parinti vitregi

[Elle_seb]

"Vitreg" suna atat de rece si taios, chiar daca tehnic e doar un termen. Hai sa nu-i spunem vitreg, sa-i spunem "parinte de-al doilea". La americani suna chiar bine step parent. Ce se intampla dupa un divort? Probabil ca dupa o vreme multi ne refacem viata langa o alta persoana. Si acea persoana devine inevitabil un parinte vitreg pentru copilul tau, iar tu la randul tau, daca si celalalt are copil, devii parinte vitreg pentru copilul lui / ei. Desigur, ca odata ce intri intr-o astfel de relatie, discuti inainte toate aspectele, sau cel putin atat cat iti vine in minte. Tatonezi, explorezi, testezi, il pui in anumite ipostaze, sau chiar creezi tu situatii de unde sa poti trage concluzii, in primul rand referitor la cum iti doresti sa se deruleze relatia dintre copilul tau si noul parinte. Ce anume iti trebuie sa posezi, ca si caracter, ca si personalitate, pentru a face fata situatiilor care se ivesc? Eu as zice ca daca vrei sa faci fata provocarii de a fi un bun parinde de-al doilea, in primul rand trebuie sa ai inima deschisa, sa fii pozitiv (nu sa cauti numai cele rele), sa ai simtul dreptatii si al echitatii, sa nu fii egoist. As vrea sa aflu din experienta celor care s-au recasatorit. Suntem toleranti cu copiul celuilalt? Pana la ce limita? Si mai ales, cu sinceritate, cati dintre voi puteti afirma sus si tare ca-l iubiti copilul ca si pe-al vostru? De fapt, se poate sa-i iubesti copilul ca pe al tau? Sau despre ce fel de afectiune e vorba? Oare nu cumva femeile, prin natura maternitatii, se pot atasa mai usor de copilul celuilat? Oare barbatilor ce le trebuie pentru a construi o relatie cu copii? Si oare acea relatie cu copilul tau nu se construieste la fel cum s-a construit si cu copilul lui la randul lui? Ce inseamna sa fii un parinte de-al doilea bun? Si pana unde te poti implica si unde este limita? Unde trebuie sa te opresti si sa zici: "Treaba ta, e al tau?". Sau: "Vezi-ti de treaba, el al meu". Care sunt experientele voastre de viata, a celor recasatoriti si cu copii? Elle

[dulcetica]

Of foarte complicat! In principiu copiii sint atit de minunati incit n-ai cum sa nu-i iubesti pina la urma,cel putin asa imi place sa cred.Totusi si al tau iti forteaza limitele citeodata,ai reactii disproportionate uneori de oboseala si cu tpoate astea ne iubim mult copiii. Nu stiu daca trebuie sa-l pui la teste complicate,ci sa decurga lucrurile natural.N-ai cum sa disimulezi la infinit.Sigur ca atitudinea fata de copil e eliminatorie insa nu cred ca trebuie sa fii vreun geniu ca sa te iubeasca un copil. Vezi ca ,depinde de virsta,pot fi uneori "gica contra",din principiu...nu vor sa-si imparta cu nimeni mama.Totusi daca e o antipatie vizibila ,ar trebui sa fie un serios semnal de alarma. Eu cred ca intotdeauna mi s-ar parea un ton ridicat nepotrivit ,as cam interpreta diverse comportamente,etc. DA,treaba-i dificila!Si totusi sint oameni care in mod deliberat infiaza un copil!Deci se poate! Esti in situatia de a lua o decizie?Citi ani are copilul tau? dulcetica

[simiena]

