Nasterea la Medlife ( 4 )

[totulii]

clau nu mi-a fost frica de anestezie pentru ca eu nu am prea constientizat c se intampla cu mine. eu plecasem de acasa pentru o nastere naturala si acolo lucrurile au luat o alta intorsatura. m-au luat prea repede si nu m-au lasat sa ma apuce frica.de fapt nu ai de ce sa-ti fie frica totul se intampla foarte repede, toata lumea are grija de tine, vin iti explica, atmosfera este foarte relaxanta, mai ales cand vezi ca totul in jurul tau este impecabil de curat. anestezia dureaza cam 5 minute maxim si tot timpul ti se explica ce ti se face astfel tu stii ce te asteapta . asistentele te tin pana si de mana ca sa nu simti durere. pe mine m-a pus sa-mi sprijin capul pe umarul ei ca sa-mi fie mai usor sa ma aplec, deci iti dai seama ce placut este cand vezi ca te ingijesc cu mare atentie. curaj o sa fie tare bine. sa ma anunti cand te pregatesti de spital. am reusit sa pun si povestea noastra O CALATORIE SPRE FERICIRE Asa am intitulat povestea nostra. Inchid ochii si parca totul este un vis, ma uit injur si imi dau seama ca este o realitate, uff ce bine, este extraordinar, sunt mama. Mi-am dorit acest copil enorm, l-am visat de cand eram adolescenta si acum in sfarsit D-zeu mi l-a dat, oare voi putea vreodata sa-i multumesc??? A fost obtinut datorita unui medic deosebit, dr.Tutunaru caruia am sa-i multumesc din suflet toata viata atat eu cat si sotul meu, el ne-a incurajat si ne-a sustinut in felul lui ciudat, dar care a dat rezultate. Dupa tratamente si multa relaxare pe care in ziua de azi o obtii cam greu, intr-un moment in care, ca de obicei nu te mai astepti, au sosit cele doua liniute confirmate prin 4 teste pt ca eu sunt precum Toma Necredinciosul. Sotul meu la aparitia lor a alergat ca un caine oparit prin toate camerele iar eu il priveam ingrozita si speriata de o eventuala bucurie precipitata. Am asteptat confirmarea medicului si din acea clipa am devenit un al om, un om caruia i se citea pe toata fata fericirea si implinirea totala. Toata lumea ma privea si imi spumea ca sunt extrem de frumoasa si ca am un ceva de nedescris: iar eu suradeam fericita pt ca stiam motivul, am preferat sa nu spun nimanui de aceasta veste timp de 3 luni din superstitie sau din motive mai mult sau mai putin intemeiate. A fost tare greu sa ascund aceasta bucurie dar...cand a venit momentul nu ma mai putea opri nimeni, am spus pana si copacilor din jurul meu si necunoscutilor si peretilor. Primele 4 luni au fost cumplite, nu puteam sa beau nici apa care avea cele mai ciudate gusturi ca sa nu mai zic de mancat, am trait cu morcovi si covrigi din cand in cand. Nu imi suportam nici propriul miros sau ce sa mai zic de schimbatul hainelor care miroseau a detergent. Stateam in pat si-mi veneau tot felul de mirosuri de la vecini si pentru a nu le mai simti, ma baricadam intr-o camera si acopeream orice gaura prin care ar fi putut veni un miros. Dimineata cand plecam la serviciu eram ingrozita cand trebuia sa ma spal pe dinti, pasta de dinti era cea mai mare suferinta a mea, imi venea sa vomit dar nu reuseam, dealtfel asta a fost cel mai mare chin, faptul ca imi era greata dar nu puteam vomita. De multe ori am ajuns la spital, slabita, mai mult pe bratele sotului decat pe picioarele mele. A fost cumplit, cea mai grea perioada, credeam ca nu se mai termina si dupa 4 luni am constatat ca slabisem 7 kg. Sotul ma privea ingrozit, speriat ca nu voi rezista, dar Dumnezeu ne-a ajutat si a fost bine, am depasit si acest moment. Momente grele au mai fost, sangerari in luna a cincea, diverse stari datorate slabirii organismului, am stat mai mult acasa in concediu si tot timpul m-am simtit vinovata ca nu sunt puternica, sa pot fi activa si mai mult stau lesinata in pat. Sotul mi-a fost tot timpul alaturi si mi-a indurat in tacere suferintele, ma uitam in ochii lui si vedeam optimism si incredere ca totul va fi bine si astfel am ajuns si la finalul celor 40 de saptamani. Pe ultima suta