Casnicia mea a fost o minciuna? (2)

[Guest128_58543]

Hoppe are nevoie de tot suportul nostru. Stitzi multe dintre voi cat de nenorocit e sentimentul ala ca eshti al nimanui, ca eshti singur si te simtzi ca un copil in fatza intunericului, lasat singur sa se lupte. revin

[A_Iulia]

Hoppe, voi acum sunteti in faza in care va acuzati reciproc de evenimentele recente. Daca o sa continuati asa nu ajungeti niciunde. Trebuie sa intelegeti amandoi ca nu e nimeni in mod expres vinovat de ceea ce se intampla copilului, ci e doar reactia lui la evenimente. Nu are importanta care din voi a generat aceste evenimente, acest detaliu nu ajuta in nici un fel copilului, oricum va trebui sa colaborati amandoi ca sa-l ajutati sa perceapa situatia intr-un mod cat mai putin negativ pentru el. Cu cat il expuneti mai tare la discutii nepotrivite, cu cat ii vei arata ca vinovatul este tat-su, cu atat asta se va resimti si in comportamentul lui. Trebuie sa incercati amandoi sa-i fiti alaturi si sa faceti in asa fel incat copilului sa nu-i lipseasca afectiunea niciunuia din voi. Oricat ti-ar fi de greu, in educarea copiilor ar fi de dorit sa faceti amandoi front comun. El nu trebuie sa-ti fie dusman, ci cel mai valoros aliat. Si pana la urma, esti singura in masura sa gestionezi situatia si s-o aduci acolo unde trebuie; eu sunt convinsa ca fostul tau sot se va lasa cu placere manevrat in aceasta directie. Dar probabil stii si tu ca asta nu se poate face cu acuze, vorbe grele, nervi... Nu aveti vreun prieten bun? O ruda, ceva, care sa fie echidistant fata de voi amandoi, si pe care sa-l folositi pe post de moderator? Adina + Olivia Q1.04

[A_Iulia]

quote:

---

Originally posted by noideea
Hoppe are nevoie de tot suportul nostru. Stitzi multe dintre voi cat de nenorocit e sentimentul ala ca eshti al nimanui, ca eshti singur si te simtzi ca un copil in fatza intunericului, lasat singur sa se lupte. revin

---

Nu stiu daca e vorba despre asta. Ce doare intr-adevar este "tradarea" celuilalt, din pacate nu se ia in considerare ca obligatiile asumate printr-o cununie nu sunt in consens mereu de-a lungul timpului cu sentimentele, dorintele, visele fiecaruia. Adina + Olivia Q1.04

[hoppe]

Aprilie,nu regret ca au aflat copiii adevarul.Nu atunci a inceput adevarata lor suferinta.Din contra, s-au apropiat mai mult de mine, au inteles adevarul si nu au mai crezut minciunile spuse de el.Pana atunci eu eram vinovata.Mi-am recastigat copiii. Supararea lor a inceput din momentul in care si-au dat seama ca despartirea este adevarata, adica, atunci cand au fost chemati in fata judecatorului, acum o luna.Ei mereu se gandeau ca tati se va intoarce. Si mai rau a fost cand si-a luat o parte din lucruri. Copilul stie una si buna ca il vrea pe tati inapoi.Daca incerc sa vorbesc cu el pe aceasta tema nu am sorti de izbanda.Numai daca pomenesc ca asa este uneori in viata, il apuca toate cele. Tati este tati, omul in care am crezut toti, care stiam ca este alaturi de noi.Cum sa-i explic ca si de acum incolo va fi alaturi de ei, daca copilul mereu imi spune ca nu este adevarat pentru ca ne-a ranit?Si, nu stiu cum sa va spun, dar nici nu pot sa-mi amagesc copilul cu vorbe si minciuni doar ca sa depaseasca ac moment, pt ca atunci cand isi va da seama ca l-am dus cu vorba va fi mai rau.

quote:

