cum vorbim copiilor despre Dumnezeu?

[patou]

quote:

---

Lumea nu e minunata si e departe de a fi perfecta, ea exista si atat.

---

Pe vremea cand nu-l cunosteam pe D-zeu si eu ma gandeam la asta. Acum stiu ca lumea n-a fost creata initial ca sa fie asa cum e acum. s-a ajuns la aceasta stare de lucruri din cauza ca oamenii au pacatuit.

[ham]

Doruletz, toate dezastrele si alte uraciuni, gen paraziti, virusi, boale, etc sunt de la Dumnezeu, chiar daca nu ne plac; de la creatie si potop incoace Dumnezeu are logica lui (ca sa folosesc un citat din cele la care m-ati trimis), Dumnezeu este subtil, dar nu rau intentionat." Impresia mea este ca primeaza specia inaintea indivizilor, Pamantul inaintea speciilor, etc Din acest punct de vedere binele nu exista; sau raul... "Lui Dumnezeu trebuie sa-i fi placut oamenii prosti. Altfel nu ar fi facut asa multi..."

[dianocica]

dorulet in multe aspecte sunt de acord cu tine (nu credeam sa ajung sa zic asta vreodata) dar ma intereasaza cum ii vorbesti copilului tau despre asta. cum reusesti sa il lasi sa ia singur decizia asta, daca exista sau nu dd. sau nu o ia el, ai luat o tu deja pt el? si atunci cum va interactiona cu copii care sunt siguri ca exista dd.

---

I'm not trying to be difficult...it just comes naturally.

[ladyJ]

Ham: ´´....ci intr-un Dumnezeu care te creeaza cu dotarile standard pentru o viata buna si mai departe pedepseste prin non-interventie (cum ar veni, umbland la stocul de proverbe din bobor, "Dumnezeu iti da, da' nu-ti baga-n sac!").´´ Ma gandesc ca cineva care nu crede in Dumnezeu ar pune chestia asta pe baza sansei. Adica,in viata noastra apar anumite sanse in functie de interactiunea altor elemente din jurul nostru si in functie de interactiunea proprie cu aceste elemente. Daca le percepem ca atare,profitam de aceste sanse.Daca nu,trec pe langa noi si duse sunt. Nu stiu daca e vorba de hazard(poate in cazul unora) dar cu siguranta e vorba despre gandirea si perceptia individului.

[doruletz]

