Am o dilema! Mare!

[MaiaM]

Dragele mele, sau dragii mei, Iata-ma drept membru nou pe un forum pe care il frunzaresc cu interes inca de cand o asteptam cu mari emotii pe Maia, fetita mea care acum are aproape un an si patru luni. Ma confrunt cu o problema care imi da mari batai de cap: aceea de a ma separa sau nu de sotul meu. Fundamental este un om bun, dar care este insa monument de incapatanare, orgoliu fara limite; este un om care nu comunica, refuza sa socializeze cu prietenii nostri,nu are nici un gest de afectiune fata de mine, este distant, nu are nici o contributie in casa decat cea financiara. Este un musafir, care se joaca ocazional cu fiica noastra. Avem un copil reusit, pe care si l-a dorit cu patima, iar din afara parem perechea ideala - frumosi, potriviti. cam asta ar fi pe scurt, plus faptul ca in iulie 2006 am avut marea curiozitate de a-i verifica mobilul - un impuls tampit, de moment, nu un obicei si am avut socul sa ii descopar niste mesaje suficient de intime cu o dama incat sa imi dea batai de cap. Nici acum nu am primit nici o explicatie, nu stiu pana unde a mers. Nu stiu ce sa fac, imi este greu sa mai traiesc langa un om care in Ajunul Craciunului m-a anuntat ca se va muta de acasa, dar care ulterior nu a avut curajul sa o faca, dar care nu pare a mai fi interesat de mine sau de solutionarea problemelor noastre. Drept bonus, are si iesiri verbale agresive daca nu are ceva din ceea ce are el chef sa imbrace, necontand ca are alte 30 de alternative - aici incep jigniri de tot felul. si povestea este mai lunga, dar nu as vrea sa va zapacesc si pe voi. Cred ca ati inteles dilema - de a-mi continua viata alaturi de copilul meu frumos si a renunta la el sau de a ma complace in acesta situatie terna, fara iesire. Ii am pe socrii mei alaturi, care imi sunt a doua pereche de parinti si care isi condamna propriul fiu pentru tot ceea ce face rau sau nu face deloc. Va pup si va imbratisez, astept cu interes parerile voastre!

[Alynutza]

Daca spui ca socrii sunt de partea ta, poate puteti face un consiliu de familie?

---

Truly great friends are hard to find, difficult to leave, and impossible to forget.

Recently become Mrs. Perfect

[violetan]

quote:

---

Initial creeata de MaiaM
Dragele mele, sau dragii mei, Iata-ma drept membru nou pe un forum pe care il frunzaresc cu interes inca de cand o asteptam cu mari emotii pe Maia, fetita mea care acum are aproape un an si patru luni. Ma confrunt cu o problema care imi da mari batai de cap: aceea de a ma separa sau nu de sotul meu. Fundamental este un om bun, dar care este insa monument de incapatanare, orgoliu fara limite; este un om care nu comunica, refuza sa socializeze cu prietenii nostri,nu are nici un gest de afectiune fata de mine, este distant, nu are nici o contributie in casa decat cea financiara. Este un musafir, care se joaca ocazional cu fiica noastra. Avem un copil reusit, pe care si l-a dorit cu patima, iar din afara parem perechea ideala - frumosi, potriviti. cam asta ar fi pe scurt, plus faptul ca in iulie 2006 am avut marea curiozitate de a-i verifica mobilul - un impuls tampit, de moment, nu un obicei si am avut socul sa ii descopar niste mesaje suficient de intime cu o dama incat sa imi dea batai de cap. Nici acum nu am primit nici o explicatie, nu stiu pana unde a mers. Nu stiu ce sa fac, imi este greu sa mai traiesc langa un om care in Ajunul Craciunului m-a anuntat ca se va muta de acasa, dar care ulterior nu a avut curajul sa o faca, dar care nu pare a mai fi interesat de mine sau de solutionarea problemelor noastre. Drept bonus, are si iesiri verbale agresive daca nu are ceva din ceea ce are el chef sa imbrace, necontand ca are alte 30 de alternative - aici incep jigniri de tot felul. si povestea este mai lunga, dar nu as vrea sa va zapacesc si pe voi. Cred ca ati inteles dilema - de a-mi continua viata alaturi de copilul meu frumos si a renunta la el sau de a ma complace in acesta situatie terna, fara iesire. Ii am pe socrii mei alaturi, care imi sunt a doua pereche de parinti si care isi condamna propriul fiu pentru tot ceea ce face rau sau nu face deloc. Va pup si va imbratisez, astept cu interes parerile voastre!

---

Eu am un divort la activ si pot spune ca am divortat pt mult mai putin! De fapt nici acum nu pot explica exact: pur si simplu nu prea ne potriveam. Diferenta e ca nu aveam copii, deci sigur ca a fost mult mai usor. Acum sunt maritata a doua oara cu un barbat cu care ma inteleg de minune (sigur ca exista si mici probleme, evident) si sunt insarcinata:) Dar daca Doamne fereste s-ar intampla sa fie asa cum ai descris tu mai sus situatia, cred ca as divorta....nu sunt adepta casniciilor de dragul copiilor. Stii si tu ca un copil poate fi mai nefericit daca parintii lui sunt impreuna, dar se cearta si mult mai fericit daca parintii, separati fiind nu au discutii in contradictoriu si nu streseaza copilul. Iti urez sa iti dea Dumnezeu gandul cel bun si sa fii fericita! http://bd.lilypie.com/ZcINp3.png violeta, 24+ [baietel]

[MaiaM]