---

Originally posted by Aprilie
anna, am si eu un baietel de 9 ani, ca si al tau, dar habar n-are cine merge si de ce la psiholog; daca al tau stie asa ceva e pt ca a auzit in familie informatia asta. E bine sa fii f atenta ce vorbesti/faci in fata copiilor, ei sint f labili psihic si le poti provoca probleme emotionale de lunga durata... Faptul ca l-ai dis la intilnirea cu amanta a fost cea mai grava greseala, parerea mea...de atunci, copilul nu se mai redreseaza,am impresia. Bine ar fi fost sa nu se fi intimplat, el a ramas marcat puternic de asta, a fost un soc pt el...iar socurile,la virsta asta,se lasa cu urmari... Tu ai motivat ca baietii tai trebuiau sa afle adevarul, de aceea i-ai dus la acea confruntare dura...nu cred ca era neaparat nevoie,daca asta e pretul care-l platesti...un baietel atit de mic cu nervii distrusi si depresiv... Macar de acuma, tine-l departe de orice confruntare (va afla "adevarul" cind va avea virsta potrivita sa-l suporte) si fa in asa fel incit in casa sa fie o atmosfera de calm si liniste. Nu-l vorbi de rau pe tata cu nici un cuvint, fii buna tu cu ei, este destul.Copiii au nevoie de liniste, nu de agitatie,certuri, ura si confruntari fara sfirsit pe acelasi subiect (nerezolvabil asa cum ti-ai dori tu). Macar acum, in ceasul 12, realizeaza ce s-a intimplat cu copilul... Stiu ca majoritatea aici te sustin si aplauda pt ce ai facut dar eu cred ca a fost o imensa greseala...tot ce poti face este sa ti-o asumi si sa te ocupi 24 de ore din 24 de acest copil bolnav sufleteste. Fie ca Bunul Dumnezeu sa-i vindece sufletelul ranit ! When there is nothing left but God, that is when you find out that God is all you need ! If you want to learn to love better, you should start with a friend who you hate !

---

anna "Un invingator este victorios mai intai in minte si in inima si apoi castiga!" - Happy

[hoppe]

Nu va mai certati. Din proprie experienta va spun ca,intr-un fel gandim din exterior, si altfel reactionam cand suntem in miezul problemei. Niciodata nu mi-am imaginat prin ce poti sa treci cand divortezi, cand ai probleme in casnicie.Banuiam, dar nu credeam ca poti sa devii din om, neom.Si de cele mai multe ori, mai ales cand esti nevoit sa accepti despartirea, faci tot ce poti ca sa rezisti sa traiesti, sa nu innebunesti. Iar cand sunt si copii la mijloc, faci orice pentru ei, chiar sa accepti situatii care te injosesc ca om. Unii accepta compromisurile, altii merg mai departe.Nimeni nu stie cum o sa fie, depinde de puterea fiecaruia. Eu nu am putut sa stau langa un barbat care s-a transformat peste noapte intr-o stana de piatra.Pur si simpu nu am putut.Am incercat dar mai aveam putin si ajungeam la nebuni.M-a marcat psihic asa de mult incat stau si ma gandesc daca o sa mai fiu vreodata intreaga la minte, daca o sa mai pot fi vreodata asa cum am fost.Cel mai rau este ca mi-a distrus increderea in mine ca femeie, nevasta, mama.Prin ceea ce a facut am crezut ca nu sunt buna de nimic, ca nu sunt buna ca om pentru el.Si mai dureros este ca toate astea mi s-au intamplat dupa o lunga perioada in care mi-am dat toata silinta sa fiu o mama si o nevasta model. anna "Un invingator este victorios mai intai in minte si in inima si apoi castiga!" - Happy

[hoppe]