dianocica, (nu-mi amintesc subiectul asupra caruia ne-am contrazis vreodata, io am intervenit totdeauna doar contra pozitiilor pe care le-am considerat extremiste, nu mai stiu daca te-ai nimerit vreodata pe acolo:) am mai spus in primul mesaj ce o sa-i spun eu fetitei mele. E adevarat ca am avantajul de a locui intr-o tara cu invatamant laic in care nu numai ca religia nu e predata in scoli dar si insemnele religioase sunt interzise (tocmai am citit in regulamentul gradinitei ca nici macar parintii care vin sa-si recupereze odraselele nu au voie sa intre in curtea scolii cu basmale pe cap sau cruci la gat sau orice alt insemn de natura religioasa). Prin urmare sunt sanse ca ea sa afle despre legendele religioase intr-un cadru scolar strict rational (istoria religiilor etc) unde ii vor fi prezentate drept ceea ce sunt, adica ideologii inventate de mintea umana. In ceea ce ma priveste, eu o sa-i spun adevarul, ca povestile religioase sunt fictiuni din categoria legendelor si miturilor umane, ca exista o probabilitate ca ele sa fie adevarate dar aceasta este extrem de mica, etc. Ceea ce am spus in primul mesaj. Nu, nu vreau sa ii impun alegerile mele personale in schimb as vrea s-o las sa-si dezvolte spiritul critic inainte de a face propriile alegeri, adica acea atitudine prin care analizeaza orice propozitie/fapt inainte de a-l accepta drept adevar. Psihologii spun ca spiritul critic apare in adolescenta, undeva intre 15 si 18 ani. Personal, nu cred ca unui copil caruia i s-a vb de mic despre Dzeu ca o certitudine si caruia i s-au povestit faptele minunate ale lui Isus fara sa i se fi spus ca acestea sunt fictiuni (asa cum le spunem despre povestile cu zane) ii va fi usor sa aleaga mai tarziu ce sa "creada". Cand sunt foarte mici copii cred tot ceea ce le spun parintii fie ca sunt povesti cu zane sau povestioare religioase. Mai tarziu, pe la 10-12 ani, copii incep sa discearna fantasticul din povesti, remarca analogia pildelor religioase cu basmele (pe acestea din urma insa toti parintii au grija sa le prezinte drept 'fantezii' de teama sa nu cumva sa creada in 'supranatural'!). Tot atunci apar si indoielile legate de anumite teme despre care invata si la scoala (crearea pamantului in 6 zile, geneza, adam si eva etc). Dincolo de aceste indoieli ii raman insa in minte scenele umane, cele cele apropiate vietii de zi cu zi si care fac apel la sentimente (povestea lui Isus, a lui Moise, pildele etc). Daca e sentimental (si majoritatea suntem astfel la varsta asta) nu va putea sa nu fie impresionat de cel despre care i s-a spus din frageda copilarie ca s-a sacrificat pentru noi, ne iubeste, a suferit pentru pacatele noastre, etc etc. Latura asta sentimentala de care sunt impregnate legendele religioase ramane in subconstient si va face dificila alegerea rationalului, va anihila actiunea spiritului critic care, asa cum am spus, apare doar la adolescenta. Asa se explica si de ce putini sunt cei ca isi schimba religia mostenita din familie. Prin urmare cred ca sansele unei alegeri constiente cresc daca de la inceput ii spun adevarul si anume ca nici una din ipotezele avansate de diferitele religii nu e dovedita. Astfel ii dau o sansa spiritului ei critic sa se dezvolte si sa analizeze singur mai tarziu propunerile si afirmatiile fiecarei religii. Cand alti copii ii povestesc despre porumbei cu picioare rosii, am sa-i spun ca toate astea sunt legende la fel ca povestile cu alba ca zapada, iar apoi, in functie de varsta, ii ofer explicatia stiintifica: porumbelul are picioare rosii pt ca seamana cu parintii lui asa cum ea are ochii albastrii pentru ca i-a mostenit de la parintii ei, etc. Stiinta e capabila sa ofere raspunsuri la aproape toate intrebarile despre lumea din jur. Si o sa-i mai spun ca unul din cele mai inteligente raspunsuri ale unei fiinte umane este: Nu Stiu. Nu stiu sa raspund la unele intrebari, nu stiu daca Dzeu exista, nu stiu cum a aparut Universul, nu stiu ce se intampla dupa moarte. Insa in asteptarea acestor raspunsuri prefer sa tac si sa caut explicatii rationale. Nu ma grabesc sa cred ce spun unii sau altii doar pentru ca poarta barba sau coif auriu sau cruce la gat. In concluzie, si ca tot se poarta apelul la autoritatea geniilor :), Francis Crick (cel care a descoperit ADNul) glumea [url="http://www.guardian.co.uk/books/2006/sep/17/scienceandnature.biography"]spunand ca[/url]: "Christianity may be OK between consenting adults in private but should not be taught to young children.":)

[url="http://alexandra1305.blogspot.com/"]"Asta e ceva asa, nemaipomenit" [/url]

[patou]

