Cand nu mai merge...deloc :(

[anamaria]

uite o poveste cu talc... mie mi se pare potrivita aici: O furnica ducea cu ea un pai de sase ori mai mare decat ea. Dupa ce a avansat cam un metru cu vizibile dificultati, a ajuns la un fel de sant, ingust dar adanc, format intre doua pietre mari. A incercat sa traverseze intr-un fel sau altul dar toate eforturile ei au fost zadarnice. Totusi, pana la urma furnicuta a facut ceva cu totul insolit: a sprijinit capetele paiului de o parte si de alta a crapaturii construind astfel un pod pe care apoi a putut traversa “abisul”. Cand a ajuns pe cealalta parte si-a luat din nou povara in spate si si-a continuat calatoria. Furnica a stiut sa-si transforme povara intr-o punte si astfel si-a putut continua drumul.Daca nu ar fi avut acea povara, asa grea pentru ea cum era, nu si-ar fi putut continua drumul. morala? De cate ori un ne plangem de problemele, poverile si incercarile pe care trebuie sa le suportam!? Dar, fara sa ne dam seama, aceste poveri, daca stim sa le ducem, se pot transforma in punti care ne ajuta sa mergem mai departe si in final sa triumfam! De multe ori trebuie sa trecem prin incercari grele pentru a ne bucura apoi de cele mai bune momente... Ca trebuie sa ne acceptam cu curaj poverile si incercarile pentru a le putea transforma in succese si prosperitate! Cineva, acolo sus, te iubeste! ...si nu va lasa ca incercarile prin care treci sa te striveasca, ci iti va da forta sa le depasesti cu curaj, pentru a merge inainte! _________________________ ANAMARIA, mami de 2 baieti ca in filme: [bonjovi] Nascut pe 4 iulie (2000) si [cri] Vineri, 13 (iunie, 2003) [url="http://community.webshots.com/user/miremirion"]poze cu frumosii mei (si nu numai [;)] )[/url] ************************ Doar pentru ca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu, nu inseamna ca nu te iubeste cu toata fiinta sa!

[filofteia]

Annablue, am stat mult sa ma gandesc daca sa-ti scriu si pana la urma m-am hotarat. Poate nu-ti va placea, dar.... Anamaria are mare dreptate! Renuntam prea usor. Si eu am fost tentata de mai multe ori, mai ales ca am alaturi un barbat dificil (recunoscut de familia lui). In prima zi cand ai postat, m-am dus acasa si mi-am imbratisat barbatul si ne-am iubit, iar el a fost atat de fericit si uimit totodata. Mi-am dat seama cat de norocosi suntem ca ne avem unii pe altii. Incearca si tu ... uimesteti barbatul mangaindu-l, sarutandu-l...cat de des o faci?

[annablue]

Vreau sa va spun un lucru... Deja a trecut ceva timp de cand eu mi-am schimbat atitudinea clar fata de EL... Si se poate vedea f bine ca nu e o chestie care sa-mi treaca usor (cum mi se intampla de obicei cand ma suparam din diverse motive). Reactia lui care a fost ?... Sa se poarte ca si cum nimic nu s-a intamplat, sa nu puna nici o intrebare legata de "substratul" schimbarii mele... Ceea ce ar putea demonstra ca totusi a observat si EL este faptul ca "sta in expectativa". Mai exact, are o atitudine "binevoitoare" si de vreo doua ori s-a apropiat de mine in we ca si cum ar fi vrut sa ma sarute. Dar, daca a vazut ca eu nu fac nimic, si-a vazut de drum. Evident, asteapta sa-mi treaca, asa cum s-a mai intamplat de atatea ori cand m-a suparat. Si sunt ferm convinsa ca daca eu diseara ma voi comporta normal (ca acum ceva vreme) EL va considera ca a fost doar o "toana" de-a mea si se va bucura in sinea lui ca a trecut... Si ma doare atat de tare ca si daca ii spun ce am nevoie si cum ar putea sa ma ajute sa-mi revin (multi barbati se plang ca nu stiu ce au nevestele si ce le-ar putea face ca sa se revanseze) tot nu ar vrea sa faca nimic... M-am saturat sa tot fiu eu cea care are initiativa, care "sare" sa repare totul intre noi. Vreau sa schimbam rolurile si sa simt ca sunt importanta pentru EL... Ana Annablue si Adita(1.11.2002) "De noi depinde sa avem o viata frumoasa..."

