Daca e doar o amenintare goala, se va intoarce impotriva ta. Daca tu crezi cu adevarat ca daca nici de data asta nu se schimba nimic, ai sa divortezi, si daca te simti in stare sa duci la bun sfarsit amenintarea, asta e sigura modalitate ca acest ultimatul sa isi faca efectul. Dar trebuie sa-ti asumi riscul ca nu va functiona si va trebui chiar sa duci la bun sfarsit ce ai spus ca faci. Mult succes. [gravi] 38s + [fetita] Sophia

---

cam asa este... eu nu spun ca dupa parerea mea ar trebui sa alegi despartirea; asta mi se pare, oricum, cea mai simpla solutie! dar faptul ca i-ai dat un 'ultimatum', ce si cat crezi ca inseamna asta pentru el? nu e primul si poate nu e ultimul... pt el e doar o vorba de o vorba din seria celor care te 'reprezinta', asa cum spunea si camelia, parca, mai sus: mereu nemultumita, indiferent de ce face el - mult sau putin! m-am tot gandit zilele astea... cum reuseau pe vremuri bunicii nostrii sa aniverseze 50, 60 sau chiar 75 de ani de casnicie?! nunta de argint, de aur, de platina! azi, par doar fragmente din filme siropoase, cu happy-end. viata a devenit atat de accelerata, incercam sa rezolvam atat de multe in atat de putin timp! nu mai recunoastem si nu mai pretuim la fel ceea ce avem, atata vreme cat inca avem: un OM alaturi, un umar pe care sa ne sprijinim, o mana care sa ne ridice cand ne impiedicam, un zambet care sa ne inveseleasca ziua. o casnicie nu e numai lapte si miere, nu a fost si nu va fi vreodata asa! o casnicie inseamna ca doi oameni care se iubesc vor merge impreuna prin viata, la bine si la rau. dar fiecare din acesti doi oameni are trecututl sau, educatia sa, personalitatea sa. cred ca a pastra o casnicie inseamna, in primul rand, sa intelegi ca nu are rost sa tot incerci sa schimbi omul iubit - in fond, l-ai iubit exact asa cum este, si daca s-ar schimba probabil ca nu ti-ar mai place?! o casnicie de durata inseamna sa stii cand sa renunti, sa cedezi, fara sa iti para rau! sa pretuiesti ce ai! cred ca toata psihologia asta a cuplului are o maaare capcana: ne face sa ne simtitm prea usor 'victime'. cand discutam - sau chiar actionam - in contradictoriu, ceea ce e perfect normal, zic eu, unul sau altul trebuie sa cedeze, pana la urma. si faptul ca unul din 2 o face mai des - ceea ce este, din nou, perfect normal, tine de personalitatea fiecaruia... ne face sa ni se pare ca nu suntem apreciati la adevarata valoare, ca 'celalalt' se crede superior... si eu am picat de multe ori in capcana asta. dar ma straduiesc sa o evit! nu e usor, sper insa sa reusesc. atunci cand apar probleme pe care oboseala si stressul, grijile de la serviciu sau mai stiu eu ce alte ganduri le accentueaza pana devin explozibile, ca gazul si scanteia... incerc sa ma detasez, sa privesc 'la rece' totul; si poate nu imediat, dar a doua zi sau peste cateva zile in cel mai greu caz, realizez ca era doar un nimic, fara importanta! sotia are probleme, sotul are probleme (altele decat cele din familie, 'comune'). si de prea multe ori, din pacate, aceste alte probleme ne coplesesc! in 10 ani de casnicie si inca vreo 6 de relatie inaintea de a ne casatori, crede-ma ca au fost destule rascruci si pt mine/ pt noi! le-am putut depasi atata vreme cat mi-a fost si imi este clar ca fara EL nu mi-ar fi deloc mai bine! ca nu despartirea ma va face fericita! eu sunt jumatate, el e jumatate, si in momentul cand mi-as pierde jumatatea, as inceta sa mai fiu fericita! la asta ar trebui sa te gandesti, daca va fi mai bine, daca iti vei recapata echilibrul si linistea sufleteasca dupa ce el va fi plecat! eu una cred ca: ...nu te desparti de cineva pt ca nu-ti