"....noi nu am intalnit pe nimeni caruia sa-i placa raul de dragul raului. Dar in realitate noi nu amintalnit pe nimeni caruia sa-i placa raul pur si simplu pentru ca este rau. Lucrul care se apropie cel mai mult de acesta este cruzimea. Dar in viata de toate zilele oamenii sunt cruzi pentru unul din doua motive -fie pentru ca sunt sadici, adica ,pentru ca au o pervertire care face din cruzime un prilej de placere senzuala, fie ca pot obtine ceva prin cruzime, bani putere sau siguranta. dar placerea, banii, puterea si siguranta sunt toate bune in ele insele.Raul consta in a le urmari printr-o metoda gresita, intr-un mod gresit sau prea mult. Bineinteles, nu vreau sa spun ca oamenii carefac asemenea lucruri nu sunt deznadajduit de rai. Vreau sa spun ca rautatea, cand o analizezi se dovedeste a fi urmarirea uni bine pe o cale gresita. Poti fi bun doar de dragul bunatatii; nu poti fi rau doar de dragul rautatii. Poti facen un bine atunci cand nu te simti inclinat sa faci bine si cand nu iti face nici o placere, dar faci binele daor pentru ca binele este drept sa il faci; dar nimeni nu a facut vreodata un fapt crud pur si simplu pentru ca cruzime e rrea - a facut ceva crud numai pentru ca cruzimea i-a dat placere sau i-a adus un folos oarecare. Cu alte cuvinte, raul nu poate reusi sa fie rau in acelasi fel in care binele este bun. Binele este, asa-zicand, el insusi: raul este un bine pervertit. Si mai intai trebuie sa existe ceva bun, inainte ca sa poate fi pervertit. ................ Pentru a fi rea, forta rea trebuie sa existe si sa aiba inteligenta si vointa. Dar existenta, inteligenta si vointa sunt bune in sine. Prin urmare forta rea trebuie sa le obtina de la forta buna: chiar si pentru a fi rea ea trebuie sa imprumute sau sa fure ceva de la oponenta ei. Incepeti acum sa intelegeti de ce crestinismul a spus intotdeauna ca diavolul este un inger cazut? " C.S Lewis - Crestinismul redus la esente

[cici]

Desi nu sunt bisericoasa, cred cu tarie in Dumnezeu, dar nu imi amintesc ce si cum i-am explicat fetitei mele pana la varsta de 3 ani despre spiritualitate.Oricum stiu sigur ca mi-a vazut cicatricea de la cezariana si i-am spus, ca medicii mi-au facut-o ca sa o poata scoate pe ea. Deci, cand avea 3 ani(acum are 6)asteptam in curtea politiei ,pentru pasaport, lume multa ,iar ea -timida de felul ei ,imi imbratisase efectiv piciorul si nu ridica ochii din pamant. La un moment dat ,o doamna m-a intreaba:-De unde ati cumparat fetita asta asa lipicioasa, ca vreau si eu una? N-am apucat sa deschid gura, fica-mea s-a intors,si cu foarte multa gravitate i-a raspuns: eu nu sunt de la magazin, eu vin de la Dumnezeu!!S-a facut liniste ,pentru ca, vocea ei se auzise tare. Am fost tare mandra de ea ,nici n-am stiut pana atunci ca fetita mea timida , se poate transforma intr-o tigroaica ca sa-si spuna parerea sau sa-si strige credinta. [url="http://pg.photos.yahoo.com/ph/elleea27/album?.dir=/7672re2"]casuta cu pitici[/url]

[doruletz]

