False TRADIŢII ŞI LIBERTĂŢI

[eugcem]

Vreau sa va propun un articol care mi s-a parut foarte bun: False TRADITII SI LIBERTATI în spiritualitatea ortodoxa contemporana: http://www.geocities.com/levitki/starea/fls1.htm Eugenia si Nicolae mic (18 iulie 2006) http://new.photos.yahoo.com/eugeniacroitoru/album/576460762390905087

[ham]

False TRADITII SI LIBERTATI în spiritualitatea ortodoxa contemporana Pornind de la ideea raportului dintre “Traditie si libertate în spiritualitatea ortodoxa”, ne-am propus în lucrarea de fata, sa prezentam unele învataturi si practici, care desi îngreuiaza evlavia unor crestini ortodocsi, totusi nu tin de Sfânta Traditie a Bisericii noastre Ortodoxe. În general, aceste noi “experiente religioase” reprezinta un adaos pagubos la traditia crestin-ortodoxa, uneori sfidând chiar bunul simt elementar si prin aceasta discreditând Ortodoxia însasi. De aceea, se cuvine noua a le cunoaste si a le combate, demonstrându-le irationalitatea lor de principiu si inutilitatea lor într-o viata duhovniceasca echilibrata. “Credinciosul angajat de dezechilibrul sau într-o experienta falsa stabileste relatii arbitrare între cauze si efecte, face abstractie de corelatia obiectiva si rationala dintre fenomene si se antreneaza în excese si generalizari unilaterale. Mizeaza pe false intuitii si principializeaza sentimente nebuloase, accentuând pâna la exclusivitate pe afectivitate în dauna vietii rationale, a simtirii rationale de care vorbesc Parintii. Ortodoxia a pus un accent deosebit pe paza mintii si a inimii, pe introducerea mintii în inima care are si acest sens de colaborare a intelectului cu simtirea”. Plecând de la acest dezechilibru duhovnicesc între ratiune si simtire, între cunoasterea si împroprierea trairii Traditiei Bisericii, credinciosul angajat în false experiente mistice se îndeparteaza de reperele unei vieti religioase sanatoase, luându-si libertatea nu numai de a-si crea alte repere (cele proprii îi devin singurele normative) ci si de a si le propaga între credinciosii apropiati lui. Cunoasterea Traditiei ortodoxe autentice, asadar, fereste pe orice credincios ortodox de excese, de exagerari si de erori, uneori chiar fatale, în calea mântuirii personale si comunitare prin Biserica. 1. Tipuri de persoane pseudo-duhovnicesti Promotorii unor învataturi spractici noi, straine de Traditia si de Duhul Bisericii Ortodoxe, sunt oameni adesea ei însisi nelamuriti în probleme de credinta si de viata bisericeasca. Alteori ei sunt de-a dreptul impostori care folosesc minciuna ca metoda de îmbogatire materiala si de alterare a bunei credinte a oamenilor cu care vin în legatura. 1.a. Tipul patologic, psihopatul, a carui vocatie mistica apare datorita unor deranjamente psihice personale, este un tip de obicei activ, având nenumarate “convorbiri cu Dumnezeu” si “vedenii de sus” prin care îsi autoalimenteaza mândria sa cu investirea unor misiuni importante chiar pentru omenirea întreaga. Între acesti ”prooroci” autointitulati, unii sunt psihopati confirmati de stiinta medicala si tratarea lor necesita cu precadere o interventie clinica (tratament, internare în spital....). Altii, însa, a caror boala nu e totdeauna si pentru toti evidenta, se dau drept reprezentanti ai unei spiritualitati autentice cucerindu-si adeptii prin credinta lor puternica în ceea ce spun, credinta sustinuta si prin manifestari exterioare agresive, chiar ridicole, si prin “retete” proprii de spiritualitate. Totdeauna se dau pe sine ca ceva mare si tin neaparat sa fie considerati ca atare, mergând uneori pâna la sacralizarea propriilor persoane si obiecte (delir de grandoare). Au adesea “vedenii în duh” sau “ convorbiri cu îngeri” despre a caror valoare nu se consulta niciodata cu Biserica si pe care nu le raporteaza niciodata la reperele dumnezeiesti ale Sfintei Scripturi si ale Sfintei Traditii. Duhurile cu care ei comunica le dau un fel de autonomie în cele spirituale, întarindu-le convingerea propriei infailibilitati încât ajung sa se propovaduiasca pe ei si nu pe Dumnezeu. Unii ca acestia nu cunosc nimic despre smerenia adevarata, despre dreapta socoteala, despre deosebirea duhurilor, virtuti absolut necesare oricarui crestin dreptmarturisitor. Toti acesti “prooroci”, având “comunicari directe cu Dumnezeu”, se