Casnicia mea - incotro?

[cristy74]

Buna ziua la toata lumea Pe scurt povestea ar fi cam asa: eu si sotul meu suntem impreuna de aproape 17 ani, dar de casatorit ne-am casatorit abia de 2 ani. De ce? De iubit ne iubeam si cred ca si acum ne iubim (cel putin eu il iubesc inca), dar pur si simplu sotul meu nu a vrut sa se insoare, motivul fiind "ne este foarte bine asa, la ce ne trebuie o hartie". Pentru el nu a contat ca eu imi doream foarte mult sa ne casatorim. In fine, acum 2 ani ne-am casatorit, am facut insa doar cununia civila, ce daca eu vroiam sa fiu mireasa, nu conteaza. In tot acest timp am investit in aceasta relatie, am incercat sa fac intr-un fel sa nu intervina rutina, sa ne fie bine, sa-l ascult chiar si atunci cand nu ma interesa ce-mi spune (este foarte pasionat de aeromodele si in fiecare zi poate discuta ore in sir despre ele, iar eu ascult ca sunt nevasta lui si il iubesc). De vreo 7 ani, il tot bat la cap sa facem un copil, bineinteles ca nu a fost de acord, motivul: nu avem casa, nu avem de nici unele, cu ce sa crestem un copil. Acum avem o fetita superba de doar 5 lunisoare, nici acum nu avem casa sau cine stie ce, dar ne descurcam sa crestem copilasul. Am ramas cu 2 mari regrete, ca nu am fost mireasa (nici nu stiti cat mi-am dorit si stia si el, dar nu l-a interesat absolut deloc) si ca a trebuit sa asteptam atat sa facem un copilas. Ajunsesem sa plang pe strada cand vedeam o mireasa, o mamica cu un copil in brate sau o femeie gravida. Cu toate ca nu-i mai reprosez nimic, aceste doua lucruri mi-au ranit sufletul si din cand in cand imi aduc aminte si incerc sa ma gandesc la altceva, sa nu ma mai supar pe ceva ce oricum nu mai pot schimba. Dar ranile sunt acolo. Dupa ce s-a nascut fetita noastra am inceput sa avem probleme legate de modul de crestere al copilului. Certurile au inceput dupa ce medicul pediatru ne-a spus la controlul de la 2 luni ca este prea grasa (avea 5500gr). El vroia sa-i fac un program fix de masa, sa-i scot masa de noapte si sa-i dau mai putin sa manance, ca altfel o sa avem un copil obez. Mie nici prin cap nu mi-a trecut sa fac asa ceva. Numai cand ma gandeam sa las copilul sa planga de foame ca nu i s-a facut ora de masa mi se facea rau. Am hotarat sa nu o fortez deloc si sa o las pe ea singurica sa-si faca program, si s-a dovedit ca instinctele mele au fost bune. Acum fetita mea doarme toata noaptea, se trezeste in jur de ora 6 dimineata si nu mai mananca niciodata mai devreme de 4 ore. O alta tema de scandal a fost ca a facut copilul hernie ombilicala si eu nu mi-am dat seama mai devreme. La un moment dat am observat ca i s-a format un fel de gaura mai sus de buricel. Am intrebat-o si eu pe mama, ce e cu aia, mama a zis sa stau linistita ca nu e nimic (nu vreau sa o acuz pe ea de nimic, pur si simplu nu stia, noi cand am fost mici nu am facut asa ceva). Mi-am dat seama ca e ceva in neregula cand aproape i-a iesit buricelul. Chiar imi pare rau, dar nu am mai crescut copii pana acum si nu am experienta, invat si eu pe parcurs. Am mers la medic ne-a spus ca are hernie ombilicala, ne-a recomandat sa-i punem o centurica speciala si intr-o luna si-a revenit. Bineinteles ca eu am fost de vina si pentru aceasta problema. In fine, de cca 2 saptamani nu prea ne-am mai certat, am crezut ca am terminat cu tensiunile, dar m-am inselat. Acum 2 zile, stateam si ne jucam amandoi cu fetita cand la un moment dat ma intreba: “tu ai mai sters-o in gurita cu glicerina?” Eu ii spun