Nu-mi place sa fac copy paste pe forum dar de data asta fac o exceptie pentru ca textul se potriveste cu subiectul de fata. E vorba de scrisoarea unui tata catre fiica sa de 10 ani. Cei care vor sa le lase copiilor sansa sa discearna singuri mai tarziu adevarul de fals ar trebui sa o citeasca pana la capat: Draga Juliet, Acum ca ai implinit 10 ani vreau sa-ti scriu despre ceva ce este important pentru mine. Te-ai intrebat vreodata cum de stim lucrurile pe care le stim? Cum stim de exemplu ca stelele, care par a fi niste varfuri de ace pe cer, sunt in realitate niste mingi de foc imense asemenea Soarelui si foarte departe? si cum de stim ca Pamantul este o minge mai mica care se invarte in jurul uneia din acele stele, Soarele? Raspunsul la aceste intrebari este „dovezi”. Cateodata „dovada” inseamna sa vezi (sau sa auzi, simti, mirosi...) ca ceva este adevarat. Astronautii au calatorit destul de departe de Pamant ca sa vada cu proprii lor ochi ca acesta este rotund. Uneori ochii nostri au nevoie de ajutor. „Luceafarul” arata ca o mare stralucire pe cer, dar cu un telescop poti vedea ca este o minge frumoasa – planeta pe care numim Venus. Ceva ce inveti vazand (sau ascultand sau simtind) direct, se numeste o observatie. Deseori dovada nu este numai o simpla obsevatie dar in spatele acesteia se afla mereu o observatie. Daca a avut loc o crima de obicei nimeni (cu exceptia criminalului si a victimei!) nu a observat-o cu adevarat. Dar detectivii pot aduna o multime de alte observatii care, puse cap la cap, pot indica un suspect anume. Daca amprentele unei persoane se potrivesc cu cele gasite pe un pumnal atunci aceasta este o dovada ca persoana a atins pumnalul. Nu dovedeste ca persoana chiar a comis crima dar poate ajuta cand se pune laolalta cu multe alte dovezi. Un detectiv poate cateodata sa ia in considerare mai multe observatii si sa-si dea seama ca se potrivesc si se completeaza toate aratand daca acel cineva a comis crima. Oamenii de stiinta – specialistii in descoperirea adevarului despre lume si univers – adeseori lucreaza precum detectivii. Ei au o banuiala (numita ipoteza) in legatura cu ceea ce ar putea fi adevarat. Apoi isi spun: daca asta chiar ar fi adevarat atunci ar trebui sa vedem asta-si-asta. Asta se numeste o anticipare. De exemplu daca Pamantul este cu adevarat rotund atunci un calator care merge in aceeasi directie trebuie sa ajunga la un moment dat in locul de unde a plecat. Cand un doctor spune ca ai rubeola el nu se uita o singura data la tine si vede ca ai rubeola. Prima data cand se uita are o ipoteza ca ai putea sa ai rubeola. Pe urma isi spune: daca intr-adevar are rubeola trebuie sa ma mai uit la... Pe urma isi parcurge lista de presupuneri si face teste: cu ochii (ai pete?), cu mainile (ai fruntea fierbinte?) si cu urechile (rasufli intr-un fel ciudat?) Numai dupa asta ia o decizie si spune „Am constatat pojar la copil”. Uneori medicii trebuie sa mai faca si alte teste, ca cel de sange sau o radiografie, care le ajuta ochii, mainile si urechile sa faca o observatie. Felul in care oamenii de stinta se folosesc de dovezi ca sa afle lucuri despre Pamant este mult mai istet si mai complicat decat pot descrie eu intr-o scrisoare. Dar acum vreau sa trec mai departe de dovada (care este un motiv intemeiat sa crezi ceva) si sa te avertizez de cele trei motive gresite sa crezi ceva. Ele se numesc "traditie", "autoritate", si "revelatie". Primul: traditia. Acum cateva luni am fost la televizor ca sa am o discutie cu 50 de copii. Acesti copii au fost invitati pentru ca au fost crescuti in religii diferite. Unii au fost crescuti drept crestini, altii ca evrei, musulmani, hindusi sau sikhsi. Omul cu microfon s-a dus la fiecare copil si l-a intrebat ce crede. Ceea ce au raspuns ei arata foarte clar ceea ce descriu eu ca fiind "traditie". Credintele lor s-au dovedit a nu avea nicio legatura cu dovezile. Ei au copiat pur si simplu credintele parintilor si bunicilor lor care, la randul lor nu au fost nici ele bazate pe dovezi. Au spus lucruri precum "Noi, hindusii, credem asta si asta". "Noi, musulmanii, credem asta si asta". "Noi, crestinii, credem altceva." Bineinteles ca nu puteau sa aiba toti dreptate din moment ce toti credeau lucuri diferite. Omului cu microfonul i s-a parut asta destul de normal si nu a incercat sa-i faca sa discute diferentele intre ei. Dar nu despre asta vreau sa vorbesc. Eu vreau doar sa intreb de unde au aparut credintele