[Ramona J]

Poate ca ai incercat prea mult sa tot repari. Vezi-ti de ale tale, lasa-i si lui loc de initiativa. The best thing you can do for your children is to love your wife.

[inaioana]

Recunosc ca nu am citit tot subiectul ci doar primele doua pagini. Sfatul meu este sa faceti terapie de cuplu cu un psiholog bun (sunt rari, e adevarat!). Probabil ca va trebui sa faceti si terapie individuala (in special el, dar si tu) ap-oi sau in timp ce, dar este singurul lucru ce va poate salva relatia pe termen lung. Cu mult drag![flo] Ioana cu [copil]Serghei (2 mai 2006) si [zana] Katja (30 martie 2004) [url="http://community.webshots.com/user/inaioana"]pozici [/url]

[annablue]

quote:

---

Originally posted by inaioana
Recunosc ca nu am citit tot subiectul ci doar primele doua pagini. Sfatul meu este sa faceti terapie de cuplu cu un psiholog bun (sunt rari, e adevarat!). Probabil ca va trebui sa faceti si terapie individuala (in special el, dar si tu) ap-oi sau in timp ce, dar este singurul lucru ce va poate salva relatia pe termen lung. Cu mult drag![flo] Ioana cu [copil]Serghei (2 mai 2006) si [zana] Katja (30 martie 2004) [url="http://community.webshots.com/user/inaioana"]pozici [/url]

---

Pai asta vreau si eu..... Dar EL nu vrea sa auda... Tocmai de asta ma si plangeam aici... Ana Annablue si Adita(1.11.2002) "De noi depinde sa avem o viata frumoasa..."

[anamaria]

quote:

---

Originally posted by annablue
Deja a trecut ceva timp de cand eu mi-am schimbat atitudinea clar fata de EL... Reactia lui care a fost ?... Sa se poarte ca si cum nimic nu s-a intamplat, sa nu puna nici o intrebare legata de "substratul" schimbarii mele... Si ma doare atat de tare ca si daca ii spun ce am nevoie si cum ar putea sa ma ajute sa-mi revin (multi barbati se plang ca nu stiu ce au nevestele si ce le-ar putea face ca sa se revanseze) tot nu ar vrea sa faca nimic... M-am saturat sa tot fiu eu cea care are initiativa, care "sare" sa repare totul intre noi. Vreau sa schimbam rolurile si sa simt ca sunt importanta pentru EL... Ana

---

trmimite-i subiectul asta... acum sau peste un timp... poate ca va intelege ca doar el te poate ajuta sa iesi din cercul vicios in care te invarti! esti femeia de care s-a indragostit, prima lui iubire! eu nu cred ca poate sa stea cu mainile in san in timp ce tie ti se frange inima si aripile langa el! e clar ca tu vrei de la el un fel de-a fi pe care el nu-l intelege! nu pricepe de ce tot insisti cu chestii precum 'comunicarea', 'ajutorul' si alte asemenea, de ce zici ca nu intelege cand el crede ca intelege - ca doar nu-i prostu' satului, ba chiar din contra!!! dar el se straduieste, in felul lui, sa faca tot ce poate ca sa-si ofere un camin linistit si o sotie multumita... de ce totusi sotia asta pare ca vrea altceva, el zau ca nu pricepe?! pentru ASTA e nevoie de terapia aia in care ne punem toti sperantele... sa te lamureasca pe tine ce sa ceri si cum sa ceri de la el, si sa-l faca pe el sa priceapa ca lucruri care lui i se par ca vin 'de la sine', fara efort, nu merita sa-ti bati capul cu asa ceva... pentru tine sunt foaaarte importante!!! PS cum spunea si filofteia, inca de cand am citit subiectul deschis de tine m-am gandit sa nu scriu nimic... totusi, pana la urma asta e tot ce pot face ca sa te ajut, asa ca de cate ori o sa am ceva de comentat o sa scriu aici, poate tot se va gasi vreo idee mai 'razleata' care sa duca catre solutia cea buna! (si tu stii ca RAR mi se intampla mie sa tac [:D]) o solutie sa poti sa scapi din agonia asta, sa-ti regasesti veselia si zambetul! _________________________ ANAMARIA, mami de 2 baieti ca in filme: [bonjovi] Nascut pe 4 iulie (2000) si [cri] Vineri, 13 (iunie, 2003) [url="http://community.webshots.com/user/miremirion"]poze cu frumosii mei (si nu numai [;)] )[/url] ************************ Doar pentru ca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu, nu inseamna ca nu te iubeste cu toata fiinta sa!

