Nu stiu cum se numeste ceea ce traiesc eu

[diane_dun]

Incognito, ma bucur ca te ajuta parintii tai, vreau doar sa-ti spun sa nu treaca apartamentul pe numele tau cand il vor cumpara, cel putin pana nu se finalizeaza divortul. Mult noroc si putere sa depasesti momentul asta greu din viata ta! [flo] Mami de [zana]Dani (1 august 2007)

[try]

Daca ar fi gresit odata si se redevenea baiatul bun de la inceput, mai poti acorda o sansa unui om, dar el deja a facut-o a doua oara, ceea ce inseamna ca experienta prin care ati trecut voi acum cativa ani (cand te-a inselat prima oara) nu a produs nici un efect positiv asupra lui. Acum s-a reintors la ce stie el mai bine sa faca, sa te insele. Ce dovada mai mare de atat mai vrei ca el nu reuseste sa se corecteze, ca se va intoarce mereu si mereu la punctul asta si ca istoria se va repeta? Un barbat nu trebuie sa fie rau din toate punctel ede vedere ca sa ai motive sa-l lasi. E de ajuns un singur motiv, dar bun. Nu contest ca poate sotul tau are si parti bune, dar ideea este iti sunt suficiente aceste parti bune? Te fac ele o femeie cat de cat multumita, iti confera ele minimul necesar pe care il vezi tu de la un barbat in viatza ta si de la un tata pt copiii tai? Pt ca fiecare femeie are un minim, la unele femei acest minim e undeva fff jos, la altele acest minim e mai sus. Gandeste-te care e minimul pe care trebuie sa-l aiba un barbat in viatza ta si a copiilor tai si apoi vezi daca sotul tau depaseste sau nu acest minim. Cred ca ai mai multe sanse sa gasesti un un sot si-un tata bun pt copii tai decat are sanse sotul tau sa se schimbe. Probabil ca e foarte dureros ceea ce traiesti tu acum, insa nu-ti face iluzii ca el va deveni un minim necesar pt tine. E normal sa suferi si sa nu treci printr-un divort detasat, deci asteapta-te la multa suferinta, oricat de eliberata te vei simti sau cat de usurata ca ai iesit din situatie, asta nu va elimina suferinta. Iti doresc sa fii puternica si sa poti trece peste cat mai usor si sa iti poti cladi apoi increderea in tine insati si sa poti sa iti refaci viatza. Cazul tau e unul in care cu mana pe inima spun ca nu se poate convietui asa, desi in general incerc mereu sa gasesc un argument pro-salvarea casniciei. Violenta si infidelitatea din punctul me ude vedere sunt doua mari greseli pe care un partener le poate fae intr-o casnicie si sunt argumentele pt care eu una as divorta cu ochii inchisi. atat timp cat sotul tau a repetat "greselile" si a doua oara, mi-e clar ca el n-are nici cea mai mica intentie sa se schimbe. Dupa cum ai povestit situatia aici, el nu a demonstrat vreun efort ca ar vrea sa se schimbe. Fara nici o remuscare s-a implicat intr-o alta relatie extraconjugala. Macar daca era aceeasi femeie mai ziceai ca paote nu s-a lecuit de ea (sau e vorba de aceeasi femeie si n-am inteles eu bien). "Tot ceea ce nu te doboara, te face mai puternic"

[Happy_in_TO]

Incognito, ma bucur ca ii ai pe parintii tai alaturi in aceste clipe. Si ca ai un ajutor si sprijin din paretea lor!

[mikim]

Scuza-ma, Incognito, ma bag si eu in vorba... Cum era sotul tau la inceput, cand l-ai cunoscut, cand a inceput sa se schimbe? Oare nu sunt semne care ne fac sa cunoastem adevarata fata a unui om de la inceputul relatiei? Te intreb pentru ca de multe ori ma intreb de ce doi oameni care se casatoresc ajung sa divorteze. De ce sotul chinuie sotia? De ce cauta alte femei? Mihaela, mama Karlei [gravi]27+[fetita]

[pufymic]

Acesta e un animal.....cu un asa om nu merita sa traiesti ......ai copiii, ai parintii care te vor ajuta intr-un fel sau altul sa treci peste....doar trebuie sa ai curaj......

