despre spitalele si doctorii unde ati nascut

[gabitza_gargaritza]

buna ziua mamici si bebici! eu voi naste la Polizu cu Mihailescu Gheorghe. stie cineva ceva de el? am vazut ca si sim26 a pus aceeasi intrebare acum o luna jumatate, dar nu cred ca a raspuns cineva. multumesc!

[silvia_d]

Dragi mamici,eu am nascut la Sp.PANTELIMON,cu dr.Urleteanu Emilian,super-doctor,dragutza,tinerel,dedicat meseriei! Am nascut prin cezariana,n-a fost la cerere,dar,la un control de rutina,exact la 40 de sapt,pe 2 dec.2005,s-a constatat ca bebe avea o inima tahicardica,pe fondul unei oxigenari insuficiente! Totul a decurs ok,am nascut un bebe sanatos,stefanel,de care suntem tare mandri! Conditiile sunt nashpii rau de tot,la etj.II,la nasteri,dar eu am stat la rezervele cu plata de la parter,1.500.000 pe zi,dar MERITA! mai ales ca sunt 2 paturi,mai poti dormi peste noapte si cu cineva din familie! Aaa,s-o mentionez si pe dr.neonato Sbarcea,o minune de femeie,dulce si dedicata meseriei!Si tinerica,si blanda! Nota 20 pentru ambii medici mentionati aici! Silvia si Sergiu-Stefan-2 dec.05

[silvia_d]

Sorry,dragutzel,nu dragutza!![bang] Oboseala!! Silvia si Sergiu-Stefan-2 dec.05

[bagheera1975]

Dragele mele, eu nasc cam intr-o luna la Municipal. A nascut de curand cineva acolo? Ma intereseaza preturile la cezariana. Pentru doctor, anestezist, etc. Poate ma ajuta si pe mine cineva cu informatii, va rog mult. Toate cele bune si multa bafta pentru burtici. Alice. Beautiful young people are accidents of nature. Beautiful old people are works of art.

[ada2021]

mamanati eu am nascut in 2003 cu dr.Rusa si-a fost f.bine..Conditiile sunt bunicele.Depinde cum nimeresti.in schimb asistentele sunt de groaza.Copilul sta cu tine. laura

[Susa]

Buna la toata lumea, Poate cineva sa ma ajute cu cateva informatii despre Dr Moga din Brasov. Va multumesc anticipat Silvia

[Criss75]