cred mai presus de Sfânta Scriptura chiar, pe care o folosesc doar ca sasi argumenteze “misiunea” lor, facând de obicei propaganda de grup, sacrificând orice pentru grup, chiar ai logica ai bunul simt si omenia însasi; provoaca mari crize sufletesti în ascultatorii naivi swi nepregatiti, terorizându-i, aproape, cu propriile lor obsesii si nelinisti. Lânga ei nu ai sentimentul seninatatii, al odihnei si al bucuriei pe care-l traiesti la întâlnirea unui om sfânt, ci o teribila încrâncenare si teama; sunt facatori nu de pace ci de panica. Apogeul dezechilibrului îl ating fanaticii, manevrati clar din umbra de fortele duhurilor viclene care-i arunca în excese si exagerari cu totul straine de viata Bisericii. 1.b. Tipul primitiv este omul sanatos la minte si la trup, dar care din motive de neputinta intelectuala, este aproape totdeauna ignorant; deseori se multumeste cu “lamuriri” strâmbe si poate fi ucenic credincios al unui “prooroc” de tipul întâi. Totusi, se poate îndrepta mai usor, se poate educa. În predicile lui, acorda prioritate unor lucruri minore ca regulile de mâncare, de somn, de îmbracaminte, de respectarea ad literam a unor rânduieli bisericesti; obsedat de tipic, are o credinta neluminata de ratiune, consumând excesiv carti #351;i carticele apocrife (Epistolia, Talismanul Mântuitorului, Visul Maicii Domnului,...). De aici groaza aproape paralizanta care-l îndeamna sa execute, fara vreo cercetare lucida, tot felul de “retete sigure” care circula între cei de o stare cu el. Crestinul devenit “primitiv”, ca “babele”, este robul formelor care fara Duh sunt moarte, fara sens; practicarea automata, exterioara, dar riguros si fara cârtire a acestor retete devine un act de magie. În fond, atentia omului îi este deviata de la întâlnirea constienta si vie cu Dumnezeu, cu Iisus Hristos, la simple practici care prin ele însele pot oferi senzatia falsa a unei vieti cât se poate de religioase. Omul se poate desfigura treptat, când îsi reduce demersul duhovnicesc doar la repetarea exterior-formala a unor rânduieli (mai mult sau mai putin bisericesti) fara a-si lumina gândirea cu întelesul lor. Se crede lesne împacat cu Dumnezeu prin executia corecta si la timp a formulelor din reteta, dupa care î#351;i poate lua libertati morale aparat de faptul ca aceasta împacare e astfel sigura si usoara. Tipul primitiv, frecvent atât printre habotnici si neinstruiti, cât si printre sectantii extremisti si adeptii vechiului calendar la noi, nu poate afecta totusi pe oamenii care au o cât de mica cultura si pregatire religioasa si obisnuitul bun simt românesc. El poate antrena, însa, multimi ramase înca la o mentalitate scazuta si poate da mult de lucru slujitorilor Bisericii, deoarece strâmba cu totul spiritul larg si întelegator al Ortodoxiei. Daca tipul patologic trebuie internat si vindecat, tipul primitiv trebuie lamurit prin mijloacele pe care Biserica le are la îndemâna. Deseori însisi credinciosii ramasi la o mentalitate scazuta, mai ales femeile exaltate si cautatorii de sfinti la tot pasul, incapabili de a discerne duhurile, ajuta pe un asemenea “propovaduitor” sa ajunga “vedeta duhovniceasca” si mai ales când acesta e calugar. Retetele lui sunt mult mai bine primite decât ale preotilor mireni (chiar daca acestia sunt traitori autentici, ireprosabili, ai Ortodoxiei), iar numele lui ajunge unitate de masura a evlaviei. 1.c. Impostorul, sau “misticul” mascat, vine cu gând precis de a induce în eroare asupra persoanei si valorii sale, simulând sfintenia pe care n-o poate realiza de fapt si prin aceasta asemanându-se cu întâiul impostor, ocrotitorul lui (adica diavolul). Precum acela a vrut sa fie ca Dumnezeu, asa si acesta vine ca (un) Hristos, ca profet, ca om sfânt si luminat. Impostorul si fatarnicul, “lupi îmbracati în haine de oi” <Matei 7.15>, simuleaza si, în acelasi timp, deformeaza si discrediteaza continutul doctrinar al Ortodoxiei, urmarind cu intentie înselarea bunei credinte a celorlalti. Resortul interior care-i stimuleaza în avânt s

[eugcem]

Multumesc ham ca ai pus articolul in intregime. La mine insa diacriticele nu se vad ci imi apar doar niste cifre si e destul de obositor de citit. Eugenia si Nicolae mic (18 iulie 2006) http://new.photos.yahoo.com/eugeniacroitoru/album/576460762390905087