Casnicia mea a fost o minciuna? (3)

[26octombrie]

oops, am postat gresit, eram la alt subiect! daca tot am intrat, buna dimineata Hoppe, buna dimineata fetelor!

[Guest128_58543]

salut Hoppe! Am intrat special sa mai citesc despre tine. La servici am un coleg care e divortzat si am auzit foarte multe comentarii vis-a-vis de persoanele divortzate: "ishi refac greu viata", "sunt persoane traumatizate", "sunt priviti ca nishte ciudatzenii ale naturii, de parca ar fi un alt soi de oameni, aparte". Am stat si eu de vorba cu el pe aceasta tema si am vazut in el un om care a suferit enorm, dar care este increzator in viitor. Un om marcat, timid, dar in acelashi timp un luptator care incearca sa se bucure de fiecare clipa, sa reintre in circuitul social normal, comun. Mi-a spus ca dupa aceasta experienta a avut foarte multe de invatzat, ca a fost o lectie de viata, ca a constatat ca nu intotdeauna locul si persoanele pe care le-ai ales la un moment dat sa fie universul tau, sunt, de fapt, ceea ce iti trebuia. Pentru el divortul a resprezentat o descatusare din universul care nu era potrivit pentru el, eliberand, prin analogie, o alta persoana, dintr-un univers nepotrivit pentru ea. Mi-a spus ca secretul revenirii este iertarea si impacarea cu sinele si cu celalalt. Nu stiu cata dreptate are, dar am vrut sa-tzi relatez asta. Poate am gresit, dar am crezut ca este potrivit. Ce a facut fostul tau sot si face in continuare este inadmisibil si cred ca este teribil sentimentul ala de neputinta pe care il ai in fata faptului ca-ti vezi copiii suferind, si culmea... sufera din cauza celui care trebuia sa le asigure stabilitate, confort, siguranta, securitate, cadru afectiv, timp, etc. si el, nemernicul... ce face? Ii face sa sufere. Stiu ca este frustrant, stiu ca este peste puterile oricarui om de a se impaca cu ideea ca se poate intampla asta, DAR, fara sa incerc sa-tzi sugerez ca asta este cel mai bine, ci doar te intreb....: Ai putea sa gaseshti inauntrul tau puterea de a accepta si de a ierta, in asha fel, incat comunicarea intre voi sa ajunga la un asemenea nivel, incat sa facetzi tabara comuna, in interesul copiilor voshtri? Pentru ca deshi voi nu mai suntetzi impreuna, raman copiii pe care ii avetzi IMPREUNA, si numai impreuna, mana in mana, putetzi sa le mai indulcitzi copilaria zdrobita si zguduita in temelia normalitatzii ei. Crezi ca potzi sa-l aduci la masa tratativelor, sa ajungetzi la un consens, spre binele baietzilor, in asha fel, incat sa functionatzi impreuna (deshi separatzi) in vederea restabilirii fericirii copiilor voshtrii? La tine exista raspunsul, si stii bine ca fara el, ei vor fi schiloditzi sufleteshte si frustrati pe veci. Numai tu cunoshti toata sitauatzia, si pe el, si numai tu potzi evalua daca asta este solutzia optima. Sper sa nu te fi jignit cu nimik, sa nu te fi suparat cu nimik, dar poate asta incerca sa-tzi spuna si Avmaria, chiar daca nu stie s-o faca cum trebuie (nu ca eu as stii). Eu sunt convinsa ca e bineintentzionata, dar sta prost la capitolul comunicare. Astept roshile.[:D][flo][flo][flo][flo]

[Guest128_58543]

vroiam sa adaug ceva: Intr-o casnicie, celalalt parinte il scuza permanent pe parintele care a greshit, incercad sa ii inoculeze copilului ca e firesc sa greshehsti si ca data viitoare se va recompensa intrucatva, sau chiar se incearca un fel de compensare a greshelii celuilalt printr-o reparare, o actiune care sa vina in sprijinul obtinerii clementei in favoarea parintelui care a greshit fatza de copil, ajungandu-se astfel la un echilibru pentru copil. Poate de asta au nevoie copiii tai, Hoppe, sa nu mai fie tatal lor omul negru, si asta le-o potzi induce doar tu, si cred eu ca atunci ei se vor linishti, chiar daca el contramandeaza o ieshire la munte in ultima clipa. Eu la faza asta, il sunam si-l obligam, vedeam eu cum, sa-si spele pacatele sa le promita luna de pe cer si sa le-o si aduca eventual, ma luam cu el de gat...., dar tu nu eshti eu[:D]