Adina, da, in mintea mea il voi acuza pentru toata viata pt ce a facut.S-a pus inaintea fericirii copiilor.Nu era un pusti, ci un om in toata firea, care avea responsabilitati.Cand iti faci o familie, si cand ai doi copii, cand stai 16 ani langa o femeie, trebuie sa mai ai si constiinta.Dar asta tine de fiecare in parte. Nu exista conflict intre noi pt simplu fapt ca eu nu ii raspun la telefon si nu il mai vad. Pt a evita discutiile comunicam prin intermediul tatalui meu. Problema este ca el nu vrea sa respecte nicio hotarare de a mea, face numai ce vrea.Stabileste intalniri cu copiii, apoi aflu si eu. Este foarte capos si nu accepta ca nu mai poate fi pentru noi ceea ce a fost inainte, adica capul familiei.Nu mai poate sa dirijeze viata de familie, cum vrea si cand vrea.Si nici nu stiu cand o sa inteleaga. Program de vizita? Aiurea, asta nu este pentru el. Daca copiii il vad prea des, iar este rau, pentru ca le vine greu la despartire. daca il vad mai rar li se face dor. Cum o dau nu este bine. Deci, pana la urma tot programul ramane de baza, se invata si ei cu o regula.

quote:

---

Originally posted by Adina Iulia
Hoppe, voi acum sunteti in faza in care va acuzati reciproc de evenimentele recente. Daca o sa continuati asa nu ajungeti niciunde. Trebuie sa intelegeti amandoi ca nu e nimeni in mod expres vinovat de ceea ce se intampla copilului, ci e doar reactia lui la evenimente. Nu are importanta care din voi a generat aceste evenimente, acest detaliu nu ajuta in nici un fel copilului, oricum va trebui sa colaborati amandoi ca sa-l ajutati sa perceapa situatia intr-un mod cat mai putin negativ pentru el. Cu cat il expuneti mai tare la discutii nepotrivite, cu cat ii vei arata ca vinovatul este tat-su, cu atat asta se va resimti si in comportamentul lui. Trebuie sa incercati amandoi sa-i fiti alaturi si sa faceti in asa fel incat copilului sa nu-i lipseasca afectiunea niciunuia din voi. Oricat ti-ar fi de greu, in educarea copiilor ar fi de dorit sa faceti amandoi front comun. El nu trebuie sa-ti fie dusman, ci cel mai valoros aliat. Si pana la urma, esti singura in masura sa gestionezi situatia si s-o aduci acolo unde trebuie; eu sunt convinsa ca fostul tau sot se va lasa cu placere manevrat in aceasta directie. Dar probabil stii si tu ca asta nu se poate face cu acuze, vorbe grele, nervi... Nu aveti vreun prieten bun? O ruda, ceva, care sa fie echidistant fata de voi amandoi, si pe care sa-l folositi pe post de moderator? Adina + Olivia Q1.04

---

anna "Un invingator este victorios mai intai in minte si in inima si apoi castiga!" - Happy

[hoppe]

Astazi a mers la scoala.L-am convins. Eu apreciez sfaturile voastre, dar nu pot sa le aplic mereu. Copilul are o personalitate f puternica, este foarte hotarat si incapatanat. Pana la divort, da, de multe ori ma impuneam cu forta.Dar acum evit.De ce? Pentru ca imi este teama sa nu il intorc impotriva mea. Pentru ca am fost amenintata de el ca o sa-mi ia copiii cat de curand. Si pentru ca am simtit pe pielea mea cum este sa nu poti sa faci nimic din cauza supararii si nimeni sa nu priceapa ca pur si simplu esti blocat mintal.Si in asemenea situatii cel mai rau este sa fii fortat.Te desfiinteaza ca individ. Daca imi seamana si percepe suferinta cu intensitatea pe care am perceput-o eu ma apuca groaza. Am vorbit cu invatatoarea si am sprijinul ei.Am hotarat sa il lasam sa isi revina usor, usor. Sper ca astazi sa fi facut primul pas. anna "Un invingator este victorios mai intai in minte si in inima si apoi castiga!" - Happy

[hoppe]

Uneori ma simt pierduta si imi este teama de viitor. Mai ales cand vad copiii ca nu se adapteaza. Cred ca, greul de abia acum incepe.