Despre nastrusnicul meu, nascut pe 11 mai 2003, as putea sa scriu mult mult de tot, vreau sa incep prin a scrie povestea nasterii lui. Alex a venit intr-un moment in care deja renuntasem la ideea de a mai avea propriul meu copil si ma gandeam ca singura solutie ar fi adoptia. Dupa ce timp de mai multi ani nu am reusit sa raman insarcinata, m-am hotarat sa merg la medic sa vad despre ce este vorba. Dumnezeu mi-a scos in cale un medic si un om de exceptie care m-a ajutat foarte mult si pe care cred ca l-am stresat la fel de mult. In fine, mi-a facut o ecografie si niste analize care mi-au iesit bune, a zis ca totul e in regula si putem sa ne apucam de treaba. Incepusem sa sper. Dar au trecut cateva luni si nimic. M-am prezentat din nou la cabinet, de aceasta data mi-a cerut sa fac alte analize, niste probe hormonale. Aceste analize le-am facut in iunie-iulie 2002, trei dintre ele trebuiau facute intre zilele 3 si 5 a ciclului, celelalte intre zilele 21-25 cred, nu mai stiu exact, urmand sa ma prezint la cabinet cu rezultatele dupa 1 septembrie, deoarece doctorul meu era in concediu in luna august. Mi-am facut programare si pe 7 m-am prezentat cu rezultatele, dar eu deja eram graviduta, insa nu stiam. Intotdeauna am avut un ciclu neregulat si se intampla sa imi vina si la 2 sau 3 luni. Deci, doctorul a vazut rezultatele analizelor, mi-a spus ca sunt in regula, ca testosteronul este putin ridicat si cam atat, dar inainte de a-mi da vreun tratament, trebuie sa imi reglez menstruatia , asa ca mi-a spus sa iau Diane 35 timp de 6 luni, dupa care sa merg din nou la control. Eu nu i-am spus ca iarasi mi-a intarziat ciclul, ca sigur s-ar fi uitat atunci la ecograf si ar fi vazut bebeul. Buuuun, m-am dus eu frumusel acasa, mi-am procurat Dianele pentru 3 luni si am asteptat prima zi a ciclului, sa incep tratamentul. Si am tot asteptat eu pana cand s-a facut 1 noiembrie si la mine ultima menstruatie fusese in iulie. Sun la policlinica sa-mi fac programare si sunt anuntata ca doctorul meu intre timp si-a deschis propriul cabinet dar doamna draguta care mi-a raspuns la telefon n-a vrut sa-mi dea numarul de la cabinet. Mi-a spus ca au alt ginecolog, la fel de bun ca si al meu si sa ma programez la el. Am zis "nu, eu pe doctorul Gliga il vreau". Si la insistentele mele, pana la urma mi-a dat numarul de la cabinet. Am sunat fericita dar mi s-a spus ca numai pe 21 noiembrie pot fi programata. Nici prin gand nu imi trecea ca in burtica mea creste un bebe. Pe masura ce se apropia momentul vizitei la cabinet, eram tot mai stresata. Imi imaginam ca am vreun fibrom, sau cine stie ce minune. Si vine in sfrarsit si ziua de 21 noiembrie. Ii spun doctorului ca nu am reusit sa incep tratamentul pentru ca pur si simplu nu mi-a venit ciclul din iulie. A zis " poate e sarcina". Eu, foarte hotarata"nu cred". A zis "pai haideti sa vedem". M-am intins frumusel pe pat, ecograful avea doua monitoare, unul la care se uita doctorul si altul la care se uita pacienta. Si se uita cateva secunde,eu am vazut acolo ceva dar haba n-aveam ce trebuie sa vad. Si zambeste, si se uita la mine,si exclama "hm, e sarcina! are 14-15 saptamani, vedeti cum ii bate inimioara, aici e coloana vertebrala, aici capsorul". Dar eu n-am mai vazut nimic, am inceput evident sa plang, doamne cat am asteptat sa mi se intample o asa minune! Medicul a facut o poza bebeului meu, si se vedea atat de bine tot corpul copilasului meu, dupa care mi-a spus sa nu fac nici un fel de efort, sa stau cat mai cuminte pentru ca placenta este jos inserata, si daca nu apare nici o problema, ne vedem peste o luna. Insa, dupa trei saptamani, eram la birou, tocmai ma intorsesem de la banca, cand