Sotul meu are 2 baieti din prima casatorie si avem inca un baietel impreuna . Cu toate ca imi iubesc enorm micutul , in cresterea lui incerc intai si intai sa gandesc , deci daca e cazul stiu sa-l si pedepsesc , deci atitudinea trebuie sa fie aceeasi si pentru ceilalti doi . Eu cred ca ideea ca poti iubi copilul altuia ca pe al tau e putin nerealista daca el are o mama . Daca il infiez e cu totul altceva-e al meu si-mi asum toate responsabilitatile - dar in momentul in care eu sunt mama vitrega treaba e mult mai complicata - ei au o mama , buna sau mai rea e mama lor si nu pun problema sa o inlocuiesc . In mare am incercat mereu sa ma comport in mod egal cu toti 3 - in cat mai multe privinte , sa nu-i fortez cu nimic in comportamentul fata de mine si fratele lor , si pana acum a functionat. Dar asta nu inseamna ca tolerez orice de dragul de a ma pune bine cu ei-oricum eu sunt "zbirul" in casa , dar cred ca ne intelegem bine si , cel putin pana acuma pe cel mic il adora si-i fac toate nebuniile , si fara sa le-o fi cerut vreodata. Simona

[Elle_seb]

Dulcetica, nu sunt in situatia de a lua o decizie, decizia am luat-o de mult, bazata desigur, si pe acele teste de care aminteam. Insa am un mare defect: introspectarea. Si n-as vrea ca din prea multa analiza sa uit ce este esential. Ma confrunt cu situatii noi, nu neaparat negative, de aici si o sumedenie de intrebari la care nu am inca un raspuns. Un alt aspect al problemei este ca sunt ultrasensibila cand vine vorba de copilul meu, nu suport critici la adresa lui din partea nimanui, realmente inghit in sec si ma racaie teribil. Divortul meu de tatal lui mi-a modificat cumva relatia cu copilul meu, in sensul ca am incercat sa tin loc si de mama si de tata cumva, penru ca la inceput, dupa despartire, taica-su venea la el din 2 in 2 si avea o atitudine total in detrimentul copilului, iar eu m-am simtit datoare sa-l protejez si mai mult. In contextul acela a aparut el in viata mea, si poate ca un default (in mintea mea), m-am asteptat la foarte multe de la el intr-un timp foarte scurt, pe de o parte. Nu pot sa zic ca m-a dezamagit, se intelege bine cu fi-miu (care are 4 ani) si chiar pot sa zic ca tine la el destul de mult. Pe de alta parte, de fiecare data cand imi spunea unde gresesc in relatia mea cu fi-miu sau ce ar trebui sa schimb in educatia lui, saream ca arsa si nu acceptam nici o parere de la el. Atunci il vedeam ca pe un strain, ca pe un intrus care incearca sa ma indeparteze de copilul meu. Desi tehnic, avea dreptate de multe ori, la o analiza unterioara. Dar doar tehnic, pentru ca eu, ca mama mamoasa, am tendinta de a renunta la tehnic in favoarea feelingului. Iar uneori ma gandesc ca poate cer prea mult... Simiena, ai spus ceva la care ma gandesc si eu de multa vreme si inca nu am un raspuns: "Eu cred ca ideea ca poti iubi copilul altuia ca pe al tau e putin nerealista daca el are o mama." Iar eu m-am scandalizat cand el mi-a spus cam acelasi lucru. Elle

[mariana_flo]

Eu va pot raspunde din prisma experientei de copil cu tata vitreg. Relatia mea cu tatal vitreg a fost un esec total, desi am incercat sa fie bine, .. atat cat puteam eu la vasta de 11 ani. Intre timp a mai aparut si o fetita, sora mea vitrega. Desi parintii faceau diferente mari intre mine si ea, pe ea n-am considerat-o niciodata vinovata. Cert este ca mama mea a pus mai presus de mine relatia ei cu noul tata si n-am sa o pot ierta vreodata pentru asta. Acum sunt insarcinata, si-mi astept cu mare bucurie bebelusul. Nu stiu ce-mi rezerva viata in continuare, dar pentru copilul meu as muta si muntii din loc. N-as suporta ideea ca puiul meu sufera din pricina vre-unui tata. Fie el natural sau vitreg.