de metri aflu de existenta clinicii Medlife si speriata de ce auzisem ca se intampla in spitalele de stat, ma bate un gand de a-mi schimba spitalul. Marea problema era faptul ca nu as mai fi putut naste cu doctorul care se ocupase de mine pana atunci si a fost foarte dificil sa iau o decizie. Intresem deja in saptamana 40 si Bica nu dadea nici un semn ca ar vrea sa se nasca cat de curand, burtica era tot sus si eu ma simteam foarte bine. Toata lumea ma intreba disperata cand am de gand sa nasc, eu asteptam sa vina acele contractii care sa anunte sosirea pe lume a visului nostru. Imi priveam burtica si imi spuneam ca trebuie sa ma bucur din plin de ea acum cand sunt ultimele clipe. A fost senzationala toata aceasta perioada, o perioada in care o femeie se ridica prin binecuvantarea data, de mii de ori spre cele mai inalte culmi ale fericirii. Primele miscari, primele indoieli, clipele acelea de comunicare tacita cu mica fiinta din tine, ofera femeii implinirea totala. Si iata ca marea zi a sosit. Ma trezesc dis de dimineata, pe la patru, cu un sentiment de parca ar fi trebuit sa plec undeva si ar fi cazul sa ma pregatesc, ma incerca o emotie ciudata. Starea mea generala era de bine fara grautatea aceea specifica ultimelor saptamani dar, dupa o ora incep sa simt contractii. Stau, analizez situatia si ma apuc de finalizat bagajul pentru spital. Ma intreb: dar daca este o alarma falsa? Imi continui treburile si pe la 7 imi trezesc sotul caci contractiile continuau si as fi vrut sa impartasesc cuiva bucuria mea, apoi asteptam, si asteptam, si asteptam. Aveam contractii la fiecare 20 de minute pe la 9 decidem sa sunam medicul, atunci iau decizia de a merge la Medlife. Anuntam starea in care ma aflu si decidem sa mai raman acasa pana la o amplificarea contractiilor. Am ramas acasa singura cu burtica mea, ne-am odihnit din plin chiar daca contractiile se simteau din ce in ce mai des. Spre seara doctorul decide se venim la spital si plecam. Ajunsi acolo suntem preluati de draguta noastra doctorita Mirela Popa si se trag concluziile: mai avem de stat in travaliu pentru ca mai dureaza, Bica nici nu coborase iar colul era in continuare suficient de lung. Durerile mele in schimb se acutizasera dar, totusi nu as fi vrut sa astept momentul care se anunta indepartat, singura, in spital fara sot, o noapte intreaga. Am hotarat sa plecam acasa si sa revenim a doua zi. Fericita ca se apropie momentul ii spun sotul ca in drum spre casa ar fi bine sa ne oprim si la un restaurant si intre 2 contractii sa pap si o ciorbica chiar daca o sa alunece mai greu de durere. Sotul ma priveste nedumerit si accepta propunerea. Doamna doctor imi propune sa imi monitorizeze totusi un pic contractiile inainte de plecare. Ma asez cumintica si astept durerile care devin din ce in ce mai acute. Verdictul final: trebuie sa va internam deoarece bebe este in suferinta, nu reuseste sa coboare. Raman mirata si din acea clipa totul se schimba. Trebuie intervenit prin cezariana. Cu toata increderea privesc in ochii doctoritei si ma las pe mainile ei, instinctul imi spune ca totul va fi bine. Totul parca era un vis imi priveam sotul si nu constientizam cu adevarat intorsatura pe care o luase situatia dar stiam un singur lucru ca vreau sa-mi vad puiul sanatos si bine. Am fost pregatita de anestezie, toata lumea era preocupata de starea mea de bine, monitorizata cu atentie, mi se explica cu rabdare ceea ce mi se face. Simt intepatura anesteziei si apoi amorteala din picioare, ma asez cuminte pe masa si doamna doctor impreuna cu o colega, o femeie extrem de frumoasa ( eu fericita ca baietelul meu are parte inca din primele clipe de cele mai frumoase femei) incepe operatia. Totul era perfect, eram intrebata daca ma simt bine la fiecare si in urmatoarele clipe aud ca venirea lui bebe se apropie. Tati ne privea dintr-o camera alaturata si acest lucru ma calma enorm. In urmatoarele clipe aud tipatul lui. Respiratia mea se opreste caci