[mihuta]

Daca s-a format deja o rutina a dinamicii aplanarii conflictelor, adica va certati, va suparati, tie iti trece, el ramane imbufnat si tu il impaci, atunci intr-adevar singura modalitate de a-l scoate din aceasta "reteta" este sa il lasi pe el sa ia initiativa, atunci cand va ajunge la capatul firului. Pana una alta e inca la capitolul lupetei pentru pozitie, adica nu vrea sa cedeze. In plus poate nici nu stie cum. [gravi] 39s + [fetita] Sophia

[babyblue]

1. psihologii sunt vax albina, n-am vazut cazuri rezolvate de psihiatri, daramite de psihologi. dar pt cine are chef, sa se duca...poate prin noroc nimereste unul bun... 2.intre voi s-a creat deja obiceiul ca tu il impaci pe el. eu zic sa rezisti pana pleaca de la el, de data asta, oricat ar dura. exista riscul sa dureze f mult sau sa nu vina niciodata. desi prob ca te=ai multumi si cu un firicel de la el... ceea ce trebuie sa accepti, dupa parerea mea sincera si umila, e ca oamenii nu se prea schimba si dc chiar vrei un partener cald si atent la nevoile tale, mai degraba iti iei pe altul, decat sa-l schimbi pe cel de langa tine...dc e sa iei in calcul varianta sa=ti iei pe altul, mai bine nu mai pierde prea mult timp. sincer iti spun, nimeni nu e in locul tau, doar tu suporti sicanele alea..si mie ca si altora de pe forum, mi-ar fi foarte simplu (dupa ce iuby meu imi face masaj la talpici si imi aduce un suc de portocale proaspat stoarse de el pt mine) sa iti zic sa nu abandonezi asa usor... dar mare grija: tu traiesti cu el, nu noi! si nu uita, ai doar o viata pt a fi fericita. nu o mie... _______________________________________________________________________ Babyblue va pupa pe toti!! "Dorintele neimplinite sunt sursa dramatismului interior. (Cioran)" -

[MissParker]

