Cand bunicii nu sunt de acord!!!

[ina_nz]

Sunteti niste sfinte si va urez tot binele din lume alaturi de copiii vostri. Parintii/socrii......ai mei facand parte din aceasi categorie din pacate......sunt produsul unei societati bolnave care i-a inrait si mutilat sufletreste. Nu stiu ce e compasiunea, ce e daruirea fara a astepta recompensa, ce inseamna sa vrei sa ajuti si sa poti sa ajuti un suflet de langa tine fara a astepta nimic inapoi. Bafta multa, copii sanatosi si sa fiti fericiti. Ina

[terry]

la noi a fost asa: dupa 2 FIV-uri nereusite si inca una pe care o incepusem (si ne chinuiam sa vindem una-alta pentru tratamente), intr-o duminica seara, i-am spus sotului ca am terminat-o cu tratamentele si ca noi trebuie sa infiem. nu am mai discutat problema asta deloc inainte. el a spus ca da, asta trebuie sa fecm. luni dimineata eram la DGPC sa depunem cererea. doar parintii mei au fost instiintati de ce urma sa facem si ne-au sustinut in toate demersurile. socrul meu a aflat ca e bunic in ziua in care am adus copilul acasa. prietenii au aflat cand ne-am dus 3 in vizita in loc de 2. noi, ne-am purtat natural si nici nu le-am lasat loc sa comenteze ceva. la ceva timp, prietenii ne intrebau daca nu cumva e nepoata-mea (care e cam de aceeasi varsta cu fetita mea). alt soc l-au avut alti prieteni care ne asteptau la mare sa ne facem concediul impreuna si cand ne-au vazut ca din masina scoatem un carucior au ramas fara cuvinte. cand am fost sa depunem cererea nu am avut timp sa ne gandim la reactiile altora. totul a fost atat de rapid ca nici noi nu eram dezmeticiti cand am adus puiul acasa. si acum, dupa 6 ani, parca nici n-as fi trecut printr-un procedeu de adoptie. e fata noastra, cu siguranta. dar de ce spuneti voi ca trebuie intrebate rudele? la noi nu a fost asa. ne-au vizitat pe noi acasa si am fost doar eu acasa, sotul era la serviciu.

[Rozi]

Terry, nu mai e valabila legea de acum 6 ani, cand ai adoptat tu. S-a schimbat si este mult mai complicat acum, din pacate... [:(]

[terry]

n vreau sa stric subiectul, dar nu ma pot abtine sa nu imi exprim dezacordul cu aceasta regula. nici nu stiu s-o cataloghez. pai pe cele care abandoneaza le mai trece prin asa sita?? pacat. va urez nervi de otel in conditiile astea ale noii legi.

[asi]

Noi am luat atestat acum si nu au intrebat nici bunicii, nici familia in legatura cu adoptia. Rozi nu la atestare s-a complicat situatia ci la declararea copiilor adoptabili.Aici e marea porcarie.Copii sunt lasati sa zaca prin diferite centre sau la maternali pana se deschide dosarul. Mami de [url="http://b5.lilypie.com/qZc8p2.png"]Razvan(07 martie 2004)[/url] si de [am] Cand Dumnezeu inchide o usa , intotdeauna deschide o fereastra.

[misha71]

Si la noi a fost la fel: au venit, au vazut, au plecat. Doar s-a nimerit sa fie pe la noi o vecina, dar nu ca asa a trebuit. Noi avem atestat de aproape 10 luni, insa nu ne-am gasit pina acum puiul. Socrii mei nu stiu nimic, deocamdata. Ei sint niste oameni deosebiti, cu un suflet foarte bun, insa stim amindoi ca nu vor reactiona bine, chiar daca nu o vor arata, asa ca ne-am decis sa mergem pe la ei direct cu copilul, fara sa-i anuntam, sa-i pregatim cumva. Sotul a spus ca oricum, chiar daca nu-l vor recunoste ca nepot/nepoata, lui nu-i pasa, iar daca nu-l accepta, atunci nu se va mai duce deloc pe la ei, sau se va duce foarte rar, si fara copil. Eu i-am spus sa nu fie asa de drastic pentru ca sint parintii lui, si oricui ii trebuie un timp sa se invete macar cu ideea. Chiar si lui i-au trebuit 5 ani sa doreasca cu adevarat sa adoptam. Nu stiu daca am facut bine ca nu le-am spus, insa ne e si teama de reactia lor. Chiar tin la ei si nu vreau sa fiu dezamagita. De mama mea nu mai zic nimic. E fericita toata de cind i-am spus, si toata lumea (familie, prieteni) s-a mobilizat in cautarea odorului nostru. Toti vor sa traiasca in virful muntelui...Dar toata fericirea si cresterea au loc in timpul urcusului.