am simtit niste dureri sau contractii, ce or fi fost. Am intrat in panica, nu stiam ce se intampla, norocul meu a fost ca se intampla intr-o zi de luni, cand medicul meu avea program la cabinet. M-am dus repede acasa, am facut un dus, apoi ata la cabinet. Doctorul m-a consultat, si am vazut in ochii lui ca era ingrijorat. Mi-a zis "dimineata la 8 ne intalnim la clinica, si daca vreti sa pastrati sarcina, va tin acolo pana nasteti". Mi-era groaza, incepusem sa ma gandesc cate zile voi avea de petrecut internata in spital, totusi eram dispusa sa fac orice, numai sa nu pierd copilul. A doua zi am facut intocmai cum mi s-a spus, m-am prezentat la clinica. Din fericire am ramas doar doua saptamani, se apropiau sarbatorile de iarna si medicul m-a lasat sa plec acasa cu promisiunea ca o sa stau cuminte in pat, si daca apare o problema cat de mica, durere, sangerare, etc, il sun la orice ora din zi sau noapte. Am plecat acasa, din fericire n-a fost nici o problema, dar si eu am stat cuminte in pat, doamne cat am mai putut sa dorm in perioada aceea! In 6 ianuarie m-am prezentat la cintrol si doctorul mi-a spus ca voi avea un baietel. Am fost foarte fericita, desi intotdeauna am visat sa am o fetita. Dupa putin timp am inceput sa am probleme cu tensiunea, care era foarte mare. In februarie, alta internare, pentru ca medicul era foarte ingrijorat din pricina tensiunii ridicate si imi tot spunea ca e pericol de preeclampsie. Am mai stat 10 zile in spital. Mi-am facut alte analize, am fost la cardiolog, mi-am facut chiar si un examen de fund de ochi. Toate erau in regula, si tensiunea nu vroia sa scada, era 160/100. Medicul era disperat, in 21 aprilie din nou internare dar mi-a spus atunci ca nu ma mai lasa acasa decat cu bebe in brate. In seara zilei de 10 mai, stateam in pat in salon si ma gandeam ca ar trebui sa sting lumina si sa ma culc. Abia ma mai puteam misca, eram imensa, ma dureau toate oasele, toate partile corpului. Ma dau jos din pat cu greu, nu apuc sa fac doi pasi, ca simt cum pijamaua mea se uda, doamne mi s-au rupt membranele! Ma duc la camera asistentelor si le spun speriata ce se intampla. "Stai linistita, oricum pana dimineata nu nasti, hai sa te pregatim si apoi mergem sus la sala de nasteri". M-am dus rapid la dus, eram fericita, emotionata si speriata in acelasi timp. Ma miram doar ca nu ma doare nimic, asteptam cu nerabdare sa treaca orele mai repede, sa pot sa-mi tin puiul in brate. Pe la 23 ajung si eu in sala de nastere, medicul de garda vine, ma consulta, monitorizeaza bataile cordului fetal, dupa care imi spune sa stau linistita in camera de alaturi, si sa astept sa incerc eventual sa dorm putin. Intretimp o asistenta il suna pe doctorul meu, care spune ca va veni dimineata la prima ora, deoarece era la o nunta. Abia dupa ora 2 am inceput sa simt dureri, dar erau suportabile, insa spre dimineata au inceput sa fie din ce in ce mai puternice. Apare si doctorul pe la 8, in momentul in care l-am vazut intrand pe usa am rasuflat usurata. Pe tot parcursul sarcinii mi-a fost teama ca n-o sa vina la nastere, desi mi-a promis. Ma gandeam daca apare ceva neprevazut, daca n-o sa fie in localitate, ce se va intampla cu mine? Aveam mare incredere in el, si el m-a sprijinit, m-a ajutat foarte mult si m-a incurajat tot timpul. In fine, ma consulta, deja durerile era destul de puternice. Continua sa ma incurajeze, spune " ce contractii bune aveti", ma gandeam in sinea mea, sigur, sunt foarte bune, numai de n-ar tine mult. Dupa o ora ma consulta din nou, apoi o cheama pe doctorita care era de garda, sa ma consulte si ea, apoi il aud ca ii spune ca cea mai buna solutie ar fi operatia cezariana. Apoi cere