Multumesc pentru incurajari, ma bucur din suflet ca ai gasit omul potrivit si tot ce e mai bun sa ai pentru bbl tau. Maia mea a fost sarcina ideala, am condus pana cu o zi inainte sa nasc, nu am avut greturi, am luat doar 12 kg. iar acum sunt la greutatea initiala de mai bine de jumatate de an. Cred ca la noi este intr-adevar si o mare neprotrivire, desi am locuit impreuna si inainte de casatorie, insa ne mai frecventam cu prietenii nostrii, mai stia sa rada. Acum copilul este singurul liant aproape, desi vorbim despre tot felul, insa nu intram in intimitati, dormim impreuna dar il simt departe. e greu tare pentru ca inca il iubesc, inca imi doresc bratele lui in jurul meu, insa abia daca isi aduce aminte sa ma sarute pe frunte sau pe nas la plecare sau la venire. Chiar ma tem ca Maia va simti la un moment dat totul, raceala.

[MaiaM]

Draga mea Alynutza, consiliile de familie au fost numeroase, intrucat parintii lui sunt ca si parintii mei, mi-am deschis sufletul la ei, iar ei ma considera fiica pe care nu o au, desi el este singurul lor fiu. Refuza orice dialog, se enerveaza, tranteste si bufneste. Pare chiar a accepta ideea mutarii noastre, are o atitudine pasiva, fie nu ma crede in stare intrucat il iubesc inca, fie crede ca e doar un mod de a-i forta mana si aici e vorba doar de un orgoliu nemasurat.

[mariana_78]

Draga Maia, iti doresc din tot sufletul sa ajungi la un numitor comun cu sotul tau. Pot spune ca si eu am avut ceva de genul asta cu sotul meu, si la fel ca tine avem o fetita de doi ani. Este foarte greu in momentul in care exista si copii. Am stat f. mult pe DC si am citit prin cate trec foarte multe femei. Am inteles ca foarte importanta este comunicarea. Noi am reusit sa stam de vorba si lucrurile merg mult mai bine acum, sper sa continue la fel. Iti doresc numai bine!

[zepellina]

Nu poti sa renunti asa usor. Te gandesti dar este foarte greu. Eu spun sa te inarmezi cu multa rabdare, sa incerci sa vorbesti cu el, sa ajungi sa comunici pe calea pe care crezi tu ca ajungi la el. Poti sa mergi si mai departe , dar ft discret, fara sa stie, cu urmarirea telefonului si chiar a lui. Toate cu mult calm, ca sa reusesti. Noi am inceput la fel, fiecare si-a vazut de el fara sa mai comunicam si acum am deja peste un an de viata devenita calvar cu toate ca ma inteleg ft bine si cu fostii socrii, sunt independenta si am un copil perfect. zepellina

[nusicasiely]

dar cand il intrebi de ce atata indiferenta,el ce zice?ce iti reproseaza tie?tu ii spui ca il iubesti?el ce raspunde?nu mai aveti relatii intime de loc?ca doar e barbat.trebuie sa vrea si el ceva cand totul pare pierdut este timpul sa crezi in miracole! [url="http://pg.photos.yahoo.com/ph/ana_inlove2003/album?.dir=/855cre2"]elenica lu' mamica[/url]

[MaiaM]

II spun sotului meu si ca il iubesc, si cand mi-e dor de el, ma ingrijesc, sunt o femeie frumoasa - fara modestie, totusi interesul lui pentru mine este scazut. Suntem intimi o data pe saptamana, uneori mai rar, iar cand il abordez se plange constant de oboseala. Prefera compania televizorului, este asa demult, se plange doar ca sunt "sufocanta si pisaloaga", desi eu nu il sun in timpul programului decat daca am ceva urgent cu el, iar de cele necesare casei ma ocup exclusiv. Ii cer doar caldura, mangaiere, atentie, respect, dar el nu imi reproseaza nimic concret, doar face circ daca i se pune pata sa imbrace ceva anume dimineata si respectivul lucru se nimereste a nu fi calcat. Nu conteaza ca are dulapul plin, de aici incepe cum ca "nu imi dau silinta". Nu observa ca sunt o tipa eleganta, ingrijita, o mama buna si o sotie pe care i-o complimenteaza constant toti cei ce ne cunosc. Sunt disperata de pasivitatea lui afectiva, de faptul ca ma respinge constant. Considera ca daca anunta cand intarzie "da raportul".

[chislauriana]

Draga mea, imi pare rau pentru tine si stiu prin ce treci.Si eu am zile bune impreuna cu barbatul meu, dar cele mai multe au devenit reci, triste sau chiar insuportabile.Nu stiu de ce ajung doi oameni care s-au iubit si nu puteam concepe existenta unul fara celalalt, sa nu se mai inteleaga, ba chiar mai mult sa nu se mai suporte.Si in cazul meu, eu mizez pe ideea ca fie eu nu-l mai atrag, fie din orgoliu se comporta foarte distant si rece aproape ca nici nu mai exist pt el.Da..dormim inpreuna, mergem in weekendurile in care e acasa si are chef, pe la prieteni, oras sau la restaurant, insa parca am fi doi amici, si nimic mai mult.Ma doare foarte tare indiferneta lui si tanjesc si eu dupa aniii trecuti in care ma imbrsatisa, saruta si adora cu mare tandrete.Acum parca a devenit un robot...vine acasa, mananca, se uita la tv si doarme.Cand ii propun sa discutam zice ca e obosit, nemancat si se enerveaza ca un isteric.Rar mai avem ceva de discutat si impartit......CUM NE PUTEM SALVA CASNICIILE?Eu n-am inca copii cu el, dar e si mai dureros ca parca nu-si mai doreste acest lucru...Pa, si numai bine. chis