lor. Au venit din traditie. Traditie inseamna credinte transmise de la bunic la parinte la copil si asa mai departe. Sau din carti transmise de-a lungul secolelor. Credintele traditionale incep de obicei de la aproape nimic; poate cineva pur si simplu le inventeaza la inceput asemenea povestilor cu Thor si Zeus. Dar dupa ce au fost transmise timp de cateva secole simplul fapt ca sunt asa de vechi le face sa fie speciale. Oamenii cred lucruri doar pentru ca oamenii au crezut acelasi lucru timp de secole. Asta este traditia. Problema cu traditia este ca indiferent de cat timp a trecut de cand a fost inventata o poveste ea este la fel de adevarata sau neadevarata ca povestea originala. Daca inventezi o poveste care nu este adevarata transmitand-o mai departe timp de secole ea nu devine mai adevarata. Cei mai multi oameni in Anglia au fost botezati ca membri ai Bisericii Anglicane dar aceasta este numai una din numeroasele ramuri ale credintei crestine. Mai sunt ramuri precum bisericile Rusa-Ortodoxa, Romano-Catolica si Metodista. Ele toate cred lucruri diferite. Religia evreiasca si cea musulmana sunt totusi un pic diferite; si exista si diferite tipuri de evrei si musulmani. Oamenii care cred chiar si lucruri usor diferite de ceea ce cred ceilalti incep razboaie din cauza neintelegerilor dintre ei. Astfel ai putea crede ca au motive intemeiate – dovezi – pentru a crede ceea ce cred. Dar de fapt, credintele lor diferite sunt bazate exclusiv pe traditii diferite. Sa vorbim despre o traditie in mod special. Romano-Catolicii cred ca Maria, mama lui Iisus, a fost atat de deosebita incat nu a murit dar a fost ridicata la cer din punct de vedere fizic. Alte traditii crestine nu sunt de acord cu asta spunand ca Maria a murit ca oricine altcineva. Aceste alte religii nu vorbesc prea mult despre ea si, spre deosebire de Romano-Catolici, nu o numesc "Regina Cerului". Traditia conform careia corpul Mariei a fost ridicat la cer nu este una foarte veche. Biblia nu spune nimic despre cum sau cand a murit; de fapt saraca femeie este razlet mentionata in Biblie. Convingerea ca trupul ei a fost ridicat la Cer nu a fost inventata decat la 6 secole dupa vremea lui Iisus. La inceput a fost numai inventata, la fel cum orice poveste, precum Alba ca Zapada a fost inventata. Dar, de-a lungul secolelor, s-a trasformat intr-o traditie si oamenii au inceput sa o ia in serios doar pentru ca fusese transmisa timp de sute de ani. Cu cat a devenit traditia mai veche cu atat au luat-o oamenii mai in serios. Intr-un final, acum foarte recent - in 1950, a fost scrisa ca fiind doar o credinta Romano-Catolica. Dar in 1950 povestea nu a era mai adevarata decat a fost la 600 de ani dupa moartea Mariei. O sa revin la traditie spre sfarsitul scrisorii si o sa ma uit la ea din alta perspectiva. Dar mai intai trebuie sa ma ocup de celelalte doua motive de credinta gresite: autoritate si revelatie. Autoritatea ca motiv de a crede in ceva inseamna sa crezi ceva pentru ca cineva important iti se spune sa crezi. In Biserica Romano-Catolica Papa este cea mai importanta persoana si oamenii cred ca el trebuie sa aiba dreptate tocmai pentru ca este Papa. in una din ramurile musulmane oamenii importanti sunt barbati cu barba numiti Ayatollahi. Multi musulmani tineri sunt gata sa comita crime, doar pentru ca Ayatollahii dintr-o tara indepartata le spun sa faca asta. Cand spun ca numai in 1950 li s-a spus in final cedinciosilor Romano-Catolici ca trebuie sa creada ca trupul Mariei a fost trimis spre cer ceea ce vreau sa spun este ca Papa le-a spus oamenilor ca trebuie sa creada asta. Papa a spus ca este adevarat asa ca a trebuit sa fie adevarat. Unele din lucrurile pe care le-a spus Papa in timpul vietii lui au fost adevarate, altele nu. Dar nu exista un motiv destul de intemeiat pentru care, doar pe baza faptului ca a fost Papa, ar trebui sa crezi tot ce spune el mai mult decat ai crede orice spune oricine altcineva. Actualul Papa a ordonat credinciosilor lui sa nu limiteze numarul de copii pe care il au. Daca oamenii i s-ar supune autoritatii lui intr-un mod servil, asa cum isi doreste el, atunci rezultatele ar fi foamete, boli si razboaie groaznice, cauzate de suprapopulare. Bineinteles chiar si in stiinta nu am vazut noi insine dovezile si trebuie sa credem pe altcineva pe cuvant. Nu am vazut cu ochii mei ca lumina are o viteza de 300.000 km/h. Dar pentru asta dau crezare cartilor care imi spun care este viteza