ca nu, pentru ca are limba curata, nu mai este incarcata si n-am motive sa o sterg. De aici a inceput un intreg scandal ca eu cresc copilul dupa ureche si nu fac nimic cum trebuie. M-am uitat atunci si mai atent la limba ei si chiar era curata, efectiv nu inteleg ce l-a apucat. Aseara m-a anuntat ca astazi vine mama lui la noi sa vada ce face fata (este putin racita) si mi-a spus asa: “te rog frumos, cand vine mama sa nu zici nimic daca vrea sa-i dea in gat cu albastru de metil ca are rosu in gat”. M-am infuriat, cum adica sa nu zic nimic, e copilul meu, mi se pare normal sa ma intrebe daca vrea sa-i faca ceva copilului, de unde sti tu ca are rosu in gat, ca nu te-ai obosit sa te uiti in gatul ei. Mentionez ca mama soacra este asistenta medicala de pediatrie si eu am impresia ca are tendinta de a exagera de fiecare data. Atunci mi-a spus ca eu nu fac nimic bun pentru copilul asta, si in ritmul acesta casnicia noastra nu va mai dura mai mult de 1 an. A cazut ca un traznet asupra mea, am ramas muta, n-am mai reusit sa scot nici un cuvant. Cum adica nu fac nimic bun pentru copilul asta. Eu am grija de ea (cu ajutorul mamei mele pentru ca am fost nevoita sa incep munca la 4 luni), ii pregatesc mancarica, o schimb, o spal, ma joc cu ea. Activitatile sotului meu legate de copil sunt: vine de la serviciu si se joaca cu ea cca 15 minute, dupa care se apuca de avioanele lui. Spre seara ma chestioneaza: cat a mancat pe ziua de azi, daca i-am dat Vigantol, Vit. C, Calciu, medicamentele, daca a mancat mar cu biscuite, daca i-am aspirat nasucul, daca mai tuseste, etc. Iar eu trebuie sa-i dau raportul. De cand s-a nascut copilul cred ca i-a facut 10 biberoane cu lapte, ma ajuta sa o spal cand nu e mama la noi si ii mai aspira nasucul din cand in cand. Asta face el pentru copil. N-a schimbat un scutec niciodata, ba mai mult, daca face kk pleaca de acolo ca miroase urat. Fetita noastra este vazuta in mod curent de 2 medici, medicul de familie la care am inscris-o eu si un medic pediatru (pentru ca sotul meu nu are incredere ca medicul ales de mine este bun). Ba mai mult, pentru ca la un moment dat suspectam niste probleme am mai dus-o si la un specialist la sp. Victor Gomoiu. Toti trei medicii au spus ca fetita este bine dezvoltata si se vede ca este bine ingrijita. Doar sotul meu este de parere ca eu “nu fac nimic bun pentru copilul asta”. De cand au inceput certurile legate de cresterea copilului, de care ori nu mai puteam de nervi ma gandeam ca poate ar fi mai bine sa divortez, dar niciodata nu am spus asta cu voce tare, nimanui. Asteptam sa-mi treaca si ma gandeam ca poate o sa ne revenim la un moment dat. Chiar nu m-am asteptat sa-mi spuna el “in ritmul asta casnicia noastra nu va mai dura mai mult de 1 an”. Sunt constienta de asta, dar pot sa fac ceva in sensul asta? Sa ma straduiesc sa intretin o relatie in care eu nu am nici un cuvant de spus, daca nu fac precum spune sotul meu inseamna ca nu fac bine? Si chiar am incercat sa-i explic de ce nu fac ca el, de ce eu consider ca e mai bine asa, dar pur si simplu o tine una si buna pe a lui si nu vrea sa asculte. Doamne sunt atat de debusolata, efectiv nu stiu ce sa fac. In loc sa ne bucuram de copilul asta, pe care l-am asteptat cu mult drag si ni l-am dorit enorm, noi stam si ne certam in fiecare zi. Si eu care in naivitatea mea ma gandeam deja la bb2. Cristina, mamica fericita de Eva Maria [url="http://community.webshots.com/user/Cristy74171?vhost=community"]Poze[/url]