[mariana_flo]

Eu va pot raspunde din prisma experientei de copil cu tata vitreg. Relatia mea cu tatal vitreg a fost un esec total, desi am incercat sa fie bine, .. atat cat puteam eu la vasta de 11 ani. Intre timp a mai aparut si o fetita, sora mea vitrega. Desi parintii faceau diferente mari intre mine si ea, pe ea n-am considerat-o niciodata vinovata. Cert este ca mama mea a pus mai presus de mine relatia ei cu noul tata si n-am sa o pot ierta vreodata pentru asta. Acum sunt insarcinata, si-mi astept cu mare bucurie bebelusul. Nu stiu ce-mi rezerva viata in continuare, dar pentru copilul meu as muta si muntii din loc. N-as suporta ideea ca puiul meu sufera din pricina vre-unui tata. Fie el natural sau vitreg.

[crisseis]

Eu, desi nu sunt in aceasta situatie(de a avea o relatie cu un barbat care sa aiba la randul lui copii), spun asa: In primul rand depinde si care e varsta copiilor lui , si daca ei stau permanent cu voi sau vin doar in vizite in vacante, wk-uri si depinde si de felul in care tu si el vedeti relatia cu proprii copii. Daca sunt mai marisori(in sensul de a putea intelege mai multe-11, 12 ani sau mai mari9 si stau permanent cu voi, e normal ca relatia lor cu ei sa porneasca de la faptul ca ei au o mama(daca au) si tu nu o vei inlocui niciodata. Eu as porni de la ideea (impartasita si de tata) ca amandoi, in principiu doriti binele copiilor si, cata vreme intre voi exista o relatie solida si principii asemanatoare, sunteti inhamati la aceeasi mare responsabilitate de a-i creste si educa impreuna(si pe-al tau si pe-ai lui). As cauta sa nu fac diferente intre copii, as discuta cu copiii lui8daca pot intelege cat de cat situatia) in sensul situatia aceasta exista si in alte familii si , cu intelegere din partea ambelor parti, puteti stabili niste reguli de viata de comun acceptate. Poate te-ar putea vedea ca pe o prietena, nu neaparat ca o uzurpatoare a locului mamei lor.Incearca sa le castigi increderea si sa le spui ca si tu si tatal lor ati hotarat sa-i cresteti pe toti impreuna si asta inseamna ca toata lumea ar trebui sa se straduiasca sa nu iasa din niste limite. Nu stiu ce sa zic, asa ma duce mintea acum. Ma gandesc daca as cunoaste eu un barbat cu un copil(eu avand 2), cum ar fi. Ar fi complicat, dar a, fi doi-eu si el- si aceleasi valori in care credem, nu? Iar o familie armonioasa, cu afectiune , sprijin si respect intre membrii ei- ar face parte din aceste valori, nu? merita sa luptati impreuna pt asta. Iar copiii(indiferent ai cui sunt- sunt copii- uneori cu atitudini de razvratire, alteori surprinzator de intelegatori). Cred ca important e cum li se expune situatia si ce se asteapta de la ei. Succes!

[maria_bunica]

