Barbati lipsiti de sensibilitate

[MissParker]

Am citit si eu cartea mentionata de kariguld, interesanta, insa trebuie ca ambii parteneri sa fie dispusi s-o citeasca si sa ia la cunostinta si sa aplice ceea ce scrie acolo... In rest, eu am fost casatorita 9 ani cu un Rac (si se zice ca vai, ce sensibilosi si sufletisti si empatici sunt Racii) care era stanca langa mine, frigider, lemn, alegeti-va voi... Eu imi doream la fel ca Laura ceva mai multa caldura, mai multa tandrete, iar cand il rugam odata pe an sa-mi spuna ceva dragut sau sa fie mai atent cu mine, imi reprosa ca "ei, daca nu spuneai nimic poate c-o faceam, dar asa, cu dresura, nu se poate"... Evident, tot eu eram de vina in ochii lui. Toate initiativele atingerii dintre noi porneau de la mine, el era complexat in ultimul hal (sa nu ne vedem goi decat cand urma sa facem dragoste etc.), plin de prejudecati... In fine... Eram ca doi straini. Si eu nu realizam asta, si ma minteam; ba chiar am mintit-o si pe mama: cand ea mi-a spus o data ca el nu prea e tandru cu mine, eu am contrazis-o "ba da, mama, dar doar cand suntem noi doi singuri"... si ma minteam atat de bine, incat credeam si eu in iubirea lui aia pe care el "nu era capabil s-o exprime" [alcool] Ulterior mi-am dat seama cat de adevarata e vorba aia: if it walks like a duck ... IT IS a duck... Asa a fost si pt. mine revelatia cu "incapacitatea exprimarii iubirii". Asta e pentru mine un pretext atat de naiv si de ridicol (inventat si sustinut de noi femeile), incat acum imi permit sa rad cand ma gandesc. Nu exista o incapacitate de exprimare a iubirii, exista doar prezenta si absenta iubirii. Cand iubesti pe cineva, acel cineva se simte iubit. Parerea mea. Acum stiu diferenta, desi am un Varsator si se spune ca Varsatorii sunt f. rationali, lucizi si mai reci. Cand un barbat - nota bene, nu prea romantic in stilul clasic (ala cu lumanarele si cu spuma de baie roz) - te mangaie, te imbratiseaza fara motiv, te saruta si te priveste ca pe o icoana, cand se trezeste dimineata inaintea ta si ramane in pat ca sa te priveasca dormind fiindca e de parere ca arati ca un inger si te trezesti in mangaierile sau in soaptele lui (pe mine Bogdan ma trezeste numindu-ma "la petite fille de la mer" - fiindca iubesc marea si il iubesc pe Vangelis), cand un barbat iti spune ca vrea neaparat sa te duca el dimineata cu masina la tren doar ca sa fiti 10 minute in plus impreuna dimineata, cand un barbat scoate un servetel ca sa stearga scaunul pe care urmeaza sa te asezi la o terasa, cand are grija de tine ca de un portelan fin, cand un barbat iti dovedeste prin sute de gesturi altruiste iubirea lui, cand un barbat stie sa-ti incalzeasca inima... si multe multe altele... atunci realizezi diferenta. Laura, vezi sa nu cazi in capcana tentatiei de a-ti obtine de la fetita ta acea caldura si tandrete pe care nu le primesti de la sotul tau. Eu am trecut prin asta cu mama mea si ma simteam atat de sufocata, nici nu-ti pot spune... Ajunsesem s-o resping fiindca imi facea rau fizic la un moment dat apropierea ei, simteam ca-mi ia aerul. E o forma de incest emotional. Las-o pe fetita, concentreaza-te pe relatia cu sotul, vezi la ce poti lucra acolo. Si ascute-ti simturile, perceptiile...

Felicia [gravi] 34+ mami under construction pentru [baietel] - David

[9cer] [url="http://community.webshots.com/user/Miss_Parker_1911"]Poze cu noi si vacantele noastre[/url]

IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE

[hanna10]