[ellej]

dar pur si simplu sotul meu nu a vrut sa se insoare, motivul fiind "ne este foarte bine asa, la ce ne trebuie o hartie". De vreo 7 ani, il tot bat la cap sa facem un copil, bineinteles ca nu a fost de acord vine de la serviciu si se joaca cu ea cca 15 minute, dupa care se apuca de avioanele lui. Spre seara ma chestioneaza: cat a mancat pe ziua de azi, daca i-am dat Vigantol, Vit. C, Calciu, medicamentele, daca a mancat mar cu biscuite, daca i-am aspirat nasucul, daca mai tuseste, etc. Iar eu trebuie sa-i dau raportul. Toate astea imi suna foarte cunoscut :) Diferenta fiind ca noi ne-am casatorit (cu popa si toate alea) dupa 4 ani, la insistentele mele evident, copilul l-am facut dupa inca 4 (tot la insistentele mele) si la fel, are impresia ca parerile lui ar trebui sa fie litera de evanghelie. Si, ca sa vezi, nu sunt intotdeauna, fapt care-l contrariaza la maxim :) Asta ar fi principalul motiv de ciondaneli la noi. Pe cat posibil, incerc sa nu creez eu incidente (desi uneori imi vine asa un chef de scandal:)), daca totusi ele apar si eu chiar vreau sa fac ce vreau eu, ii ignor mutrele. Nu mi se pare ca am avea mai multe conflicte decat orice familie normala. La tine situatia pare mai grava, adica sotul tau e mai capos decat al meu si amploarea problemelor se dubleaza. Dar asta presupune convietuirea dintre doua persoane, compromisuri, toleranta (in limitele bunului simt). Cel mai bun sfat , dupa parerea mea, l-a dat cineva la un subiect oarecum similar, in sensul ca, daca nu vrei sa divortezi, nu au avut loc lucruri grave (batut, inselat, alcoolism etc) si ceea ce e foarte important, inca va iubiti, atunci tu ar trebui sa fii cea desteapta si sa dezamorsezi conflictele pe cat posibil, insa fara a cadea in extrema cealalta, adica pres de sters picioarele. Nu e o reteta foarte clara:), stiu, depinde de la caz la caz si de structura fiecaruia. Si Dieu nous a faits a son image, nous le lui avons bien rendu. If God created us in His image we have certainly returned the compliment.

[camicreata]

Buna.In primul rand vreau sa-ti spun ca ai o comoara de fata e super dulcica,sa-ti traiasca.Cat despre casnicia ta nu prea stiu ce sa zic mai am si eu momente cand zic ca plec in Romania si il las singur pe al meu.Poate tre sa lasi tu mai mult de la tine nici eu nu stiu de ce tre sa lasam tot timpul noi mai mult si ei mai putin.Imi pare rau ca treci prin toate astea si mai aveti si ingerasul mic.Poate e momentul sa vorbesti cu el sa lamuresti totul,sa-l intrebi de ce ti-a spus vorbele alea care te-au durut daca taci si tii in tine ce rezolvi te macini tu si el e linistit. Eu iti doresc numai bine si fericire. [flo][flo][flo][flo][flo][flo][flo][flo][flo] [gravi]+38apoi[copil]SEBASTIAN [url="http://community.webshots.com/user/camicreata"] Poze Vacanta[/url]

[mama_lui_alex]