[cristianamat]

Sa nu cumva sa pleci din apartament inainte de pronuntarea divortului si stabilirea custodiei copiilor. Sora mea a trecut prin calvarul prin care treci tu. Acelasi stereotip de barbat: ireprosabil cu ceilalti in comportament dar violent cu ea. Norocul ei a fost ca una dn subalternele lui ii tot dadea telefoane anonime cand asta era cu amanta si asta a pus-o pe ganduri. Cand i-a sus, a facut-o nebuna, paranoica si a culminat cu bataia si chemarea celor de la protectia copilului ca e incapabila sa isi creasca si educe copilul.Vizita celor de la protectia copilului a darmat-o, a luat-o prin surprindere si de abia atunci a avut curajul sa ii sune pe parinti mei si sa le povesteasca prin ce trece (ei stiau, ma rog mama stia de la mine, dar tata a fost luat prin surprindere si pana la finalizarea divortului ei a facut un preinfart. De cand a inceput divortul si pana s-a finalizat a fost un calvar atat pt ea cat si pentru copil, marele noroc a fost ca am reusit sa luam un apartament iar cel mic a intrat in vacanta inainte cu cateva zile de vacanta, asa ca 3 luni i s-a tot explicat ca nu se va mai intoace acasa la el ci intr-o casa noua, fara tati. I-a fost foarte greu, coilului, sa inteleaga insa acum, dupa 3 ani vorbeste despre situatia asta cu o degajare care te surprinde, asa ca ai curaj si fa pasul, dar repet sa nu pleci de acasa pana nu vezi actele de divort.

[incognito]