luminii. Este in fond motiv mai bun decat autoritatea pentru ca oamenii care au scris cartea au vazut dovezile si oricine este liber sa re-cerceteze aceste dovezi oricand doreste. Acest lucru este foarte linistitor. Dar nici macar preotii nu sustin ca exista vreo dovada cu privire la corpul Mariei ridicandu-se la cer. A treia categorie de motive gresite pentru a crede orice este "revelatia". Daca l-ai fi intrebat pe Papa in 1950 de unde stie el ca trupul Mariei a fost ridicat la Cer el probabil ar fi raspuns ca acest lucru i-a fost revelat. S-a incuiat in camera lui si s-a rugat pentru o calauzire. El s-a gandit si s-a gandit de unul singur si a devenit din ce in ce mai sigur pe el. Cand oamenii religiosi pur si simplu au un sentiment inauntrul lor ca ceva trebuie sa fie adevarat atunci ei numesc acest lucru revelatie desi nu exista nicio dovada ca este adevarat. Nu sunt numai Papii care sustin ca au revelatii. Multi oameni religiosi sustin asta. Este unul din motivele principale pentru care cred lucrurile pe care le cred. Dar este acesta un motiv bun? Sa presupunem ca ti-as spune ca a murit cainele tau. Ai fi foarte suparata si probabil ai spune: "Esti sigur? De unde stii? Cum s-a intamplat?" Acum presupunand ca as raspunde: "De fapt nu stiu daca a murit Pepe. Nu am nicio dovada. Am doar acest sentiment ciudat inauntrul meu ca a murit." Ai fi destul de suparata pe mine pentru ca te-am speriat, pentru ca ai sti ca un "sentiment" launtric singur nu este motiv destul pentru a crede ca a murit ogarul nostru. Iti trebuie dovezi. Toti avem din cand in cand sentimente inauntrul nostru si cateodata se dovedesc a fi corecte si cateodata nu. Oricum oameni diferiti au sentimente opuse, deci cum sa decidem noi ale cui sentimente sunt adevarate? Singurul mod de a fi sigur ca un caine a murit este sa-l vezi mort sau sa auzi ca i s-a oprit inima; sau sa-ti spuna cineva care a vazut sau auzit dovezi adevarate ca el a murit. Oamenii spun uneori ca trebuie sa te increzi in sentimentele ce le simti in adancul tau altfel nu vei fi niciodata sigur de lucruri ca "Sotia mea ma iubeste." Dar acesta este un argument gresit. Pot sa existe o multime de dovezi ca cineva te iubeste. Pe parcursul intregii zile cand esti cu cineva pe care iubesti vezi si auzi o multime de mici dovezi si ele toate se cumuleaza. Nu este vorba numai de un sentiment exclusiv interior, asemenea sentimentului pe care preotul il numeste "revelatie". Exista lucruri in exterior menite sa sustina sentimentul launtric: priviri in ochi, note tandre in voce, mici favoruri si amabilitati; acestea sunt dovezile reale. Uneori oamenii au un puternic sentiment launtric, cum ca cineva ii iubeste dar acest lucru nu se bazeaza pe nici o dovada si atunci este probabil ca ei sa se insele amarnic. Exista oameni cu o puternica convingere interioara ca un star de cinema ii iubeste cand de fapt acel star de cinema nu i-a intalnit niciodata. Acesti oameni sunt bolnavi la cap. Sentimente launtrice trebuie intarite de dovezi, altfel pur si simplu nu poti avea incredere in ele. Sentimentele launtrice sunt importante si pentru stiinta dar numai pentru a-ti da idei pe care le testezi mai tarziu in cautare de dovezi. Un om de stiinta poate avea "o banuiala" in legatura cu o idee pe care pur si simplu o "simte" corecta. Acesta nu este un motiv bun pentru a crede ceva. Dar poate fi un motiv bun pentru a petrece timp cu un experiment anume sau cautand dovezi intr-o anume directie. Oamenii de stiinta se folosesc tot timpul de sentimente launtrice pentru a avea noi idei. Dar ele nu valoreaza nimic atata timp cat nu sunt sustinute prin dovezi. Promisesem sa ma intorc la traditie si sa o analizez din alt punct de vedere. Vreau sa incerc sa explic de ce e asa importanta traditia pentru noi. Toate animalele sunt facute (prin procesul evolutiei) sa supravietuiasca in locul unde traiesc cei de un fel cu ei. Leii sunt facuti sa poata supravietui bine in campiile africane. Racul este facut sa supravietuiasca in apa proaspata in timp ce homarul este facut sa supravietuiasca bine in apa sarata. Si oamenii sunt animale, si noi suntem facuti sa supravietuim bine intr-o lume plina de... alti oameni. Cei mai multi dintre noi nu vaneaza pentru propria lor hrana, asemenea leului sau homarului, noi o cumparam de la alti oameni, care la randul lor au cumparat-o de la alti oameni. Noi "inotam" printr-o "mare de oameni". La fel cum pestilor le trebuie branhii