Tabloul prezentat de tine este unul aproape general valabil..Din pacate nu ai adus in completare - faptul ca nu te ajuta cu nimic in casa (adica..nu stie ce-i ala gatit, spalat, facut patul, spalat toalete, dat cu aspiratorul, etc, etc, etc, etc.)..sau poate ca o face?!? Acum sunteti amandoi intr-o faza de re-adaptare, re-responsabilizare, re-prioritizare...trecerea de la o diada (cuplu) la o triada (familie)..depinde de la individ la individ, nu exista reguli/metode prin care totul sa se reaseze la "normal" mai repede...Si, inca ceva..cum a fost "inainte" nu va mai fi de acum incolo...asa ca...trebuie sa gasiti un altfel de drum impreuna ("impreuna" inseamna si EL!..nu doar tu!) Ideea "divortului'/"separarii", este adesea adusa in discutie, dar nu fiindca se doreste intr-adevar asta, ci pentru ca, aparitia unui copil destabilizeaza intr-un sens sau altul, pana si cel mai trainic cuplu. Parerea mea - incearca sa te mai relaxezi si sa-i responsabilizezi si pe cei din jur (soacra, sot)..gaseste-ti un ragaz in care sa re-memorezi "problemele" care simti ca le intampini..si..deleaga-le si catre ceilalti. Daca iti propui sa le faci tu pe toate (mai ales ca ai reinceput job-ul), vei ajunge la sapa de lemne (psihic, nervos, emotional, etc)..in maxim 1 an. Cauta metode sa-ti usurezi tu, personal viata prin implicarea celorlalti. Din pacate nu exista reteta universal valabila, dar sunt convinsa ca daca vei citi topicuri din urma (sau raspunsurile care le vei primi), vei vedea ca, intr-un final vei/veti reusi sa va reechilibrati. PS - sa va traiasca bebelina si sa va bucurati de ea..traiti niste momente magice..nici nu veti sti cand a crescut.. [pup]

[ellej]

Citat:

citat din mesajul lui mama_lui_alex Tabloul prezentat de tine este unul aproape general valabil..Din pacate nu ai adus in completare - faptul ca nu te ajuta cu nimic in casa (adica..nu stie ce-i ala gatit, spalat, facut patul, spalat toalete, dat cu aspiratorul, etc, etc, etc, etc.)..sau poate ca o face?!? Acum sunteti amandoi intr-o faza de re-adaptare, re-responsabilizare, re-prioritizare...trecerea de la o diada (cuplu) la o triada (familie)..depinde de la individ la individ, nu exista reguli/metode prin care totul sa se reaseze la "normal" mai repede...Si, inca ceva..cum a fost "inainte" nu va mai fi de acum incolo...asa ca...trebuie sa gasiti un altfel de drum impreuna ("impreuna" inseamna si EL!..nu doar tu!) Ideea "divortului'/"separarii", este adesea adusa in discutie, dar nu fiindca se doreste intr-adevar asta, ci pentru ca, aparitia unui copil destabilizeaza intr-un sens sau altul, pana si cel mai trainic cuplu. Parerea mea - incearca sa te mai relaxezi si sa-i responsabilizezi si pe cei din jur (soacra, sot)..gaseste-ti un ragaz in care sa re-memorezi "problemele" care simti ca le intampini..si..deleaga-le si catre ceilalti. Daca iti propui sa le faci tu pe toate (mai ales ca ai reinceput job-ul), vei ajunge la sapa de lemne (psihic, nervos, emotional, etc)..in maxim 1 an. Cauta metode sa-ti usurezi tu, personal viata prin implicarea celorlalti. Din pacate nu exista reteta universal valabila, dar sunt convinsa ca daca vei citi topicuri din urma (sau raspunsurile care le vei primi), vei vedea ca, intr-un final vei/veti reusi sa va reechilibrati. PS - sa va traiasca bebelina si sa va bucurati de ea..traiti niste momente magice..nici nu veti sti cand a crescut.. [pup]

[flo] Este exact ceea ce voiam sa spun si eu. Si Dieu nous a faits a son image, nous le lui avons bien rendu. If God created us in His image we have certainly returned the compliment.

[cristy74]