Try,nu este aceeasi femeie,este o alta dar pe care o cunoaste de cel putin doi ani,insa s-au apropiat mai tare in ultima vreme.Naiba sa-i ia si naiba sa-l ia mai ales,ca daca fac un efort si pun cap la cap citeva lucruri imi iese ca eu eram acasa si in afara de mine exista aceasta doamna plus o alta cu care traia momente fierbinti.E complicat si tare urit.Mai trebuie sa-ti multumesc pentru intrebarile pe care ma sfatuiesti sa mi le pun,pentru ceea ce mi-ai spus concret.Ma ajuta mult.Este ceea ce am nevoie ca sa nu ma pacalesc iarasi. Mikim,cind l-am cunoscut aveam 18 ani si jumatate.Il stiam din vedere de prin liceu,era un pusti frumusel,teribilist si cu mare trecere la fete.Insa nu l-am judecat dupa asta.Ne-am cunoscut efectiv intr-un cerc de prieteni comuni si am inceput sa iesim impreuna.M-a impresionat cu faptul ca era foarte punctual si se tinea de promisiuni.Nu fugea de munca indiferent daca presupunea efort fizic mare.Incerca sa se descurce singur,fara sa apeleze la parinti,din contra chiar ii ajuta el.A fost foarte receptiv la lucrurile care imi placeau si s-a straduit sa le priceapa si sa faca sa-i placa si lui.Stia sa rasfete.Era partenerul ideal pentru relaxare.Am facut impreuna toate nebuniile pe care nu le-am facut in copilaria ori adolescenta mea.De la furat mere din curtea vecinului,de la curse cu bicicleta in ideea de intrecere pe sosea ori in parc,de la partide de volei ori tenis in doi cite o zi intreaga,de la batut cu piciorul toata zona din jur pe malul Dunarii pina la lucruri serioase care impuneau vointa,gen pregatirea unui examen,nu-mi vine altceva acum.Mi-a devenit cel mai bun prieten initial,apoi iubit...ne-am hotarit sa raminem impreuna,sa mergem pina la capat cu respect si daruire unul fata de celalat. Semne prevestitoare...nu am avut capacitatea sa le vad.Nu am priceput cind mi-au spus altii.Acest altii fiind mama.Asa se si justifica atitudinea de pina acum a alor mei de -Descurca-te!-.In prezenta mea,spre exemplu nu vorbea urit,nu consuma alcool...dar,acasa mama ma atentiona ca stie ca in noaptea cutare a fost in cutare loc unde a baut,a spart pahare,a risipit bani si a plecat sustinut de prieteni,ori ceea ce-mi spunea ea nu se potrivea cu ceea ce vazusem eu iesind cu el.Apoi,uite ca imi amintesc ca s-a intimplat intr-o vara sa am impresia ca-si facea ochi dulci cu o pustoaica,prietena unui prieten.La momentul acela i-am spus fatis ca nu-mi place asa ceva,bineinteles ca a motivat ca fata aia e mai indrazneata,el nu are nici o vina.Si l-am crezut. La momentul acela faceam postliceala,eram numai la sfirsit de saptamina pe acasa si in vacante.Apoi am inceput serviciul,lucra si el,eram convinsa ca timpul lui inseamna lucrul si eu dar timpul lui,venea mama si imi spunea,mai insemna si jocuri de noroc in cutare loc,o alta fata in cutare loc...Refuzam efectiv sa caut sa inteleg.Credeam ca mama fabuleaza pentru ca nu ii place familia lui,isi facusera oarece renume nepotrivit...Poate daca mi-ar fi spus cineva de virsta mea as fi crezut mai repede,nu stiu.Gaseam de necrezut ceea ce-mi spunea mama pentru ca pina atunci nu-mi vorbise niciodata despre faptul ca oamenii pot fi si rai...Fiind singurul copil,bun si cuminte,cu o sanatate fizica subreda mai tot timpul-m-au protejat excesiv de parca toata viata aveam sa ramin copil.In plus,de ce tocmai ea care ii tolerase tatalui meu oarece mitocanii-altele,tata nu a fost incurcat cu femei niciodata,as fi stiut,s-ar fi iscat discutii pe tema in casa,nu trecea neobservat asa ceva-vede ca m-am apropiat de cineva si e geloasa ca totdeauna pentru ca e foarte posesiva cu mine... Dumnezeule,cita naivitate la un adult in devenire,aveam vreo 22,23 de ani.Cite carente am avut in educatie,cite complexe,ce ochi legati,cite greseli,ce lant al slabiciunilor care m-a adus in situatia de acum. Poate nu ar fi rau sa merg la psihoterapie. Nu cred ca exista un moment in care sotul meu s-a schimbat.Cred ca exista de fapt un moment in care a renuntat sa se mai controleze.Iar acela a fost dupa ce ne-am casatorit,cind el si-a finalizat studiile,a atins un nivel la care nu stiu daca a aspirat vreodata si daca ar fi reusit daca nu era impins si sustinut de mine cu vehementa...Probabil ca atunci nu a mai contat foarte tare pentru el ce mai aveam eu de spus,ma consumasem intr-atita incit nu mai valoram mare lucru in ochii lui,ma stia si pe fata si pe dos ca om,ca femeie... si probabil ma vedea dintr-o data mult prea proasta ca sa ma prind de cum este el si sa mai am forta necesara unei decizii adevarate in vreo privinta.Pe undeva,miza lui a fost aproape de perfectiune.Era o.k ca eram acasa,ocupata cu copiii si serviciul meu,cu grijile ce normal ar fi fost sa le impartim,ii asiguram o imagine serioasa si credibila acolo unde avea nevoie...Deci,nu mai era necesar sa ascunda fata de mine cum este.Eram deja legata si de miini si de picioare.Dependenta. Fetelor,incursiunea asta in trecut...m-a obosit.Pe cuvint. Va multumesc mult ca sinteti alaturi de mine. Incognito

[incognito]

Cristianamat,am retinut ceeea ce imi spui.Multumesc mult. Nu stiu cum ma voi descurca,dar ai perfecta dreptate nu trebuie sa parasesc casa pina la sfirsit.Insa nu cred ca voi rezista. Va pup pe toate, Incognito

[maru]

tarie, putere si curaj! sunt alaturi de tine[canada] Doamne'ajuta! [url="http://community.webshots.com/user/TribulOstacheV"]POZE[/url] [url="http://community.webshots.com/user/ViatainCanada"]POZE2[/url] http://maru-incotro.blogspot.com/

[try]