annablue, am sa-ti spun povestea mea cu fostul meu sot. Concluziile le tragi singura. Am fost aproape 10 ani impreuna. Ne-am cunoscut cand el avea 21 si eu 23 de ani. El - Rac, eu - Scorpion. El - melancolic, pesimist, nesigur, imatur, imediat entuziasmat de mine - plina de energie, optimista, ambitioasa, mereu vesela. El - frunza in vant, "rebelul" care a intrerupt scoala dupa 10 clase ca se "razbune" pe taica-su (lucra in depozit la carat cutii cand l-am cunoscut), eu - copilul model cu facultate si cu ambitii profesionale (am inceput in Germania ca si chelnerita la negru, iar dupa ce am invatat rapid germana am ajuns sa lucrez ca secretara si traducatoare si l-am tras si pe el dupa mine, sa faca scoala de asistenti medicali). El - morocanos, ultrasensibil, ranchiunos, egoist sub masca altruismului (fiecare gest "afectuos" facut pentru mine venea cu o dobanda ascunsa si cu cereri indirecte), permanent in stare de autovictimizare, eu - co-dependenta (din pacate), obsedata sa fac tuturor pe plac (mai putin mie) si sa ma sacrific pe mine ca sa obtin "iubire" de la altii (jocul invatat de la parinti). El - un om slab, las, iresponsabil, manipulativ, eu - puternica, independenta, sigura pe mine intelectual, dar dpdv emotional naiva si usor de manipulat prin mustrari de constiinta si induceri de culpabilitate. Dupa 4 ani de casnicie a fost pe punctul de a ma insela, isi gasise o noua "victima" (o anorexica semi-analfabeta pe care voia s-o "salveze" el, leul!). Am auzit atunci de la el cuvinte de genul "Iubirea vine si iubirea trece, acum nu te mai iubesc pe tine, o iubesc pe ea, caci are nevoie de mine!" sau clasicul "Ehei, altceva ar fi fost daca mi-ai fi facut un copil!" (da, as fi ramas singura cu copilul de gat, caci el nu era in stare sa-si gestioneze nici macar propria lui viata). I-am mai dat o sansa, mare greseala, dar se pare ca inca nu-mi invatasem lectia. Eu am fost permanent cea care ceda, cea care lupta pentru mentinerea armoniei (o falsa armonie, caci astfel adevarul nu putea iesi niciodata la iveala, eu tot menajandu-l pe "sensibilul lui mamica"!!), eu am fost cea care lupta pentru a-i castiga favorurile, eu ma puneam permanent pe mine sub semnul intrebarii si tot incercam sa schimb la mine ceva pentru a vedea un efect la el (mare greseala), eu eram in permanenta motorul relatiei, iar dansul se lasa carat in carca si intervenea doar cu critici si reprosuri mascate (ca nu-i ghicesc gandurile si nu-l fac fericit!), era deprimat si astepta ca eu sa-l scot mereu din "mlastina", practic se alimenta emotional din mine ca dintr-o baterie, fara a oferi ceva la randul lui... Toate astea in timp ce eu ma imbolnaveam tot mai des (de la 2 raceli pe an ajunsesem deja la 5-6 gripe serioase pe an, virusi stomacali, am capatat spondilartroza si ma durea constant coloana vertebrala - de la atata "greutate" cata aveam pe umeri, incepusem sa am migrene, ma ingrasam de frustrare etc.), iar el se mai ducea si prin bordeluri si o perioada incepuse sa ia si cocaina (dupa care tot la mine a apelat, sa vorbesc eu cu dealer-ul lui si sa-l ajut sa scape de dependenta!!). Ce mai, devenisem mamicuta lui in toata regula [bang][bang] Finalul a fost ca din fericire pentru mine el mi-a fortat mana sa ne despartim, altfel eu - cu loialitatea mea prost inteleasa - as fi ramas probabil pana acum cu el, luptandu-ma sa-i merit "iubirea". La scurt timp dupa despartire (de, trebuie mai intai sa apara un loc gol in viata oamenilor pentru ca ceva mai bun sa vina in loc) l-am cunoscut pe actualul meu sot, cu care sunt f.f.f.f. fericita de 6 ani si jumatate, cu care sunt pe aceeasi lungime de unda din aproape toate punctele de vedere: suntem parteneri egali, daruim si primim in aceeasi masura, comunicam de la suflet la suflet, fiecare din noi tine cont de nevoile si dorintele celuilalt, iar lucrurile sunt acum atat de simple. Fara manipulari, fara sentimente de vinovatie, fara pasarea responsabilitatii, fara acuzatii sau reprosuri infantile. Cu iubire, maturitate, respect, responsabilitate. Repet, concluziile le tragi tu. Mult succes!

Felicia [gravi] 7+

[9cer] [url="http://community.webshots.com/user/Miss_Parker_1911"]Poze cu noi si vacantele noastre[/url] ***************************** IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE

[url="http://www.helpsonia.com/povestea-soniei"]S-o ajutam pe Sonia[/url]