[carmenul]

Misha draga si ce o sa faci de acum incolo? Si eu tot citesc ce scrii tu si ma apuca panica ca nu voi gasi copilul dorit.Spune-mi tu de ce ai refuzat cand ti s-a oferit, ca parca asa am inteles?Tu ce iti doresti, un copilas mic de varsta?Ai idee cumva din centrele de plasament se pot lua copii?Sau din maternitate?Si cum trebuie procedat daca nu cunosti pe nimeni? carmenul

[misha71]

Carmen in primul rind bine ai venit printre noi si sa-ti fie cit mai lin drumul spre ingerasul tau. Fiecaruia dintre noi ii va veni rindul, mai devreme sau mai tirziu, sa-si aduca puiutul acasa. Eu acum nu mai disper asa ca la inceput. M-am si resemnat putin, insa nu atit de mult ca sa renunt. Nu trebuie sa intri in panica, ci sa mobilizezi pe TOATA lumea pe care o cunosti, chiar daca iti spui ca "cineva" nu are nici o ;egatura, nu poti sti niciodata de unde sare iepurele. Poate ca a asistat la o discutie cindva despre adoptie, poate are o vecina pe scara care este asistent maternal... NU IERTA PE NIMENI!! In ce priveste bebicul "refuzat", a fost ceva spontan. Am simtit cumva ca nu e al meu, iar mai tirziu am aflat ca are si probleme mari de sanatate. Asta e! Mergem inainte. Eu am atestat pentru 6 luni-2 ani, insa pot adopta si mai mare de 2 ani, si mai mic de 6 luni. Trebuie o reatestare pe un segment de virsta mai mare. Bafta multa si sa ne tii la curent pe http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=123096&whichpage=17 Toti vor sa traiasca in virful muntelui...Dar toata fericirea si cresterea au loc in timpul urcusului.

[Rozi]

quote:

---

citat din mesajul lui misha71 [...] Eu am atestat pentru 6 luni-2 ani, insa pot adopta si mai mare de 2 ani, si mai mic de 6 luni. Trebuie o reatestare pe un segment de virsta mai mare.

---

Adevarat?!? Nu poti adopta decat in plaja de varste pe care ai scris-o in cererea de atestat!? Nu m-am gandit niciodata la asta...

[carmenul]

quote:

---

citat din mesajul lui misha71
Si la noi a fost la fel: au venit, au vazut, au plecat. Doar s-a nimerit sa fie pe la noi o vecina, dar nu ca asa a trebuit. Noi avem atestat de aproape 10 luni, insa nu ne-am gasit pina acum puiul. Socrii mei nu stiu nimic, deocamdata. Ei sint niste oameni deosebiti, cu un suflet foarte bun, insa stim amindoi ca nu vor reactiona bine, chiar daca nu o vor arata, asa ca ne-am decis sa mergem pe la ei direct cu copilul, fara sa-i anuntam, sa-i pregatim cumva. Sotul a spus ca oricum, chiar daca nu-l vor recunoste ca nepot/nepoata, lui nu-i pasa, iar daca nu-l accepta, atunci nu se va mai duce deloc pe la ei, sau se va duce foarte rar, si fara copil. Eu i-am spus sa nu fie asa de drastic pentru ca sint parintii lui, si oricui ii trebuie un timp sa se invete macar cu ideea. Chiar si lui i-au trebuit 5 ani sa doreasca cu adevarat sa adoptam. Nu stiu daca am facut bine ca nu le-am spus, insa ne e si teama de reactia lor. Chiar tin la ei si nu vreau sa fiu dezamagita. De mama mea nu mai zic nimic. E fericita toata de cind i-am spus, si toata lumea (familie, prieteni) s-a mobilizat in cautarea odorului nostru. Toti vor sa traiasca in virful muntelui...Dar toata fericirea si cresterea au loc in timpul urcusului.

---

Misha ce mai faci?????? carmenul