ca sa supravietuiasca in apa, oamenilor le trebuie creier care le permite sa interactioneze cu alti oameni. La fel cum oceanul este plin de apa sarata, asa si marea de oameni este plina de lucruri dificile de invatat. De exemplu limba. Tu vorbesti engleza, dar prietena ta, Ann-Kathrin, vorbeste germana. Fiecare dintre voi vorbeste acea limba care i se potriveste cel mai bine pentru a "inota" prin oceanul vostru separat de oameni. Limba este transmisa din generatie in generatie. Nu exista alta metoda. In Anglia, Pepe este un "dog". In Germania el este un "Hund". Nici unul dintre aceste cuviinte nu este mai corect sau mai adevarat decat celalalt. Ambele cuvinte sunt pur si simplu transmise. Pentru a putea "inota in oceanul lor separat de oameni" copiii trebuie sa invete limba tarii lor si multe alte lucruri despre oamenii lor; si asta inseamna ca ei trebuie sa absoarba, asemenea hartiei sugative, o cantitate imensa de informatii traditionale. (Adu-ti aminte ca informatia traditionala inseamna numai lucruri care sunt transmise de la bunici la parinti la nepoti). Creierul copilului trebuie sa suga informatiile traditionale si nu putem astepta ca acel copil sa deosebeasca informatiile bune si folositoare, cum ar fi cuvintele unei limbi, de cele rele sau absurde, cum ar fi credinta in vrajitoare, diavoli si virigine nemuritoare. Este pacat dar, deorece copiii trebuie sa fie sugative pentru informatii traditionale, este foarte probabil ca ei vor incepe sa creada orice le spun adultii, indiferent daca este adevarat sau fals, corect sau gresit. Multe dintre lucrurile pe care le spun adultii sunt adevarate si se bazeaza pe dovezi sau cel putin pe rational. Dar daca unele lucruri sunt false, absurde sau chiar vatamatoare, nu exista nimic care sa-i impiedice pe copii sa creada si asta. Dar cand copii cresc, ce fac? Bineinteles ca spun lucurile astea urmatoarei generatii de copii. Astfel, imediat ce ajunge lumea sa creada ceva – chiar daca este complet fals si nu au existat niciodata motive adevarate pentru a crede acest lucru de la inceput – acest ceva poate dura la nesfarsit. Poate sa fie asta oare ceea ce se intampla cu religiile? Credinta ca exista un Zeu al Zeilor, credinta in Cer, credinta ca Maria nu a murit niciodata, credinta ca Iisus nu a avut niciodata un tata pamantesc, credinta ca rugaciunile sunt ascultate, credinta ca vinul se transforma in sange – niciuna din aceste credinte nu este sustinuta de o dovada concludenta. Si totusi, milioane de oameni cred in asta. Poate pentru ca le-a fost spus sa le creada atunci cand au fost destul de tineri incat sa creada orice. Milioane de alti oameni cred lucruri foarte diferite pentru ca li s-au spus diverse lucruri cand au fost mici. Copiilor musulmani li se spun alte lucruri decat li se spun copiilor crestini si ambele grupuri cresc ferm convinse ca ceea ce cred ei este adevarat iar ceea ce cred ceilalti este gresit. Chiar si in randurile crestinilor Romano-Catolicii cred alte lucruri decat oamenii Bisericii Angliei sau evanghelistii, Shaker-ii sau Quaker-ii, Mormonii sau sectantii, si toti sunt extrem de convinsi ca ei au dreptate si ceilalti se inseala. Ei cred alte lucruri din acelasi motiv pentru care tu vorbesti engleza si Ann-Kathrin germana. Ambele limbi sunt, fiecare in tara ei, limba corecta. Dar nu poate fi adevarat, ca religiile diferite au dreptate in tarile lor deoarece religiile diferite sustin ca lucurile opuse sunt adevarate. Maria nu poate fi in viata in Republica Catolica dar moarta in Irlanda de Nord Protestanta. Ce facem cu toate lucrurile astea? Nu este simplu pentru tine sa faci ceva pentru ca ai numai 10 ani. Dar ai putea sa incerci asta: data viitoare cand iti spune cineva ceva ce ti se pare important gandeste pentru tine: "Este acest lucru ceva pe care oamenii il stiu din cauza dovezilor? Sau este ceva ce oamenii cred numai din cauza traditiei, autoritatii sau revelatiei?" Si data viitoare cand iti mai spune cineva ca ceva este adevarat de ce nu ai putea sa-l intrebi: "Ce fel de dovezi exista pentru a demonstra asta?" Iar daca nu iti poate da un raspuns satisfacator atunci sper sa te gandesti cu atentie inainte sa crezi un cuvant din ceea ce spune. Cu dragoste, tatal tau, Richard Dawkins [url="http://secularhumanism.ro/index.php/lang-ro/campania-qstop-indoctrinrii-religioase-in-coliq/34-scrisoare-a-lui-richard-dwakins-catre-fiica-sa-juliet-scris-in-1990-publicat-in-1998"]sursa traducerii[/url]