acorda atentie si sta in permanenta la calculator! pt asta exista alte solutii: aminteste-i ce bine e cand in locul pc-ului sta langa tine, discutati si radeti, va bucurati de copilul vostru, va plimbati, va uitati impreuna la un film, samd... ...nu te desparti de cineva pt ca nu te ajuta in gospodarie; ori gasesti metode sa-l convingi, ori nu, si acest din urma caz poti angaja o menajera, o bucatareasa samd. sigur ca nu e o solutie ieftina, dar pt linistea familiei, merita! ...nu te desparti de cineva pt ca nu iti mai zambeste, ca nu te mai imbratiseaza! te gandesti DE CE nu mai simte nevoia s-o faca! la un moment dat ma simteam neglijata de sotul meu; ajunsesem pana acolo ca am banuit ca isi gasise pe altcineva! eu nu comunic prea bine, nu reusesc sa am discutii prea usor pe astfel de teme... cand mi-am luat inima in dinti si am deschis subiectul, mi-a spus doar ca devenisem atat de artagoasa, nervoasa, nemultumita, carcotasa, nimic nu parea sa ma mai faca fericita... ca lui ii devenise din ce in ce mai greu/ chiar imposibil sa gaseasca drum spre mine. la randul lui, se lasase si el acaparat de acele 'alte probleme' ale lui, legate de servici si chiar de familie - probleme vis-a-vis de care nu aveam pareri comune, si eu intrasem in defensiva in asa hal ca nu mai reusea sa deschida gura sa discutam, sa cautam solutii! asa ca da, in final ne-am dat seama ca ASA nu mai mergea! am discutat problemele alea, am cautat solutii si le-am gasit. am inteles ca eu pentru EL si copii trebuie sa lupt, orice alte probleme si presiuni 'din afara' nu le pot lasa sa ne afecteze in asemenea masura... si desi ajunsesem sa ma gandesc la despartire - pt ca nu vedeam de nas ca problema eram EU, mi-era mult mai simplu sa cred ca el ar fi avut pe alta!!! - mi-am dat seama ca totul fusese doar un foc de paie, o pagina din albumul vietii noastre, pe care am intors-o mai greu... dar a trecut! de acord, n-am cea mai fericita casatorie din lume, dar cu siguranta sunt foaaaaarte departe de a avea una nefericita!!! scuze ca m-am intins - din nou - ca o placinta... dar majoritatea raspunsurilor pe care le-ai primit - chiar si de la mine - te incurajeaza si te indreapta spre despartire. doar ca, repet, asta e solutia cea mai usoara, pui totul in 'carca' lui, ii faci bagajul si gata, ai scapat! tot ce te rog, insa, este s ate gandesti bine inainte, daca nu cumva exista si alte rezolvari, daca nu cumva problemele nu sunt atat de mari cum par! orice om are un prag dupa care isi pierde cumpatul... eu urlu si urlu pana imi pierd graiul, barbata-meu da cu pumnul in pereti (o data a cazut si tencuiala, m-a cam speriat, recunosc!). si da, poate ar trebui sa ne tratam amandoi, sa mergem la psihiatru... si acum ma intorc la gandurile din inceputul mesajului asta - telenovela: bunicii mei au aniversat 60 si ceva de ani de casatorie. se mai certau, mai urlau, mai spargeau o farfurie... dar nu au avut nevoie de ajutorul psihologului ca sa inteleaga ca se iubeau si ca nu puteau trai unul fara celalalt! oare era mai bine asa, cum au trait ei, impreuna pana la sfarsit?! sau o fi mai bine sa renunti cand apare un obstacol care pare de netrecut, sa-ti iei jucariile si sa pleci, sperand ca 'maine' va fi mai bine... habar nu am, cred ca raspunsul la intrebarea asta depinde de cum simte si crede fiecare! eu am considerat doar de 'datoria' mea sa scriu un mesaj care sper ca va pune unele semne serioase de intrebare! si Dumnezeu s ate ajute sa gasesti raspunsurile cele mai bune, pentru tine, pentru el, pentru adi... _________________________ ANAMARIA, mami de 2 baieti ca in filme: [bonjovi] Nascut pe 4 iulie (2