[clauclau]

Totulii, este superba povestea ta! Fiecare mamica merita o asa frumoasa poveste a nasterii. Sa-ti traiasca puiul si sa aiba o viata frumoasa , cu sanatate si numai impliniri. Bravo mamico! [cheers] CLAU [gravi]29 + cu [fetita] Rebecca mamica de Razvanel si acum de Rebecca!

[Lala_D]

Ma numesc Andrei Radu , puiut de ANKA.SAN si mi-am facut debutul azi la 14.26. am luat si primul meu 10 si am 51 de cm si 2880 gr ! Felicitari Anca , refacere grabnica si bine ai venit Andrei ! Multa sanatate si noroc in viata ! [bis][bis][bis][bis][bis][bis][bis][bis][bis] O zi excelenta ! Lala. _________________ [url="http://by.lilypie.com/GlFRp3.png"] Fratele mai mare![/url] [url="http://bd.lilypie.com/POFrp3.png"]Bubu mic! [baietel][/url]AMR maxim pana pe 27 decembrie!

[totulii]

felicitari anca1111111111111111111111111111111111111111111111 sa-ti traiasca puiul[bis][bis][bis][bis][bis][bis][bis][bis][bis][bis]si sa fiti sanatosi 2 saptamani si jumatate

[luny]

Felicitari, ANCA, refacere rapida si bebe papacios, sa fie sanatos si norocos! totulii, a fost una dintre cele mai emotionante povestiri pe care le-am citit, ai scris-o atat de frumos...sa-ti traiasca si sa dea DD sa avem parte toate de asemenea fericire dusa la capat cu bine! Pupici![flo][flo] Luny,[gravi] in 27+ cu Matei Cristian (iar m-am razgandit:)) DPN 11.03.2008 Life is to precious to worry about stupid Shit!

[Jackie]

Felicitari ANKA.Sa-ti traiasca puiul! Doamne, s-a umplut pe aici de proaspete mamici!!! Sarbatori minunate pentru toate. Minunata povestea ta, Totulii. Sa ai numai bucurii de acum incolo. Multumim pentru povestea amanuntita. Este o mare incurajare. Eu am bifat deja o nastere, la stat, si - desi n-am fost rau tratata - nu-mi pot imagina un loc unde sa se ocupe lumea de tine si de puiut asa de frumos. Jackie [gravi]

[inuta12]

Felicitari Anka..sanatate tie si bebicului Toulli, am citit cu sufletul incarcat de emotie povestea nasterii. Minunata. Felicitari si un bebic sanatos, mancacios si fara colicei...[bibe] [gravi]am 32 saptamani [baietel]

[iubu77]

Totulii Nu e de ras cu 100ml..Eu zic ca e ff bine..Orice ml conteaza pentru bebe..Oricum el nu are cum sa manance 100ml la o masa..e prea mult acum..sau asta e pe zi? Oricat ar fi..e fff bun pentru bebe..Ia anticorpi de la tine ceea ce e ff important.. Insista cu alaptatul.. E mai greu la inceput

[softurela]

quote:

---

Originally posted by luny
Softurela, felicitari, sa-ti traiasca puiul!!![bibe] Ce ma bucur ca a aparut cineva care a nascut normal cu dr. Popa, si eu tot cu ea voi naste[:D]majoritatea fetelor fac cezariana, nu stim prea multe despre nasterea normala la Medlife, asa ca nu ne uita! Te rog mult, cand ai timp si poti, povesteste-ne mai pe larg cum a fost, de cand ai venit in spital, etc...[dual] Luny,[gravi] in 27+ cu Matei Cristian (iar m-am razgandit:)) DPN 11.03.2008

---

Povestea mea e foarte scurta ..pentru ca totul s-a intamplat relativ repede. Am ajuns la clinica cu contractii dureroase dar neregulate. Dureroase in masura suportabilitatii, depinde de fiecare. Dupa epidurala, nici o durere..doar senzatia de a impinge. Dupa 5 min pe masa de nastere a aparut printesa mea de 3400 g. Epidurala mi-a luat orice durere, in schimb a pastrat o senzatie acuta de impingere. In concluzie am avut un travaliu lung...24 ore, dar cu dureri la inceput usoare ..treptat au devenit mai dureroase...dar suportabile. Chiar destul de suportabile. Poate si optimismul cu care priveam travaliul a determinat ca totul sa para usor. La clinica am fost inconjurata de multa atentie pe perioada travaliului si dupa. Cine trecea pe acolo, imi spunea ca nu am fata de femeie care naste...si asta chiar inainte de epidurala. Eu eram atat de fericita ca urmeaza sa-mi vad fetita incat nimic nu mai conta. In concluzie DURERI in travaliu = dureri menstruatie + dureri de oase; DURERI in expulzie = 0. Succes si priviti cu optimism nasterea, nu mai ascultati toate povestile de groaza. Fiecare femeie e diferita si daca medicii confirma ca copilul e asezat bine, dimensiunile bazinului permit cu usurinta trecerea lui...atunci nastere naturala. Daca sunt dubii atunci nu riscati. Succes si daca vreti mai multe detalii va trimit pe PM

[iubu77]

Felicitari peoaspete mamici!!! Meritati si voi un 10 mare mare...pt ca ati adus pe lume acesti bebelusi.. Refacere grabnica si mai asteptam impresii