quote:

---

Originally posted by noideea
Hoppe are nevoie de tot suportul nostru. Stitzi multe dintre voi cat de nenorocit e sentimentul ala ca eshti al nimanui, ca eshti singur si te simtzi ca un copil in fatza intunericului, lasat singur sa se lupte. revin

---

anna "Un invingator este victorios mai intai in minte si in inima si apoi castiga!" - Happy

[ileanna]

hoppe te-am admirat si compatimit pana acum, dar acum spun cu strangere de inima ca INCEPI SA GRESESTI GRAV SI IREMEDIABIL. Si mai rau ... pe pielea copiilor carora le faci varza personalitatea, nervii si viitorul. In continuare la tine pe primul plan este TRADAREA sotului tau si NU ESTI CAPABILA SA MERGI MAI DEPARTE. Pana aici ... de acord cu tine, este absolut uman si de inteles. Dar NU in conditiile in care exista acele 2 fiinte pentru care totul s-a schimbat si ei nu mai inteleg nimic. Tu iti dai seama cat de tragic trebuie sa fie pentru ei?? Gandeste-te ca si pentru tine s-a intamplat acelasi lucru!!!! Doar ca tu esti matura, poti sa iti explici, ai alt grad de suportabilitate ... ai o personalitate si o viziune despre viata deja formata. Stiu ca spun ceva f dur, dar o sa o spun. Parerea mea este ca in continuare tu si durerea ta sunteti prioritatea, iar copiii doar ceva ce a cazut la mijloc. Si oricum crezi ca esti absolvita deoarece este doar vina sotului si nu a ta. Ei ... dupa parerea mea, asta incepe sa devina neadevarat si ca TU incepi sa le faci rau pentru ca nu ii poti pune pe primul plan vizavi de deceptia prin care treci. Gandeste-te ca la tine raul este deja facut, nu mai ai ce sa repari si nici o razbunare nu iti va readuce viata inapoi. Sau nici un fel de retraire continua a dramei sau / si a trecutului. Are sens sa periclitezi ceea ce ti-a ramas? Copiii adica. Dai mereu vina pe sotul tau. Asa este, ai dreptate. Dar asta nu este o scuza ca sa nu iei tu fraiele in mana. Nu mai conteaza cine este de vina, ideea este ca baietii sa iasa din rahatul ala. Si nu mai conteaza cine trebuie sa puna umarul ca sa se intample asta. Daca sotul nu o face TREBUIE SA O FACI TU!!! Balacareala asta dintre voi va trece si veti regreta amandoi ca ati stricat tot ce v-a ramas. Trebuie sa treci peste resentimente si acuzatii si trebuie sa te intalnesti cu EL. Nu cu fostul tau sotz, nu cu cel care ti-a calcat viata in picioare. Ci doar cu TATAL copiilor tai. Mereu spui ca este ok ca ei au vazut cum este el. Ei bine, draga mea ... exact asta este motivul pentru care ei sufera acum. Pentru ca tatal lor e un om de kko, pentru ca i-a parasit, pentru ca a luat lucrurile din casa si etc. Cum crezi ca este sa vezi toate astea ca si copil??? Cum crezi ca vor continua lucrurile? Chiar crezi ca la un moment dat ei vor accepta toate astea si vor redeveni niste copii normali si plini de viata (a ... sa nu uitam, au un tata de kkt)? Imi este greu sa-ti spun dar cred ca si tu le-ai facut lor rau ca sa ai dreptatea ta. Si el le-a facut rau. Indirect, pentru ca ei sunt singurul lucru cu care poate sa te atace. Si uite asa, sunt victima casniciei voastre distruse. Iar voi, parintii lor ii terminati sistematic, din 2 parti. Pentru ca nu intelegeti ca sunt 2 fiinte mici, infinit mai importante decat rachiuna dintre voi. Este asa usor sa-i folositi ca unitate de masura: care dintre noi este cel mai nesimtit si care face cel mai mult rau copiilor. Ia sa vedem. Este foarte trist. De 10 mesaje citesc doar cat de rau le este copiilor si cat de vinovat este el pentru toate. SI TU CE FACI???? Iarta-ma pt tot ce am spus si am gresit. Asa am simtit citindu-te in ultimele pagini. Am simtit doar revolta pt ce patesc micutii si nici un pic de compasiune pt tine sau pt sotul tau. Nu atata timp cat amandoi loviti sistematic in ei: unul prin actiune, altul prin non actiune. Tu trebuie sa le demonstrezi copiilor ca tatal lor este un om bun, cu calitati si defecte ca orice om, ca ceea ce s-a intamplat este numai din cauza ca voi 2 nu v-ati mai inteles. Cum faci asta, nu stiu. Dar cred ca exista o solutie si cred ca tatal lor ii iubeste. Doar ca este la fel de orb ca si tine. [gravi] 29S cu bb Vlad [baietel] http://bd.lilypie.com/STIcp2.png