Sunt absolut de acord to rory76. Nu tuturor barbatilor le vine natural sa fie romantici si asta e valabil si pt femei. E in functie de multi factori inclusiv de ce au vazut acasa. Al meu e un romantic patimas pt ca asta avazut la tatal lui acasa cum a tratat-o pe mama lui. Super frumos. Si asta face si el. Dar credeti ca asa a fost mereu la mine? Da, la inceput, apoi au inceput problemele (nu foarte grave dar au existat) si romantismul s-a dus pe apa sambetei o perioada. Cred ca si dragsotea a suferit putin in acea perioada. Si atunci romantismul a disparut. In momentul in care am luptat pt relatia noastra si ne-am rezolvat problemele, atujnci a revenit si romantismul. In concluzie, barbatii trebuie sa aiba motive sa iubeasca. Eu nu cred ca iubirea exista fara sa fie intretinuta. Trebuie sa respecte femeia de langa el si sa o aprecieze. E o mare greseala sa astepti de la altcineva sa te faca fericita sau sa iti dea incredere in tine. Asta depinde de tine. In momentul in care ai incredere in fortele tale atunci ai incredere si a-i spune sotului ce te doare. In ceea ce priveste plansul Laurei in fata fetitei, nu cred ca e o problema foarte grava. Nu poti sa iti suprimi toate sentimentele doar ca e copilul prin casa. Daca iti vien sa plangi, plangi. Daca aude copilul, asta e. Mama e si femeie cu sentimente. Asta e parerea mea.

[carla2005]

Hop si eu cu un sot scorpion, nu ma omoara cu dulcegariile (care de altfel mie nici nu-mi plac), dar este un om extraordinar, este un om care stie ce vrea de la viata, care stie sa-si asume responsabilitatile ( de exemplu nu ne lipseste nimic, plateste toate facturile eu nici nu stiu cine e administratorul blocului, se ocupa de casa, de copil, de mine, gestioneaza banii mai bine ca oricine), imi ofera singuranta si incredere ceea pentru mine reprezinta mai mult de cat 10 apelative gen "iubirica, iepuras etc", rar imi spune ca arat bine, dar imi spune sau imi da de inteles de exemplu cand m-am internat sa nasc (eram cat ursul brun) stand in sala de asteptare la spital mi-a zis ca sunt cea mai frumoasa graviduta de acolo :), sau imi mai intalnesc foste colege si imi zice ca eu eram cea mai draguta de la liceu, adica atunci cand face lucruri din astea le face cu stangacie ceea ce mi-l face foarte simpatic. E adevarat ca este dintr-o bucata (dar dintr-o bucata buna), este foarte corect si asteapta pe orice plan acelasi lucru de la ceilalti, stiu ca atunci cand se pune in unghii are el un motiv bine intemeiat. Oricum el e scorpion si eu pesti ne completam de minune. Nu cred ca un scorpion poate fi insensibil ci se exteriorizeaza mai greu, au o viata interioara foarte profunda si trebuiesc intelesi. mama de 1 an si 5 luni

[tuinea]

Vin si eu cu un taur la aple. Nu este nici romanticul ala bolnavicios (cel putin asa vad eu) dar ncii de loc. Cu vorbitul este mai problematic dar cu faptele imi spune ca ma iubeste. Stiu sigur ca ma iubeste pentru ca o simt din felul cum se poarta, din ceea ce face pentru mine, cum ma priveste, etc, etc. Nu stiu daca as vrea mai mult sa aud decat sa simt. Eu zic ca daca simti ca esti iubita este suficient. Si inca ceva: amor ca ala din filme in viata reala nu exista decat la cei fara griji si probleme!

[ileanna]