Of, Doamne, constat cu tristete dupa ultimele tale mesaje ca tu esti unul din acei copii superprotejati care, deveniti adulti, nu pot lua deciziile cele mai bune singuri in viatza. Ori de cate ori am ocazia, amintesc cat de necesar este sa ne antrenam copii pt viata astfel incat, atunci cand se desprind de cuib, sa fie capabili sa se descurce singuri, iar acest descurcat de unul singur se traduce si prin a lua deciziile cele mai bune care tin de viatza lui. Nu-ti spun asta ca sa te intristezi/blamezi si mai tare, din contra, ti-o spun ca sa realizezi ca ce ti s-a intamplat pana acum este rezultatul bagajului cu care tu ai fost dotata cand ai plecat in lume si ti-ai facut o viata proprie, independenta de parintii tai, lucru pe care de fapt l-ai constat singura. De multe ori parintii ii protejeaza excesiv pe copii pana pleaca de acasa si, odata ajunsi adulti, incep sa devina nemultumiti de deciziile lor si sa se minuneze de ce copilul lor nu face ceea ce ei considera ca e bine sa faca. Si ei ca si noi sunt limitati, fiecare avem limite si dincol ode un anumit punct, ca parinti, nu putem face mai mult. Credem ca am facut totul, dar in realitate nici nu banuim ca am putea gresi f mult in anumite privinte. Numai timpul ramane sa ne confirme cat de buni parinti suntem sau nu. Viata adulta a copiilor nostri este de fapt oglinda educatiei pe care am reusit sa le-o dam noi (cand zic educatie ma refer la notiunea larga de pregatire si antrnare pt viatza). Cu cat copilul lui x esueaza mai mult in viatza, cu atat e mai clar ca x a esuat mai mult in a-si educa pentru viatza copilul (chiar daca ar fi putut fi un parinte excelent pt un alt copil). Cand un copil e super protejat (acel "sa nu sufere copilul", "sa-i fie copilului cat mai usor, cat mai bine"), e normal ca el sa nu faca fatza cu mtrebuie cand e pus sa dea piept cu viatza. Pt ca atatia ani acelui copil i-a lipsit antrenamentul pt viatza, e oarecum ironic ca la 18 ani, cand isi ia zborul de acasa, sa devina dintr-o data matur, responsabil si intelept. Pt ca ei, parintii, au decis tot timpul pt copil si lui acum ii lipseste experienta. Unii "copii" de-abia dupa 18 ani incep sa priceapa ce-i aia viatza (inclusiv mentalitatea "il mai las sa copilareasca cativa ani" mi se pare daunatoare pt binele adultului de maine), ce presupune ea si de-abia atunci experimenteaza pe propria-le piele ca orice decizie are repercursiuni. Si pt a putea prevede fiecare repercursiune e nevoie de ani si ani de antrenament, exercitiu, nu putem deveni intelepti peste noapte. Copilaria ar trebui sa fie o simulare a vietii adulte. Cand copilaria e roza toata si frumoasa, fara incercari si provocari, fara zbateri, copilul ajunge sa practice de fapt la varsta adulta, cand fiecare decizei e foarte importanta si iti afecteaza traiectul din acel punct incolo. Din pacate tu acum tragi ponoasele deciziilor mai putin bune pe care le-ai luat in trecut. Nu trebuie sa te mai cramponezi de asta, trebuie doar sa intelegi ca nimic nu e pierdut, adica dreptul tau la o viatza normala si frumoasa nu e pierdut. Considera ce ti s-a intamplat pana acum ca o lectie de viatza, ca o experienta bogata din care sa tragi toate invatamintele. Nu uita ca toata aceasta experienta te va capacita pe viitor si-ai sa vezi ca si deciziile/alegerile tale vor fi mai bune. Din toata aceasta tarasenie vei iesi invingatoare doar daca vei dovedi ulterior ca nu repeti greselile pe care le-ai facut in trecut, iar asta se numeste c-ai invatat ceva din ce ti s-a intamplat. E clar ca la cum a pornit relatia voastra, nu e nici o sansa de reabilitare intre voi doi. El de la inceput a jucat duplicitar cu tine, intotdeauna a trait o viatza paralela: erai tu, cu casa si copilul, cei care-i confereati legitimitate, si apoi era viatza lui mai putin morala, dar f tentanta pt el. Mi-e clar ca el nu va putea renunta la acea viazta tentanta, nu cu tine si nu pt tine. Poate ca o alta femeie va reusi