Va multumesc din suflet, chiar aveam mare nevoie sa “vorbesc” cu cineva si parca deja ma simt mai bine. Ellej acum chiar mi-e greu sa-mi analizez sentimentele. Sunt mult prea suparata. Si sa sti ca am incercat de fiecare data sa dezamorsez conflictele, am lasat de la mine tot timpul, doar sa fie bine. Dar cand e vorba de copilul meu nu mai pot lasa de la mine. Eu sunt mama ei si cred ca stiu cel mai bine ce-i mai bine pentru ea. Si pana acum instinctele mele au fost bune. Camicreata multumesc frumos, intradevar avem o comoara de fetita. Pacat insa ca nu o putem creste in liniste si armonie ca niste oameni normali. Mama lui Alex multumesc pentru completare. Din lista aia a ta mai da si el cu aspiratorul cam odata la 2 luni, si se duce la cumparaturi. Dar nu ma plang pentru ca ma ajuta mult mama, care sta cu fata si mai face si prin casa ce mai poate si ea. Problema noastra cred ca este una de comunicare. Eu n-am reusit niciodata sa-i schimb o opinie, sa-l fac sa vada si din alt unghi o anumita problema. Daca el nu vrea ceva, nu vrea si gata, pot sa fac orice ca nu reusesc sa-l clintesc. Nu l-a interesat niciodata ce-mi doresc eu foarte tare. Astfel ca n-am facut nunta ca n-a vrut el, n-am facut copil decat la 34 ani ca n-a vrut el, nu mergem niciodata la un restaurant, sau la un film sau undeva pentru ca nu-i place lui, nici macar in concediu n-am mai mers de vreo 4 ani. Poate ar trebui sa-mi schimb eu modul de abordare, dar cum? Apropo, alaturi de fetita mea traim intradevar niste momente magice, cand sunt cu ea uit de toate problemele, si incerc sa nu pierd nimic. Acum a inceput sa chiuie, si cred ca-i place sa se auda, chiuie odata, sta putin parca asculta si chiuie din nou. A si sa vedeti ce-mi face cand ma apropii de ea, ma trage de par, imi baga degetele in ochi, in gura, ma ciupeste, ar vrea sa ma muste, dar doar ma mazgaleste pe fata. E intradevar o comoara. Cristina, mamica fericita de Eva Maria [url="http://community.webshots.com/user/Cristy74171?vhost=community"]Poze[/url]

[Bedrosmart]

Citat:

citat din mesajul lui ellej Citat: citat din mesajul lui mama_lui_alex Tabloul prezentat de tine este unul aproape general valabil..Din pacate nu ai adus in completare - faptul ca nu te ajuta cu nimic in casa (adica..nu stie ce-i ala gatit, spalat, facut patul, spalat toalete, dat cu aspiratorul, etc, etc, etc, etc.)..sau poate ca o face?!? Acum sunteti amandoi intr-o faza de re-adaptare, re-responsabilizare, re-prioritizare...trecerea de la o diada (cuplu) la o triada (familie)..depinde de la individ la individ, nu exista reguli/metode prin care totul sa se reaseze la "normal" mai repede...Si, inca ceva..cum a fost "inainte" nu va mai fi de acum incolo...asa ca...trebuie sa gasiti un altfel de drum impreuna ("impreuna" inseamna si EL!..nu doar tu!) Ideea "divortului'/"separarii", este adesea adusa in discutie, dar nu fiindca se doreste intr-adevar asta, ci pentru ca, aparitia unui copil destabilizeaza intr-un sens sau altul, pana si cel mai trainic cuplu. Parerea mea - incearca sa te mai relaxezi si sa-i responsabilizezi si pe cei din jur (soacra, sot)..gaseste-ti un ragaz in care sa re-memorezi "problemele" care simti ca le intampini..si..deleaga-le si catre ceilalti. Daca iti propui sa le faci tu pe toate (mai ales ca ai reinceput job-ul), vei ajunge la sapa de lemne (psihic, nervos, emotional, etc)..in maxim 1 an. Cauta metode sa-ti usurezi tu, personal viata prin implicarea celorlalti. Din pacate nu exista reteta universal valabila, dar sunt convinsa ca daca vei citi topicuri din urma (sau raspunsurile care le vei primi), vei vedea ca, intr-un final vei/veti reusi sa va reechilibrati. PS - sa va traiasca bebelina si sa va bucurati de ea..traiti niste momente magice..nici nu veti sti cand a crescut.. [pup] [flo] Este exact ceea ce voiam sa spun si eu. Si Dieu nous a faits a son image, nous le lui avons bien rendu. If God created us in His image we have certainly returned the compliment.