Eu zic ca problema e ca nu te simti iubita, respectata si apreciata. Iar ca sa te simti asa, nu ar fi nevoie de gesturi romantice. Asta se simte in aproape fiecare clipa. Este starea pe care o ai langa omul iubit. Si daca nu te simti iubita ... sigur ca ai vrea scene ca in filme ca sa compensezi. Eu nu consider gesturile romantice - semne de iubire, ci cel mult o trasatura de caracter. Nici eu nu fac gesturi romantice pentru sotul meu, desi ma consider oarecum romantica. Si nici nu cad pe spate daca imi aduce flori. Daca ma gandesc bine ... simteam intr-adevar o nevoie bolnava de asemenea manifestari cu alti iubiti ai mei in care nu aveam incredere si langa care nu simteam ca am valoare. Si atunci chiar le cerseam, asa cum faci tu. Cat despre viata langa sotul meu, simt in fiecare clipa ca ma iubeste si ma apreciaza. Prin felul in care are grija de mine. Uite cateva exemple de gesturi de iubire "grea", gesturi pe care eu nu le dau pe fanfaronade gen lumanari / flori / etc: - mergem in magazine si insista sa-mi cumpere diverse hainute, transpira langa mine sa le probez iar el nu-si ia nimic - e Craciunul si am un prieten f f vechi care a ramas fara bani de brad si caltabos. Eu nu mai am economii sa-l ajut, nu mi se pare normal sa-i cer sotului care nu are nici o tb cu tipul. Tac si sunt putin cam trista. Sotul scoate 1.000 de ron si mi-i pune in mana ca sa-i dau prietenului meu. - gasesc pe malul marii un pisoi mic si chinuit. Ma dau de ceasul mortii cum as putea sa-l ajut, dar nu comentez mai mult pt ca stiu ca am mai aciuat 2 animale acasa si sotul meu nu a omorat pe nimeni ca sa-si schimbe total viata pentru obsesia mea cu animalele. Ma framant deja de 24h si ma uit daca inca nu l-a calcat vreo masina. Intr-un final sotul imi zice: bine. daca tu vrei, il luam acasa. vedem noi cum ne descurcam. Lucrurile astea imi spun ca EU CONTEZ. Ca ma ia in considerare, ca se gandeste la mine, la ce este in sufletul meu. Asa ca nu mai am nevoie de nici o floare pentru urmatorii 100 de ani :). Sotul asta al tau ... ori nu te iubeste, ori habar nu are cum este sa iubesti sau cat de important este ca cel de langa tine SA O SIMTA. Si asta pentru ca poate nu a pierdut niciodata pe cineva. Daca esti nefericita trebuie intr-adevar sa te gandesti ce e de facut. Poate mai faci o incercare prin a-i arata tu lui cum este sa te gandesti la el si sa tii cont de el. Poate niste gesturi din suflet venite de la tine ar putea sa ii deschida si lui ochii si ... sufletul. [gravi] 30S cu bb Vlad [baietel] http://bd.lilypie.com/STIcp2.png

[MissParker]

ileanna, ca bine zici apropo de "scene ca-n filme ca sa compensezi". Mi-am adus aminte de o fosta prietena care traia numai din asa ceva, ea practic isi regiza singura relatia de dragoste. M-a certat odata ca nu am serbat destul de festiv primul an de casnicie sau cam asa ceva, desi eu ii spuneam ca ma simt iubita in fiecare clipa si abia acum realizez ca nu am de fapt nevoie de gesturi teatrale prin care el sa-mi dovedeasca dragostea lui... Ea imi povestea cum proceda ea: balonase prin toata casa cu texte gen "Te iubesc", "Te ador" etc., sampanie roz, spuma de baie roz, lumanarele romantice aprinse si imprastiate prin toata casa, cadouri impachetate lucios si cu fundite peste tot, atmosfera de sarbatoare. Totul pentru ziua lui. Care el... era insa casatorit cu alta si o intretinea pe ea intr-o garsoniera (ea isi tot facea sperante ca el ii va si cumpara acea garsoniera). Sexul mergea de minune in relatia lor, normal - cu aroma aia de interzis etc., dar restul schiopata si ea refuza sa vada si sa accepte ca el nu-si va parasi niciodata nevasta... Povestea s-a terminat urat...

Felicia [gravi] 34+ mami under construction pentru [baietel] - David

[9cer] [url="http://community.webshots.com/user/Miss_Parker_1911"]Poze cu noi si vacantele noastre[/url]

IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE

[rory76]

quote:

---

Originally posted by MissParker
ileanna, ca bine zici apropo de "scene ca-n filme ca sa compensezi". Mi-am adus aminte de o fosta prietena care traia numai din asa ceva, ea practic isi regiza singura relatia de dragoste. M-a certat odata ca nu am serbat destul de festiv primul an de casnicie sau cam asa ceva, desi eu ii spuneam ca ma simt iubita in fiecare clipa si abia acum realizez ca nu am de fapt nevoie de gesturi teatrale prin care el sa-mi dovedeasca dragostea lui... Ea imi povestea cum proceda ea: balonase prin toata casa cu texte gen"Te iubesc", "Te ador" etc., sampanie roz, spuma de baie roz, lumanarele romantice aprinse si imprastiate prin toata casa, cadouri impachetate lucios si cu fundite peste tot, atmosfera de sarbatoare. Totul pentru ziua lui. Care el... era insa casatorit cu alta si o intretinea pe ea intr-o garsoniera (ea isi tot facea sperante ca el ii va si cumpara acea garsoniera). Sexul mergea de minune in relatia lor, normal - cu aroma aia de interzis etc., dar restul schiopata si ea refuza sa vada si sa accepte ca el nu-si va parasi niciodata nevasta... Povestea s-a terminat urat...