sa-l struneasca si sa-l aduca intr-o matca a ceea ce numim normal intr-o casnicie. Dar tu nu. De ce? Pt simplul fapt ca el nu are respect pt tine in primul rand ca femeie si apoi ca om. Astea sunt valorile care le-a acumulat el in viatza, nu-i poti cere mai mult. Ultimele tale povestiri imi intaresc parerea ca ai mai multe sanse sa gasesti un al barbat in viitor (duap ce vei inchide acest capitol al vietii tale) care sa te faca fericita (chiar daca e greu), decat ai sanse sa-l reabilitezi pe sotul tau si sa faci din el ceva acceptabil pt tine. Toate invatamintele bune pe care le poti trage din experienta prin care treci acum le poti "preda" mai departe copilului tau care sa nu repete ceea ce a-i trait tu. Il poti invata sa se fereasca in viatza de astfel de situatii, de capcane. Sa stii ca nu ai fost singura ne-echipata pt viatza (chiar daca pare dur spus) e un neajuns al educatiei pe care am primit-o cu totii din aceasta generatie. E si asta o explicatie pt rata mare a casniciilor nefecite in care se regasesc multi din generatiile astea. Multi din noi nu am fost pregatiti sa facem fatza vietii, dar pt unii intamplarea a facut ca viatza sa ne astearna incercari mai domoale si sa ne pregatim pt viatza din mers si fara sa avem prea multe repercursiuni negative. Altii, cum ai fost tu, au fost loviti din plin si in astfel de situatii se vede neajunsul bagajului cu care am plecat de acasa. Nu-ti doresc decat sa termini mai repede cu situatia asta si sa poti sa iti vezi de viatza ta linistita fara sa mai trebuiasca mereu sa-l iei si pe el in calcul. Caci atat timp cat mai sunteti sub acelasi acoperis si casatoriti, vrei, nu vrei, el nu poate lipsi din ecuatiile tale, iar asta nu te lasa sa te concentrezi asupra ta si a copilului tau. Eu nu inteleg foarte bine de ce prezinti atatea riscuri la divort, e adevarat ca nu cunosc legea romaneasca legat de divorturi, dar mie, simplul fapt ca poti dovedi ca el permanent a avut relatii extraconjugale, mi se pare arhisuficient sa poti divorta linistita si sa poti lua copilul cu tine. Iarasi, cred ca pt el copilul ar reprezenta o complicatie, deci nu-l vad capabil pe sotul tau sa-si asume o astfel de responsabilitate. In plus in Ro copilul nu are in primul rand dreptul de a merge cu mama? In Nord-America cine stie ce tarasenie trebuie sa faca mama sa nu i se acorde custodia copiiilor. Altfel, copii merg in mod natural cu mama in caz de divort. Doar daca mama renunta de buna-voie la custodie... In Ro nu e acelasi lucru? Oricum, faptul ca ai facut terapie psihologica mi se pare un argument pueril in problema custodiei copilului. Una e sa fii sub tratament psihiatric (caz in care s-ar dovedi ca ai o boala psihica), si alta e sa mergi la psigolog. A merge la psiholog e ca si cand mergi la ginecolog, la medicul de familie, el te ajuta sa depasesti niste probleme cu care te confrunti, asta nu inseamna ca esti incapabila sa cresti un copil sau ca esti labila psihic etc. Daca te ameninta vreodata cu custodia banuiesc eu ca o face pt ca te rani pe tine, pt a te speria, a te confuza pe tine. Lui dovortul ii strica planurile. Nu mai poate avea o masca frumoasa (tu si copilul) sub care el sa isi faca de cap. Pt ca, divortand, il fortezi sa admita ca viata lui e mizera, ca a esuat si toti din jur sa-l vada in lumina asta. Tu si copilul erati cele care il ajutati sa-si pastreze o fatzeta buna in ochii celorlalti. Ma bucur insa ca dincolo de toate ai ajutorul parintilor. Poate ar trebui sa fii mai deschisa cu ei si sa le spui prin ce treci (ca banueisc ca o gramada de amanunte, le sunt necunoscute) si cu siguranta si suportul lor va capata o motivatie. Spune-le ce urmaresti si unde te pot ajuta si-ti garantez ca daca le vei vorbi deschis si fara ocolisuri ei vor intelege cum si unde trebuie sa te ajute. Iar am scris mult si poate si pe langa subiect, dar ... asta mi-e felul. O fac din suflet insa. "Tot ceea ce nu te doboara, te face mai puternic"