Dupa un sfert de secol

[mosinoi]

O sa intru direct in problema care ma framanta. Sotul meu are un copil de 25 de ani, nelegitim. Pana mai acum o saptamana, nici nu a vrut sa stie de el, motivand ca el nu l-a vrut niciodata si nici nu e sigur ca-i al lui. Acum 25 de ani s-a facut testul de paternitate, iar copilul poarta numele lui de familie. Parintii sotului in schimb, pe tot parcursul acestor ani au tinut legatura cu copilul. Acum o saptamana la o intrunire de familie sotul si-a cunoscut in sfarsit fiul. Mi-a spus ca vrea sa-l ajute si vrea sa inceapa o relatie cu el. Noi locuim in alt oras destul de departe de fiul lui. Sa fiu foarte sincera ma incearca un sentiment ciudat, nu stiu cum sa-l categorisesc. Nici cu bratele deschise nu-mi vine sa-l primesc, dar pe de alta parte el nu are nici o vina. Nici nu stiu ce atitudine sa am fata de fiul lui, mai ales ca timp de 25 de ani nici nu a vrut sa stie de el, si de cate ori l-am intrebat daca nu vrea sa-l caute mi-a zis ca nu. Spun ca nu stiu, pt ca sotul meu nu simte nimic pt acest baiat, dar vrea sa-l ajute din mila mai mult, nu dintr-un sentiment parintesc. Care-i atitudine cea mai potrivita pe care s-o adopt? Mentionez ca si noi avem doi copii impreuna, si sincera sa fiu aparitia subita a fiului sotului meu imi cam strica echilibrul.

[Lemoni]

Ma apucasem sa scriu fara sa-mi dau seama , apoi am citit si am recitit , si mi-am adus aminte de cineva drag mie intr-o situatie asemanatoare da-le o sansa merita sa vada daca relatia lor va merge sunt tata si fiu si sangele apa nu se face. Te cred ca ai un sentiment ciudat si nu sti cum sa sa faci sa fie mai bine, dar cum ai spus si tu el nu are nici o vina si aici e sansa sotului tau sa repare tot ce a stricat atunci cu 25 de ani in urma , asa ca eu i-asi lasa pe ei sa cladeasca o relatie si as sta si as privi din umbra.Incearca s-a il accepti si tu cat de mult poti,. Totul depinde numai de tine.Succes mult , eu cred ca daca locuieste in alt oras poate nu o sa fie o povoara mare . Cat despre sentimente tu nu sti cu adevarat ce se ascunde in sufletul sotului tau , poate iti spune numai ce vrei tu sa auzi si asta ti-a spus dea randul celor 25 de ani acum chiar poate l-au apucat remuscarile se intimpla spre "batrinete". "To acquire love...fill your self up with it until you become a magnet." Charles Haanel

[oana_n]

M-am gandit si eu mult inainte sa scriu.Mie intotdeauna imi place sa privesc lucrurile din ambele perspective. Cred ca cel mai corect e sa incerci sa te pui si in pielea celuilalt. Poti sa incerci sa te gandesti prin absurd....daca tatal tau ar fi lipsit 25 de ani din viata ta...ce ti-ai fi dorit atunci cand il intalneai prima data?...probabil afectiune, ideea ca sentimentul ala necunoscut..de a avea un tata prezent in viata ta, incepe sa prinda contur. Tot prin absurd ai putea presupune ca tu esti mama acelui copil care 25 de ani a suferit si i-a lipsit tatal. Nu cred ca ti-ai dori ca si copilul tau sa mosteneasca averi sau chestii materiale de la al lui tata, cred ca ti-ai dori sa aiba parte DOAR DE UN TATA, un parinte care dariueste afectiune si timp din viata lui...copilului sau. Un lucru aiurea mie mi se pare ca sotul tau vrea sa se apropie de el din mila "Spun ca nu stiu, pt ca sotul meu nu simte nimic pt acest baiat, dar vrea sa-l ajute din mila mai mult, nu dintr-un sentiment parintesc.". E o simpla remarca...dar cred ca decat sa o faca din mila, mai bine il lasa sa traiasca in continuare cu ideea ca al lui tata nu e interesat de el. Sa oferi mila copilului tau la 25 de ani, dupa ce nu i-ai oferit nimic altceva, mi se pare prea dur si prea trist. Eu zic sa ai o atitudine normala, copilul ala nu vine sa ia ceva din ce apartine copiilor tai, si nici din ce iti apartine tie. Practic afectiunea pe care sotul tau i-ar putea-o oferi, e una parinteasca si e egala pentru toti copiii lui. Poate si el are nevoie doar de asta si de nimic mai mult. Decat sa actionezi pripit si sa faci din el un "dusman" al familiei voastre, eu zic ca e mai bine si mai frumos sa castigati in persoana lui un prieten. Incearca sa privesti inainte...drept...si cu incredere Sa auzim numai de bine! Nu-i pasa nimanui cat de mult stii decat dupa ce afla cat de mult iti pasa http://community.webshots.com/user/oanan82

[crisseis]

Acel copil are un tata, care, desi stia ca e al lui de acum 25 de ani, nu a facut nimic in acest sens pentru ca nu a vrut sa stie de el. Glasul sangelui, insa, mai devreme sau mai taryiu, se face auzit. Cred ca e in primul rand problema sotului tau.Daca el a decis acum, dupa atata timp sa-si cunoasca copilul si sa-i acorde sprijin, nu te poti opune, mai ales ca stiai de existenta lui. Poate sotul tau are remuscari ca n-a vrut sa stie de el atata timp, poate cu varsta maturitatea l-a facut sa vrea sa stie si de acel copil, indiferent cum ar fi, si acela e copilul lui si are dreptul sa aiba o relatie cu tatal sau, iar tu nu poti decat sa accepti acest lucru. Vorba cuiva dinainte: daca era vorba de tine?