[A_Iulia]

S-a batut mult toba la subiectul asta pe varianta cea mai buna pentru copii: sa te intelegi cu celalalt parinte, sa lasi totul in urma, sa privesti strict partea comuna (cresterea copiilor). Pana la urma eu incep sa ma conving ca asta se poate face in anumite conditii. Una din ele este ca amandoi partenerii sa fie dispusi la o astfel de abordare a problemei. Atunci cand celalalt este razboinic, cand nu se poate duce o discutie cu el strict referitoare la copii, cand esti haituit si hartuit, e mai greu sa faci asa ceva. Din ce am inteles eu, Hoppe a ales o a doua varianta: ruperea totala a contactului ei cu tatal copiilor (principalul argument pentru decizia asta nefiind trauma trecutului, ci comportamentul lui actual). Eu cred ca si varianta asta poate fi ok (sigur ca nu se compara cu prima), atata timp cat copiii sunt mari, au contact direct cu tatal lor (nu mai au nevoie de mijlocirea mamei). O alta conditie ar fi abilitatea de a juca teatru. Pentru ca pana la urma asta ar trebui sa faci, sa joci teatru in fata copiilor. Atunci cand sufletul iti plange, cand stai cu cutia de pastile la cap ca sa-ti revii, e cam greu sa-ti montezi un zambet fals pe fata. Sigur, poti cosmetiza multe din trairile tale, insa chiar sa te comporti total diferit fata de ceea ce simti este foarte greu. Nu stiu ce sens are sa mai analizam greselile trecutului: unde a gresit Hoppe si cu ce, sau unde a gresit exul si cu ce (pana la urma e greu de crezut - mai zicea asta cineva pe-aici - ca te poti comporta ca la carte cand treci printr-un divort in asemenea conditii). Asa ca pana la urma parerea mea este ca varianta asta (de a rupe total legatura cu exul) ramane ok in cazul de fata, pana la schimbarea conditiilor. Decat sa asiste copiii la tot felul de meciuri prin telefon in direct, mai bine asista la tacere, pana vor fi amandoi parintii in stare sa discute civilizat. Eu sper din tot sufletul ca pana la urma amandoi sa gaseasca calea. Nu e doar Hoppe singura ce trebuie sa o gaseasca. Hoppe [flo], poti scrie orice simti tu pe forum! Descarca-te prin orice mijloace crezi tu, mai putin in fata baietilor. Eu sunt convinsa ca ii iubesti mult si in practica faci orice iti sta in putere sa-i protejezi.

[26octombrie]

adina iulia, [flo], avem exact acelasi punct de vedere (io ziceam de "ca la carte"). noideea, te citesc si, trebuie sa recunosc, scrii f frumos, ai niste pareri pertinente si constructive. am, totusi, o inexplicabila retinere in a te crede, nu's de ce... apropo, cum mai merge casnicia domniei tale?deja te rog sa-mi scuzi usorul sarcasm, insa nu m-am putut abtine! Luana si Hora Daca ti se da o coala liniata, scrie pe cealalta parte” (Juan Ramon Jimenez)

[Guest128_58543]

Mi-e bine. Deocamdata. Sunt cam sceptica in ceea ce-l priveste pe al meu sotz, dar in principiu suntem bine. M-am inrait, am devenit egiosta pana in maduva spinarii, m-am obraznicit si sunt foarte transanta cand vreau ceva. Mi-am recapatat respectul de sine, sunt foarte pretentioasa cand e vorba de look, sunt atenta cu mine, cu nevoile mele (odihna, hrana, nevoia de afectivitate). Cer si impun multe. Am pretentii care nu mi se cuvin, dar prin tupeu le obtin. Scopul imediat sunt EU.EU vreau curat. EU vreau liniste in casa. EU vreau un copil care sa aiba tot ce are nevoie, fericit, educat, echilibrat psihic. EU vreau sa nu permit minanui sa greseasca fatza de copilul meu in asa fel incat sa-i lase o amprenta negativa asupra vietii lui, asupra conceptiei despre viatza in general, asupra notiunii de familie, de normalitate, chiar daca pentru asta trebuie sa musc din tot si din toate. EU vreau... EU vreau. Pentru ca ce vreau eu sa se poata realiza am apelat la "TREBUIE". Nu cer decat NORMALITATE, insa ma tem ca am devenit eu insami anormal de agresiva. M-am obisnuit sa manipulez, sa nu dau drept la replica, sa fiu tot timpul in garda si sa caut sa fur caciula. Ma pierd pe mine. A disparut bunatatea aceea pura si altruismul, naivitatea, intoarcerea celuilalt obraz, iertarea. Au ramas raceala si tot ce este in jurul meu este calculat pana la cel mai mic detaliu. Cateodata am senzatia ca sunt un robot cu un singur scop: sa nu gresesc pentru ca cea mai mica greseala se va intoarce impotriva mea. Mandria si ambitia sunt cele mai mari pacate ale acestei lumi si totusi la mine au devenit o a doua natura. Mi-am jurat ca voi avea ceea ce-mi doresc: sa vin intr-un loc pe care sa-l numesc acasa si sa pun capul jos pe perna linistita. Sa stiu ca fata mea e un copil fericit. Sunt constienta ca tot ce construiesc eu in fiecare zi el poate veni sa darame intr-o secunda, si sper din tot sufletul sa nu traiesc prea curand acele clipe. Pana atunci ma bucur de tot si de toate... cat or dura. Cand n-o mai merge, vad eu ce fac.[:D]