Subscriu si eu la cele de mai sus. As adauga insa ceva: nu stiu daca am sau nu dreptate, dar am impresia ca sotul tau crede ca stiinta mamei lui in ale copiilor i s-a transmis si lui prin laptele de mama [:D]. Se crede deci mare specialist in ale bebelusilor, oricum mult mai mare decat tine, care esti o novice in materie. Din pacate, nu cred ca ii vei scoate fumurile din cap prea usor. Sfatul meu: minte-l. Spune ca el si fa ca tine, canta-i in struna, dar daca tu nu crezi ca parerile lui sunt pertinente, nu le pune in practica. Pana la urma tu ca mama iti simti cel mai bine copilul. Ideal ar fi sa te duci la doctor FARA EL, ca sa nu mai aiba ce comenta. Dar probabil ca nu va accepta asta. Inteleg ca iti cere raportul cu privire la evolutia zilnica a copilului. Nu-i mai spune tot ce face cea mica, mai intai fii tu sigura de ceva, apoi spune-i si lui. Da-i raportul, daca vrea neaparat, si spune-i ce vrea el sa auda. Daca ii dai acum apa la moara in privinta asta, te va innebuni mereu la cap, pana va creste copilul mare. Nu zic ca el, ca tata, nu are dreptul sa-si dea cu parerea cu privire la cresterea si educatia copilului, nici vorba de asa ceva. Dar nu e corect sa-ti submineze mereu increderea in tine ca mama si, mai ales, sa spuna ca tu nu faci nimic bun pentru copil. Fii diplomata si nu uita ca sotul tau nu e buricul pamantului, sa le stie el pe toate! Bedrosmart Nu va ingrijorati dar de ziua de maine,caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei. (Matei 6,33)

[mirela.d]

In primul rand, eu as incerca o discutie deschisa si sincera dar sunt convinsa ca ai incercat. Parerea mea este ca oricine poate fi invins cu propriile arme. Deci, in locul tau as proceda in felul urmator (daca discutia nu a dat rezultate): as incepe eu din senin sa-i reprosez ca nu se ocupa de copil, ca doar nu l-am facut singura, i-as reprosa ca nu ma ajuta la treburile casnice, l-as invinui ca e copilul racit pentru ca el a lasat usile/geamurile deschise, etc si pe langa toate astea daca ar avea tupeul sa spuna ca nu va dura mai mult de un an pana veti divorta, i-as spune ca da si eu ma gandeam la acelasi lucru, ce bine ca a deschis el subiectul. Astea toata nu dintr-o data ci treptat, in decurs de cateva luni ca nu vada ca este un mod de a te razbuna ci ca sa vada ca esti serioasa si ca te poate pierde el pe tine nu tu pe el. Aaaaaaaa, si i-as sugera ca in caz de divort, in Romania (ca oriunde in lume) regula este ca mama ia copilul. Ca sa nu vina el cu ideea ca va ramane copilul la el. Eu asa as proceda. Toate acestea actiuni le-as face cat de cat subtil, in rest purtandu-ma frumos si tandru.

[cristy74]

Bedrosmart ce bine ai pus tu punctul pe i. Exact asta face, imi submineaza increderea in mine in fiecare zi. Eu stiu ca el nu e buricul pamantului, dar cum fac sa-si dea si el seama de chestia asta? Mirela.d super tare sfatul tau. Dar sincer nu stiu daca ma mai tin nervii sa-l aplic. Dar cred ca prea multe optiuni nu am. Of, asa am nevoie de o perioada de liniste, sa-mi pun ordine in ganduri... Cristina, mamica fericita de Eva Maria [url="http://community.webshots.com/user/Cristy74171?vhost=community"]Poze[/url]

[mama_lui_alex]

Citat:

citat din mesajul lui cristy74 ...Problema noastra cred ca este una de comunicare. Eu n-am reusit niciodata sa-i schimb o opinie, sa-l fac sa vada si din alt unghi o anumita problema. Daca el nu vrea ceva, nu vrea si gata, pot sa fac orice ca nu reusesc sa-l clintesc. Nu l-a interesat niciodata ce-mi doresc eu foarte tare....

Este o mare greseala sa traiesti cu iluzia ca poti schimba pe cineva...nu sunt decat compromisuri. [flo]