[ane2200]

Parerea mea e ca tu nu poti adopta decat atitudinea privitorului. Stai pe margine si vezi cum reactioneaza cei doi implicati. Nu e bine nici sa fi distanta cu fiul sotului, dar nici foarte apropiata nu cred ca e recomandat. Si pentru ca tot s-a discutat despre averi mostenite - si eu am o sora vitrega - fata tatalui meu, dintr-o prima casatorie. Tata si mama fetei au divortat la putin timp dupa ce s-a nascut fetita, iar mama ei i-a interzis lui tata sa tina legatura cu fetita. An trecut asa aproape 30 de ani, cand fata l-a cautat pe tata. A fost totul frumos, a venit in vizita la noi cu fetita ei, totul a decurs normal. Mai vorbeam la telefon, ne mai scriam - ea e plecata din tara - pana cand nu a mai dat nici un semn de viata. Anul trecut tatal meu a murit, iar la cateva luni dupa asta, ne-am trezit dati in judecata - eu , fratele meu si mama - pentru mostenirea care i se cuvine fetei. Desi in ultimii 5 ani nu a sunat macar o data sa intrebe ce face tata, cum se simte, acum isi vrea partea. Da, legal are dreptul. Dar moral? Ane & [url="http://community.webshots.com/user/Ane2200"]Raul[/url] - 17 martie 2007 [url="http://www.onetruemedia.com/my_shared?z=1cb90b71924d712907dbca&utm_source=otm&utm_medium=text_url"] filmulet Raul[/url] [url="http://www.helpsonia.com/"]Ajutati-o pe Sonia[/url]

[mosinoi]

Va multumesc pentru raspunsuri. Nici nu stiti ce mult imi ajuta niste pareri impartiale! Despre impartirea averilor nu se pune problema, ca oricum nu sunt. Sotul meu a afirmat ca nu vrea sa-l implice in viata noastra de familie (deci iar ceva ciudat, totusi- vrea o relatie cu el, dar mai mult prin e-mail sau telefon, iar daca are ocazia sa-l ajute o va face fara ezitare- vorbele lui). Deci normal ca eu sunt bulversata, dar imi pun nadejdea in ajutorul vostru. Orice parere conteaza.

[Oliv75]

buna, intotdeauna cand dau sfaturi incerc sa-mi imaginez situatia concreta ca si cand as fi implicata direct. Eu as accepta situatia ba chiar as insista sa se creeze o punte de legatura intre fratii vitregi, e dreptul lor sa-si cunoasca fratele (asta daca nu sunt prea mici ca sa inteleaga). Cred ca ceea ce au facut parintii sotului timp de 25 ani compenseaza incapacitatea lui de a-si asuma responsabilitatile in viata. Nu ai precizat nimic de mama baiatului, dar e dureros ca un tata "sa-si bage fiul in seama" doar de mila. Sper sa fie mai mult decat atat.

[mosinoi]

Oliv, mama baiatului are relatii cu socrii mei (ocazional), iar cu sotul meu a discutat destul de putin saptamana trecuta. Fata de ea are un resentiment inca puternic, pentru ca ea a decis singura sa tina copilul la vremea respectiva fara sa-l consulte si pe el. De aici a pornit toata respingerea sotului fata de copil.

[ruxij]

Pai daca copilul are 25 de ani, acum 25 de ani avortul era interzis. Nu as acuza pe cineva ca n-a vrut sa faca avort acum 25 de ani, poate i-a fost frica. Si oricum copilul nu a avut nici o vina.

[Oliv75]

quote:

---

Originally posted by mosinoi
Oliv, mama baiatului are relatii cu socrii mei (ocazional), iar cu sotul meu a discutat destul de putin saptamana trecuta. Fata de ea are un resentiment inca puternic, pentru ca ea a decis singura sa tina copilul la vremea respectiva fara sa-l consulte si pe el. De aici a pornit toata respingerea sotului fata de copil.

---

Nimic nu scuza respingerea copilului de catre un parinte care ar trebui sa-l iubeasca neconditionat. Spui ca mama copilului a decis singura sa aiba acest copil; analizand la rece reactiile sotului tau(chiar si luand in considerare doar comportamentul lui timp de 25 ani fata de acest copil) mi-e usor sa-mi dau seama cam ce "sfat" i-ar fi dat iubitei de atunci pentru "rezolvarea problemei". Nu cred ca ar fi incurajat-o sa pastreze copilul si, sincera sa fiu, daca as fi fost in locul ei as fi facut la fel cum a procedat ea. Imi cer scuze daca par dura cu tine, e doar viziunea mea de viata.