[annablue]

Ok, am citit si ultimele mesaje de la postarea mea...si vin sa completez cu detalii si motive pentru a va face sa intelegeti mai bine cum vad eu lucrurile si de ce am deschis acest subiect. Pai, in primul rand, situatia de acum are legatura cu "stilul" nostru de a fi. EU sunt genul care "trece peste" destul de repede, care iarta multe si tot timpul vine in ajutorul LUI ca sa trecem peste o cearta sau peste un moment dificil. EL este genul care se imbufneaza rapid si ii trece super greu (de obicei cu ajutorul meu care "il impac" si il inveselesc). EU sunt genul care se "aprinde" repede si de multe ori tip/ ma cert cu EL pentru diverse nimicuri, dar apoi imi trece. EL este genul care tine in el si explodeaza cand atinge "pragul" sau apare ceva care declanseaza. EU am mai avut relatii inaintea lui si am "exersat" cum "lucreaza" un cuplu. EL nu a mai avut nici o relatie in trecut, nu stie diferenta dintre o persoana care nu face concesii deloc si una care stie/poate sa treaca peste. EU m-am indragostit de EL cand era foarte atent cu mine, stia sa ma inveseleasca, isi dadea silinta sa tina cont de anumite preferinte ale mele, ii pasa cand eram trista sau suparata si incerca sa ma scoata din "mutenie", ma simteam aparata si in siguranta, stiam ca oricand pot conta pe el sa imi fie alaturi..."eram noi doi impotriva lumii" (asta era fraza noastra)... doi copii tristi si singuri care isi gasisera un suport in cel de langa, care au putut sa-si gaseasca un sens in viata si un mod de a fi fericiti. EL imi spunea ca s-a indragostit de veselia mea, era uimit cat de mult imi placea sa am grija de el si cat de fericita eram sa fiu cu el, il faceam sa se simta mai bun si ii dadeam energia necesara sa treaca peste greutati. Intre timp, a aparut bb, a trebuit sa induram multe lipsuri si greutati, au aparut o groaza de griji, eram tit timpul "sub presiune" si nu aveam nici un sprijin. Insa, problema cea mare a aparut pentru ca ne-am "schimbat", toate dificultatile ne-au "inrait" si mai ales in cazul meu, am devenit MAMA, a trebuit sa imi indrept grija primordiala asupra lui Adi... EL nu a putut sa "creasca" si el in aceeasi directie, asa ca au aparut frustrarile... Chiar daca isi iubeste copilul si participa activ la cresterea lui, EL se simte depasit de toate astea, de grija continua pe care o presupune un copil, de toate limitarile ce le presupune responsabilitatea, de faptul ca mai exista si mama copilului care nu mai e numai a lui si care se imparte la doi acum, de lipsa timpului liber pentru el, plus problemele legate de boala mea si omnipresenta lipsa a banilor... Si cam de atunci a inceput sa acumuleze tot mai multe...sa ma pedepseasca pe mine pentru problemele lui...si totul s-a tot acumulat si cronicizat.. Au fost si perioade in care ne-a mers bine, in care am mai aplanat din ele, cand am gasit cai si modalitati sa mai anulam din ele... Dar el se simte tot mai chinuit de mine si nu mai vrea sa faca nimic...asteapta totul de la mine. Iar eu nu mai pot sa tot fiu cea care "repara". Annablue si Adita(1.11.2002) "De noi depinde sa avem o viata frumoasa..."

[anamaria]

OK, eu cred ca aveam deja tabloul destul de clar in minte! si, din cate descrii tu aici situatia, nu eram prea departe de adevar... cel mai important, in ideea mesajului meu anterior, sunt astea doua chestii:

quote:

---

Originally posted by annablue
EL imi spunea ca s-a indragostit de veselia mea, era uimit cat de mult imi placea sa am grija de el si cat de fericita eram sa fiu cu el, il faceam sa se simta mai bun si ii dadeam energia necesara sa treaca peste greutati.

---

si

quote:

---

Originally posted by annablue
EU m-am indragostit de EL cand era foarte atent cu mine, stia sa ma inveseleasca, isi dadea silinta sa tina cont de anumite preferinte ale mele, ii pasa cand eram trista sau suparata si incerca sa ma scoata din "mutenie", ma simteam aparata si in siguranta, stiam ca oricand pot conta pe el sa imi fie alaturi..."eram noi doi impotriva lumii" (asta era fraza noastra)... doi copii tristi si singuri care isi gasisera un suport in cel de langa, care au putut sa-si gaseasca un sens in viata si un mod de a fi fericiti.

---

de-aia zic ca, inainte de a incepe demersurile pentru divort, incearca sa te detasezi si sa redevii cea de care s-a indragostit el: vesela si fericita! ma gandesc ca, odata ce vei fi reusit sa te detasezi, chiar si prin 'separarea' temporara de el (dormit in alta camera, derularea activitatilor independent de ce vrea/ face el, etc), vei reusi sa depasesti durerea momentului de acum, ca si alta data... si in final, vazandu-te ca te invarti intr-un univers paralel, departe de EL, desi foarte aproape, totusi (in camera de alaturi), va intelege ca este inca pe un loc fruntas intre prioritatile tale, si ca daca vrea sa-si pastreze familia, pe tine, nu are decat cativa pasi de facut... si tu il vei tine de mana, calauzindu-l, convinsa ca si la inceput ca impreuna, puteti trece peste toate. _________________ si inca o data, scuze daca scriu ipoteze care sunt 'de cealalta parte a baricadei' fata de ceea ce simti tu si de decizia pe care crezi ca ai luat-o! ma gandesc insa ca majoritatea celor care ti-au raspuns au fost de acord ca divortul ar fi solutia cea mai potrivita... eu incerc sa gasesc argumente - poate ultimele - ca Adi sa va aiba pe amandoi alaturi, fericiti si impliniti! _________________________ ANAMARIA, mami de 2 baieti ca in filme: [bonjovi] Nascut pe 4 iulie (2000) si [cri] Vineri, 13 (iunie, 2003) [url="http://community.webshots.com/user/miremirion"]poze cu frumosii mei (si nu numai [;)] )[/url] ************************ Doar pentru ca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu, nu inseamna ca nu te iubeste cu toata fiinta sa!