sa se pregateasca sala de operatii si sa ma pregateasca si pe mine. Am simtit o oarecare teama, dar si usurare in acelasi timp. "sa vedeti ce mandrete de flacau scoatem in cateva minute". Vine anestezista, imi face injectia si dupa cateva minute nu mai simt nici urma de durere, dar nici corpul nu mi-l mai simt. Apoi am inchis ochii pentru cateva minute, si o aud pe anestezista, care statea la capul meu. "Acum scoate copilul, e mare, e sanatos, e baietel". Lacrimile imi curg pe obraji, fara sa le pot stapani. Am devenit mamica unui baietel de 3.800 g, si 53 cm lungime, nascut cu apgar 9, in cateva minute o asistente vine cu el, spalat, infasat sa mi-l arate, in timp ce doctorul inca ma cosea. Doamne ce senzatie! L-am prins de manuta, mi-am atins copilasul! Nimic nu mai conta in acel moment, nici cei 8 ani de asteptare, nici lunile de spitalizare, nici durerea, nimic. Eram cea mai fericita femeie din lume. A fost greu, dar a meritat din plin. As lua-o oricand de la capat din nou. Tuturor mamicilor sau aspirantelor le doresc mult succes, sa aiba incredere ca vor reusi cu ajutorul lui Dumnezeu si al unui medic bun, ca si al meu. As mai avea de povestit, dar Alex e somnoros si trebuie sa-l culc. Pupici, Alex si Cristina. Despre nastrusnicul meu, nascut pe 11 mai 2003, as putea sa scriu mult mult de tot, vreau sa incep prin a scrie povestea nasterii lui. Alex a venit intr-un moment in care deja renuntasem la ideea de a mai avea propriul meu copil si ma gandeam ca singura solutie ar fi adoptia. Dupa ce timp de mai multi ani nu am reusit sa raman insarcinata, m-am hotarat sa merg la medic sa vad despre ce este vorba. Dumnezeu mi-a scos in cale un medic si un om de exceptie care m-a ajutat foarte mult si pe care cred ca l-am stresat la fel de mult. In fine, mi-a facut o ecografie si niste analize care mi-au iesit bune, a zis ca totul e in regula si putem sa ne apucam de treaba. Incepusem sa sper. Dar au trecut cateva luni si nimic. M-am prezentat din nou la cabinet, de aceasta data mi-a cerut sa fac alte analize, niste probe hormonale. Aceste analize le-am facut in iunie-iulie 2002, trei dintre ele trebuiau facute intre zilele 3 si 5 a ciclului, celelalte intre zilele 21-25 cred, nu mai stiu exact, urmand sa ma prezint la cabinet cu rezultatele dupa 1 septembrie, deoarece doctorul meu era in concediu in luna august. Mi-am facut programare si pe 7 m-am prezentat cu rezultatele, dar eu deja eram graviduta, insa nu stiam. Intotdeauna am avut un ciclu neregulat si se intampla sa imi vina si la 2 sau 3 luni. Deci, doctorul a vazut rezultatele analizelor, mi-a spus ca sunt in regula, ca testosteronul este putin ridicat si cam atat, dar inainte de a-mi da vreun tratament, trebuie sa imi reglez menstruatia , asa ca mi-a spus sa iau Diane 35 timp de 6 luni, dupa care sa merg din nou la control. Eu nu i-am spus ca iarasi mi-a intarziat ciclul, ca sigur s-ar fi uitat atunci la ecograf si ar fi vazut bebeul. Buuuun, m-am dus eu frumusel acasa, mi-am procurat Dianele pentru 3 luni si am asteptat prima zi a ciclului, sa incep tratamentul. Si am tot asteptat eu pana cand s-a facut 1 noiembrie si la mine ultima menstruatie fusese in iulie. Sun la policlinica sa-mi fac programare si sunt anuntata ca doctorul meu intre timp si-a deschis propriul cabinet dar doamna draguta care mi-a raspuns la telefon n-a vrut sa-mi dea numarul de la cabinet. Mi-a spus ca au alt ginecolog, la fel de bun ca si al meu si sa ma programez la el. Am zis "nu, eu pe doctorul Gliga il vreau". Si la insistentele mele, pana la urma mi-a dat numarul de la cabinet. Am sunat fericita dar mi s-a spus ca numai pe 21 noiembrie pot fi programata. Nici prin gand