[26octombrie]

Citat:

citat din mesajul lui noideea Mi-e bine. Deocamdata. Sunt cam sceptica in ceea ce-l priveste pe al meu sotz, dar in principiu suntem bine. M-am inrait, am devenit egiosta pana in maduva spinarii, m-am obraznicit si sunt foarte transanta cand vreau ceva. Mi-am recapatat respectul de sine, sunt foarte pretentioasa cand e vorba de look, sunt atenta cu mine, cu nevoile mele (odihna, hrana, nevoia de afectivitate). Cer si impun multe. Am pretentii care nu mi se cuvin, dar prin tupeu le obtin. Scopul imediat sunt EU.EU vreau curat. EU vreau liniste in casa. EU vreau un copil care sa aiba tot ce are nevoie, fericit, educat, echilibrat psihic. EU vreau sa nu permit minanui sa greseasca fatza de copilul meu in asa fel incat sa-i lase o amprenta negativa asupra vietii lui, asupra conceptiei despre viatza in general, asupra notiunii de familie, de normalitate, chiar daca pentru asta trebuie sa musc din tot si din toate. EU vreau... EU vreau. Pentru ca ce vreau eu sa se poata realiza am apelat la "TREBUIE". Nu cer decat NORMALITATE, insa ma tem ca am devenit eu insami anormal de agresiva. M-am obisnuit sa manipulez, sa nu dau drept la replica, sa fiu tot timpul in garda si sa caut sa fur caciula. Ma pierd pe mine. A disparut bunatatea aceea pura si altruismul, naivitatea, intoarcerea celuilalt obraz, iertarea. Au ramas raceala si tot ce este in jurul meu este calculat pana la cel mai mic detaliu. Cateodata am senzatia ca sunt un robot cu un singur scop: sa nu gresesc pentru ca cea mai mica greseala se va intoarce impotriva mea. Mandria si ambitia sunt cele mai mari pacate ale acestei lumi si totusi la mine au devenit o a doua natura. Mi-am jurat ca voi avea ceea ce-mi doresc: sa vin intr-un loc pe care sa-l numesc acasa si sa pun capul jos pe perna linistita. Sa stiu ca fata mea e un copil fericit. Sunt constienta ca tot ce construiesc eu in fiecare zi el poate veni sa darame intr-o secunda, si sper din tot sufletul sa nu traiesc prea curand acele clipe. Pana atunci ma bucur de tot si de toate... cat or dura. Cand n-o mai merge, vad eu ce fac.[:D]

ma bucur sa aud ca nu-ti mai este rau. e bine ca esti intr-o stare de platou. singura tristete, din ceea ce scrii, este ceea ce am subliniat eu. poti sa te simti acasa in conditiile descrise de tine?.. Craciun fericit Luana si Hora Daca ti se da o coala liniata, scrie pe cealalta parte” (Juan Ramon Jimenez)

[hoppe]

Pentru toate fetele de pe acest forum...Craciun fericit! Sa aveti parte numai de bucurii, necazurile sa va ocoleasca, viata sa va fie frumoasa! Imi sunteti dragi, va multumesc pentru tot! Fara voi mi-ar fi fost mult mai greu. anna "Un invingator este victorios mai intai in minte si in inima si apoi castiga!" - Happy