Felicia [gravi] 34+ mami under construction pentru [baietel] - David

[9cer] [url="http://community.webshots.com/user/Miss_Parker_1911"]Poze cu noi si vacantele noastre[/url]

IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE

Saracu' iti dai seama ce presiune pa capu' lui...gesturile astea deja suna a disperare, frate! eu daca as fi barbat m-as speria si as lua-o la goana!

---

"sky is the limit!"

[She]

Daca nu te simti iubita, e trist. de aic i pleaca totul. Faptul ca el incearca, chiar si numai pt doua zile, sa se "schimbe", e un semn bun. S-ar putea sa se simta jenat cind isi arata sentimentele. Si de acum vinovat ca i le ceri. Incearca, zic eu, o perioada, sa nu ii mai ceri nimic. Daca ais entimentul ca se bucura ca e lasat in pace, de ca si cum ti-au trecut "crizele", e trist.. Nici eu nu as putea trai intro relatie in care nu ma simt iubita. de fapt, nici nu am facut-o. Dovezile ca eram doar o fiinta existenta ci nu o iubita erau mai mari decit invers asa ca.... si tot asa...

[ellej]

quote:

---

Originally posted by MissParker
Am citit si eu cartea mentionata de kariguld, interesanta, insa trebuie ca ambii parteneri sa fie dispusi s-o citeasca si sa ia la cunostinta si sa aplice ceea ce scrie acolo... In rest, eu am fost casatorita 9 ani cu un Rac (si se zice ca vai, ce sensibilosi si sufletisti si empatici sunt Racii) care era stanca langa mine, frigider, lemn, alegeti-va voi... Eu imi doream la fel ca Laura ceva mai multa caldura, mai multa tandrete, iar cand il rugam odata pe an sa-mi spuna ceva dragut sau sa fie mai atent cu mine, imi reprosa ca "ei, daca nu spuneai nimic poate c-o faceam, dar asa, cu dresura, nu se poate"... Evident, tot eu eram de vina in ochii lui. Toate initiativele atingerii dintre noi porneau de la mine, el era complexat in ultimul hal (sa nu ne vedem goi decat cand urma sa facem dragoste etc.), plin de prejudecati... In fine... Eram ca doi straini. Si eu nu realizam asta, si ma minteam; ba chiar am mintit-o si pe mama: cand ea mi-a spus o data ca el nu prea e tandru cu mine, eu am contrazis-o "ba da, mama, dar doar cand suntem noi doi singuri"... si ma minteam atat de bine, incat credeam si eu in iubirea lui aia pe care el "nu era capabil s-o exprime" [alcool] Ulterior mi-am dat seama cat de adevarata e vorba aia: if it walks like a duck ... IT IS a duck... Asa a fost si pt. mine revelatia cu "incapacitatea exprimarii iubirii". Asta e pentru mine un pretext atat de naiv si de ridicol (inventat si sustinut de noi femeile), incat acum imi permit sa rad cand ma gandesc. Nu exista o incapacitate de exprimare a iubirii, exista doar prezenta si absenta iubirii. Cand iubesti pe cineva, acel cineva se simte iubit. Parerea mea.

Felicia [gravi] 34+ mami under construction pentru [baietel] - David

[9cer] [url="http://community.webshots.com/user/Miss_Parker_1911"]Poze cu noi si vacantele noastre[/url]

IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE

---

Parerea mea de RAC nemanifestator de efuziuni lirice (ma recunosc in sotul tau) e ca romantismul nu e o conditie sine qua non a iubirii. Nu sunt romantica (so, kill me[:D]), nu ma manifest ca atare, asta nu inseamna ca nu-mi iubesc sotul. El, berbecul, are momente de tandrete, mai vin e cu flori sau un cadou, sau vrea sa serbam nu stiu ce. Il apreciez pentru felul in care e si sper ca si el ma apreciaza asa cum sunt si n-ar vrea sa ma vada chinuindu-ma pe altarul manifestarilor fotzate de pasiune . Repet, imi iubesc sotul, insa n-am fost niciodata genul plimbaretz sub clar de luna, nici la 15 ani (uneori rade de mine si de lipsa mea de romantism). Din fericire pentru noi el e barbat si toata lumea stie ca barbatii sunt mai insensibili:). Si Dieu nous a faits a son image, nous le lui avons bien rendu. If God created us in His image we have certainly returned the compliment.