nu imi trecea ca in burtica mea creste un bebe. Pe masura ce se apropia momentul vizitei la cabinet, eram tot mai stresata. Imi imaginam ca am vreun fibrom, sau cine stie ce minune. Si vine in sfrarsit si ziua de 21 noiembrie. Ii spun doctorului ca nu am reusit sa incep tratamentul pentru ca pur si simplu nu mi-a venit ciclul din iulie. A zis " poate e sarcina". Eu, foarte hotarata"nu cred". A zis "pai haideti sa vedem". M-am intins frumusel pe pat, ecograful avea doua monitoare, unul la care se uita doctorul si altul la care se uita pacienta. Si se uita cateva secunde,eu am vazut acolo ceva dar haba n-aveam ce trebuie sa vad. Si zambeste, si se uita la mine,si exclama "hm, e sarcina! are 14-15 saptamani, vedeti cum ii bate inimioara, aici e coloana vertebrala, aici capsorul". Dar eu n-am mai vazut nimic, am inceput evident sa plang, doamne cat am asteptat sa mi se intample o asa minune! Medicul a facut o poza bebeului meu, si se vedea atat de bine tot corpul copilasului meu, dupa care mi-a spus sa nu fac nici un fel de efort, sa stau cat mai cuminte pentru ca placenta este jos inserata, si daca nu apare nici o problema, ne vedem peste o luna. Insa, dupa trei saptamani, eram la birou, tocmai ma intorsesem de la banca, cand am simtit niste dureri sau contractii, ce or fi fost. Am intrat in panica, nu stiam ce se intampla, norocul meu a fost ca se intampla intr-o zi de luni, cand medicul meu avea program la cabinet. M-am dus repede acasa, am facut un dus, apoi ata la cabinet. Doctorul m-a consultat, si am vazut in ochii lui ca era ingrijorat. Mi-a zis "dimineata la 8 ne intalnim la clinica, si daca vreti sa pastrati sarcina, va tin acolo pana nasteti". Mi-era groaza, incepusem sa ma gandesc cate zile voi avea de petrecut internata in spital, totusi eram dispusa sa fac orice, numai sa nu pierd copilul. A doua zi am facut intocmai cum mi s-a spus, m-am prezentat la clinica. Din fericire am ramas doar doua saptamani, se apropiau sarbatorile de iarna si medicul m-a lasat sa plec acasa cu promisiunea ca o sa stau cuminte in pat, si daca apare o problema cat de mica, durere, sangerare, etc, il sun la orice ora din zi sau noapte. Am plecat acasa, din fericire n-a fost nici o problema, dar si eu am stat cuminte in pat, doamne cat am mai putut sa dorm in perioada aceea! In 6 ianuarie m-am prezentat la cintrol si doctorul mi-a spus ca voi avea un baietel. Am fost foarte fericita, desi intotdeauna am visat sa am o fetita. Dupa putin timp am inceput sa am probleme cu tensiunea, care era foarte mare. In februarie, alta internare, pentru ca medicul era foarte ingrijorat din pricina tensiunii ridicate si imi tot spunea ca e pericol de preeclampsie. Am mai stat 10 zile in spital. Mi-am facut alte analize, am fost la cardiolog, mi-am facut chiar si un examen de fund de ochi. Toate erau in regula, si tensiunea nu vroia sa scada, era 160/100. Medicul era disperat, in 21 aprilie din nou internare dar mi-a spus atunci ca nu ma mai lasa acasa decat cu bebe in brate. In seara zilei de 10 mai, stateam in pat in salon si ma gandeam ca ar trebui sa sting lumina si sa ma culc. Abia ma mai puteam misca, eram imensa, ma dureau toate oasele, toate partile corpului. Ma dau jos din pat cu greu, nu apuc sa fac doi pasi, ca simt cum pijamaua mea se uda, doamne mi s-au rupt membranele! Ma duc la camera asistentelor si le spun speriata ce se intampla. "Stai linistita, oricum pana dimineata nu nasti, hai sa te pregatim si apoi mergem sus la sala de nasteri". M-am dus rapid la dus, eram fericita, emotionata si speriata in acelasi timp. Ma miram doar ca nu ma doare nimic, asteptam cu nerabdare sa treaca orele mai repede, sa pot sa-mi tin puiul in