[hoppe]

Ileana, poate ai dreptate, si nu imi dau eu seama de multe. Cum lovesc eu in ei? Fii mai clara. Da, am spus ca il condamn, dar doar in mintea mea. Copiilor nu le spun nimic rau despre tati. Tot ceea ce va povestesc eu aici nu inseamna ca se simte si la copiii.Acasa incerc sa fiu cat se poate de normala. Ma infurie ca nu respecta programul, dar copiii nu stiu asta.Daca le era bine cu vizite zilnice nu ziceam nimic. Tocmai de asta v-am povestit, ca nu stiu cum sa procedez. Ti se pare ca nu iteleg suferinta copiilor? In mesajul anterior v-am spus ca innebunesc ca trebuie sa simta ce am simtit si eu. Ca nu pot sa comunic cu el acum? Care este vina mea? Ti se pare normal ca atunci cand i-am spus ca tb sa faca in asa fel ca cel mic sa nu mai planga dupa ce vb cu el la telefon, sau cand se intalnesc, el sa-mi spuna ca el nu are nicio vina si ca ma da in judecata sa imi ia copiii? Din cauza asta nu mai vb cu el, pt ca ma hartuieste de fiecare data, asa ma simt. Lui ii este usor sa spuna ca nu fac, ca nu sunt in stare...... Am considerat ca pentru linistea din casa, pentru moment este bine sa nu mai vb cu el, sa nu il mai aud. De fiecare data ma jigneste si incearca sa ma destabilizeze. Uite, pana la urma, asa, cu deciziile mele proaste am reusit sa conving copilul sa mearga la scoala. Cred ca ai inteles ca nu este nicio balacareala atata timp cat nu vb cu el. Ca s-ar fi putut si mai bine? Nu zic, nu. Dar aici nu este vorba numai despre mine, ci si despre comportamentul lui.Chiar crezi ca v-am povestit toate mizeriile? Aseara am aflat de la copii ca le-a promis ca in vara ii duce in Italia.Foarte bine.Dar nu era corect sa stiu si eu dinainte?Sa imi ceara parerea?Eu cred ca asa ar fi fost cinstit.Poate am eu pretentii exagerate. Da, si se vede durere pt ca o despartire inseamna pentru o parte din familie multa amaraciune.Nu eu si copiii am dorit divortul, a fost alegerea lui, prin tot ceea ce a facut.Noi doar a trebuit sa acceptam decizia lui. Eu cred ca de abia acum vede ce a insemnat despartirea pt copii.Cred ca pt el nu a fost asa de greu atata timp cat si-a gasit iubirea vietii.Sa nu imi spuneti ca suferinta lui a fost mare.Poate gresesc, nu stiu. Mai am o intrebare! Cum ai lua tu fraiele in mana cand ai de-a face cu un om care face numai contra, care nu concepe ca nu mai este cap de familie? anna "Un invingator este victorios mai intai in minte si in inima si apoi castiga!" - Happy