[lau10]

Ulterior mi-am dat seama cat de adevarata e vorba aia: if it walks like a duck ... IT IS a duck... Asa a fost si pt. mine revelatia cu "incapacitatea exprimarii iubirii". Asta e pentru mine un pretext atat de naiv si de ridicol (inventat si sustinut de noi femeile), incat acum imi permit sa rad cand ma gandesc. Nu exista o incapacitate de exprimare a iubirii, exista doar prezenta si absenta iubirii. Cand iubesti pe cineva, acel cineva se simte iubit. Parerea mea Nu stiu cum sa introduc citatul altcuiva, asa ca am dat copy la o bucata din mesajul lui MissParker, pentru ca mi s-a parut parca luat din inima mea, de asta i-e frica. Mi-e frica sa nu cumva sa cer ceva ce el nu simte, si atunci, ma amagesc singura. Vroiam doar doua cuvinte sa spun apropo de fetita mea care are 5 ani. Nu numai ca nu ma vede plangand niciodata, dar niciodata nu ne-am certat de fata cu ea, ea nu stie ce inseamna a fi suparat, e o fire super vesela. De 2 ori in viata mea m-a vazut plangand si asta pentru ca eram intr-o stare super proasta si nu m-am putut abtine. M-a intrebat de ce pnag si i-am spus ca mi-a intrat ceapa in ochi si atunci ea mi-a spus ca nu mai am voie sa mananc ceapa[:D]. Ce inteligenti sunt copiii! Sunt o mama foarte responsabila si imi cresc fetita in multa armonie si intr-o atmosfera de calm. Asa ca poate nu m-am exprimat eu bine, dar nu va inchipuiti ca ea ma vede in fiecare zi plnagand. Ma intreba cineva de ce plang. Plang pentru ca asa imi descarc eu sufletul. Unii tipa, altii se duc la plimbare, eu plang. Plang pentru ca ma simt nefericita de multe ori, ma simt cu moralul la pamant, plang pentru ca sun o fire foarte sensibila. Mai spunea cineva ca trebuie sa ma fac singura fericita si sa imi gasesc preocupari care sa ma faca fericita. Eu sunt o tipa foarte ambitioasa. Castig foarte bine, in ultimul an am fost la colegiu si mi-am facut o specializare in resurse umane si acum imi caut servici in domeniu, ies in oras, imi place sa fac shopping si sa ies la un restaurant, deci viata mea ma implineste, nu ma plang absolut deloc. Doar ca imi lipseste afectiunea acasa. Cum am mai spus, nu e numai ca sotul meu nu le are cu dulcegariile, dar de multe ori am impresia ca chiar nu contez pent el. Sa nu ma intelegeti gresit, are si foarte multe calitati, si stiu ca e facut din "stofa buna". Dar nu ma pot multumi doar cu asta. Am sa va incerc sa ma gandesc la niste momente cand imi arata ca ma iubeste sau ca ii pasa: - cand mi-am luat carnetul cauta masina pentru mine si era mai incantat decat eram eu - insista sa imi iau haine de calitate (mie imi plac reducerile si imi place sa am cat mai multe dar ieftine); s-a dus la shopping de haine pentru el si mi-a luat o geaca foarte misto pe care o vazusem in magazin cu ceva timp in urma dar nu mi-o permiteam in acel moment - se duce in delegatii si nu exista sa nu imi ia ceva, de multe ori el nu isi ia nimic dar imi ia mie - ma suna de multe ori pe zi, nu ia decizii fara sa se consulte cu mine - se bucura sincer pentru realizarile mele si m-a sustinut in ultimul an cat am facut scoala Cam astea imi vin in cap acum in secunda asta (ma si grabesc sa ma duc intr-un meeting si trebuie sa inchei), deci are si calitati fara indoiala insa de multe ori imi arata egoism, raceala, nepasare, e obosit, e morocanos, e fara chef etc. Pe mine ma afecteaza staril;e lui mai ales ca nu comunica si nu stiu ce are si le iau foarte personal. In ultimul timp si-a mai deschis inima, a zis ca vrea sa se duca sa faca niste sedinte la un psihoterapeut sau asa ceva si sa incerce sa isi dea seama de ce nu se poate exterioriza. Mie mi-e frica de varianta mai sus expusa de MissParker. Sper ca viata sa imi demonstreze contrariul. Saptamana viiotare mergem in vacanta noi 3 si sper sa ma mai destind, ca ma simt putin daramata psihic. Aseara de ex a venit la mine cu flori pentru ca luase nota maxima la o lucrare la colegiu. Face eforturi, dar nu stiu cat il tine. Eu nu mai am incredere si i-am spus. A zis ca imi va demonstra contrariul de data asta.... Trebuie sa fug la sedinta dar mai scrieti-mi. Va pup laura