brate. Pe la 23 ajung si eu in sala de nastere, medicul de garda vine, ma consulta, monitorizeaza bataile cordului fetal, dupa care imi spune sa stau linistita in camera de alaturi, si sa astept sa incerc eventual sa dorm putin. Intretimp o asistenta il suna pe doctorul meu, care spune ca va veni dimineata la prima ora, deoarece era la o nunta. Abia dupa ora 2 am inceput sa simt dureri, dar erau suportabile, insa spre dimineata au inceput sa fie din ce in ce mai puternice. Apare si doctorul pe la 8, in momentul in care l-am vazut intrand pe usa am rasuflat usurata. Pe tot parcursul sarcinii mi-a fost teama ca n-o sa vina la nastere, desi mi-a promis. Ma gandeam daca apare ceva neprevazut, daca n-o sa fie in localitate, ce se va intampla cu mine? Aveam mare incredere in el, si el m-a sprijinit, m-a ajutat foarte mult si m-a incurajat tot timpul. In fine, ma consulta, deja durerile era destul de puternice. Continua sa ma incurajeze, spune " ce contractii bune aveti", ma gandeam in sinea mea, sigur, sunt foarte bune, numai de n-ar tine mult. Dupa o ora ma consulta din nou, apoi o cheama pe doctorita care era de garda, sa ma consulte si ea, apoi il aud ca ii spune ca cea mai buna solutie ar fi operatia cezariana. Apoi cere sa se pregateasca sala de operatii si sa ma pregateasca si pe mine. Am simtit o oarecare teama, dar si usurare in acelasi timp. "sa vedeti ce mandrete de flacau scoatem in cateva minute". Vine anestezista, imi face injectia si dupa cateva minute nu mai simt nici urma de durere, dar nici corpul nu mi-l mai simt. Apoi am inchis ochii pentru cateva minute, si o aud pe anestezista, care statea la capul meu. "Acum scoate copilul, e mare, e sanatos, e baietel". Lacrimile imi curg pe obraji, fara sa le pot stapani. Am devenit mamica unui baietel de 3.800 g, si 53 cm lungime, nascut cu apgar 9, in cateva minute o asistente vine cu el, spalat, infasat sa mi-l arate, in timp ce doctorul inca ma cosea. Doamne ce senzatie! L-am prins de manuta, mi-am atins copilasul! Nimic nu mai conta in acel moment, nici cei 8 ani de asteptare, nici lunile de spitalizare, nici durerea, nimic. Eram cea mai fericita femeie din lume. A fost greu, dar a meritat din plin. As lua-o oricand de la capat din nou. Tuturor mamicilor sau aspirantelor le doresc mult succes, sa aiba incredere ca vor reusi cu ajutorul lui Dumnezeu si al unui medic bun, ca si al meu. As mai avea de povestit, dar Alex e somnoros si trebuie sa-l culc. Pupici, Alex si Cristina. http://pg.photos.yahoo.com/ph/br_cristina30/album?.dir=3bd0&.src=ph&store=&prodid=&.done=http%3a//photos.yahoo.com/ph//my_photos http://pg.photos.yahoo.com/ph/br_cristina30/album?.dir=7ba2&.src=ph&store=&prodid=&.done=http%3a//photos.yahoo.com/ph//my_photos

[alinegrila]

hello eu trebuie sa nasc si as vrea sa stiu daca a nascut cineva cu Doctorita Doina Branescu de la Municipal? spuneti-mi si mie ce stiti despre ea? Eu nu prea am gasit nimik. mercic mult si sanatate! zimbeste miine poate fi mai rau

[sim26]

Pentru Gabitza Gargaritza - despre Dr. Mihailescu Gheorghe: mie imi supravegheaza dumnealui sarcina, dar cand l-am intrebat pe 8 febr. daca ma va asista la nastere a spus ca nu poate datorita unor probleme de sanatate, a aratat in dreptul inimii. Este posibil, asa cum am mai auzit tot aici pe forum, dar la un alt link sa fi renuntat la a mai asista la nasteri si sa fi ramas doar la cabinetul din policlinica cu plata de langa str. Batistei. Intreaba-l si tu daca nu ai facut-o deja. Nastere usoara

[irlandeza]

Help![hia] Stie cineva care ar fi cel mai bun spital din Dublin/Irlanda, pt. a naste? Eventual un doctor bun?Va rog ajutati-ma. Nastere usoara tuturor.[:D] irlandeza