Eu va pot raspunde din prisma unui copil care a crescut cu tata.."vitreg"(chiar daca nu imi place deloc cuvantul asta..pt ca nu il folosesc in comunicare,referindu-ma la cel ce m-a crescut,m-a educat si mi-a oferit in limita posibilitatilor tot ce mi-am dorit)inca de la varsta de doi ani!!!Tatal meu natural a murit cand mama mea era insarcinata cu mine in 5 luni...a facut infarct!!Au trecut doi ani..si s-a recasatorit!!!A avut noroc,pot spune,pt ca a intalnit o persoana sufletista,care a acceptat situatia..pt ca mama pornea la drum cu 2 copii!!Pe atunci fratele meu avea 9 ani iar mama s-a sfatuit cu el in luarea deciziei de a se casatori ....Imi povestea mama ca i-a spus fratelui ca ii poate spune pe nume si ca nimeni nu va inlocui niciodata locul tatalui lui(Fratele avea 7 ani cand a murit,deci il stia destul de bine)...dar a ramas placut surprinsa ca acesta sa ii spuna:Nu pot sa ii spun tata dar vreau sa ii zic tatutu(chiar si acum ii zice asa chiar daca are 30 de ani)!Intre timp au avut si o fetita impreuna..sora mea mai mica...dar nu au fost niciodata in familie reprosuri cu privire la copii,sa se faca diferente sau sa ii reproseze ceva mamei atunci cand mai faceam eu sau fratele vreo prostiuta de copii..in ideea ca suntem copii ei ..si am facut cine stie ce!!!Ne iubeste la fel...iar eu sunt febletea lui..pt ca am fost foarte apropiata de el...plange si acum dupa mine..vb foarte mult...Ne-au sustinut intotdeauna pe toti la fel...ne-au facut nuntile la amandoi pana acum....a fost pe rand cel mai mandru socru mare si apoi socru mic...!!!Mama nu a ascuns niciodata nimic de el..chiar daca faceam greseli...chiar daca faceam lucruri bune...si asta cred ca a facut foarte bine!!!Am simtit sa va impartasesc si voua ceea ce traiesc...si stiu ca sunt un caz fericit...si mi sunt foarte mandra de familia mea atunci cand cineva care nu stie adevarul..si il afla..ramane cu gura cascata!!Pt ca acest TATA....stie sa ne dea liniste si iubire chiar si acum..doar privindu-l in ochi!!! Totul e bine cand se termina cu bine!!!http://www.flickr.com/photos/24984384@N08/

[J G]

Din punctul meu de vedere e asa: Carla are tata si va avea (sper) intotdeuna un tata. Daca vreodata ma mart (desi in clipa asta pare complet exclus) acela va fi sotul meu si poate vor deveni prieteni. Nu se va implica in cresterea ei nici cu educatie nici financiar. DAca respectivul are ceva de spus ma poate sfatui pe mine... Insa sincer eu prefer sa nu trec prin asta. Desi ma bucur ENORM pentru tine Elle! J si Carlita Carliontz (05.02.2006)

[lorellay]

Elle... EU sunt cam in situatia de care vorbesti...sotul meu ii este tata vitreg lui Codrin. L-a cunoscut pe Codrin la putin dupa ce a implinit 2 ani.Codrin i-a facut in februarie si el l-a cunoscut prin martie.Codrin statea la parintii mei si noi mergeam impreuna la 2 saptamani la el.NU ne bagam deloc in educatia ce i-o dadeau parintii mei copilului, noi petrecand prea putin timp cu el. DIn septembrie am reusit sa-l luam pe Codrin la noi.In octombrie ne-am casatorit. CAm asta e povestea. Relatia dintre ei e foarte buna, asta o vad mereu dar mai putin cand sunt discutii de genul de care aminteai si tu...tehnic si feeling de mama. Se iubesc unul pe altul foarte mult si asta eu o vad si o simt..pentrecand tot tipul liber toti 3. Se joaca, ii face fel de fel de casute, gari, strazi....Dar cand e vorba de educatie e de neinduplecat.Il pedepseste, il cearta.Eu il mai si "ating" la fund el niciodata.Il mai treage de urechi.In momentele in care e "treaba" intre ei..eu nu ma bag deloc..asa mi se pare corect.Dar ma doare sufletul, ca m-as duce sa iau copilul in brate si lui sa-i spun sa nu=l mai certe...Dar ma abtin, e greu dar deja ma obijnuiesc. Noi suntem mai stricti in educatie:acum muncim mult cu "te rog", "multumesc", "poftim"....Si el munceste cu copilul...o clipa nu-l lasam de capul lui sau nesupravegheat, sau sa faca orice tampenie.Oricum au grija bunicii sa ii faca mofturile.Noi nu prea...decat ffff rar. Si apropo..si socrii mei , deci bunici vitregi pentru Codrin, il iubesc foarte mult.Si asta o spun pentru ca o simt eu ca mama, nu ce ar vedea altcineva. Sorana [zana][gravi]18+ si [hagi]Codrin 3 ani Where there's a will there's a way! http://community.webshots.com/user/lorellay15