[url="http://alexandra1305.blogspot.com"]"Asta e ceva asa, nemaipomenit" [/url]

[sorana]

Super Doruletz. Fetita mea are 6 ani. Pana acum cateva luni nu am "atacat" deloc problema religiei. A primit doar explicatii "stiinfice" pe intelesul ei. Dar evident a auzit diverse chestii despre Dumnezeu, sfinti, ingeri, etc de la diverse persoane (prieteni, familie, la gradi, etc) Ei in primavara s-a apucat sa ma chestioneze. Am povestit cat stiu si eu despre diversele religii la modul "unii cred ca". Evident m-a intrebat "Tu ce crezi?" Si i-am spus ca eu nu cred in existenta lui Dumnezeu, ca am studiat cat de mult am putut ca sa ajung la concluzia asta, ca ea o sa citeasca si o sa invete multe la randul ei si ca o sa creada ceea ce o sa considere ea corect si adevarat, dupa ce a incercat sa afle cat mai multe despre tot si toate. Biserici vizitam si noi. Mie imi plac ca si arhitectura, fi-mea se sperie de atmosfera, de intuneric, de aspectul de vechi (ma refer la biserici gen Notre Dame) si dupa "mami, mi-e frica" iesim. Uneori si mie mi-e rau de la miros. Pe de alta parte fi-mea crede in Zana Maseluta [:D] asa ca tind sa cred ca la varsta asta inca mai crede orice ii spui .... Sorana si Monica (6 ani)